Ziceti voi
René Char, Poèmes en archipel. Anthologie de textes, Folio Gallimard, 2007
(alegerea textelor si prezentarile de Marie-Claude Char, Marie-Francoise Delecroix, Romain Lancrey-Javal, Paul Veyne)
E un volum frumusel, plin de fotografii, reproduceri dupa ilustratii la cartile lui, manuscrise. Cronologie, bibliografie, introduceri, comentarii la fiecare text. 441 de pagini, dar numai 81 de texte sau fragmente de texte. Grosul sint comentariile. Aparut anul trecut, cu ocazia centenarului nasterii poetului. Eu am dat 13,20 euro pe el, ceea ce mi se pare foarte putin.
A fost chinuitor la citit, din cauza acestor comentarii – sint departe de a fi ca alea ale Rodicai Ilie care aproape m-au bagat in coma, si totusi sint greu suportabile. Am cautat pe net sa vad daca sint eu proasta sau la fel de greu le-au suportat si altii. Gasit aici un avertisment: “tenir à distance, aussi souvent que nécessaire, les commentaires introductifs inutilement apprêtés et épuisamment brumeux.” – da, chiar asa sint, inutil de apretate si epuizant de cetoase (fiind in franceza, m-am chinuit mai mult decit daca ar fi fost in romaneste, ca in romaneste le expediam rapid). Macar sint si informative, asa ca nu-mi pare foarte-foarte rau; de exemplu merita sa ti se spuna ca “silex” se refera la cer. Si sint si chestii biografice, citate din alte carti despre autor etc.
Partea proasta e ca n-am reusit sa ma conving sa citesc intii un poem, si abia dupa introducerea. A fost o mare prostie ca m-am straduit sa ma tin de ordinea din carte, ca e complet aiurea sa vezi intii un rezumat plat, cu explicatii obositoare. Volumul e pentru publicul larg si mai ales “scolar”. Nu inteleg ideea asta fixa ca publicul scolar trebuie pre-spalat pe creieri inainte sa i se dea sa citeasca poezie. Cred ca porneste de la o neincredere totala in bietul public, de la un dispret ucigator pentru nivelul lui de reading comprehension – de fapt, am mintit, inteleg oarecum, ca “publicul”, stim si noi ce pasionat e de poezie 
In fine, complicat.
Imi promisesem sa termin de inghitit comentariile si dupa aia sa reiau doar poeziile, fara bruiaje critice – n-am reusit inca, doar am efectuat o rasfoire, recitit pe ici pe colo. In schimb am luat capitolul despre Char dintr-un cartoi de Robert Sabatier, vreo 18 pagini mult mai lamuritoare decit comentariile din antologia asta (plus o chestie draguta: Char vine de la Charlemagne, asa a fost numit bunicul lui, copil gasit). Adevarul e ca amintirile mele erau cam palide.
Aici sint citeva poeme traduse de Gellu Naum.
As vrea mult sa faceti un efort, daca vreti (cei care l-ati citit), sa spuneti voi cum il vedeti pe Rene Char. Suprarealist, activ in Rezistenta, apoi mare amestecator de genuri si tipuri de text, salvator de poezie in Franta dupa razboi, ermetic si serios – cum se vede acum aici? Eu vreau sa mai (re)citesc. Imi place. (Imi place si Saint-John Perse, care mi-e mai fresh, culmea.)
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
10 aprilie 2008 la 1:15 pm
buna,
inca nu am avut ocazia sa-l citesc. din pacate, nu cred ca o voi avea nici prea curand. momentan, lista mea de lecturi e plina de titluri pe istorie. m-a luat brusc o pasiune pentru perioada regalista, pe care ti-o recomand calduros. spun din pacate, pentru ca sunt un impatimit al poeziei si mi-e foarte greu sa inteleg de ce e atat de putin frecventata. oricum, un singur comentariu as putea sa fac, pe langa felicitarile mele pentru efortul depus: mare greseala ai facut rupand ritmul lecturii cu adnotarile altuia/alteia. te admir pentru efort, dar cred ca ti-a fost greu sa percepi cum ar fi trebuit… asta in ciuda comentariilor, care, nu-i asa, ar trebui sa ne faciliteze inefabilul. e o idee f buna aceea de a reciti. spor mult in continuare la devorarea paginilor
10 aprilie 2008 la 8:09 pm
Sincer, nu imi place traducerea lui naum
10 aprilie 2008 la 8:33 pm
Saint John Perse – Doamne, numele asta imi este cunoscut !
Cindva ii iubeam scrierile, stiu sigur, iar acum nu-mi mai aduc aminte ni-mic.
Ce strafulgerare de tinerete, … printre anii trecatori.
O tempora, o mores
Incep sa-mi amintesc fragmente din biografia omului, dar absolut nimic din ce-a scris. Oare cind oi ajunge in tara oi mai da de vreo carte de-a lui? Groaznic. Numai april_sea e de vina, ca din lista ei de patrate albastre am aterizat aici.
10 aprilie 2008 la 9:16 pm
trebuie sa spunem ceva ca sa-l citesti?
(damn, cu prefetele/postfetele astea… a reinceput o boala veche, e mai rau ca-n franta, unde fenomenul s-a mai stins. de pilda am dat peste cateva prefete de mihaies, in ultima vreme, care-ti intorceau stomacul pe dos – ca idee, nu c-ar fi neaparat catastrofale. au innebunit si oamenii astia de la polirom, vad, pe langa ceilalti. oare chiar nu mai avem din ce ne scoate banii, decat sufocand cartile autorilor defuncti cu textul nostru breloc? well, mi-l si inchipui pe wilde citind textul lui mihaies… noi nu ne mai facem bine, sa stii.)
10 aprilie 2008 la 11:19 pm
draga m., care dintre prefetele domnului Mihaies te-au adus pe culmile disperarii? Oare acelea de la editia Cohen? Aceleasi prefete care au existat si acum 2, 3 ani? Sau atunci nu citeai? Tati, cum ai tu impresia ca ne scoatem banii, publicind prefete? Ia da-mi tu asa, citeva idei… Auzi, vezi ca am eu o postfata la Calvino, lasa-l pe Mihaies, ca e universitar batrin si stie ce spune.
11 aprilie 2008 la 3:11 am
@ A – am cautat texte de-ale lui pe net sa-ti pun link, dar n-am gasit si mi-e lene sa mai caut. vazut totusi ca a luat Nobelul in 1960 – ori n-am stiut niciodata, ori am uitat
@ m – cum adica”trebuie sa spunem ceva ca sa-l citesti?”? de citit tocmai am citit, nu? n-am inteles.
despre prefete avem pareri foarte diferite. pe mine ma enerveaza ingrozitor cartile fara prefata/postfata – bine, nu neaparat la eminescu sau shakespeare, dar la astia mai din zilele noastre. nu vreau chestii geniale, macar texte informative. la Moscova-Petuski (despre care a scris acum white noise) mi-a folosit mult – bineinteles si la altele, de asta mi-am adus aminte. de ce sa pierd eu timp cu google si sa dau peste tot felul de prostii cind se poate efectua un text insotitor chiar in volum? nu inteleg ce te enerveaza pe tine, pe bune. ca idee vorbesc, nu ca n-ar fi si prefete proaste.
in cartea asta e altceva – fiecare poem, fara exceptie, e precedat de un comentariu! si n-aveam nimic impotriva, de fapt, dar nu sint comentarii foarte ok. altfel, chiar asta era misto, cum sa nu? sa ai mura-n gura
n-am citit prefetele lui mihaies, dar, ma rog, chiar nu stiu de ce te deranjeaza “ca idee”. uite, eu nu stiu mai nimic despre literatura scrisa de cohen, daca despre asta e vorba – m-ar interesa prefata. chiar, ar trebui sa citesc si eu un cohen
@ bas – a, m-ai facut sa ma uit repede pe site-ul editurii, credeam ca a mai aparut ceva de calvino. Daca intr-o noapte… n-am luat-o de la voi, ca o citisem. Cind mai apare altceva?
11 aprilie 2008 la 4:37 am
Îmi place de mor. E nemaipomenit de sincer.
11 aprilie 2008 la 4:39 am
@ zaza – cine e sincer? ca nu inteleg
11 aprilie 2008 la 8:14 am
Vicontele… in curind… august, cred… sper
11 aprilie 2008 la 10:02 am
@lucia
pai nu, tu ne-ai cerut sa-ti spunem ‘cum il vedem’, credeam ca ‘in scopul de a citi mai mult de el’, altfel cum sa ‘vezi’ un poet de importanta asta, ce pareri putem avea decat ca e cineva remarcabil. – imi amintesc numai de incantarea fara margini a lui heidegger in legatura cu el
wow, esti primul om incantat de prefete pe care-l intalnesc. or fi necesare, atunci, stiu eu… cat despre ‘fiecare poem e precedat de un comentariu’, am ametit – care era poetul ala care se zvarcolea pe jos cand auzea pe cineva comentandu-l? sa comentezi poezie, duoamne maica domnului, vorba ta
nu, ma refeream la mai multe, de pilda la un text atasat la ‘portretul lui dorian gray’, care m-a exasperat prin pretentie (desi, repet, omul e mai curand bine, it’s not that). si dupa aia, numai ideea de a pune paratexte la wilde… probabil ca la mine e o reactie la teoretizarea nula, nu-mi dau seama. in fine, daca spui ca-ti place…
@bas
probabil ca trebuie sa fi fost ceva la mine, ce anume, ignor, care v-a facut sa credeti ca-mi puteti vorbi asa. daca da, va rog sa-l uitati
11 aprilie 2008 la 10:29 am
@ m – tocmai, ca n-am ce sa zic eu despre un poet de importanta asta
ma gindeam ca poate au altii.
si tot nu inteleg ce-ai cu prefetele. chiar si la wilde – poate citesc si elevi de liceu, nu?
11 aprilie 2008 la 11:52 am
@Luciat: Char. René Char.
11 aprilie 2008 la 12:30 pm
da, poate ca lor le-ar folosi, stiu eu…
11 aprilie 2008 la 12:48 pm
eu n-am citit nimic nimicutz char:oops: si, sincer, la ce liste am, probabil ca numai daca dau de el intamplator si-mi aduc aminte de comentariul tau am sa citesc
vroiam doar sa-ti spun ca si mie imi place sa aiba cartea prefata sau postfata, insa intotdeauna le citesc la starsit… 
11 aprilie 2008 la 1:57 pm
@ bas – astept!
@ zaza – a, pai numai “sincer” n-as fi zis despre char! nu ca n-ar fi, da’ nu m-as fi gindit la cuvintul asta nici intr-o mie de ani
@ m –
@ capricorn – eu de multe ori le rasfoiesc la inceput si le citesc mai ca lumea la sfirsit
11 aprilie 2008 la 9:23 pm
draga m., eram foarte obosit si, in general, m-am saturat de indreptare Polirom: editura asta e asa cum e. Adica e ok, cred eu, care m-am transformat din cititor avid de bepeuri in creator de bepeuri. Imi cer scuze inca o data si te rog sa ma crezi ca Wilde ar fi multumit sa aiba, din cind in cind, o prefata. De postfete e satul, saracu… By the way, in afara scortoseniei, ce ai cu Mihaiesh?
11 aprilie 2008 la 10:35 pm
@bas
nu, nu ‘am’ nimic cu bietul om, dimpotriva, ii spuneam luciei ca e in general un tip rezonabil de bine
nu, eu ‘am’ cu ideea aceasta de prefata care…
hm…
pur si simplu ideea ar fi ca ‘am’ ceva – vorba vine, n-am nimic, sa fie fericiti – cu cei care paraziteaza un creator. atata tot. nu stiu de ce. e o pornire pe care nu mi-o pot reprima, un dispret, o simpla problema de psihologie? e o raportare logica, prin care am dedus ca acest parazitism merita dispret? nu stiu. stiu doar ca exista, ca trei sferturi din literati traiesc din parazitism si snobism (daca snobismul ar muri, imensa majoritate din public, reviste culturale, edituri etc. s-ar evapora, deci snobismul recunosc ca e in fond okay ca solutie provizorie, de avarie, intr-un stat liberal, neprotectionist cultural: publicul trebuie ‘pacalit’ in dresaj cultural si epatare, nu exista inca alta solutie).
toate astea, daca ma gandesc bine, trebuie sa fi pornit de la doua observatii, pe care le enunt scurt ca abuzam blogul luciei (scuze!
), anume constatarea ca: 1. intr-o editura, toata lumea, de la editor pana la paznic, isi castiga existenta din scris, din materia tiparita, in afara autorilor, a creatorilor insisi. e totusi bizar, si e o constatare elementara. autorii fie mor de foame, fie se inscriu in diverse circuite de cersit cultural pentru a supravietui; si 2., o editura, pentru a fi eficienta, trebuie sa difere foarte putin de o fabrica de carnati.
si atunci, asta e, le reprimi ca toata lumea, dar te mai trezesti din cand in cand enuntandu-le
nu sunt nimic special, ci simple constaturi absolut oneste, la nivelul ratiunii eficiente, aflate la indemana orisicui