Hm…
Cristian Robu-Corcan, Gravura in mi bemol, Humanitas, 2006
Ceva e fishy cu cartea asta. In volum sint incluse (la inceput si pe coperta a patra) 7 blurb-uri in total. Pe net am dat de formula “o carte frumoasa si trista”. Pare ca toata lumea o expediaza drept emotionanta, estetizanta si, din fericire, non-autofictionara. (Fara legatura cu Gravura… nu mai suport sa aud laude la adresa unei carti pentru ca nu e autofictiune sau nu e pornografie. Astea sint chestii pe-ni-bi-le – pun pariu pe oricit vreti ca in liceele patriei se scriu cantitati impresionante de non-autofictiune si non-pornografie.)
So… avem o proza cu “armoniile si catifelarile onirice ale decadentei” (DCM), “frumoasa ca plinsul unui inger uitat pe lumea asta de un Dumnezeu timid” (Catalin D. Constantin), “de o tristete hipnotica, nesfirsita” (Mihai Iovanel 
). Iata citeva exemple catifelate, frumoase si hipnotice:
“profunzimea lucrurilor se naste din lirismul senin al lui Dumnezeu si patetismul tulburator al diavolului” – Meaning?
“El insusi cobora des in nostalgiile reci ale singuratatii” – no comment.
“Sa acordam corzile mortii pe trupurile noastre, sa ascultam ecoul gindurilor noastre, sa ardem in iubiri ce nu mai pot fi atinse, sa plecam odata cu zapezile ce ni se iau.” – Yeah, let’s.
“Neputinta si gloria se coboara imbratisate in spuma viscerala a vinovatiei.” – recunosc, e catifelata.
“ma gindesc la moarte ca la o smulgere dintre zidurile acestei vieti in care soarta oamenilor de a iubi se pierde in uitare” – si io, pe cuvint, ma gindesc tot asa uneori.
OK, exemple de stingacii si pretiozitati de liceu se mai gasesc. Daca mai adaug si ca toata lumea varsa lacrimi la greu… ca atitia fiori artistici n-am mai vazut de mult adunati la un loc… o sa va faceti o impresie aiurea, totusi, dar n-am putut sa ma abtin, e o reactie la admiratia altora.
Daca faci abstractie de excesele astea, cartea e chiar frumusica. O jucarie facuta din piese mici si delicate, cu visuri, povestioare zen, poeme in proza, scene suprarealiste. Usor de urmarit povestea, e o parodie de biografie a unui compozitor genial (Hugo) care ajunge sa scrie o muzica imposibil de interpretat pentru altii. Cu halucinatii, delir, extaz si un fel de autism. Sint intr-adevar pasaje “tulburatoare” (na, ce-am ajuns sa scriu 
) si intr-adevar exista un vers memorabil, “Am iubit o fata din parul careia au cazut cinci ursi polari”. Cel mai mult mi-a placut capitolul 33, in care Hugo face doua calatorii in virful Pilatus, se intilneste cu Omul Instrainat, cel insotit de un cal vinetiu – nu pentru fraze de genul “suma iubirilor reprezinta viata unui om” sau “Discernamintul diminetilor nu exista decit pentru a separa frunzele vii de cele moarte”, ci pentru combinatia reusita de absurd si “profunzime” jucata, pentru ritmul scenei, pentru calitatea ei dramatica. Imi suna a combinatie de Hesse (parca ceva din finalul Lupului de stepa) cu rrose selavy, pe-acolo. Si clar, categoric, seamana cu Iulian Tanase – si in alte parti, nu doar in capitolul asta. Ceea ce nu e nici de bine, nici de rau. (Apropo, Miruna Vlada zicea pe blogul ei ca as fi comis eu o ”recenzie criminala” la Abisa lui Tanase si ca as fi “desfiintat-o” – sa fim seriosi, Miruna, trag concluzia ca tu n-ai vazut pina acum “desfiintari” )
Gravura… are multe calitati si multe defecte, asa mi s-a parut mie. Cea mai mare calitate e ca are poveste, decoruri, personaje, scene stranii, pline de fantezie si de forta, de impact, chit ca parodiaza si pastiseaza o intreaga literatura, sau un filon al ei. Cu mai multa rigoare in exprimare, fie in sensul gravitatii (atunci ar fi trebuit mult lucrat pe text), fie in sensul ironiei (ar fi trebuit accentuata serios), iesea ceva bun. Asa, scorul e egal intre calitati si defecte, nu pot sa spun clar nimic despre cartea asta. Doar atit: n-o recomand in nici un caz elevelor de liceu, in nici un caz, pentru nimic in lume – or sa traga concluzia ca e bine, frumos si inaltator sa comiti fraze de genul “a astepta moartea cu bucurie inseamna a trai viata cu pasiune”.
In orice caz, astept urmatoarea carte a lui Robu-Corcan. Daca se curata de “fraze”, e OK. Daca nu…
Ca sa termin cu ceva frumos:
“Soarele iesea in fiecare dimineata din mare. Hore de pescarusi rupeau fragmente solare cu care poleiau serpii ingusti ce se strecurau printre cladiri. Un miros de alga putreda invaluia constructiile de piatra. Trandafirii salbatici respirau greu in aerul sarat. Multi oameni visau dimineata o explozie si un glas puternic care sa acopere vuietul marii.”
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
19 martie 2008 la 7:59 pm
Desi pe langa subiect, trebuie sa spun ca eu ma crispez cand aud de “corzi”*, e pentru mine chiar mai rau ca “locatie” sau “suport”, ca n-are scuza englezismului. Nuj ce zice noul DEX, dar cred ca strunelor tot coarde le zice si acolo.
*“Sa acordam corzile mortii pe trupurile noastre”
20 martie 2008 la 5:49 am
Am crezut ca o sa-l (des)fiintezi, dar l-a salvat citatul pe care l-ai reprodus in final.
Cat despre sursele de inspiratie, (ma) intreb: mai poate fi cineva original?
20 martie 2008 la 11:07 am
Un citat care imi place mie. Deloc blegos:
“In partea stanga a fotografiei se inalta casa domnului Hans. Era acoperita de iederea.Printre frunzele cerate, o alta planta agatzatoare, cu flori rosii, aprinse. Curtea este plina cu tufe de maces si trandafiri. La masa din spatele Elisei se vede un preot. Este foarte gras. Mananca peste fript dintr-un vas de lemn. Blitz-ul il surprinde in timp ce-si linge degetele pline de grasime de la o mana, in timp ce cealalta si-o plimba prin par. Poalele sutanei ii sunt murdare cu noroi. Mai departe, in adancime, printre meri, doua pisici se cotoiesc. Se vede gura ranjita a femelei apucate de ceafa de un motan tarcat, vanjos. In chiar fatza obiectivului se deseneaza Elise. E imbracata intr-o rochie alba, dantelata, fara guler. Tine picioarele lipite unul de altul. Zambetul ii este indoielnic. Ochii, tristi. Parul ii este legat la spate, intr-o coada groasa. In dreapta cadrului se vede o jumatate de mana. Pare mana domnului Hans ” .
20 martie 2008 la 11:56 am
probabil ca mi-e mi-a placut atat de mult pt ca l-am citit cu soarele in crestet
20 martie 2008 la 12:28 pm
@luciat- nu-s de acord cu tine decat partial. sigur cartea are si defecte, dar chestiile bune-s mai multe.
e o poveste suprarealista sau asa ceva, personajele n-au carnalitate, sunt mai mult niste iluzii, niste sunete muzicale. e o lume de dusi cu pluta, la fel si limbajul, nu poate fi cel din proza realista. scoase din context unele fraze suna aiurea dar in atmosfera aceea -iluzorie pana la urma- suna altfel.
e o carte scrisa “cu toate simturile dereglate”, povestea unui individ care pleaca in lume pt. ca nu vrea sa vada cum mor cei dragi.
@liviu- doom 2 zice ca-i bine. de fapt s-au legalizat multe greseli dragi centrului.
20 martie 2008 la 1:39 pm
@ liviu – nu corzile m-au deranjat pe mine cel mai mult, ci fraza dezacordata si adolescentina. mai exista si merci cu sedila, si o “rochie de crinolina”, de exemplu
@ ligia – originalitate are. ca nu trebuie sa spui lucruri pe care nu le-a mai spus nimeni ca sa fii original. si nici macar sa le spui cum nu le-a mai spus nimeni. oricum, ar fi o discutie lunga
@ raul – si mie mi-a placut, dar am destule obiectii
@ white noise – am spus eu ca trebuie limbaj de proza realista? indiferent de context, “soarta oamenilor de a iubi” suna ca dracu din toate punctele de vedere. personajele nu sint niste sunete muzicale, ci niste personaje literare – sint reusite, asta am spus si eu, nu pt ca ar avea carnalitate sau ca ar fi realiste, n-a cerut nimeni asa ceva. atmosfera e ok, chiar f misto, dar nu poate salva fraze nenorocite. nimic nu poate salva penibilul in scris
20 martie 2008 la 2:24 pm
unele…mari problems ale literaturii autohtomne…ce spui….si ‘consistenta’ cat de cat a epicii….M
21 martie 2008 la 2:03 am
Draga Terorista,
Citind 10 din darile tale cu pareri criticoide, nu-mi pot imagina cum de o persoana cu un antologic instinct al kitsch-ului explicit, incapabila de-a patrunde vreo polisemie, fie ea si produs al unei dialectici a elucubratiei, poate debita atatea calupuri de platitudini gloosy cu o turatie haotica demna de-un proletcultist stahanovist. Scrii istorie draga Terorista. Esti pur si simplu o hermeneutica bipeda! Teoretician, exeget si psihanalist intr-o singura faptura! Observ ca aceasta critica de blogosfera pe care o practici face casa buna cu materialismul dialectic stalinist, mai ales cu acel kitman estetic: frunzaresti si treci la index de pe postura unei infailibile instante de validare ce distruge axiologii precedente. Ba mai mult decat atat, desfiinteaza intregi sisteme metafizice, concepte si orizonturi ontologice. Dar sa lasam asta deoparte. N-as vrea sa-ti fie patat brevetul de ubicuitate.
Bun, acum sa vedem, draga Terorista, argumentele cu care accentuezi pretiozitatea liceana a Gravurii…:
1. “meaning”
2. “no comment”
3. ” yeah let’s”
4.”recunosc, e catifelata”
5. “si io, pe cuvint, ma gindesc tot asa uneori”.
Evident argumente ce-ar putea arunca in umbra orice pertinenta a criticii, nu-i asa, creatoare de blub-uri.
Dupa care, cu o bachelardiana putere de sintetizare a influentelor picturale, imagologice, filozofice si lirice ale alteritatii romantice, arunci piesa de rezistenta:”cea mai mare calitate e ca are poveste”.
Acum s-o luam scolareste:
a) Draga Terorista, insasi calitatea principala a prozei de factura romantica, in special a reveriei gothice, este capacitatea de mixare a livrescului cu o simbologie, comportand sau nu o rotativa a instantelor discursive, intr-o poveste.
b) Aceasta poveste are, in general, un fond ideatic bazat pe o estetica a transcendentei care se manifesta la nivelul unui fantastic alchimic; in plus, in asa-zisele halucinatii romantice, se stabileste o relatie osmotica intre dublul dedublant si eul analitic.
c)Tot in aceasta poveste apare, ceea ce Frantz Hemsterhuis numeste SIMTUL MORAL ca simt al divinatiei.
Sa mai continui? N-ar mai avea rost…doar esti singura Terorista de cititoare ce-a avut aplombul de-a cobora in subteranele subintelesului…din care te-ai intors cu o intelegere fishy…
21 martie 2008 la 2:24 am
@ liviu stan –
)))))))
))))))))))
pai daca am asa un instinct al kitschului si sint incapabila de a pricepe, pardon, de a patrunde polisemii, nu e normal sa debitez calupuri de platitudini gloosy?
ce ziceti, domnule, sa inlocuiesc calupurile mele cu abc-ul dvs? imi dati copyright-ul sa schimb insemnarea?
neah, sau mai bine nu
21 martie 2008 la 10:09 am
comentariul ala trebuie inramat, pe bune. e genial. dupa ce ai trecut neologismele in caietul de cuvinte frumoase, evident.
31 martie 2008 la 11:41 pm
Draga Luciat,
blogul meu:
http://confessive-laetitia.blogspot.com/
1 aprilie 2008 la 5:16 am
mersi, laetitia. il citesc de-acuma.
vezi ca atunci cind comentezi ai o casuta in care ti se cere sa completezi URL-ul blogului tau (adica adresa) – trece-o acolo, ca sa poata toata lumea sa faca un click si sa ajunga la tine.