Terorism de cititoare

Baricco – the end

Alessandro Baricco, Fara singe, trad. Adrian Popescu, Polirom, 2004

(fragmente)

Dureaza cam o ora sau, daca in timp ce citesti pisica are un chef nebun de joaca, doua, maxim. Drept pentru care intra la categoria “proza scurta” la mine, ca e roman cum sint eu popa. Doua parti: in prima o fetita se ascunde intr-un fel de pivnita, de fapt o groapa sub podea, in timp ce tatal si fratele ei sint ucisi. In a doua – epilogul, dupa citeva zeci de ani.

M-a atras chestia asta de pe coperta a patra: “De mult aveam in minte urmatoarea imagine: o fetita care se ascunde intr-o pivnita, care se incolaceste acolo in timp ce afara cineva o urmareste. Un cosmar. Incercam sa-mi imaginez ce e in mintea fetitei. Apoi, incetul cu incetul, povestea a inceput sa capete contur si, cind m-am hotarit s-o scriu, au iesit la iveala pina si cele mai mici detalii. Acum toata lumea spune ca Fara singe este o carte despre razboi. In realitate, razboiul nu reprezinta decit baza de pornire. Adevaratul subiect e altul: o fetita care salveaza ascunzindu-se intr-o pivnita si apoi isi petrece tot restul vietii cautind alta pivnita unde sa-si gaseasca o pozitie identica si sa se salveze pentru totdeauna.” – explicatia autorului.

Suna foarte promitator, in plus stiam ca Baricco scrie ingrijit si muzical. Ma asteptam la ceva cu atmosfera, cu caderi intr-un psihic tulburat, cu sugestii de nebunie & revelatii, in fine. Intr-un fel asa si e, dar parca ii lipseste ceva esential. Prima parte e OK, o scena tare, citeva personaje facute rapid si doar din amanunte strict necesare, cu decor la minim, ca intr-o poveste. Razboiul s-a terminat, executiile insa continua. Nu e chiar la rece, sint citeva pasaje care mizeaza pe oroare. Surdina conteaza – si provine, bineinteles, din pasajele centrate pe copilul paralizat, fara reactie. Mie mi s-a parut incheiata piesa. Adica terminata si fara nici o posibilitate de continuare. Nu, continuarea e in partea a doua, care pur si simplu nu tine. E si neverosimila, si inutila dpdv al informatiilor (evident ca nu se asteapta nimeni ca fetita sa fi avut o viata minunata dupa asa un traumatism), si de un patetism cam jenant, si… trasa de par in toate felurile. E ca un scenariu de film prost adaptat doar atit incit finalul sa contrarieze. Strica si efectul primei parti.

La sfirsitul lui 2006 ziceam ca n-am nimic impotriva sa mai citesc ceva de Baricco, dar nici nu tin neaparat. Acu’ mi-a disparut orice interes. A, traducerea la Matase mi s-a parut naspa – la Fara singe e in regula in general, dar tot am dat peste blestematul de “deoarece” folosit de nspe ori. “Din cind in cind, cineva trecea pe acolo si se-ntorcea sa o priveasca. Deoarece parea singura, si era frumoasa. Deoarece nu era tinara, si parea singura.” Cum dracu’ de nu i-a zgiriat pe urechi, nici pe traducator si nici pe redactor? Inteleg ca virgula e o chestie speciala a autorului, dar “deoarece”? Eu as ruga pe toata lumea, cu lacrimi in ochi: renuntati definitiv la cuvintul asta daca vi se pare un sinonim neutru si universal al lui “pentru ca”. Sau daca vi se pare mai elevat. Nu e elevat, e caraghios. Multumesc anticipat.