La prima citire, deocamdata cu multe poticneli
Venedikt Erofeev, Moscova – Petuski, trad. Emil Iordache, Cartier, 2004
Bine ca l-am citit si eu, ca de la cartea lui Vasile Ernu incoace l-am tot aminat. Ernu cita, din cite tin minte, citeva din retetele de cocteil de aici (combinatii de parfum, votca, oja, limonada, bere, lichid de frina, tot ce vrei). Sint doi Erofeev, dintre care acesta pare cel mai interesant – si primul, dpdv cronologic. Textele lui, scrise in comunism, n-au fost publicate, au circulat in samizdat si au avut succes in cercurile de literati, deduc ca era un fel de legenda. Moscova… a fost terminat in ’70, a aparut doar in traduceri pina dupa ’90, cind a putut fi publicat si la rusi.
Am avut ceva reticente, ca auzisem de satira anti-comunista, dizidenta, betivul rus in toata abisalitatea lui – not much fun pentru mine. Mi s-a luat de mult de anti-comunism si de betii, iar cartile cu problemele URSS-ului, sa ma scuzati, mi se par pur si simplu o corvoada. Ma astept la texte de atitudine, cu mesaje politice mai mult sau mai putin strecurate, la declamatii si patetisme si tot neamul lor, mai putin la povesti si fraze, personaje si lucratura. Mi se pare greu de inghitit si genul de umor din satirele politice – e previzibil, incrincenat, merge pe aceleasi si aceleasi si tot aceleasi situatii si mecanisme. Ma rog, nu sustin ca am dreptate in nici un fel, e doar orizontul meu de asteptare, format nu stiu cum, probabil mai mult din articole decit din carti. Am vrut sa explic cu ce rezistenta a avut cartea asta de luptat din partea mea.
Un alter-ego al autorului (cedez nervos, bag si eu alter-ego-ul asta care de regula ma scoate din sarite), Venicika, betiv, scriitor de underground tipic rus, merge de la Moscova intr-un orasel din apropiere, cu trenul. Textul e organizat dupa statiile de pe parcurs, Jeleznodorojnaia – Ciornoe, Ciornoe – Kupavna etc. Bea. Povesteste. Bea. Are dialoguri in doi peri cu alti calatori, cu vinzatori, cu betivi. Vrea sa ajunga la iubita lui, o tirfa suava, o muiere dulce, in fine, luminita de la capatul tunelului. Si la copilul lui (nu si al ei, cum crede Mihai Vakulovski – eu asa am inteles, ca pustiul e in alta localitate si n-are nici o legatura cu iubita respectiva). Intre Electrougli si Hrapunovo, de la pag. 57 la pag. 62 ne da acele celebre retete de cocteiluri. Unul se cheama “Spiritul Genevei” si contine:
“Liliac alb” – 50 gr.
Lotiune impotriva transpiratiei picioarelor – 50 gr.
Bere jiguliovskoe – 200 gr.
Lac pe baza de alcool industrial – 150 gr.
Exercitiu pentru acasa: inventati un cocteil care sa se cheme “Ochii lui Putin”. Ma rog, nu merge. Acum presupun ca alcoolul e la liber in Rusia si poti sa faci satire la Putin fara artificii de-astea. Nici nu e nevoie de satire, poti sa scrii direct ce crezi despre Putin. Sa nu ma intelegeti gresit: sint misto cocteilurile lui Erofeev, probabil ca in epoca cititorii mureau de ris si de satisfactie. M-am distrat si eu, OK.
Ce-am ratat mereu si mereu: aluziile si parodiile dupa literatura rusa (si nu numai, si din alte literaturi, si din filozofie etc.). Fara notele lui Emil Iordache, nu m-as fi prins nici atita. Sint incapabila sa recunosc pasaje celebre din Puskin si Lermontov, cu atit mai putin din altii, ca totusi, despre Puskin mai stiu cite ceva. Intertextul e urias, face mare parte din skepsisul cartii. Apropo, postfata traducatorului e foarte misto si e strict necesara.
“Imi dauneaza foarte mult delicatetea, ea mi-a stilcit tineretea. Copilaria si adolescenta7…” Nota de subsol: “7 Aluzie la trilogia autobiografica a lui Lev Tolstoi: Copilaria, Adolescenta si Tineretea.” Am citit trilogia asta a lui Tolstoi, si inca destul de curind, dar nu m-as fi gindit singura la asta. M-as fi gindit la Rimbaud: “Par delicatesse / j’ai perdu ma vie”. Vedeti, deci, ca e complicat la acest nivel, depinde mult de lecturile care-ti sint mai familiare, riscurile de inadecvare sint foarte mari.
La un moment dat e o poveste cu un grup de betivi intr-o intreprindere. Ei lucreaza cam asa: astupa cabluri in pamint ca sa putrezeasca, beau toata ziua, seara le dezgroapa. Stiti voi, noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc. O fi fost delirant de misto pe vremea aia, acum pe mine ma lasa rece. Recunosc genul, aprob realizarea artistica si ma uit sa vad cite pagini mai am. Mai e o revolutie, facuta tot de betivi, care declara razboi Norvegiei, tin plenare, au prezidiu, vor sa obtina deschiderea magazinelor cu citeva ore mai devreme. Iarasi, recunosc, aprob, ma uit sa vad cit mai e.
Ei, sintem la pagina 116 (din 160). Sa lasam satirele, cocteilurile si comunismul. “M-am uitat peste umar: pasagerii trenului Moscova – Petuski sedeau la locurile lor si zimbeau murdar. Asa deci? Inseamna ca inca mai merg cu trenul?” Pag. 120: “Aici insa a explodat inima: “Dar ceilalti? Ceilalti sint mai rai decit tine? Ceilalti merg si nu intreaba de ce merg atit de mult si de ce-i asa de intuneric. Merg linistiti si se uita pe geam…”
Trenul merge prin bezna, e ocupat de sfinx, de satana, de o femeie imbracata in negru si un valet imbracat in galben. E strabatut de erinii care fug. Pag. 138: “Iar chimvalele continuau sa zdrangane si dairalele bubuiau. Si stelele cadeau in cerdacul sfatului popular. Si hohotea Sulamita.” Pag. 141: “Cineva mi-a spus cindva ca e foarte simplu sa mori: ca pentru asta trebuie sa tragi aer in piept adinc, adinc, cit de adinc posibil, si sa scoti afara tot atita, din adincul inimii – si atunci iti dai sufletul. Oare sa incerc?” Spre sfirsit revin ingerii cu care vorbise betivul la inceputul calatoriei. Si izbucnesc in ris.
N-am spus despre baietelul aflat pe linga Petuski, implorat sa nu moara. Despre Kremlinul pe care betivul nu l-a vazut niciodata desi locuieste in Moscova. Despre Petuski, destinatia finala, in care pasarelele cinta intotdeauna si miroase a iasomie. Despre controlorul caruia Venea ii povesteste toata istoria lumii in anecdote de alcov, in loc sa-si ia bilet sau sa-i dea spaga in alcool. Despre cum istoria se termina chiar in aceasta calatorie. Despre genurile literare prin care trece textul – “Naiba mai stie in ce gen am sa ajung la Petuski… De la Moscova n-au fost decit eseuri filosofice si memorii, n-au fost decit poeme in proza, ca la Ivan Turgheniev… Acum incepe romanul politist…”
N-am spus nici ca autorul si-a subintitulat cartea “poem” (din linkul de mai sus la Mihai Vakulovski). Da, e un poem. Unul care trebuie citit de doua ori, cel putin. Din postfata: “De aici pina la a face din Venedikt Erofeev un disident, care si-a dedicat opera dezavuarii “cosmarului vietii in totalitarism”, n-ar mai fi decit un pas, care, de altfel, s-a si facut. Este, fireste, o interpretare restrictiva si cam vulgara: eroului ii era greata nu numai de lumea socialista, ci de lume in general. Este o greata reala, de om mahmur, dar si o greata culturala, existentiala, am putea spune, o greata in termenii lui Sartre, pe care de altfel eroul il si “confunda” cu Aragon, un alt lider al stingii franceze. Venicika tinjeste dupa altceva, iar in locul acestui “altceva” oamenii i-au dat vin roziu alcoolizat de o rubla si treizeci si sapte de copeici.”
Despre cit de misto e poemul asta poate ca o sa zic ceva data viitoare, cine stie cind, in orice caz dupa ce-o sa-l mai citesc o data, asa cum merita. E entuziasmant, am spus.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
27 februarie 2008 la 3:48 pm
“eroului ii era greata nu numai de lumea socialista, ci de lume in general. ”
atunci de ce dracu a facut un copil? eu nu vad sa iasa un poem din asa o chestie. sa va zica un copil de betiv daca merita tac-su poem cand se pisa pe el in sant!
27 februarie 2008 la 3:56 pm
Pentru mine, entuziasmanta e si cartea, si faptul ca, desi prima data jumatea intai a cartii, “hemistihul” ei initial, nu te-a facut sa vibrezi, poti totusi sa scrii asa de inteligent si de empatic, in cele din urma. As face un emoticon care sa bata din palme, si pentru carte, si pentru tine, dar nu stiu cum.
27 februarie 2008 la 4:27 pm
mie mi s-a parut o deosebit de frumos scrisa si caraghioasa laba trista.
27 februarie 2008 la 4:37 pm
uv, esti un prost
27 februarie 2008 la 4:57 pm
n-am terminat cartea, citesc incet.
dar zic asa: sigur e doar copilul lui, la Petuski se duce de cateva luni. iar cel mic il rosteste el frumos pe u, dar pe la doi ani dansa frumos pe nu stiu ce melodie.
27 februarie 2008 la 5:15 pm
pastreaza distanta, sociu, si ai sa iti pastrezi si parerea. cand te apropii sau cand traiesti prin preajma lui, nici un betiv nu e cool si nu merita sa fie erou SUAV intr-un poem. pt mine aia nu e o carte care sa stea in picioare. mai sunt carti cu vicii si viciosi, dar nu ii prezinta asa, ca pe niste floricele. sunt nazisti cu tutu.
27 februarie 2008 la 6:36 pm
Extraordinara cartea, intr-adevar. Mi-a placut tare mult postul tau. Mi-ai facut pofta s-o recitesc, rusii rule! Felicitari!
Pacat ca asemenea autori nu sunt cititi la noi, la fel ca Palahniuk sau McEwan…
27 februarie 2008 la 10:02 pm
@ uv – nu ai dreptate deloc, dar probabil e vina mea, ca oi fi scris eu aiurea. inlocuieste “betiv” cu inadaptat, cu persoana religioasa care vede desertaciunile lumesti in toata mizeria lor, cu fraier mic distrus de greutatea vietii, cu dependent de alta lume, cu… multe figuri, multe tipuri de oameni
nu e cool neaparat, nu asta e ideea. si betivi, intr-un fel sau altul, sintem toti. unii se imbata cu Spiritul Genevei, altii cu hrana sanatoasa 
))))
@ r. – mersi, really.
@ white noise – da, si din cite am inteles e oarecum autobio copilul crescut in apropiere de petuski
@ dragos – da, mai bun ca palahniuk, clar (mcewan nici nu intra in liga asta din pedeveul meu)
27 februarie 2008 la 10:04 pm
@ dan sociu – si tu calmeaza-te
betivii sint naspa
27 februarie 2008 la 10:22 pm
nu e vina ta, ca am citit-o si eu. pt el insusi, betivul e asa, complicat, cum zici tu. pt cei din jurul lui insa, lucrurile sunt mai simple si tu nu mai ai dreptate.
27 februarie 2008 la 10:30 pm
@ uv – ok, eu inteleg ce vrei tu sa spui. dar cartea si personajul sint complexe si au mai multe aspecte
decit complicatia unui betiv. prea mult accent pus pe “betiv” strica – reduce totul, asa cum reduce si o interpretare anti-comunista – zic si eu
27 februarie 2008 la 10:34 pm
pai ce, eu am pus accentul pe betiv? el l-a pus!:) chiar l-a pus de, pt mine cel putin, a eclipsat prea multe alte intelesuri si a mai ramas numa un betiv cu funditza roz.
27 februarie 2008 la 11:20 pm
licicat,
nu prea ai intzeles tu mare brinza din carte..
dar daca tot ai citit-o de ce sa nu ne dam cu parerea…?
Noroc ca ne mai explica cite ceva nenea Iordache. Cartea nu e neaparat despre bautura (zic criticii importanti din rusia), dar daca vodka scrie vodka citim, ca doar toata lumea stie ca rusii sint niste alcoolici.
27 februarie 2008 la 11:59 pm
luciat, nu inteleg cum de n-ai vazut deloc umorul din cartea asta
28 februarie 2008 la 12:05 am
si, uv, tu chiar esti prost. oricind e de preferat betivul ala unuia ca tine. fara discutie. nu stiu de ce intri pe bloguri despre carti. nu stii sa citesti o carte.
si btw taica-miu a fost un betiv si am scris poeme despre el.
28 februarie 2008 la 12:34 am
hm, ce chestie. pana si poietii e badarani.
28 februarie 2008 la 1:19 am
welcome, puck! sa-ti imprumut un villon?
sau un cezar ivanescu? 
da’ lasa ca la faza asta parca si uv ar fi vrut numa’ floricele pe cimpii, de-am avut la un moment dat impresia ca i-a furat ionuca semnatura
28 februarie 2008 la 7:57 am
lasa draga vic, ma descurc si singura:P.
dar tu stii ca eu stiu ca tu stii ca eu stiu.
28 februarie 2008 la 8:23 am
sociu, prost esti tu, si inca unu inflamat, ca vii pe un blog de carti si nu poti sa inghiti decat ce iti convine tie.
si btw si taica-miu e un betiv, putem in sabii sa ne luptam sau in ciorapii lor murdari, dar personajul lui erofeev nu ma convinge.
28 februarie 2008 la 8:25 am
@ dan sociu – vrei sa ma citez?
vazut, recunoscut, aprobat umorul 
nu e chiar asa de subtil. preferat partea ne-umoristica. Uite:
“O, nerusinatii! Au prefacut pamintul meu in iadul cel mai de rahat – si ne silesc sa ne ascundem de oameni lacrimile, iar risul sa ni-l expunem in vazul lumii!… O, canalii josnice! Nu le-au lasat oamenilor nimic in afara de”mihnire” si “spaima” si, dupa toate astea – si dupa toate astea, risul lor e public, iar lacrimile-s sub interdictie!…”
btw – uv e o fata care nu suporta betivii. e simplu. n-are dreptate cu cartea, dar nici la tine nu e semn de mare finete sa nu intelegi blocaje de genul asta.
@ vodkovski – nenea, mai citeste o data ce-am scris
28 februarie 2008 la 8:32 am
@ uv – o la la! sint multi tati betivi pe lume, irelevant. cum citesti tu atitea carti in care se bea in delir? ce-are a face ca personajul e naspa dintr-un punct de vedere? e un om cu probleme, ia-o asa. marea majoritate a personajelor literare interesante si complexe au “probleme”
))))
28 februarie 2008 la 8:39 am
pai asta e nu e doar un personaj interesant, e de-a dreptul dragalas!
28 februarie 2008 la 8:42 am
@ uv – of, doamne, esti culmea.
28 februarie 2008 la 10:19 am
In chiar miezul perioadei amintite (brejneviste) se scrie romanul lui Venedikt Erofeev, Moscova-Petuski, intr-un moment de stagnare maxima a sistemului politic. Fabula acestei scrieri unice este cit se poate de simpla: un ipochimen calatoreste cu trenul de la Moscova spre o localitate obscura, consacrata poate doar prin scrierea lui Erofeev, Petuski. In acest rastimp al calatoriei, minat de o iubire halucinanta pentru o dameza si de dorinta de a o reintilni, individul nostru – probabil un alter ego auctorial, caci ii poarta si numele, Venicka – intilneste o „fauna umana“ de toate culorile si categoriile.
De fapt, e o intrevedere „neformala“ cu drojdia societatii sovietice, dar care ascundea in „tainitele“ sale multitudinea si bogatia de idei si frustrari, bucurii si deceptii, utopii si crude constatari – ale intregului univers concentrationar in care se afla o buna parte a lumii estice la acea ora. Intr-un episod, personajul nostru se intilneste cu demonul… Este chiar momentul de rascruce in care ne punem foarte serios intrebarea daca era un demon aparut din exterior sau ivit chiar din launtrul sau… E un soi de gap semantic. Coplesitor.
N-are nici un rost sa insist asupra referintelor livresti si ideatice care se desprind din nesfirsitele si pasionantele discutii si dezbateri dintre Venicka si ceilalti drumeti – e futil pentru un comentariu de acest fel. Lucrul esential pe care-l pot spune este ca in aceasta scriere minunata si-a dat intilnire mai toata literatura rusa, de la Mantaua lui Gogol si Cevengur-ul lui Platonov, pina la scrierile „misticoide“ ale unor Fedotov, Tendreakov si Merejkovsky. Este o constelatie de scriitori si ginditori ai asa-zisului „cosmism“ rusesc, care inglobeaza texte si scrieri asupra unui univers foarte complex de probleme de ordin teologic, moral si literar, coagulat de-a lungul a mai bine de un veac si revenit de curind in lumea intelectuala a Rusiei post-comuniste.
v.Bulat
28 februarie 2008 la 11:13 am
Mihail Vakulovski face o remarca importanta in textul lui despre Venicika Erofeef…. foarte important… (de pe tiuk!)
PS: Acestei editii a povestirii “Moscova-Petuski” ii lipseste un capitol pe care scriitorul a fost nevoit sa-l scoata din carte: “AVERTISMENT DIN PARTEA AUTORULUI: Prima editie a poemului “Moscova-Petuski”, fiind aparuta intr-un singur exemplar, s-a epuizat rapid. De atunci am primit numeroase reprosuri pentru capitolul “Secera si Ciocanul – Karaciarovo”, absolut nemeritate. In introducerea la prima editie, le preveneam pe toate domnisoarele ca peste capitolul “Secera si Ciocanul – Karaciarovo” trebuie sa sara fara sa-l citeasca, intrucit dupa fraza “si am baut imediat” urmeaza o pagina si jumatate de injuraturi porcoase, ca in tot capitolul nu exista nici un cuvint decent, cu exceptia frazei “si am baut imediat”. Prin acest avertisment de buna-credinta am reusit performanta ca toti cititorii si mai ales domnisoarele s-au repezit de prima data la capitolul “Secera si Ciocanul – Karaciarovo”, chiar fara a parcurge capitolele precedente si chiar fara sa citeasca fraza “si am baut imediat”. Din aceasta cauza, am considerat necesar, la editia a doua, sa elimin toate mascarile. Asa va fi mai bine, pentru ca, in primul rind, voi fi citit de la un capat la altul si, in al doilea rind, nimeni nu va fi ofensat. V.E.”.
28 februarie 2008 la 11:32 am
@ cimilea – mersi pt ambele citate. in legatura cu al doilea (am pus si eu link la tiuk) nu stiu daca am inteles. erofeev pune avertismentul in capul textului. el spune ca prima editie a aparut intr-un singur exemplar, epuizat rapid
presupun ca nu a existat concret pagina si jumatate de injuraturi porcoase? in orice caz, avertismentul e bun pt cititorii care, vorba lui bulat, rezuma cartea la fabula ei. asta apropo si de discutia dinainte despre ravagiile alcoolismului 
pt toata lumea: hai ca nu mai postez nimic altceva azi, sa se poate completa pe indelete aici, la comentarii, daca mai aveti idei, pareri etc.
28 februarie 2008 la 11:41 am
o zi minunata iti doresc si succes la roblogfest
28 februarie 2008 la 1:22 pm
O precizare: “personajul” e chiar autorul. Cartea e frîntură de viaţă reală. Erofeev făcea adesea acest drum, o bună perioadă n-a avut casă, a trăit practic prin gări, chiar a lucrat la îngropat cabluri, iar mare parte din acei prieteni de pahar există, cum existau şi discuţiile, concursurile de literatură în tren…
S-a făcut un film documentar despre toate astea, un film care reface traseul de la Moscova la Petuşki, singurul film în care apare Erofeev. Deja era foarte bolnav şi nu mai avea mult de trăit.
Poate toate astea contează la o recitire.
28 februarie 2008 la 5:03 pm
(out of topic)
luciat, putem comunica pe mail? vreau sa discutam o chestie care sper sa ti se para misto.:)
28 februarie 2008 la 5:05 pm
@luciat: mi-a placut la nebunie pasajul cu “veni, vidi…ma uit sa vad cate pagini mai am!” esti formidabila, chapeau! dar sa fiu atenta, ca zice dl. sociu ca-s proasta fiindca numai atat am inteles din comentariul tau!
@dan sociu: ador poetii mitocani…huo!
@uv: draguta, in ciuda sau mai ales datorita raului cumplit pe care-l provoaca in jurul lor, amaratii aia au sufletul coplesit de vinovatie; incearca sa fii mai putin cruda cu ei, desi stiu cat e de greu
28 februarie 2008 la 6:35 pm
@ vera – stiu ca sint multe elemente autobiografice, inclusiv copilul. dar as zice totusi sa lasam macar “un alterego” al autorului
ca presupun ca de dincolo de mormint la final ne vorbeste personajul, nu autorul 
@ lorin – but of course. iti trimit un mail
@ capricorn – de ce nu completezi si url-ul blogului tau cind pui un comentariu?
28 februarie 2008 la 8:45 pm
puck&capricorn, nu-i asa ca ar fi dragut ca poetii sa vorbeasca si sa se comporte fix ca-n stereotipurile voastre? nu-i asa ca atunci cind cineva citeste o carte ca o bigota si e si de parere ca exista categorii de oameni care nu ar trebui sa aiba copii (ai dreptate, uv, lui taica-tu ar trebui sa i se confiste copiii – deci sinucide-te), eu, pentru ca sint “poet” si asa va simtiti voi confortabil, fiecare in cutiuta lui, ar trebui sa o ating pe incuiata cel mult cu-n iamb sau c-o metafora? puck, draga, eu sint unul dintre poetii aia care injura. si nu doar asa, light, “uv, esti un prost”. te-am dezamagit mult? oh.
28 februarie 2008 la 9:23 pm
They fuck you up, your mum and dad.
They may not mean to, but they do.
They fill you with the faults they had
And add some extra, just for you.
But they were fucked up in their turn
By fools in old-style hats and coats,
Who half the time were soppy-stern
And half at one another’s throats.
Man hands on misery to man.
It deepens like a coastal shelf.
Get out as early as you can,
And don’t have any kids yourself.
–Philip Larkin “the greatest post-war writer” The Times
28 februarie 2008 la 9:23 pm
un poet mitocan
28 februarie 2008 la 9:26 pm
cand luciat zice:“eroului ii era greata nu numai de lumea socialista, ci de lume in general. ”, e rational si nu bigot sa te intrebi de ce eroul cel ingretosat de lume face copii. daca ti-e greata de lume te sinucizi, nu te apuci sa faci copii. asa ca , ori e sadic, ori se preface ca ii e greata, ori nu stie sigur daca chiar ii e greata, ori? a, nu raspunsul tau ma interesa.
deci nu ma refeream la o categorie ci la eroul tau care, dupa ce mi-am pus intrebarea si pentru ca posibilele raspunsuri nu mi s-au parut de nivelul unui erou, nu m-a mai impresionat.
bigot e cel care nu suporta o intrebare ca asta, el tine minte ca i s-a spus: cresteti si inmultiti-va. de la dusca la icoana e drumu scurt, probabil il cunosti preabine.
28 februarie 2008 la 9:31 pm
N-am priceput partea cu poetii, cutiile si stereotipurile. Si cu dezamagirea. Toti poetii pe care ii cunosc sunt grobieni, ahtiati dupa faima (mai ales cei care ii injura pe scriitorii publicati la ed. mari); unii talentati, altii ba, unii isi varsa continutul stomacului tinandu-se de stalpi inainte de amiaza, altii rezista pana noaptea tarziu. Cel mai cumsecade si timid a incercat sa se sinucida halind flori, sau cel putin asa se zvonea cand a iesit din spital. Acum e bine mersi si scrie fain. Cunosc si-un absolvent de Teologie care va publica o carte bigota/ipocrita –e sclipitor si teribilist, isi bea mintile si se plange la toate tipele cu tentativa de suicid pe care a avut-o.
Niciodata nu mi-a trecut prin minte ca un poet ar trebui sa fie (ca om) intr-un fel sau altul.
Din partea mea poate sa injure in toate limbile pamantului, sa arunce cu sticle in trecatori sau pur si simplu sa fie culmea cuminteniei, soarece gri pe langa ziduri – ma intereseaza doar sa dau peste carti cu zvac.
28 februarie 2008 la 9:50 pm
a, multam pt poezia lui larkin, vad ca si el i-ar fi zis eroului acelasi lucru
28 februarie 2008 la 9:59 pm
@dan sociu, te-ntreb fara nicio urma de tendentiozitate; ce satisfactii iti ofera tie, poetului destept, injuratul virtos si pumnu’ virtual in gura adversarului – nu aluia din poezie, ci aluia cu care ai o disputa de idei?
28 februarie 2008 la 10:07 pm
stiu eu, tovarasa lilanda, raspund eu in locul lu’ sociu!
lui ii ofera satisfactia inscrierii in stereotipul poetului boem, damnat, nonconformist.
mare pacat c-a fost interzis absintul, ca i-ar mai fi rarit.
28 februarie 2008 la 10:46 pm
lilanda, aici nu era vorba de nici o disputa de idei, nu poti avea asa ceva cu cineva care scrie “eu nu vad sa iasa un poem din asa o chestie. sa va zica un copil de betiv daca merita tac-su poem cand se pisa pe el in sant!” (si tot eu am iesit de mitocan…). este evident ca uv e complet lipsita de capacitatea de a citi un text literar. satisfactia pe care o am injurind-o (eu vad altfel propozitia aia, “uv, esti un prost”, dar in fine…) e cumva asemanatoare cu cea pe care o are vic facind glumiscicule comice, sa se vada ce taximetrist citit e el. diferenta e ca injuratura mea e o reactie directa, emotionala, onesta, pe cind a celorlalti, inclusiv al celor doua fete oripilate de mitocania poetilor, e ceea ce se cheama agresivitate-pasiva si e un lucru naspa.
28 februarie 2008 la 10:55 pm
numai poetii au voie sa aiba reactie directa, emotionala, onesta. altii nu au voie sa aiba reactie reactie directa, emotionala, onesta, mai ales nu la un text literar. ca textul literar e scris doar pt a fi adorat. autorul n-ar vrea ca lumea sa aiba reactii la el, ca i-l pateaza.
28 februarie 2008 la 11:51 pm
uv, reactia ta nu era onesta, pentru ca in loc sa-i spui ce ai de spus direct tatalui tau, tu te-ai rafuit cu o carte, cerindu-i sa fie ceea ce nu are cum sa fie si sa nu mai fie ceea ce este (si cu succes, as zice eu, ca sa-mi spun si parerea despre carte). ba mai mult, ai extrapolat problema particulara a tatalui tau, enuresisul, la toata categoria alcoolicilor, jignindu-i.
28 februarie 2008 la 11:52 pm
da, domnu poet. si acum sufar de la atata dezamagire.
io o sa citesc cartea asta, si daca o sa pierd timpul aiurea in taxi, promit ca ii dau foc, laolalta cu alta, stiu io care, ca si asa imi pare rau ca am cumparat-o, si pun filmu pe youtube sa râză toţi.
29 februarie 2008 la 12:46 am
ce e, sociu, ai chef de discutie de idei?
desi vad ca tu extrapolezi in legatura cu taica-meu, imi cer scuze, of, of! n-am vrut sa ii jignesc, ci doar sa le strecor un adevar despre ce ii asteapta daca nu le place lumea asta dar nici nu se sinucid la timp. adevar pe care erofeev nu ti l-a zis.
m-am rafuit cu cartea pt ca erofeev nu zice, nu lasa sa se inteleaga , nu sugereaza, nu isi asuma, pe el nu il intereseaza o gramada de adevaruri simple, cealalta fatza a lunii. asa ca mie mi s-a parut tras de par.
a, si pt toate numele alea de bauturi, pe care le insira ca pe propriii floci scosi de undeva si ii miroase cu nesatz, ceea ce mai mult m-a plictisit decat m-a enervat.
in rest n-am zis eu ca e deosebit de bine scrisa?
si lasa, tu nu te ocupa sa ma psihanalizezi pe mine dupa ce m-ai trimis cu sorcova la sinucis. din bogatia de date pe care le-am pomenit il putea duce capu pe oricine sa zica ce ai zis tu.
29 februarie 2008 la 12:52 am
uv, nu te psihanalizam, faceam misto de tine.
29 februarie 2008 la 1:04 am
pe naiba, te faceai ca esti cult. iar maine dimineata o sa uiti ca voiai sa fii cult si ai sa zici ca sunt facuta la betie:)
29 februarie 2008 la 2:47 am
parca iti spuneam ceva, luciat, cu citeva ore in urma despre micutzele naziste care vor sa dea foc la carti, nu?
29 februarie 2008 la 8:05 am
@luciat: pai de jena nu-l pun
@dan sociu: nu stiu de ce ti se pare c-as fi de o agresivitate “pasiva” pentru ca n-am fost de acord ca tu sa-mi jignesti un prieten pe care cert nu-l cunosti! nu e pasiva deloc, sunt agresiva pur si simplu! si oricine face aprecieri gen “taximetrist citit” si “micute naziste” o sa aiba exact acelasi tratament din partea mea, indiferent de cat de cult, destept, poet senzational sau betiv de coltu’ strazii, emotiv, injurator si neconformist este! it’s from the guts, I can’t help it…
29 februarie 2008 la 8:16 am
sociu, dupa ce zici ca vorbesti la misto despre onestitate lasa, nu mai judeca tu pe altii ca-s nazisti, ca nu le ai. oricum, faceau misto de tine.
29 februarie 2008 la 10:53 am
nu-i corect sa sariti doua pe unu. eu, la faza asta, sint de partea lu’ sociu. ca asa sintem noi, taximetristii, solidari.
29 februarie 2008 la 1:04 pm
mmm
draga luciat,
te-ai transformat in institutie,,,, asta-i rau, asa ca poti inchide pravalia si hai in cismigiu ca a venit primavara…
sau invita-l pe sociu la un ceai…
29 februarie 2008 la 1:23 pm
[...] lenesi, curve – ce facem cu ei? (previous post) La prima citire, deocamdata cu multe poticneli | (next [...]
29 februarie 2008 la 1:30 pm
@ cimilea – stimabile, du-te tu cu sociu la un ceai in cismigiu, eu am programata o cafea cu uv. sociu e un cititor avizat, uv e o fata draguta. ete ca mie-mi place, offline, sa beau cafea cu fete dragute. si naive uneori. so sue me! (nu stiu cum se zice in ruseste)
29 februarie 2008 la 2:20 pm
sunt de-acord cu sociu. pentru fetele varza: “la munca ba, nu la citit carti”