Terorism de cititoare

Catalogul de nimfe si catalogul de etichete

Emil Brumaru, Poeme alese. 1959-1998, Aula, 2003

N-am citit nici un volum separat de la cap la coada, doar bucati, fragmente, colectii. Antologia asta e singura carte intreaga pe care o am in casa. Imi pare rau, pentru ca tare-as vrea sa stiu daca prefer cite un volum sau ansamblul. Deocamdata as zice ca ansamblul, fiindca evident exista o lume care e numai a lui Brumaru si un fel de a scrie care e numai al lui.

Dar as zice si ca vad ceva special in Julien Ospitalierul si in Adio, Robinson Crusoe (pe astea doua, cel putin, as vrea sa le am separat, sa recitesc unul in intregime azi, altul miine si tot asa – ba nu, si Detectivul Arthur). OK, cred ca totusi cel mai mult imi place Adio, Robinson Crusoe – “Catalogul de nimfe” si “Roua lecturii” din el sint printre cele mai misto serii de poezii romanesti pe care le-am vazut eu vreodata.

In “Catalogul de nimfe” (adica cele 10 texte pe care le stiu – cite sint oare in total?) se intimpla lucruri misterioase, aventuri nemaipomenite si iubiri sfisietoare, de la intoarcerea lui Robinson Crusoe de pe mari (“Tangajul indurat eroic aproape trei / ani de zile imi pricinuise o boala subtila / si incurabila, un fel de balansare lenesa, / plina de suferinte si delicii, a ideilor.”) pina la hotarirea lui de a disparea, fara sa fie observat de nimeni, fie intr-o soba, fie intr-un creuzet din pivnita. In tot acest timp el incearca sa se obisnuiasca din nou cu uscatul, cu merele care devin transparente, cu usile injositoare, cu un dulap innegurat, cu levitatia, cu hirtia pentru scrisori care tipa cind e indoita, cu multe bile stranii, din fildes sau marmura, mici cit niste cirese amare, trandafirii, timide sau nu, care-l urmaresc pas cu pas. Fiecare rind e adorabil, fiecare poezie in parte e innebunitoare, iar toate impreuna fac un roman pe care mi-ar placea sa-l stiu pe de rost. Ce e, de fapt? Ce fel de poezie? Care e procentul de suprarealism, de onirism, de postmodernism, de joc, de ironie, de… din “Catalogul de nimfe”? Putin imi pasa. E farmec pur, placere imediata, ca atunci cind ti-ai pune pe cap o casca de aia pentru jocuri virtuale si ai disparea intr-un Second Life perfect, o lume facuta special ca sa fii fericit in ea.

Dar “Catalogul de nimfe” e o mica, mica parte din ansamblu. Care poate fi rezumat intr-un alt fel de catalog, daca tii mortis: teme domestice, voluptate retro, maniera a scriiturii, intimism, erotizarea universului, paginism, spatiu societal compensatoriu, retorism, masti lirice,  versificatie de virtuoz cu licente cind vrea muschii lui, postmodernism incipient si ce mai zic criticii. Unii l-au considerat un autor minor, mai de mult, altii un mare poet, mai de curind, din motive de isme si concepte. Glume, jocuri de societate cu grile critice. Vrei sa stii daca e minor sau major? Simplu: citeste. O data, de doua ori, de trei ori. Vezi ce e imposibil de refuzat din poeziile astea. Ia si aduna. Ce ti-a iesit? O lume intreaga in care ai ramas pe vecie? Good. E un mare poet.

Please, lasati-ma cu interpretarile ca portocalele sint simboluri ale sinilor, de exemplu. Or fi, e la mintea cocosului uneori, dar alteori… cum sa spun?… o portocala e o portocala. Lasati-ma cu interpretarea drept paradox si oximoron a combinatiilor intre voluptate si greata. Stim si noi cum e cind esti lacom si te rasfeti prea mult. Sau cum sint atacurile fulgeratoare ale unei pisici care din joaca trece la zgirieturi si muscaturi periculoase. O mirare: de ce socheaza amestecul de sublim si oroare, de suav si spurcat? De parfumuri elaborate si mirosuri corporale? Sa fie oare cititorii astfel socati niste manechine care fac 10 dusuri pe zi si maninca doar salate cintarite la farmacie? Niste adepti ai dietelor echilibrate, ai consumului rational, ai moderatiei? Pai sa citeasca reviste si lucrari de specialitate, nu poezie. Si in nici un caz Brumaru, ca dauneaza grav moderatiei si plictiselii.

Aici nu se serveste Poiana ori Heidi, ci dulceata si pandispan. Motanii nu maninca Whiskas ci pirjoale. Totul e homemade. E o lume fara branduri, in care femeile sint de Angora in loc sa poarte pulovere de Angora (si nu se dau cu creme anti-celulita ci cu puf de gisca ). Daca irita “maniera”, e o neintelegere, cred eu. De la prea multa obisnuinta de a consuma “smart”. Produsele branduite sint toate la fel de bune. Pandispanul facut in casa iese uneori prea ars sau prea crud. Dar si cind iese la fix! Lui Brumaru ii iese la fix mult prea des ca sa nu merite maniera.

Altfel, nu-mi place excesiva admiratie pentru textele detabuizante, erotice, situarea lui Brumaru intr-o zona hard. In cele mai bune texte, e mai degraba soft.