Shopaholism 14
Italo Calvino, Cosmicomics
Jack Kerouac, Cartea viselor
Ovidiu, Tristele – Cele mai frumoase poezii
Rafael Alberti, Cele mai frumoase poezii
Fernando Pessoa, The Book of Disquiet
Hermann Hesse, Jocul cu margele de sticla
Ambre Bartok, Moda psycho
John Irving, Lumea vazuta de Garp
Alex. Stefanescu, Jurnal secret. Noi dezvaluiri
Ce inseamna comunismul pentru mine
Ionuca a luat o hotarire eroica: sa nu cumpere nici o carte timp de trei luni. Mai are pina pe 1 martie si deja nu mai poate. Eu luasem la sfirsitul lui 2006 o hotarire si mai eroica: sa nu cumpar, la anu’, decit carti pe care sint sigura ca o sa le citesc pe loc. Nu se poate asa ceva, e ca si cum m-as hotari sa nu mai maninc dupa 6 seara (pentru cei care nu inteleg dilema metafizica aici: 4 dimineata se considera dupa sau inainte de 6 seara?).
Anu’ asta am luat o hotarire anti-eroica: sa cumpar linistita ce vrea muschii mei si sa nu ma mai simt vinovata daca n-apuc decit sa rasfoiesc sau sa incep ceva (ceea ce ii doresc si lui zum 
). De-aia, pentru ca prefer sa rasfoiesc unele carti decit sa nu le fi vazut niciodata la fata. E un pic, un picutz, o idee, just a touch mai bine. Logic ar fi, daca tot imi dau permis de lacomie, sa devin zgircita si sa cumpar mai putine. Incep sa banuiesc ca asa functionez: fac exact invers decit ce hotarasc ca e bine
Ieri la mine in casa se desfasura cite un reading-in-progress din Susan Sontag, aia cu comunismul (nu e cazul sa cadeti pe spate, e o culegere de texte scrise de copii ) si aia a lui Stefanescu. Sansele cele mai mari le are Stefanescu – imi solicita cel mai putin neuronii. In stand by, incepute si rasfoite si instalate la indemina sint prea multe ca sa le enumar aici (o scurta selectie: Calvino, Mircea Horia Simionescu, Rene Char, Stefan Banulescu). Pe blog o sa scriu in viitorul apropiat (adica saptamina asta, sper! ca, daca nu, nu stiu ce-mi fac!) despre Hesse, William Trevor si Capote, din ei chiar am terminat cite o carte.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
21 ianuarie 2008 la 4:37 pm
Ca de obicei, tu esti cea inteleapta
Nu mai fac astfel de pacte never-ever again!
21 ianuarie 2008 la 4:48 pm
La 4 dimineata e deja mic dejun si atunci trebuie sa mananci cel mai mult
Abia astept Capote.
21 ianuarie 2008 la 4:52 pm
daaaa, si sa te culci imediat dupa
21 ianuarie 2008 la 5:57 pm
@ ionuca – te rog frumos, nu ma mai face inteleapta, ca si-asa uneori ma simt babatie pe linga tine
@ drina – la ora asta habar n-am ce-as putea sa spun despre capote
oi vedea 
@ vic – nu chiar imediat, dupa inca o tigara
21 ianuarie 2008 la 8:01 pm
pot sa va dau si eu ceva de citit?
prietenei mele i-a fost publicata o povestire pe un site literar al orasului.
http://www.steelcityreview.com/Jan08/gay.html
mi-ar placea sa aflu ce parere aveti!
21 ianuarie 2008 la 8:28 pm
@ uv: prietena ta e gay?
21 ianuarie 2008 la 8:40 pm
e. dar sa imi zici despre nuvela, te rog.
21 ianuarie 2008 la 9:17 pm
deci nu pot sa te mint, asa ca nu stiu cind o s-o citesc.
21 ianuarie 2008 la 9:50 pm
daca o citesti poti sa nu ma minti. mie mi-a placut mult, dar e posibil sa fiu si subiectiva!
21 ianuarie 2008 la 10:01 pm
@ luciat: Nu esti batrana deloc, auzi? Poate cand o sa ai vreo 60-65 de ani, da’ pana atunci nu ai de ce sa te plangi
21 ianuarie 2008 la 10:32 pm
Mie nu’mi plac dietele de nici un fel, ca sunt un soi de…sursa de frustrare si, in final, dezamagire ca nu te’ai tinut
(OK, stiu ca se poate sa rezulte si multumire, determination and whatever else, dar eu refuz sa le iau in calcul 
)
lui Irving, ca io inca n’am ajuns sa’l citesc 
In fine, astept “evaluarea”
22 ianuarie 2008 la 10:32 am
@ uv – n-am apucat, dar promit sa citesc
@ ionuca – pai da. daca vrei sa ramin cu parerea asta despre mine e suficient sa NU ma mai faci inteleapta
@ ameer – mare dreptate ai cu dietele, of
la irving nu stiu cind o sa ajung, te previn
22 ianuarie 2008 la 1:12 pm
si eu sunt curioasa de irving. am citit ‘cider house blues’ si mi-a placut mult de tot.
22 ianuarie 2008 la 1:14 pm
@ jen – eu am vazut filmele. adica cred ca si garp si cider, daca nu ma insel. de citit n-am apucat
22 ianuarie 2008 la 1:22 pm
@ jen: poate ca rules, nu blues
cititi-l, ca e foarte… cum sa zic? entertaining? melodramatic, da’ si super comic si cu umor negru imaginativ si absurd.
22 ianuarie 2008 la 1:32 pm
evident ca aia am vrut sa zic… nu e bine sa faci mai multe lucruri in acelasi timp.
mie umorul ala mi-a placut cel mai mult. ma asteptam la o carte serioasa si trebuia sa depun eforturi serioase sa nu incep sa rad in autobuz.
22 ianuarie 2008 la 1:45 pm
@ jen: deci n-am vrut sa fiu pedant, da’ sa nu caute cine stie cine aiurea
cider… n-am citit, doar am vazut filmul, da’ ma bucur ca seamana cu ce stiam eu, fiindca din film nu prea rezulta.
a patra mina mi s-a parut slabuta, mult sub irving ala pe care-l stiam din garp si din hotel
22 ianuarie 2008 la 1:47 pm
@ jen: ca uitasem – da’ de ce te jenezi tu sa rizi in autobuz nu pricep
22 ianuarie 2008 la 1:59 pm
Nici “Until I find You” nu-i unul dintre hiturile lui Irving; la fel de slabuta si plata ca a patra mina; are totusi scene memorabile
23 ianuarie 2008 la 1:02 pm
@ uv: am citit povestirea prietenei tale gay. ma rog, destul de pe repede.
prima impresie e de profesionalism. n-a fost ceva care sa ma sparga, dar imi miroase pe undeva a cursuri de creative writing. a fost pe la asa ceva?
singura obiectie ar fi ca am gast pe undeva un fault logico-psihologic. adica biata femeie n-a mai suportat sa nu fie bagata in seama si a avut un moment de revolta. am impresia ca asta se potriveste mai degraba pentru iepoca de azi. pentru momentul in care e plasata povestirea nu prea tine pentru ca nu respecta criteriul de reprezentativitate. am mari dubii ca in epoca respectiva femeile tinjeau de mama focului sa le fie reperata individualitatea. asa ca, din punctul asta de vedere, povestirea pare un pic fortata ideologic si cam feminist-tendentioasa. ma rog, poate ar mai fi de reprosat si niste cam groase la unele personaje.
satisfacuta?
23 ianuarie 2008 la 3:04 pm
eu cred ca toti scriitorii americani in viata au facut sau au citit cursuri de creative writing, ceea ce mie mi se pare ca ii uniformizeaza. e destul de evident uneori si la auster, na!
ar fi fain sa nu se vada urmele cursurile alora la nimeni, ca sunt ca urmele de la niste chiloti prea stramti de nasoale. daca tot se vede, mai bine nu s-ar mai face. la ea eu nu vad ce zici tu, dar nu pot sa te contrazic, pentru ca da, a facut chestii de-astea in scoala.
in schimb k. a studiat cateva luni ziarele epocii ca sa poata scrie asa, asta n-a invatat la facultate-sper ca nu te referi si la asta. limbajul ala mi-a placut foarte mult.
in legatura cu femeile care voiau sa fie bagate in seama: faptul ca una ajunge sa omoare pentru asta a fost numit de altcineva care a citit nuvela, simplu: americanism. numai acolo totul e posibil si, in filmele, chiar justificat. dar tu vorbesti de altceva, despre nepotrivire cu epoca. m-am gandit si eu la asta si poate ca s-ar explica daca am considera povestirea ca pe o alegorie despre prezent, dar poate ca tot nu s-ar justifica destul.
merci ca ai citit!
23 ianuarie 2008 la 3:18 pm
@ uv: eu ziceam ca se simt cursurile alea in sensul bun, nu neaparat in ala de uniformizare.
in ce priveste alegoria despre prezent, asta ma enerva si pe mine – manipularea ideologica. ca, dpdv literar, ce mi-e feminismul, ce mi-e realismul socialist.
23 ianuarie 2008 la 3:39 pm
a. urma de la chiloti poate fi sexy sau nu:)
dar daca nu e feminism ci o referire la oameni stersi in general? daca, in loc de o femeie, era un balbait? sau un gras? care, daca transpui nuvela intr-un film din zilele noastre, ar purta ochelari si haine demodate? nu ar fi acelasi lucru?
23 ianuarie 2008 la 4:05 pm
daca si cu parca
24 ianuarie 2008 la 9:14 am
The book of disquiet….am tresarit numai cand am vazut titlul. Mereu ma intorc la cartea asta, o deschid la intamplare si recitesc cate un fragment. Sunt foarte curioasa daca iti va placea, eu o asociez pe alocuri cu jurnalul lui Jeni, care mi-a placut dar nu atat de mult ca Pessoa. Asta apropo si de ce ai postat ulterior- preferintele pentru carti sa zicem mai sumbre. Ar trebui sa incerci in cazul asta si “Cum traiesc mortii ” de Will Self- eu una inca nu am cumparat-o dar imi face cu ochiul mereu prin librarii. Insa momentan nu vreau sa adaug nici o carte in teancul de “necitite”, ar fi o idee sa cumpar doar o carte noua la fiecare pe care o termin. DE doua saptamani nu m-am mai atins de Discipolul, are vreo 600 de pagini, am citit aproape jumatate si chiar ma prinsese dar acum parca mi-e greu sa reintru in atmosfera.