Secretul Marilor Povesti
Arundhati Roy, Dumnezeul lucrurilor marunte, trad. Luana Stoica, Humanitas, 2004
“kathakali descoperisera cu mult timp in urma ca secretul Marilor Povesti este acela ca nu au secrete. Marile Povesti sint acelea pe care le-ai auzit si vrei sa le auzi din nou.” (p. 227)
poza de pe wikipedia
Dansatorii kathakali interpreteaza mari povesti indiene, de seara pina dimineata, in temple linga care dorm elefanti. Sau la cina, in 20 de minute, in spectacole special facute pentru turistii cu o slaba capacitate de concentrare. Asta se intimpla in districtul Kottayam din statul Kerala, in sudul Indiei (se vorbeste malayalam, o limba inrudita cu tamila – sint cam 37 de milioane de malayali in total). In apropiere se afla rezervatia de tigri Periyar. Clima e tropicala, cu sezoane ploioase. Cocotieri, arbori de cauciuc, arbori de scortisoara.
Exista caste, unii oameni sint intangibili, batrinii paria inca isi amintesc de vremea cind umblau cu matura ca sa-si stearga urma pasilor din calea tangibililor. Comunismul a ajuns si acolo. Tovarasul Pillai, de exemplu, ducea o lupta pentru infiintarea unui sindicat in fabrica de conserve si muraturi a lui Chacko, din Ayemenem, un orasel de linga Kottayam. Crestinismul ajunsese mai de mult, crestinii siriaci fiind o comunitate destul de importanta printre hindusi. O bucatareasa batrina nu renunta la cerceii ei uriasi, de aur, care i-au deformat lobii urechilor facindu-i sa atirne pina spre umeri – asa o recunosc ceilalti drept crestina siriaca (!).
Cautind pe internet chestii despre Kerala am dat des de numele lui Arundhati Roy, scriitoare nascuta in 1961, care dupa Dumnezeul lucrurilor marunte n-a mai scris literatura, s-a ocupat doar de activisme civice. Dupa ce si-a publicat cartea, a fost data in judecata pentru obscenitate (n-am mai avut rabdare sa caut cum s-a terminat procesul, presupun ca OK pt ea). Inainte facuse studii de arhitectura la New Delhi. A scris scenarii de film si a fost instructoare de aerobic. Am vazut poze cu ea imbracata in niste chestii care mie mi se par sari-uri. Are pe o nara piercing de ala, stiti voi, de indianca… 
Romanul e… exotic, da. Si erotic. Si poetic. Si politic. Si artistic O carte facuta din bucati frumoase care se imbina inteligent. O poveste cu dragoste intre doi gemeni, intre o femeie tangibila si un barbat intangibil, intre un indian si o englezoaica, intre o crestina siriaca si un preot irlandez reconvertit la hinduism. Cadavrul unei fetite plutind pe riul Meenachal, cu pleoapele mincate de pesti. Trupul de ciocolata al unui barbat mult iubit zacind intr-o balta de urina intr-o puscarie. Un baietel care spune “Da” ca sa-si salveze mama si dupa aceea nu mai spune nimic niciodata. O baba ticaloasa, mastera nenorocita, acritura proasta, care scrie ani de zile in jurnalul ei “te iubesc te iubesc”. Hai ca-mi vine sa pling Dar in nici un caz nu i se poate reprosa romanului ce mi se poate reprosa mie.
Pe alocuri mi-a sunat a Nabokov (nu numai din cauza gemenilor, siamezi care au acelasi suflet) – jocuri de cuvinte, detalii fascinante, traduceri si calchieri si transferuri engleza-malayalam; pe alocuri a Hrabal (nu pot sa dau motive la ora asta). Alte nume, pomenite de altii: Faulkner, Rushdie (evident), Marquez. Ma rog, din astea nu stiu ce rezulta in afara de faptul ca e vorba de o mare densitate de imagini, fraze, observatii – “lucruri marunte” care compun o lume numai buna sa te inconjoare si sa te tina acolo, inauntru.
A scris si lilanda, cred ca se intelege mai bine.
Nu rezist sa nu copiez aici unul dintre pasajele pe care le-am citit de mai multe ori la rind:
“Murlidharan nu avea casa, nici usi de incuiat, dar isi avea vechile chei legate cu grija la briu. Intr-un manunchi lucitor. Mintea ii era plina de dulapuri, ticsite cu placeri secrete.
Un ceas desteptator. O masina rosie cu claxon muzical. O cana rosie pentru baie. O sotie cu un diamant. O servieta cu acte importante. O intoarcere acasa de la birou. Si Imi pare rau, domnule colonel Sabhapathy, dar ma tem ca am spus ceea ce aveam de spus. Si rondele de banana prajita pentru copii.
Privea trenurile venind si plecind. Isi numara cheile.
Privea guvernele ajungind la putere si cazind. Isi numara cheile.
Privea copii incetosati la ferestrele masinilor, cu nasuri de nalba mare, plina de dor.
Cei fara adapost, fara ajutor, bolnavii, cei mici si pierduti, toti se perindau pe la fereastra lui. Iar el isi tot numara cheile.
Nu era niciodata sigur ce dulap trebuia deschis, sau cind. Statea pe borna kilometrica fierbinte cu parul incilcit si ochii ca niste ferestre, si era bucuros ca poate sa priveasca uneori in alta parte. Sa isi aiba cheile pe care sa le numere si sa le verifice neincetat.
Numerele ar fi bune.
Stupefactia ar fi buna.
Murlidharan isi misca gura atunci cind numara si facea cuvinte bine formate.
Onner.
Runder.
Moonner.
Estha observa ca parul de pe capul lui era cret si cenusiu, parul de la subsuorile lui goale, fara brate, era ca o perie neagra, iar parul dintre picioare ii era negru si cret. Un om cu trei feluri de par. Estha se intreba cum de era posibil asa ceva. Incerca sa se gindeasca pe cine sa intrebe.”
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
1 februarie 2008 la 3:37 pm
@luciat Poftim, cine se plingea de ilustrativ!!!Cartea n-am citit-o, dar mi se pare asa cliseu, de ex. iubita tangibila si iubitul intangibil… Glumesc, pasajul e ok, insa de ce a ingrosat tusa aia cu cheile? De ce isi imagineaza scriitorii ca un cititor e prost? Am inteles din prima ca isi numara cheile… Si nu sintem paralele, doar asimptotice. Si m-am prins si la faza cu Brumaru, dar asa imi place sa tachinez, mai… Ca doar Brumaru nu-i un “clasic in viata”, cum le place la profesoare, mai trebuie si el scos la aer…
1 februarie 2008 la 4:14 pm
@ bianca – deeeeci
1. “tangibil” si “intangibil” sint chestii tehnice – paria sint “intangibili”, aia din castele superioare sint “tangibili”. daca zici de unu ca e popa asta e un cliseu? e popa, dom’le!
2. ingrosarea cu cheile este un procedeu poetic numit repetitie. rezulta muzicalitate, ritm. nu are drept scop sa faciliteze intelegerea.
3. care-i faza cu Brumaru? n-am inteles
1 februarie 2008 la 4:20 pm
Intrebare intrebatoare:
Oare de cati “smileys” e nevoie pentru a face un post (o discutie) interesant/a ? Sau inteligent/a? Sau “funny”?
Sau de cati smileys are cineva nevoie pentru a se exprima? Adevarul e ca subtilitatile se exprima mai greu.
Zic si eu, dupa ce-am frunzarit blogul asta. De altfel, interesant.
1 februarie 2008 la 4:23 pm
@ cristina g – eu stiu, maica, de citi smileys are nevoie omu in viata? sau de cita subtilitate? sau de cite pretentii?
io pun smileys de cite ori vrea muschii mei
1 februarie 2008 la 5:32 pm
@ cristina g
=> 
=> 
=> 
1 februarie 2008 la 6:10 pm
ei, ma bucur ca ti-a placut. si sa-mi zici daca sint nebun cind spun ca rushdie ar trebui sa stea pe coji de nuca si s-o conspecteze pe tanti roy, ca doar-doar o-nvata sa scrie si el mai bine.
1 februarie 2008 la 6:10 pm
a, ca uitasem:
1 februarie 2008 la 6:18 pm
1 februarie 2008 la 7:46 pm
chiar asa, ti-ai luat de curind cartea asta, ca eu tot o caut si n-o gasesc (nici macar la libraria humanitas…)
1 februarie 2008 la 10:34 pm
@ vic – aaa, nu stiu. ca nu mai tin minte asa bine cum scrie rushdie. stiu ca mi-a placut mult Copiii de la miezul noptii si ca m-am chinuit la versete si ca dupa aia am zis ca eu nu mai pot rushdie
@ tuvia –
@ nor – mi-am luat-o de la kilipirimul de anul trecut, in primavara – era la juma’ de pret. poate mai e si anu asta tot acolo cind se face. sau o fi pe la librarii online. stai ca ma uit
1 februarie 2008 la 10:36 pm
@ vic: Don’t be mean cu Rushdie, a scris si el carti cel putin egale (daca nu chiar mai bune/complexe – Midnight’s children), give him a (more?) chance
@luciat: Ma bucur ca ti-a placut Roy…si, nu ti se pare un titlu foarte…poetic? Pe mine asta m’a atras prima data, si de fiecare data cand il aud ma…incalzeste oarecum. Probabil suna stupid, dar chiar are ceva magic
1 februarie 2008 la 10:39 pm
uite, aici apare tot la juma de pret:
http://www.librariaeminescu.ro/carte/35620/Arundhati-Roy__Dumnezeul-lucrurilor-marunte
daca nu, poate din alte parti:
http://www.dol.ro/Produse/Carti/Beletristica
/Romane/Dumnezeul_lucrurilor_marunte_Roy
_Arundhati_YHU00687/index.asp
http://www.buybooks.ro/dumnezeul-lucrurilor-marunte.html
1 februarie 2008 la 10:44 pm
@ ameer – ba da, titlul mi-a placut. cu atit mai mult cu cit in roman dumnezeul lucrurilor marunte e acelasi cu dumnezeul pierderii.
apropo, am stat sa ma intreb daca nu era mai bine “zeul lucrurilor marunte”, da’ nu-mi dau seama.
1 februarie 2008 la 10:58 pm
@luciat, deci tu ce zici: a fost pedepsita baba, mastera, acritura.. ori nu???
1 februarie 2008 la 11:05 pm
@ lilanda – aoleu! am uitaaat, sorry – vin acu la tine, pune cafeaua pe foc
1 februarie 2008 la 11:05 pm
@ Ameer: n-am nimic cu rushdie, da’ daca ii pun cartile linga asta a lu’ roy, nu-s de ce mi-aduc aminte cumva de fanus neagu.
1 februarie 2008 la 11:11 pm
@luciat, poti sa zici si-aci, ca vin cu ibricu’!
Si mie mi-a placut mai mult cartea lui Roy decit oricare alta de Rushdie!! Desi se spune ca Roy, de la el s-a inspirat!!!
2 februarie 2008 la 12:05 am
@ lilanda: si ce? ca doar si eminescu l-a citit pe mumuleanu
2 februarie 2008 la 1:55 pm
eu ultima chestie pe care am auzit-o despre India a fost aia ca un doctor rau (i se spunea Doctor Horror) baga mana in oameni si le lua cate-un rinichi, doi, trei. cat putea – adunase in final vo 500 de rinichi. infricosator! in fine, daca ar fi sa vorbesc despre un tip care-mi place, ala e un antropolog (Appadurai). si el stie o groaza de povesti (si mai ales secretele lor, tocmai pentru ca nu au secrete.)
3 februarie 2008 la 2:05 pm
multam pt linkuri, la eminescu pare epuizat, iar la librariile online nu prea obisnuiesc sa apelez, desi stiu ca au preturi mai mici.
poate se gindesc si ei sa o reediteze totusi…
3 februarie 2008 la 3:16 pm
@ nor: pai, a zacut prin librarii din 2004. de-aia au si bagat-o la reduceri, nu? ca nu s-a deranjat lumea s-o cumpere.
3 februarie 2008 la 6:56 pm
da’daca eu abia anu trecut am aflat de ea… ce sa fac, sa bat anticariatele sa dibuiesc vreun exemplar ratacit…
asa au zis si cei de la humanitas kretzulescu, ca a fost la reduceri si, gata, nu mai e…
poate ca a doua editie o sa aiba mai multa cautare
3 februarie 2008 la 9:50 pm
foarte frumoasa carte, dar totusi parca nu l-as pune pe bietu’ rushdie in genunchi pe coji de nuca sa ia lectii de scris de la doamna arundhati…
P.S. da’ finalu’ nu-i cam de telenovela, oare? ma rog, mie cu sufletul meu de telenovelista, mi-a placut. dar ma intreb asa, altii mai rationali si chichiriciosi ce-or zice?
PS 2 – am citit de curind un alt indian foaaaarte misto Hanif Kureishi, Budha din suburbie.
3 februarie 2008 la 10:08 pm
mie mi-a placut arundhat mai mult decat rushdie. si in general nu imi place rushdie, dar poate nu am insistat destul
da, chiar, sunt de acord cu primul tau P.S., si eu am gandit la fel
3 februarie 2008 la 10:10 pm
@ ondinna si uv – la scena erotica din final va referiti? aia pt care a fost judecata autoarea pt obscenitate?
3 februarie 2008 la 10:48 pm
@ luciat: serios? e o scena erotica in final? ca nu mai tineam minte. ia sa ma duc eu sa recitesc.
@ nor: pai, de ce n-ai aflat de ea? cine sa-ti spuna? mai rasfoieste si talica niste carti prin librarii, ca poate dai de unele misto de care nu vorbeste lumea. si imi spui si mie.
4 februarie 2008 la 10:12 am
daaa, fix despre scena erotica este vorba
4 februarie 2008 la 3:43 pm
@ ondinna – pai hai sa vedem. de ce e de telenovela?
4 februarie 2008 la 7:35 pm
stai sa ma duc la sursa, ca am uitat. imi amintesc ca asa mi s-a parut cind am citit. savantul are par pe frunte, voi reveni cu amanunte (erotice)…
5 februarie 2008 la 8:24 am
despre scena erotica de final: mi s-a parut ca doamna autoare umbla prea tare (&prea pe fata) la emotiile cititorului. eu una (mai sus am recunoscut ca am suflet de telenovelista) m-am surprins, in timp ce citeam, printre lacrimi si suspine, gindind: “aoleu, maica, ce tineri si frumosi era si cum se iubea ei, da’ pacat ca n-a avut noroc pe lume”, genul de reactie pe care imi amintesc ca il aveam si pe vremuri la filmele indiene…
adica nu vreau sa spun ca orice te face sa plingi intr-o carte, mai ales cind e vorba de dragoste, e de telenovela. de ex, am plins – si recunosc – la finalul din “memorialul minastirii” lui saramago (yes, saramago can make you cry!) care este, printre altele, si o poveste de dragoste incredibil de frumoasa, care evident ca nu are happy end, dar acolo nu m-am simtit deloc telenovelista, pen’ca treaba era muuult mai subtil adusa din condei.
ma rog, mai am exemple pozitive (cu plinsete), da’ nu le mai tin minte acu…
aa, printre altele, arundhati mai avea si niste exprimari cam nefericite, gen “trupul ei alb se contopea cu al lui de abanos” sau de ciocolata, nu mai tin minte exact, ca nu gasesc cartea.
cam atit!
5 februarie 2008 la 10:39 am
@ ondinna: da’ sigur exprimarile astea nu sint de la traducere?
5 februarie 2008 la 11:28 am
@ ondinna – exemple pozitive cu plinsete – hai ca ar fi o lista nesfirsita, cu Tristan si Isolda, Romeo si Julieta etc, poate si cu Ishiguro, desi nu mai stiu, uite, cum le chema pe clone.
citat: “Sinii ei de culoarea alunei (care nu ar putea sustine o periuta de dinti) lipiti de pieptul lui neted de abanos. Ea mirosi riul pe el. Mirosul lui Specific de Paravan care o dezgusta intr-atit pe Baby Kochamma. Ammu scoase limba si il gusta, in adincitura gitului.”
mie zau nu mi se pare de telenovela. in telenovela oamenii miros a parfum si sinii n-au nici o treaba cu periutele de dinti. dar e adevarat ca nu suna ca in scenele erotice din romane dure si barbatesti. el nu o “fute” pe ea, sint doar doi in scena si nici macar nu-i vede nimeni
si stii dinainte ca ea, cu pielea ei aramie si de aluna (nu tocmai trupul ei alb
) a decedat ani mai tirziu, hiriind din piept de la astm, nasoala de-i facea greata fiica-sii.
Si:
“Ea se intoarse sa mai spuna o data:
- Naaley.
Miine.”
Manipulare emotionala prin concizie, nu? Prea mult exotism printr-un singur cuvint in alta limba? Mie mi-a placut foarte mult, sincer, nodul din “naaley” asta – te trimite frumos si la universal si la local, si la tragedie si la un moment special decupat ca sa sugereze puterea “biologiei” (apropo, e un cuvint care, cel putin in traducere, apare de doua ori in scena asta, ma indoiesc ca nu taie putin din maioneza emotionala), si la “o lectie de istorie pentru viitorii delincventi” si la cum e lucrat romanul, din planuri temporale suprapuse, fara suspans.
oricum, e o problema: acasa, scena a parut obscena, in alte parti pare lesinata. poate ca mai conteaza si traditia literara de la ei, cred ca asta e fundalul pe care-si depune arundhati piesa asta.
mi se pare interesant: aceeasi scena poate fi vazuta la cele doua extremitati, si obscena si de telenovela. diferenta – in backgroundul cititorilor din culturi diferite. o fi incercat si autoarea sa fie cumva la mijloc. stiu si eu?
5 februarie 2008 la 11:33 am
acum imi dau seama: e vorba explicit de “istorie” si de “biologie” in scena asta. dar cuvintele nu sar in ochi din prima, sint acoperite de chestii emotionale, de piele de abanos, de “miine” samd. sa mor ca incepe sa-mi placa
pina acu vazusem asa, o incheiere reusita dpdv temporal si de “structura”, dar discutabila
5 februarie 2008 la 1:32 pm
io nu ma bat cu tine-n citate, pen’ ca nu-i corect: la tine e lectura proaspata si cartea la indemana, iar eu n-o mai gasesc pe-a mea, pe care am citit-o acum 2 ani…
anyway, ce tin minte este ca:
) Acuma nu vreau sa neg poezia cartii, care e foarte misto in rest, mai ales in pasajele care contin copilarie… si in multe alte privinte.
chestiile emotionale m-au acoperit si, cum era firesc, m-au emotionat, ca de aia sint ele emotionale. dupa aia, stind io asa la rece si analizind, mi s-a parut ca e o emotie cam facila, sa-i zicem.
Amoru’ interzis si imposibil (datorita istoriei )consumindu-se (biologic cum ar veni) pe un fundal exotic (pentru noi, astia occidentalii) e o chestie care zgindare glanda romantioasa a oricarei femei. Deci poate ca este si-aici a gender issue
si nu ma omor nici dupa fazele alea “masculine” de care zici mai sus. in concluzie, cind e vorba de sex, femeile sint taaaare nehotarite!
P.S. sa ne zica asadar si domnul vic daca i-a placut au ba scena ierotica din final!
5 februarie 2008 la 1:39 pm
@ ondinna – ei, stai ca nici eu nu ma bat cu tine in citate. am folosit ocazia ca sa ma gindesc, nu de altceva.
5 februarie 2008 la 1:49 pm
glumeam cu duelul in citate… ca ala pe care mi-l dadusi nu era rau, recunosc!
n-aveai tu un post mai demult cu cea mai misto scena de amor de prin carti?
5 februarie 2008 la 2:07 pm
hihi… aveam cu cea mai naspa scena erotica
5 februarie 2008 la 2:54 pm
@ luciat: da si mie pagina cu scena erotica, ca, uite, imi cere lumea parerea si nu stiu cit de “la final” sa ma uit. sa nu vorbesc despre altceva.
5 februarie 2008 la 2:57 pm
@ vic – pai ultimul capitol, “Costul vietii” – are 9 pagini cu totu. sa zicem, daca vrei pag exacta, ca “scena” incepe la 325
5 februarie 2008 la 3:22 pm
vic, pai cum crezi ca poti sa confunzi o scena erotica cu altceva?
PS voiam sa mai precizez, pt evitarea confuziilor, ca pt mine “telenovela” nu se refera numai la acele productii gingase care se pot urmari pe posturile acasa & romantica si ale caror personaje se cheama fernando si maria dolores. e asa, o chestie mai cuprinzatoare, in care intra toate chestiunile care gidila glanda romantioasa a doamnelor. care este.
5 februarie 2008 la 3:36 pm
@ ondinna: ei, bine c-ai zis, ca mie nu mi s-a parut telenovela acolo. da’ daca zici ca tu dai sensuri largite, asa o fi.
apropo de asta, va dati seama cit am ris la “ea era la fel de profunda si de larga ca un riu in revarsare”, nu? ca nu mi se pare bine deloc. da’ deloc.
5 februarie 2008 la 3:40 pm
@ vic – asta cu riu’ in revarsare mi-a scapat
5 februarie 2008 la 3:54 pm
@ondinna, probabil ca daca scena asta erotica ar fi fost dispusa undeva pe la inceputul cartii, atunci as fi fost de acord cu tine ca miroase a telenovela….dar asa, cind stii deja viitorul tragic, cita violenta o inconjoara, mie mi s-a parut, nu romantica ci, dimpotriva, nitel groteasca….si deloc telenovelistica!!! “Biology designed the dance. Terror timed it”….
acu’ ma duc sa vad cum suna in engleza faza profunda si larga ca un riu
5 februarie 2008 la 4:02 pm
asa e…traducere lite-ra-la!!
“She was as wide and deep as a river in spate. (He sailed on her waters)”
5 februarie 2008 la 4:14 pm
deci nu e bine. nu, nu.
5 februarie 2008 la 9:24 pm
deci si prin urmare, e o carte frumoasa, cu sau fara scena erotica controversata.
dar pe kiran desai a citit-o cineva, ca eu o am de la craciun si nu-mi fac curaj sa ma apuc de ea?
5 februarie 2008 la 10:04 pm
Io am incercat s-o citesc si m-a iritat destul de tare …asa incit am abandonat-o pe la pag 50. Lui ameer insa i-a placut!!!
7 februarie 2008 la 12:31 am
@ tuvia etc….
si e si la 5 lei! iata-ma si pe post de dealer 
, de altfel un simplu cititor..
Hai ca ma bag si eu ca musca… cand nu mai e lapte.. se cam duse momentul, dar citeam si citeam commenturile acum cateva zile, si uite dau de un om in dificultate: nu gaseste cartea, dom’le!! si hai ca am facut rost de ea
maruntul dumnezeu e la humanitasu’ din fundu’ curtii.. doar cu “parola”