Cararea din padure
Vladimir Nabokov, Glorie, trad. Emil Iordache, Polirom, 2003
Crimeea, Londra, Berlin. Traseul unui rus dupa revolutie. Un tinar sedus de limbaj si de peisaj, un baiat imun la imensa vulgaritate a lumii. Sau care se imunizeaza. Martin Edelweiss isi incepe viata pierzindu-se pe o carare dintr-o padure si asa o si sfirseste. Prima carare e intr-un tablou agatat deasupra patutului de copil. A doua carare e intre Letonia si Rusia. Fapta eroica e sa pasesti pina la capat pe cararea aceea din padure. Un personaj implicat in activitati politice se mira la sfirsit ca Martin a optat pentru “glorie”, ca nu parea sa se intereseze de astfel de lucruri. Poti sa mori, sa te dai cu capul de toti peretii, sa vorbesti si sa explici si sa ras-explici, majoritatea oamenilor tot asa gindesc: in termeni de glorie si de istorie, de politica si de actiune.
E un roman in care nu se intimpla nimic, in care vedete sint un foc pe plaja in Crimeea, un ziar care arde intr-un dormitor de la Cambridge, un tablou, luminitele unui sat din sudul Frantei vazut din tren, o iubire absurda, galbenul Greciei (ciudat, pentru mine exista o nuanta speciala de verde grecesc, cu foarte putin galben in el), cuvinte, imagini, un teritoriu despre care poftim niste indicii: “Problema e ca intentionez sa cercetez o regiune indepartata, aproape inaccesibila. Cite cineva a patruns acolo, dar cum sa-i gasesti pe acesti oameni, cum sa-i convingi sa-ti povesteasca? Ce am eu? Numai o harta?”
Unui om care se desurubeaza cu grija inainte de a adormi (OK, isi detaseaza minecile, cravata, gulerul) ii explica: “Da, sint voiajor, raspunse el, straduindu-se sa confere pronuntiei franceze demnitatea britanica, dar voiajor intr-un sens mai larg. Merg foarte departe.”
Nu sperati ca trecerea ilegala a frontierei intre Letonia si Rusia va fi o fapta eroica in sensul in care va imaginati. E cararea din padure. Totul e dublu, spiritul ironiei si al ambiguitatii, care e spiritul romanului (european), e si spiritul acestei carti. Pentru oameni care se desurubeaza e o fapta eroica, o calatorie cu scop precis. Pentru ceilalti e voiajul “foarte departe”.
Citate bonus:
“existau stiinte destul de vagi: ceturile juridice, politice, economice; acestea il speriau prin faptul ca scinteia, care lui ii placea in toate, era prea departe ascunsa in ele. [...] Mai raminea literatura. Pentru Martin, aceasta avea aluzii de fericire”
“La fel ca in Noul Testament, lui Martin ii placea sa rataceasca pe ‘iarba verde’, pe ‘hitonul albastru’; el nu cauta in literatura sensul general, ci poieni neasteptate, luminate, unde te puteai intinde ca sa-ti trosneasca oasele si sa incremenesti extaziat.”
si din postfata traducatorului:
“referindu-se la Gogol (dar si la sine), Nabokov vorbeste despre imaginatie, considerind ca (aici incercam sa refacem calamburul din original) ea ‘este nepretuita atunci cind este neatintita’, cu alte cuvinte, literatura este gratuita, scriitorul (oricine ar fi el) nu are ce spune, ‘operele lui, precum toata marea literatura, sint un fenomen de limbaj, nu unul de idei’.”
Si gata, ca n-am chef sa-mi sparg creierii. Cred ca vreau sa devina cu adevarat blogul asta un jurnal pentru mine – daca din intimplare ma intelege cineva, cu atit mai bine. Daca nu… in fond… “Ce am eu? Numai o harta?”
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
31 martie 2008 la 9:00 pm
@io (cred ca) te-nteleg
31 martie 2008 la 9:13 pm
@ lilanda – si io cred ca ne intelegem
1 aprilie 2008 la 2:03 am
adica te-ai cam saturat sa ne tot explici noua carti? sa le citesti ca si cind trebuie apoi sa ni le explici?…ai chef sa citesti numai pentru tine, numai si numai pentru tine, nu?
1 aprilie 2008 la 4:59 am
@ anca – ei… n-am explicat niciodata carti cuiva. doar ca m-am gindit mereu ca e cazul sa fiu clara pe blogul asta (nu inseamna ca am si fost!). ca sa poata lumea sa citeasca, daca tot se deranjeaza sa ma viziteze. de data asta nu m-am mai gindit la claritate. si poate ca n-o sa ma mai gindesc nici de acu inainte – e obositor, sa stii
adevarul e ca am obosit, asta-i tot. si sint si bizi cu altceva. si vreau o schimbare, cred ca e ceva care nu merge
1 aprilie 2008 la 7:17 am
da’ insemnarea asta a fost foarte ok; pana sa ajung la comentarii, m-am gandit, uite la fata asta cum isi scrie de usor ideile
si pe bune, aseara ma gandeam la tine, in sensul ca imi parea tare bine pentru consecventa ta
ce chestie…
1 aprilie 2008 la 9:37 am
Luciat, intru pe blogul tau de citeva ori pe zi; si ca mine multi altii; il citesc si mi se pare in continuare cel mai cel din blogosfera; mi-ar parea rau sa faci o schimbare; adica ma bucura ca te stiu acolo, desteapta, adecvata – scuze ca te fac sa rosesti! – si fara “interese” colaterale; esti o cititoare absolut minunata; si, ca sa merg cu patetismul pina la capat, cind m-am intors in tara dupa o absenta – , in socul provocat de mioriticul plai, cineva mi-a zis: “asta nu-i doar tara lui x si-a lui y…, e si tara Luciei T;” a insemnat ceva pentru mine
1 aprilie 2008 la 7:01 pm
pai te inteleg, sa stii…si oricum comentariile tale de carti sint asa de interesante uneori, de cele mai multe ori, ca iti vine sa le citesti chiar daca nu ai citit cartea respectiva…plus ca ai umor si idei originale si curajul ideilor personale si alte calitati…dar mi-e jena sa te tot lingusesc aicea hehe
…!!
in alta ordine de idei: am fost de curind la libraria franceza de aici si am dat peste un Jean Echenoz de care nu am citit nimic pina acum, Jean Echenoz pe care si tu si ceata de frantuzi ai lui Pierre Assouline (comentatorii lui, vreau sa zic) tare il mai laudati….dar cum eu cautam “Je m’en vais”, de dezamagire ca nu e si cum depasisem suma pe care o puteam cheltui in ziua aceea la librarie nu mi-am luat-o…dar acum imi pare rau, se numea “Un an”… dupa micutul comentariu de pe coperta a patra subiectul ma irita putin, dar acum imi zic ca trebuia s-o iau ca sa vad si eu ce e cu Echenozul asta…stii ceva despre acest “Un an”?
1 aprilie 2008 la 9:01 pm
@ mabou –
ma bucur ca ti-a placut
@ ioanan – multumesc frumos, si tie si celui/celei care ti-a zis asa
n-am cuvinte, oricum…
de schimbat am schimbat frecventa insemnarilor deocamdata (temporar, cred)
@ anca – nu stiu, din pacate, Je m’en vais e singurul pe care l-am citit pina acum. am vazut pe undeva ca mai apare ceva la Leda, in traducere, dar nu tin minte ce. o sa caut pe net zilele astea. si oricum o sa mai citesc si eu ce mai prind (si sarumina de complimente
)
2 aprilie 2008 la 1:32 am
Lucia,
Sunt convinsa ca difera circumstantele, dar pot sa inteleg ce simti. Cu totii obosim uneori si atunci avem nevoie de o pauza, sa ne concentram la altceva, sa facem ceva diferit.
E ciudat, ma gandeam, chiar inainte de a-ti anunta pauza, ce mult s-a schimbat blogul tau de la aparitie si pana acum. Desi postarile au aceeasi esenta, e mult mai multa greutate pe umerii tai. Sa fie aceasta presiunea pe care o simti?
P.S. Multumesc pentru promo!
2 aprilie 2008 la 5:49 am
Locuiesc in “strainataturi” de aproape doi ani de zile si descoperirea blogului astuia a fost ca o gura de aer proaspat. Inca nu-mi vine sa cred ce lucruri faine gasesc aici: carti discutate cu umor, cu dragoste (cuvinte mari, stiu, dar din cand in cand e OK sa le folosim, nu?) cu inteligenta, cu finete, cu simt al detaliului si mai ales cu onestitate. In sfarsit, voiam pur si simplu sa spun ca ma bucur ca exista blogul asta si persoana din spatele lui
3 aprilie 2008 la 5:29 am
@ ligia – s-a schimbat? nu-mi dau seama, probabil. nu stiu daca e vreo greutate pe umerii mei delicati
de fapt, nush ce mi-a venit sa ma dau eroina obosita – sorry 
@ maria – ah, multumesc frumos, ce sa mai zic? sarumina
3 aprilie 2008 la 11:05 am
@luciat: draga mea, in ciuda talentului tau evident de a te face inteleasa (talent care, fie vorba intre noi, nu poate izvori decat din multa, multa inteligenta si pasiune pentru carti), pana la coada insemnarile tale sunt si trebuie sa ramana subiective! iar daca tu vrei / tinzi sa devii mai eliptica, mai criptica, e numai decizia ta; atat eu cat si multi alti cititori ai tai, dupa cum vezi si mai sus, o sa-ti ramanem fideli…fin’ca uita-te si tu la insemnarea asta, cat e de frumoasa! da exact hinturile si citatele care trebuie ca sa-ti trezeasca foamea de carte! si tu zici ca nu vrei sa-ti spargi creierii…dupa cum se vede si cand nu ti-i spargi dai clasa; asa ca, my dear, orice, dar “never let us go”!
3 aprilie 2008 la 6:49 pm
@Lucia: Si ce daca ai fi eroina obosita? Asta te faci si mai interesanta, umana. Descoperim dincolo de lecturi omul, cum o fi el, in cazul de fata, ea. Cred ca numai oamenii puternici pot spune ca au obosit. Celor slabi le e prea frica- de cadere, de ei, de altii- pentru a putea recunoaste. Mi se pare extraordinar sa iesi in fata, cum ai facut tu, si sa spui: “Oameni bun, de azi incolo lucrurile o sa fie un pic altfel!” De ce? “Pentru ca…”
3 aprilie 2008 la 9:01 pm
@ capricorn – mersi, dar te rog frumos sa nu ma mai lauzi, ok? ca nu mai stiu ce sa zic. I mean it, daca ma mai lauzi te banez
(gluma)
@ ligia – mda, chiar nu sint asa de slaba, din pacate
))))))))))))) dar ma straduiesc sa devin 
3 aprilie 2008 la 10:40 pm
ioi, gindeam exact ceea ce zice mai sus caprikornul….ce frumos stii tu sa scrii, luciat…pur si simplu e o placere lina si calda sa citesti un comentariu de al tau pentru vreo carte ce ti-a placut …o bucurie de a te citi, asta ne transmiti…acum, azi, cind sint atitea de citit, pe linga clasicele carti, vreau sa zic, cand ne pierdem atita timp citind bloguri si alte articole pe internet pierzind timpul pe care ne spunem cu un sentiment de culpabilitate ca l-am folosi mai bine citind o carte… azi cind dai pe internet peste tot felul de chestii in tot felul de stiluri uneori obositoare, unele pretentioase, unele greoaie, unele rautacioase…tu ai un stil cald si bun dar, inca o data, nelipsit de umor,( hai sa bag un zimbet ca sa nu devin sentimentala
) …am tinut sa-mi “revars” aici recunostinta pe care am simtit-o adineauri citind, doar azi, comentariul tau la cartea lui Nabokov…cred ca eram iritata inainte fiindca probabil citisem ceva indigest si pretentios pe cine stie pe unde pe internet si a fost o senzatie de bine cind am citit comentariul tau simplu !!!
3 aprilie 2008 la 10:42 pm
vreau sa zis…comentariul tau simplu, fin si inteligent…
3 aprilie 2008 la 10:48 pm
dar toate astea le-a zis mai frumos caprikornul…eram exact in spiritul lui cind vroiam sa fac comentariul meu si cind am citit comentariul lui…deci comentariul meu e redundant…
dar nu conteaza, lasa ca e bine sa vezi si tu ca oamenii te citesc cu placere…
si ce v-a apucat, dom’le pe toti cu parasirea sau cu delasarea blogurilor…adica si tu…si mayuma…ma speriati… astenie de primavara?….nu conteaza, scrieti mai putin, delasati-le daca asta vreti, dar nu le parasiti!
4 aprilie 2008 la 2:00 pm
@ anca – saruminaaaaaaa