Ba ia sa fim umpic cinici!
Alain de Botton, Sex, shopping si un roman, trad. Oana Cristescu, Humanitas, 2005
Cica femeile sint emotionale din fabricatie si le face o placere nebuna sa poarte nesfirsite discutii despre sentimentele si relatiile lor. Barbatii, fireste, sint mai cu picioarele pe pamint si in general prefera sa vorbeasca despre masini decit despre infinitele interpretari ale unei replici dintr-un dialog amoros. Acest roman-eseu (aiurea!) e de fapt un studiu de caz cu o tipa emo si un tip info, ca sa zic asa. Ea vrea sa comunice pe plan sufletesc (of, doamne!), el vrea sa stie cind iese masina de la service. De unde nexam comunicare, nexam fericire in cuplu, nexam bla-bla.
Acest cuplu tipic, intilnit atit in revistele pentru femei cit si in revistele pentru barbati, e studiat cu instrumente extrase din opere celebre, filozofice sau literare. Flaubert si Schopenhauer isi dau mina ca sa elucideze misterele relatiei dintre Alice si Eric. Nu gasesc ceva mai original decit comparatia aia cu cineva care trage cu tunul ca sa omoare muste. Mie nu mi-ar fi iesit un roman-eseu o suta de ani, deoarece expediam situatia in doi timpi si trei miscari: un mitocan si o toanta. Nu vad ce-ar fi de analizat in profunzime aici. A, se pot scoate mii de romane din asta, si mai bune si mai proaste, da’ tre sa te deranjezi sa faci un roman. De Botton nu se deranjeaza.
“O prejudecata usor de iertat insoteste genul de literatura care ne spune “ceva” in mod prea direct. Stendhal a comparat cindva inserarea ideilor intr-un roman cu descarcarea unui pistol intr-o sala de concert, si, chiar si in afara lumii manierate a salii de concert / romanului, inca mai este considerat potrivit sa prezinti sfaturile ca fiind altceva – sa le faci suficient de abstracte pentru a parea filozofie sartriana, poezie simbolista sau film scandinav.”
Nu pot sa cred ca nenea asta e atit de prost, vulgar si incuiat! Imposibil! Sper ca zice si el asa ca sa aiba succes la gagici.
“Alice nu considera ca o carte merita citita decit daca o putea ajuta intr-un fel sa traiasca. De aceea, comitea cel mai mare pacat pe care un cititor il poate comite in ochii criticului literar educat – voia sa obtina ceva din ea. In definitiv, cititorul nu trebuie sa vrea nimic, cartile nu au scop – aspiratoarele si pompele de ulei au scop, dar nu se decisese oare ca arta nu avea drept scop decit pe ea insasi? Ni-l amintim pe Nabokov ridiculizindu-i pe cei care citesc romane sperind sa invete ceva din ele – sa invete din ele! Nu e la fel de ridicol ca si incercarea de a-ti potoli foamea cu caviar?”
OK. Inutil sa comentez. Din cartea asta se poate invata cum lipsa de comunicare distruge un cuplu. Va recomand si Lolita, din care se poate invata… spuneti voi ce. Ca pedofilia e naspa, desigur. Sau In cautarea timpului pierdut, din care putem scoate invataminte pretioase despre relatiile homosexuale. Sau Metamorfoza lui Kafka, ca ne invata cum familia e disfunctionala atunci cind se rusineaza de un membru handicapat, cu un aspect exterior dezagreabil. Nu merge? Atunci poate Ulise al lui Joyce, din care aflam ca… ei bine, sigur aflam noi ceva folositor. Sa lasam prejudecatile snoabe despre arta fara scop practic. Sa citim romane asa cum cred in Dumnezeu babele care se inghesuie in fata moastelor sfintei Parascheva ca sa scape de reumatism.
Ca sa elimin riscurile de malentendu: cartea asta e o prostie. Dar se citeste foarte usor si poate ca vreun mitocan care o citeste o s-o scoata in parc macar o data pe toanta cu care s-a procopsit, in loc sa mearga la meci cu baietii. Si poate ca vreo toanta n-o sa-l mai innebuneasca pe mitocanul ei cu pisalogeli – o saptamina. Da’ toantele si mitocanii se descurca in general si fara romane-eseu.
P.S. La un moment dat Alice maninca singura si trista in bucatarie, dupa care: “duse farfuria goala la chiuveta, unde o clati sub un jet de apa rece”. Va roooooooooog, nu faceti asa acasa. Spalati bine farfuria, cu apa calda si detergent! Neaparat! Chiar daca nu vi se pare foarte murdara. Si indiferent de cit de zdrobita va e inima!
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
25 februarie 2008 la 2:58 pm
ce culoare avea farfuria?
25 februarie 2008 la 2:58 pm
e o oribilitate…o luasem in aeroport, de teama ca nu-mi ajung cele trei fitzuici pe care le-as fi gasit pe scaun…cand am vazut ca scrii despre ea m-am speriat, pret de 2 secunde.
25 februarie 2008 la 3:02 pm
@ raul – nu, nu era aia verde a ta. ai gasit-o? ca ne-ai lasat in suspans
@ monica – da, e o oribilitate. dar recunosc cinstit ca uneori n-am nimic impotriva sa citesc de-astea. si uneori sint fff toanta
si alteori mitocanca 
25 februarie 2008 la 3:20 pm
…e rau daca nu spal totdeauna cana inainte sa imi fac ceaiul urmator in ea? ca doar tot ceai a fost in ea inainte.
(n-am talent de gospodina..)
25 februarie 2008 la 4:01 pm
beach lecture punct.evident ca e, jen, microbii?
25 februarie 2008 la 4:57 pm
@ luciat: ce-ai duduie cu cartea asta? ce esti asa pornita pe ea? mie stiu ca mi se paruse doar o copie plicticoasa, palida si in oglinda a lu’ “eseuri de indragostit”, care-mi placuse oarecum. ma rog, un fel combinatie de roman-eseu cu chick-lit.
25 februarie 2008 la 5:17 pm
faza e ca, asa cum nu plec de la teatru, daca nu-mi place piesa, nici cartea nu o las din mana, ca sa vad cum se termina:)
25 februarie 2008 la 5:34 pm
da, spalati cu detergenti sa faceti eczeme (in cel mai bun caz) si cancer (in cazul mai putin bun):)
25 februarie 2008 la 6:05 pm
@ jen – filozofic vorbind, depinde de cit timp trece intre momentul in care ai terminat ceaiul si momentul in care iti pui din nou in aceeasi cana. si oricum, eu ziceam de vasele care se considera spalate (si, presupun, puse in dulap) doar cu o clatire cu apa rece – e disgusting
@ vic – pai m-a enervat!
@ dan sociu –
25 februarie 2008 la 6:47 pm
Mie mi s-a parut o carte cu umor, m-au amuzat destule pagini cand am citit-o. Acu’ ma faci sa ma gandesc ca poate e umor pentru masculi
25 februarie 2008 la 7:08 pm
botton e smecher si vinde bine.nu e genu de prost care crede ca femeile vin de pe venus si barbatii de pe marte din fabricatie. dar daca multi se poarta asa, aoleu cat de multi, e cazul sa se scrie despre toante si mitocani! nu e roman, nu e eseu, e ceva gen self-help.be baza celor zise de tine eu l-as recomanda multora care citesc prostii mai mari , chiar daca nu imi place cum suna ce ai povestit si n-as cumpara-o.
vai cate mailuri primesc eu cu sfaturi emo de la femei emo(si unele si religioase)! uite o idee de cadou de ziua lor si a masculilor lor.:)
25 februarie 2008 la 7:15 pm
de acord cu sociu. mai lasati naibii detergentii in exces, nu folositi balsam de rufe si de par ca nu sunt bune si nu sunt musai, cumparati deodorant fara saruri de aluminiu(mai ales femeile).
25 februarie 2008 la 7:49 pm
@ dan sociu si uv: acu’ inteleg eu ca, de fapt, tantile de pe la restaurante care imi dau pahare si tacimuri cu oaresce urme ma protejeaza, de fapt, de eczeme si cancer.
25 februarie 2008 la 8:25 pm
nu, vic, ele trec paharele prin detergent, doar ca nu le freaca cu burete si nici nu le clatesc:(
25 februarie 2008 la 8:28 pm
@ liviu v. – umor???? ce umor? pe bune, cred ca o confunzi. pentru masculi??? exclus! adica, ia zi ce ti s-a parut cu umor, ca ma faci fff curioasa
@ uv – ai innebunit! ce detergenti in exces? tu nu speli vasele cu detergenti? sa nu-mi spui una ca asta, pliiiiiz. cit despre balsamul de par, s-avem pardon – mie mi-e strict necesar.
25 februarie 2008 la 8:37 pm
le spal cu detergent, dar nu pun o tona la o farfurie. a stat la mine o data o tipa si cand m-am intors acasa dupa o saptamana terminase o sticla mare, plina, de detergent de vase si umpluse baia cu cosmeticale pe care le turna pe ea in nestire. ei, nu e bine!
balsamu de par e otravitor:) recomand otetul de mere foarte diluat, 3 linguri in ligheanul cu apa, pt clatit dupa sampon. si promit ca dupa ce se usuca nu pute:)
da, si mai sunt suparata pe curpapirul parfumat!
25 februarie 2008 la 9:10 pm
@ uv: pai, daca esti suparata pe curpapiru’ parfumat, poate folosesti ziare, sa dai in saturnism.
si ce dimensiuni sa aiba ligheanu’ in care pui 3 linguri de otet? ca de la o vreme am inceput sa ma spal in cada si nu mai stiu cum devine chestia. daca e sa trec iar la lighean, macar sa nu-mi iau unul gresit.
bai, da’ unde-am ajuns de la botton de mouton asta!
25 februarie 2008 la 9:32 pm
ziarele si curpapiru parfumat sunt oricum din aceeasi categorie suburbana.
nu mori daca faci si tu rost si de un lighean pe langa cada, afara doar daca nu iti aminteste de vremurile grele de altadata.:) masura trebuie sa fie mica, dar sa iti poti baga capul si mainile in el in acelasi timp:)
eu una nu am balsam, dar nici nu ma clatesc cu otet ca mi-e lene. va zic voua, astora mai energici, sfat bun de la bunica pentru cei care cred ca balsamul e indispensabil.
25 februarie 2008 la 10:07 pm
uv, dar tu ai par scurt
) eu inca imi aduc aminte cu groaza de cand mergeam la tara, unde nu e apa calda curenta si ma spalam la lighean… nu e deloc distractiv sa ma clatesc pe par la lighean 
otetul descurca parul?
dar de acord ca prietena ta are o problema cu detergentul de vase. o sticla d-aia trebuie sa tina luni intregi… si nu neaparat din motive de sanatate, dar de ce sa arunci bani pe geam cand nu e neaparat necesar?!
25 februarie 2008 la 10:18 pm
otetul neutralizeaza urmele de sampon. nu stiu daca il descurca, mie nu mi se incurca nici cand e mai lung. ca al tau, ce e drept, nu l-am avut, dar codanele il aveau asa pe vremuri.
ba din motive de sanatate, ca daca pui asa mult detergent e f greu sail clatesti ca lumea.
25 februarie 2008 la 10:37 pm
@ uv – eu folosesc detergent de vase de ala solid, pasta adica, tocmai pt ca pot sa controlez mai bine cit sa iau pe burete si e mai la indemina. si niciodata nu mi-am pus problema daca e prea mult sau prea putin asa, la modu ideal – dau cu buretele pina se curata bine farfuria, indiferent ce cantitate de detergent trebe folosita. dar parca imi ajunge si mie muuult timp o cutie.
@ jen si uv – clatirea parului cu apa cu otet, va spun eu, ca am practicat intens pe vremea lui ceasca, nu descurca parul citusi de putin. si nici nu-l face mai usor aranjabil. al meu fara balsam arata sub orice critica. iar cu balsam arata, sa zicem, ok. si dureaza un minut. si nici nu tre sa tii sticla de otet in baie (urasc baile in care se gasesc toate prostiile).
oricum, exista motive rationale pt care balsamul se vinde, pe bune – si m-am ferit si eu de el mult timp, total aiurea, ca credeam ca imbicseste parul. ca sa nu mai spun ca e infinit mai placut sa-ti torni ceva parfumat dintr-un recipient civilizat decit sa bagi capatina intr-un lighean cu apa si otet
@ vic – da, am ajuns departe, sorry, ca din cauza mea
25 februarie 2008 la 10:46 pm
si a mea, dar mi-am permis pt ca botton pare un tip atat de practic:)
25 februarie 2008 la 11:09 pm
e prea putin girl talk pe bloguri. nu strica.
25 februarie 2008 la 11:43 pm
kafka, frate!
25 februarie 2008 la 11:46 pm
25 februarie 2008 la 11:53 pm
nu, nu, sa revenim, ca am inteles de ce s-a suparat luciat: pt faza cu literatura, ca el zice ca trebuie sa fie folositoare. si luciat nu crede ca el crede asta, ci crede ca el se preface pt ca sa il citeasca toantele, iar ele fiind in numar mare si el fiind filozof de tv (care el detine chiar o statie de tv pe bune, deci numerele pentru el conteaza), el vrea sa le vanda cartile. daaaa! am inteles. si eu cred ca el se preface! si eu care ma legasem doar de p.s., cand subiectu insusi era asa de interesant!:)
cochon de botton!:)
26 februarie 2008 la 8:32 am
daca ar trebui sa iau cu mine un obiect pe o insula pustie, ar fi balsamul de par!
I hate otet, bunica-mea imi facea frectii in copilarie cu otet de mere, sa nu-l vad nici in salata macar!
botton asta mi-a placut, intr-un mod “utilitar”, dar ma enerveaza in schimb ideea de roman-eseu in sine, ca nu e nici cal nici magar, nu are personaje, ci niste fantose-cobai bune de ilustrat teoriile autorului. n-are nimic de-a face cu literatura, dar de cit sa citeasca omul (respectiv femeia) cartulii cu sfaturi sau reviste de femei cretine, zic ca mai bine cu botton-cochon-moutton…
26 februarie 2008 la 9:31 am
nu am gasit farfuria
26 februarie 2008 la 11:38 am
@ ondinna: “dar de cit sa citeasca omul (respectiv femeia)”
fugi, nefericito, sa nu te prinda miroiu
26 februarie 2008 la 1:03 pm
Pfiu. Dupa miile de informatii legate de balsam si detergenti ma reintorc la subiectul initial
.
Vazand aceasta carte aici, mi-am adus aminte ca am citit-o odata demuuuult. Acum 3-4 ani cred. Si imi aduc aminte ca atunci (asa cum spunea ceva si Vic) mi s-a parut o lalaiala a “Eseurilor de indragostit”, o reluare lesinata a aceluiasi subiect, intr-un format hibrid nereusit roman-eseu. Mi-aduc aminte ca am revazut scheme, sageti sau citate din opere literare sau filozofice. Aceeasi reteta din Eseuri. Dar cu doze mult mai mari, trase de par. Dopaj. Subiectul in sine al cartii “Sex, shopping si un roman” e departe de mintea mea ..cred ca l-am uitat cu desavarsire chiar de acum 3-4 ani cand am incheiat cartea.
26 februarie 2008 la 2:27 pm
@ ondinna – sa stii ca mie mi se pare mult mai cinstit sa citeasca femeia
reviste cu sfaturi sau self help decit asta. macar acolo nu ni se spune ca tot sfaturi (deghizate) gasim si in poezia simbolista 
@ raul – fa chestia cu chibritul si roaga-te la sfintul Anton (poate merge si la ortodocsi, nu numai la catolici)
@ pseudocuvinte – eu n-am citit Eseurile de indragostit, asa ca nu stiu. oricum subectu din romanul-eseu e ca se cunosc Alice si Eric, au o relatie si apar probleme la micul dejun, la petreceri, la cumparaturi etc. se termina ca se despart
26 februarie 2008 la 3:06 pm
eh, n-ai pierdut nimic. din ce imi amintesc si in Eseuri dupa ce e tratata tema “indragostirii” dintre un tip si o tipa, de data asta din punctul lui de vedere, cu toate intamplarile, desenele si schemele obisnuite, se ajunge tot la despartire . El intoarce povestea cu o anume tipa pe toate partile, iar la final dupa ce se despart, intalneste pe altcineva de care da de inteles ca in mod inevitabil se va indragosti in viitor
) nu conteaza prea mult persoana, sa fie acolo, nu? sfarsitul poate prevestea eseuri 2. dar botton s-o fi gandit sa dea alt titlu mai “interesant” si a aparut obositul “sex, shopping si un roman” cu la fel de obositii alice si eric de care mi-ai adus aminte 
dupa Eseuri care mi s-a parut oricum mai ok, “sex, shopping si un roman” nu iti poate trezi decat un sentiment de deja-vu. acelasi subiect cu un ambalaj si mai prost
26 februarie 2008 la 3:31 pm
@luciat: hm, ce kestie; cred ca vezi foarte bine cartea ca ansamblu, precum si mobilu’ scrierii ei, da’ nu inteleg de ce te-ai enervat! pe mine m-a amuzat copios, pe cuvant! are niste treburi ieftine dar extrem de haioase despre casnicie, sau o relatie ca o casnicie din cate-mi aduc aminte; oricum, am citit-o de mult, intr-un drum cu masina spre Budapesta si mi s-a parut buna pentru scopul de relaxare!
26 februarie 2008 la 3:33 pm
da, dom’le, da’ din alain asta mai afla si “femeia” de-un wittgenstein, de-un flaubert, de-un platon, una-alta, pe cind din revistele alea afla numai parerea lu’ andreea marin si sfaturile lu’ mihaela radulescu privind chestiunea in cauza. parol!
26 februarie 2008 la 3:42 pm
PeSe:
se pare ca autoru e predestinat sa fie citit de doamne in mijloace de transpot.
eu am citit “sex shopping etc” in timpul unei calatorii de 16 ore cu avionul intr-o tara foarte indepartata. si in conditiile date (avionu a avut si intirziere, iar mincarea a fost naspa), plus umorul de pe alocuri british style, a fost o lectura placuta.
26 februarie 2008 la 8:04 pm
grrr! nu mai stiu ce sa mai zic. oi fi eu defecta, poftim
26 februarie 2008 la 10:24 pm
eu cred ca fiind indragostita de literatura (poftim si la mine!) te enerveaza sa vezi cum strica nenea asta lucrurile. ca literatura nu-i cartea asta, asta e clar si din punctu’ meu de vedere…
eu una imi petrec mult timp pretios, de la virste deosebit de fragede, dezbatind acest subiect fierbinte (relatiile amoroase, adicatelea) cu prietenele, prietenii, parintii, frati, surori, matusi si alti membri ai familiei extinse si de-aia m-am distrat si cu botton in avion
anyway, ma bucur ca sintem de acord in privinta balsamului de par!
27 februarie 2008 la 12:23 am
@ ondinna: of, ce bine ca nu-ti sint matusa
27 februarie 2008 la 2:26 am
Luciat,
Cred ca asta e cea mai interesanta cronicheta pe care am citit-o in ultima vreme. Sincera, de bun simt,scrisa cu o ironie bine motivata… uite m-ai obligat sa-ti las un comentariu. Mi-au placut exemplele pe care le-ai dat la capitolul carti din care putem invata ceva.
27 februarie 2008 la 8:10 am
vic – fereasca sfintul, intr-adevar! da’ sa stii ca-n ultima vreme m-am cam plictisit si io de acest subiect. vorba pustilor “s-a fumat”. plus ca I’m not getting any younger, maica, si prefer s-o ard pe net, sa mai vorbesc si eu de-o carte
27 februarie 2008 la 12:50 pm
@ ondinna – da’ tu ce marca de balsam preferi?
@ paula –
27 februarie 2008 la 1:31 pm
fata, io folosesc numa’ d-ala profesional, de la stilistul meu!
iar de detergent de vase m-a ferit al de sus, ca am masina de spalat vase, uraaa!
27 februarie 2008 la 3:38 pm
@ ondinna – fata, m-ai spart, gata, ma simt umilita definitiv
27 februarie 2008 la 4:04 pm
deci da, total de acord cu luciat…scrisesem un cearceaf in care il faceam cu ou si cu otet pe de botton si ale lui pseudofilosofii,, dar din greseala am dat back si s-a pierdut tot. in fine. copaci taiati degeaba.
27 februarie 2008 la 10:08 pm
@ meropi – yesss!
3 martie 2008 la 3:10 am
mie mi place alain de botton.
de acord ca sex … este o revisitare a eseurilor de indragostit. dar are intr adevar umor,cu conditia sa nu fii prea drastic si orgolios, daca se face misto de sexul tau…femeie…
3 martie 2008 la 2:39 pm
@ ana – se face misto de femei??? mie nu mi s-a parut. dimpotriva, nu se face destul misto de toanta aia
3 martie 2008 la 10:32 pm
mie mi s a parut…si amuzant pe deasupra.
3 martie 2008 la 11:00 pm
@ ana – pai foarte bine. se mai intimpla, sa stii, sa aiba doi oameni pareri diferite despre o carte
ma inseala intuitia feminina sau mi-ai pune o pioneza pe scaun? 
9 martie 2008 la 7:20 pm
@luciat – lasand la o parte o posibila directie de discutat referitor la romanul-eseu care mie imi pare o entitate literara postmodernista cu potential, tin sa nu fiu de acord cu tine in ceea ce priveste comentariul la fragmentul despre scopul artei.
de botton spune foarte bine k n-ar trebui sa vrei ceva de la o carte. si comparatia cu dorinta de a te satura mancand caviar e chiar foarte buna.
ceea ce faci tu in continuare in cronicheta intareste spusele lui: ce-i daca din “in cautarea timpului pierdut” poti afla cateva kestii despre homosexuali? inseamna k de botton n-are dreptate si tu ai? tu de aia ai citit cartea? ar fi o tampenie k cineva s-l citeasca p proust dintr-un asemenea motiv! o jignire de-a dreptul! sa citesti 3000+ de pagini k sa dai de cateva informatii despre homosexuali (si alea in marea lor majoritate relativ banale) e o totala pierdere de timp.
de botton nu zice k nu te poti satura cu caviar. poti. dar n-are rost. nu de aia mananci caviarul, cum nu citesti literatura k s afli ceva.
10 martie 2008 la 8:57 am
@ – supastar – “de botton spune foarte bine k n-ar trebui sa vrei ceva de la o carte” – de botton nu spune asta. ii trateaza de snobi pe cei care spun asta. eu in continuare in postul meu nu spun ce crezi tu ca spun. sint convinsa, de altfel, ca problema e la mine
numai ca ma indoiesc c-o sa reusesc vreodata sa fiu suficient de clara
10 martie 2008 la 9:19 pm
se pare k am fost lipsit de tact daca ti-am pus cuvinte in gura, dar, sincer, asa am inteles.
de botton nu face misto si nu-i considera snobi p cei care spun asta. mai citeste odata. si el spune sincer asta. si eu il sustin.
il si apar daca e nevoie pt k i-am citit toate cartile inafara de “the art of travel” si “the architecture of happiness” si il consider un tip extrem de inteligent care scrie intr-un stil easy-going si witty pe care il apreciez.
a propos, “the romantic movement” nu e cea mai grozava carte a lui. incearca “how proust can change ur life”!
cartile lui de eseuri sunt mai bune decat romanele-eseu. e un deliciu sa vezi cum invoca o tona de scriitori, filosofi, artisti etc. cu operele lor si le face sa pare k au fost scrise in totalitate cu un singur scop: pentru a-l ajuta candva in viitor pe de botton sa-si sustina argumentatia.
12 martie 2008 la 2:49 pm
@ supastar – pai, pe scurt, el face exact asta: aplica flaubert la viata zilnica a lu’ fata aia. si eu apreciez stilul easy-going si witty, in general
13 martie 2008 la 2:34 am
@supastar: ati citit si cartea despre Proust a lui Botton? cum e?
13 martie 2008 la 2:37 am
@ supastar: a, scuzati, ati zis deja ca ati citit-o…e buna?….ieri am citit pe undeva pe blogul lui p. assouline ca zicea cineva ca sa citesti alain de botton e cam pierdere de vreme.
13 martie 2008 la 2:42 am
am citit un fragment din “cum iti poate schimba proust viata”…cica daca faci o excursie literara la illiers-combray astazi si vizitezi casa matusii lui proust, tante leonie…care e muzeu acum…vezi linga pat o madelena…de plastic…ce oroare!!
13 martie 2008 la 7:17 pm
@anca c
da. si in continuare de botton afirma si apoi argumenteaza k e un sacrilegiu c fac aia acolo si k a vizita illiers-combray e aproape o tampenie care demonstreaza k cel care efectueaza acea vizita nu l-a inteles deloc p proust
13 martie 2008 la 7:50 pm
aha…da’ de ce? eu citesc proust…si totusi as vizita cu placere illiers-ul…acuma ce-i drept, madeleina aia de plastic m-ar oripila…da’ ce e rau in a vrea sa vezi pe viu locuri unde au trait autorii nostri preferati?…mie mi s-ar parea emotionant sa vad locuri pe unde se plimba Proust sau alti scriitori…dar ce e drept cred ca Illiers- Combray asta e chiar un loc banal…m-am uitat pe Googleearth…nici macar o singura poza nu exista de acolo…macar daca mergi la Cabourg vezi imagini, poze…ba chiar vezi Le Grand Hotel, hotelul unde Proust locuia cind mergea la Cabourg si se simtea bine acolo.
13 martie 2008 la 7:53 pm
Dar a propos despre ce zicea A de Botton, ca fac aia la Illiers, comert turistic din Proust, si ca fiecare boulangerie e acum specializata in madelene…asta da, pare o prostie de prost gust.
Doar ca nu inteleg ce e rau in a vrea sa vezi locuri care sa iti aminteasca de un autor drag.
13 martie 2008 la 8:27 pm
ce aiurea e k nu poti da search si in carti! pt k doream s va transcriu un pasaj, dar nu-l gasesc.
eh, acu am exagerat si eu cum k “ar fi rau”, mult mai aproape de ce vroiam s spun ar fi k “nu are sens”!
ideea din carte (asa cum mi-o amintesc eu) este k illiers-combray e deosebit doar pt proust pt k el a trait acolo si el are amintiri/trairi legate de acel loc. pentru noi ceilalti, illiers-combray e aproape sigur un loc banal care nu prea are cum s ne provoace cine stie ce trairi. si de asemenea consumul unei madlene, fie ea chiar facuta in combray, nu are cum si de ce sa ne trezeasca senzatii.
de botton sustine k mult mai aproape de spiritul si sensibilitatea lui Proust si de asemenea un omagiu mult mai mare inchinat lui ar fi s n vizitam locurile NOASTRE natale si sa retraim (cu ajutorul simturilor adica in stil proustian evident!) propriile amintiri, trairi, senzatii, impresii.
13 martie 2008 la 8:39 pm
aha, je comprends…pai da, are dreptate de botton…asa e…
13 martie 2008 la 8:57 pm
si asa si este onest cu tine insuti…de ce sa ma fortez eu sa retraiesc sentimentele si senzatiile lui proust la combray…caci nu as putea… proust care are o scriitura atit de individualizata, o imaginatie si o lume interioara atit de bogate poate sa prefaca un loc gri si banal un loc interesant si frematator de viata…dar mie care nici macar nu am copilarit acolo ce poate sa imi spuna illiers…da, are sens ce spune de botton…ceea ce mi se poate intimpla mie, e sa am norocul sa am si eu senzatii si amintiri proustiene prin locurile unde am copilarit eu …dar la illiers??….Da, asa e…
3 iulie 2008 la 7:40 pm
Hmm… nu am citit cartea asta, da mi-au placut mult celelalte ale lui A de B pe care le-am citit – ‘essays in love’, ‘how proust can change yr life’, ‘on architecture’, ‘status anxiety’ (SUPER!) si ‘kiss & tell’…
acu, ce sa zic, lu luciat nu i-a placut – si, din cronica ei, inteleg ca verdictul e definitiv. poate ca e o carte slaba. poate ca a enervat-o ceva (sau mai multe) cind a citit-o. poate ca… – etc. etc.
intrebare: nu-ti place NICIO carte de A de B?
3 iulie 2008 la 7:42 pm
@ als – eh, eu nu le-am citit pe alea de care zici tu, din pacate – ba da, mi-a placut “Despre farmecul lucrurilor plictisitoare”
http://www.terorista.ro/www/2008/02/22/hopperita/
3 iulie 2008 la 8:01 pm
vazut, citit, placut… ai (sur)prins nu ‘ideea’, ci feelingul cartii asteia – si asta imi place mie la A de B: nu are ‘idei zdrobitoare’ (sa fim seriosi, TOATE au fost deja spuse), ci stie sa transmita feelingul unor idei care deja au curs.
asta il face, zic eu, un bun comunicator; pe de alta parte, omul insusi e eclectic si versatil – scrie si despre arhitectura, si despre proust, si despre ‘status anxiety’… – si exista riscul ca unii sa nu mai inteleaga ce vrea. or, mie mi se pare ca nu vrea nici sa epateze (cu eruditia sa), nici sa treaca drept ‘mare scriitor’ – scrie fix despre acele lucruri care il intereseaza la un moment dat. daca ai norocul sa fii pe aceeasi lungime de unda cu el – placerea e garantata!
din pacate, unele carti ale sale (‘kiss & tell’, ‘proust’) au o nevoie imperativa de partea iconografica – in lipsa lor, cartea respectiva e doar jumatate din ce vrea sa fie… ‘kiss & tell’, de ex., este biografia unei ex-gagice de-a lui – si cuprinde poze cu ea (din copilarie, chiar), desene de-ale ei, note de plata din restaurante, etc. tot ceea ce pastrezi dupa o relatie consumata. de ce a scris aceasta carte? pt ca – zice el – nu trebuie ca o biografie sa fie NUMAI despre ‘famous dead white males’, poate sa fie – ca aici – despre o tipa tinara, deloc faimoasa si inca in viata…
si nu e ‘autofictiune’ (oroarea aia!), ci chiar o ‘opera’ ‘de fictiune’ – in masura in care nu stii, pina la urma, daca gagica aia e reala sau inventata; oricum, (DE)SCRISA, e clar (re)inventata!
very nice
3 iulie 2008 la 8:07 pm
aha – inseamna ca cu asta confundasem eu la inceput pe una a lui julian barnes – uf, cum o cheama? aia cind ii rascoleste el trecutu lu pretena lui si pina la urma moare unu din ei. si dupa ce-am citit-o pe a lui barnes am zis ca biografia tipei pe care o povestesti tu de la AB o fi fost o halucinatie de-a mea. nu stiu pe unde vazusem un rezumat si mi se incurcasera in cap. as vrea sa citesc kiss & tell, in concluzie
28 ianuarie 2009 la 5:25 pm
[...] e un roman-eseu, nu productia aia a lui de Botton! (Uf, problema: Bayard ataca un gen de roman “masculin”, de Botton unul [...]