17 mostre de scriitori romani contemporani
Povesti erotice romanesti, ed. Trei, 2007
17 scriitori au efectuat special pentru antologia asta cite un text erotic. Stefan Agopian, Radu Aldulescu, Cezar Paul-Badescu, Dan-Silviu Boerescu, Emil Brumaru, Ionut Chiva, Marius Chivu, Filip Florian, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Claudia Golea, Ioan Grosan, Florin Iaru, Doina Rusti, Dan Sociu, Cecilia Stefanescu, Lucian Dan Teodorovici.
Ce-o fi aia o poveste erotica? Literatura, ca doar de-aia sint 17 scriitori, nu 17 actori sau 17 ziaristi sau 17 muncitori la IMGB, desi sint convinsa ca si actorii si ziaristii si muncitorii de la IMBG ar avea ce povesti. Deci am cautat literatura. Erotica, sigur ca da, adica sa aiba si ceva sex pe ici pe colo, nu neaparat prin partile esentiale ca nu stiu sa spun exact care sint partile esentiale in care trebuie sa existe sex intr-o poveste ca sa avem o poveste erotica (mie-mi place fraza asta 
). La drept vorbind, nu numai. Am cautat si vocabular adecvat (indiferent ce inseamna asta), am fost si putin voyeurista (ei, na, nu va asteptati! ba bine ca nu!).
Pe partea de vocabular – mai putine puli decit credeam eu c-o sa fie si habar n-am daca asta e de bine sau de rau. Voyeuristic vorbind, cam neinteresant. Adica oamenii nu-si impartasesc de-a dreptul experientele personale, ceea ce e un minus, clar – te obliga sa urmaresti mai degraba executia artistica decit sa afli amanunte picante. Si, pe partea de executie artistica, sa mor daca m-a impresionat vreunul. Nici macar Agopian. Nu ca ar fi proaste textele, dar nici stralucite nu sint. Nu cred sa fie vreunul obligatoriu de retinut pentru opera scriitorului respectiv. Zic si eu, dar recunosc ca mi-am pierdut rabdarea la un moment dat si-am citit pe fuga.
Pe partea de “socant”, dap, m-au socat vreo doua lucruri (in vreo 400 de pagini). In primul rind ca Dan Sociu a scris o chestie ingrozitor de amuzanta, am ris de m-am tinut cu mina de burta. O pereche de tineri se pregatesc sa plece la un sex in grup, la o partuza, la ceva de genul asta; ea intirzie, pierde vremea cu un dildo – “M-am aplecat si, brutal, i-am impins clapita Degetelului pina la off: – E noua jumatate. Iar o sa spuna oamenii aia ca sintem nesimtiti.” E hard, OK, dar super-funny, nu credeam sa ma distrez atit de bine. Mult mai bine decit la Houellebecq, la ale carui scene hard m-a pufnit si risul, e adevarat, dar ma indoiesc sa fi fost asta intentia ginditorului francez. In al doilea rind ca fata din textul Doinei Rusti a ramas, in urma unei experiente de pubertate, cu o pasiune pentru barbatii cu burta! E perfect pe intelesul meu sa-ti placa un tip cu burta, sa-l iubesti de nu mai poti eventual, de toate, dar cum sa cauti tocmai burta la un barbat?! Nu pricep, e prea mult pentru mine, ma declar socata sincer. In al treilea rind… nu-mi vine nimic in cap, dar stati asa, sa ma mai uit un pic… a, da! De ce isi cere atitea scuze Teodorovici ca il interesa subiectul inainte de adolescenta? De ce ne da atitea explicatii ca si copiii au curiozitati? Ce, ne banuieste ca am cascat de plictiseala cind am aflat cum se fac copiii?
Poate ca meritul principal al volumului e ca ofera la un loc mostre despre cum scriu cei 17. Mie mi-a folosit la Radu Aldulescu (nu citisem nimic si, imi pare rau, dar nici n-o sa ma reped acum la vreo carte de-a lui, nu dupa “Pipilina”, “batrina cu chip de pamint si vesminte de pamint”, “fatalica” si “pulsul imemorial al naruirii si devenirii”), Matei Florian (dom’le, foarte frumos scris, dar e vorba despre personajul Ioachim care fuge de autor si se catara intr-un copac! scuze, excesiv de boring), Marius Chivu (nu mai stiu pe unde am vazut strimbaturi din nas, ca e pretentios – aiurea, e un text perfect OK, cu personaje feminine credibile intr-o situatie normala), Florin Iaru (nu vazusem proza de-a lui pina acum – n-am nimic de zis, in afara de faptul ca pina la urma n-am inteles ce s-a intimplat de fapt), Doina Rusti (faza cu burta annoying, in rest interesant), Cecilia Stefanescu (am sarit Legaturi bolnavicioase – textul de aici m-a scos din sarite, pur si simplu, nu cumpar povestea unei fetite care pupa pasional poala unui nene! nu, nu, nu! am limitele mele, recunosc, asta mi s-a parut deosebit de scirbos). De restul mai citisem cite ceva si nu mi-am schimbat parerea din cauza sau datorita acestei antologii.
Un articol mai clar aici.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
15 ianuarie 2008 la 2:50 pm
Si eu m-asteptam la ceva mai hard, macar in gen Apollinaire, dar mi s-a parut ceva flescait. Singurul lucru care mi-a placut a fost scena finala a povestirii lui Badescu – cea cu cainii, super-ironica. Din pacate, nu le-am citit pe toate, asa ca parerea mea e selectiva. Dar dupa cum ai scris, reiese ca nici celelalte nu-s asa grozave. Deci tot Caragiale ramane, saracul, cu erotismul romanesc.
O vorba despre Radu Aldulescu – mie imi place tare – acum citesc Mirii nemuririi – si scrie foarte bine, cred ca e singurul autor in genul lui din Romania. Voi scrie la mine cand voi termina cartea.
15 ianuarie 2008 la 3:47 pm
orice as face…nu pot sa tin pasul cu tine la citit:)
in loc sa-mi lichidez propria biblioteca, fac comenzi pe net din cauza voastra…norocul meu ca azi nu pareti prea incantati de cartea asta…ca iar ramaneam fara bani..
va pup
15 ianuarie 2008 la 5:07 pm
gata, m-ai convins, o las sa mai astepte prin biblioteca. si asa aveam dubiile mele
15 ianuarie 2008 la 5:09 pm
Chestia asta cu literatura erotica nu ma incanta peste masura; dar ideea unei antologii de scriitori romani contemporani mi se pare foarte buna.
si, evident, cu scriitori romani) – ca sa stiu si eu cine merita citit si cine nu. 
Ca altfel, tare greu ma urnesc la compatrioti 
De exemplu, mi’ar placea ca, some time in the future, sa apara ceva asemanator cu Antologia Granta (fara tematica fixa, fara assignments
15 ianuarie 2008 la 6:40 pm
@ dragos c – am vazut si eu lucruri bune despre aldulescu, dar proza asta nu mi-a placut deloc. o sa citesc, intr-o buna zi, si altceva
@ amore –
@ ameer – da, si eu cred ca ar fi buna o antologie de aia
15 ianuarie 2008 la 7:07 pm
Pe mine m-a uluit Sociu – nu ma asteptam ca un poet sa intre asa de convingator in pielea unui narator, sa dea atatea detalii neuropsihiatrice fara sa fie ostentativ etc. In afara de finalul cam show-off, totul e cat se poate de misto. Chapeau.
Restul, intr-adevar, e pretty naspa. N-avem scriitori profesionisti, asta e. In afara de Sociu, pliat (:p) pe tema, restul sunt de o fadoare cand artistica, cand naturalista, cand hard, cand soft, cand…, dar, oricum – fada. (Tautologia imi apartine, dar le si apartine).
15 ianuarie 2008 la 8:50 pm
@ Ameer si luciat: las’ ca poate scrie dcm canonul carpato-danubiano-pontic.
15 ianuarie 2008 la 9:58 pm
mie aldulescu mi se pare un scriitor bun, dar care scrie cam ca inainte de 89. dragos, tie nu ti se pare la fel?
cred ca dupa ce el o sa dispara de pe scena n-o sa se mai scrie niciodata asa.
15 ianuarie 2008 la 10:04 pm
@ uv: adica cum ca inainte de 89? ca camil petrescu sau ca costache olareanu?
15 ianuarie 2008 la 10:13 pm
pardon, n-am spus nimic cu asta. mai bine zis prinde mult din trecutul ala, de parca a scris-o atunci, nu acum. eu am citit “amantul colivaresei”.
15 ianuarie 2008 la 10:23 pm
@uv – Mie imi place Mirii nemuririi, pe care o citesc acum, Amantul colivaresei n-am citit. Dar aici e vorba despre un stil original, asemenea lui Saramago; are o anumita forta. Apropo, am auzit ca RA n-ar fi titrat, cum nici Hesse n-a fost, nici Saramago. E intr-adevar, un scriitor “realist”, dar am gasit multa profunzime, ceea ce le cam lipseste alor nostri scriitori universitari… Cam atat, ca sa am ce scrie si pe blog
15 ianuarie 2008 la 10:25 pm
@vic – te rog sa nu te legi de camil.
15 ianuarie 2008 la 10:31 pm
daca tot te intereseaza, uite un interviu de ieri:
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=16984&art=41328&cHash=554e24fafe
cred ca forta aia de care zici ii vine din faptul ca e el insusi bun de personaj
15 ianuarie 2008 la 10:49 pm
@ dragos c: asta ai inteles? ca m-am legat de camil petrescu?
@ uv: mi s-a parut destul de buna, pe vremuri, sonata pentru acordeon, amantul colivaresei asa si-asa, iar la istoria eroilor… am capotat. am aruncat-o dupa vreo 15 pagini. interesant e ca tocmai asta deschide seria radu aldulescu de la cartea romaneasca, in conditiile in care tirajul de la nemira nu s-a epuizat, nici dupa ce a stat la reduceri (vreo 30 de mii) mai bine de un an.
cine o fi consilier editorial acolo?
16 ianuarie 2008 la 11:34 am
@vic: glumeam si eu… pfff
16 ianuarie 2008 la 12:47 pm
marketing. câteva nume-n vogă se adaugă erotic, poveste şi… se cumpără. vizavi de aldulescu, e singurul scriitor contemporan”neumflat”, omul ăsta va rămâne.
16 ianuarie 2008 la 12:53 pm
de caruta
16 ianuarie 2008 la 1:51 pm
eu nu stiu ce sa zic, la amantul colivaresei scriitura in sine era misto, dar cartea nu s-a inchegat, la sfarsit parea facuta din bucati imbinate cu forta. chiar am sa citesc sonata pt acordeon. mai ales ca are nume asa fain
16 ianuarie 2008 la 3:07 pm
@vic, ce profund gândeşti…
@uv, e adevărat, poate mai mult, însă deocamdată el trebuie să-şi găsească o casă unde să poată scrie liniştit(sau neliniştit).
şi mai am o părere: cine nu vede geniul lui aldulescu n-are organ. şi să n-ai organ şi să mai fii şi glumeţ… nu ştiu, deja e un subiect, poate chiar o dramă.
16 ianuarie 2008 la 3:56 pm
istoria eroilor e cea mai buna carte a lui radu, iar daca nu s-a vindut la nemira, nu inseamna ca n-o sa se vinda la CR. promovarea e alta aici (bastovoi, de exemplu, nu s-a vindut la aula, dar se vinde la polirom)
16 ianuarie 2008 la 4:07 pm
asadar, editura face cartea buna
altfel, parca n-as compara nemira cu aula.
16 ianuarie 2008 la 9:15 pm
o cronica interesanta despre volum a scris Alex Goldis in “Cultura” de sapt. asta
17 ianuarie 2008 la 11:51 am
Prerea mea despre Aldulescu, ca tot s-a discutat pe-aici http://chestiilivresti.blogspot.com/2008/01/un-scriitor-tare.html
17 ianuarie 2008 la 3:43 pm
Spui tu despre povestirea lui Matei Florian ca “foarte frumos scris, dar e vorba despre personajul Ioachim care fuge de autor si se catara intr-un copac! scuze, excesiv de boring”, insa iti amintesti tu, Lucia, acea povestire a lui Cortazar (“Nu-i vina nimanui”, cred), in care un om imbraca un pulover, si-l trage pe cap si asta este tot ce se petrece? si ce grozava e acea poveste (caci se petrece in cap)!
17 ianuarie 2008 la 4:14 pm
@ Abra Gham: e “nu dati vina pe nimeni”, in volumul idolul cicladelor
n-am citit antologia, dar zi-mi si mie care e legatura cu ioachim care fuge de autor, ca poate ma convingi
17 ianuarie 2008 la 10:19 pm
@ alex si dragos – multumesc, ma uit, scuze ca n-am apucat inca
@ abra gham – pai stiu si eu niste povestiri in care nu se intimpla mare lucru si sint misto fara sa fie plicti
20 ianuarie 2008 la 4:30 am
si despre grosan? cred ca e prima lui lucrare non-catavenciana aparuta dupa revolutie. si una foarte buna, mult peste media volumului. cam facila rezolvarea din final, totusi
20 ianuarie 2008 la 1:58 pm
pai nu m-a dat pe spate proza lui grosan. misto concursul (totusi, concurs de Madame Bovary pe litoral… haios, OK, parca prea voit haios si fortat, nu stiu) si fata care voia in rfg, dar partea cu fiica si cu drama aferenta cam… asa, sa fie. facile sint multe, presupun ca era o joaca pe schema de telenovela – nu ma mai incinta de-astea. am citit cu mai multa placere si curiozitate pe aia a lui gheo, de exemplu, e mai cinstita si cu mai putine eforturi. ma rog, a lui grosan are atmosfera de litoral comunist si de gasca de boema obosita, iese bine asta, normal – dar mie mi s-a parut ca-i lipseste ceva esential. oi fi si eu zapacita