Cum o chema pe nevasta lui Lenin?

(Inapoi)   Ziceti voi   |   Testamentul de ciocolata   (Inainte)


Vasile Garnet, Vitalie Ciobanu, Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului, Cartea Romaneasca, 2007

(fragment)

“104 scriitori din 43 de tari ale Europei, 45 de zile de drum in vara anului 2000, strabatind 11 tari, poposind in 18 orase” – de pe coperta 4. Autorii au participat la aceasta… manifestare culturala din partea Moldovei (adica a Republicii Moldova, cred ca asa se cheama pe lung). Amindoi sint de la revista “Contrafort“, Garnet e director si Ciobanu redactor-sef. Au tinut jurnal, si-au impartit subiectele, ca sa nu scrie despre aceleasi lucruri.

Dintre romani Din partea Romaniei au fost Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu si Andrei Bodiu. Ultimul a publicat si el un jurnal acum citiva ani – l-am citit si pe acela atunci, dar nu mai tin minte absolut nimic si mi-e lene sa-l mai rasfoiesc acum. Imi pare rau, ca era interesant de comparat. Mi se pare o chestie foarte misto, un tren plin cu scriitori (nici unul celebru) care strabate Europa de la Vest la Est. Au plecat din Lisabona, au ajuns la Moscova si s-au intors la Berlin.

Dezbateri, vizite la muzee, lecturi publice, interviuri. Dar si cumparaturi, betii (altii s-au imbatat, nu autorii :D ), enervari pe fumatori (:D ), dans cu “fetele”. Multora li s-au furat lucruri, ca erau cascati (nu stiu daca poetii au patit-o mai des ca prozatorii). Printre ei un autor de romane politiste, Chingiz Abdullayev, care i-a innebunit pe toti cu hainele lui frumoase si scumpe. Voia sa scrie un roman a carui actiune sa se petreaca in tren si se documenta de zor. (Oare l-o fi scris? Garnet si Ciobanu l-au rugat frumos sa nu-i puna cumva pe ei sa-l omoare pe Putin.)

Nu se putea fara niste mici tirade anti-rusesti, ca doar e un jurnal tinut de doi nascuti in URSS. Pe masura ce trenul se apropie de Rusia, intra amindoi in fibrilatii. Se asteapta la ce e mai rau. Si da, pare destul de rau ce povestesc ei (n-am fost niciodata acolo). Uneori exagereaza, ca de exemplu atunci cind o cred kaghebista pe o tipa doar pentru ca nu le-au placut intrebarile ei – si descopera mai tirziu ca nici vorba, e vai de capu’ ei (sotul i-a fost omorit in conditii misterioase). E suficient sa rataceasca o receptionera un pasaport si gata, sint ingroziti de ce sint in stare “rusii”. Sint convinsa ca au motive sa-i deteste pe rusi, dar uneori suna ca o placa zgiriata. Vitalie Ciobanu chiar spune: “aici, in Est, trebuie sa ne aratam campioni ai democratiei, sa ne demonstram virtutile de misionari ai valorilor europene, inscriindu-ne pina la urma in traditia pledoariilor ideologice de care este atit de mult impregnat spatiul fostei URSS”.

Nu stiu cum citesc altii un jurnal de acest tip, pe mine m-a interesat  ca jurnal turistic si ca atmosfera (imaginati-va 104 scriitori, cu tot cu orgoliile lor, inghesuiti laolalta intr-un singur tren :D ). Prin unele locuri am fost si eu si mi-a placut pur si simplu sa-mi aduc aminte (la Prado, de exemplu, chiar e obositor!), in altele n-am ajuns (am fost de trei ori la Paris si nici nu mi-a trecut prin cap sa intru la Luvru, poftim! am fost in schimb de fiecare data la Musee d’Orsay si la centrul Beaubourg), la altele visez (si, din pacate, la Minsk si la Kiev nu cred sa ajung vreodata). Mai e un amanunt: eu am fost doar ca turist, pe dinafara, ei au avut tot felul de intilniri cu oameni de-acolo. Nu-i invidiez totusi, ca nu stiu cum as rabda un dineu in prezenta vreunui primar :D Sau discutii oficiale despre viitorul Europei Unite… uf!

N-am citit interviurile de la final. Iata cum se cheama cel cu Andrei Bodiu: “Pornind de la experienta Literatur Express-ului, mi-e clar ca daca ne iubim cu adevarat tara, n-avem decit un singur drum de urmat: spre NATO si Uniunea Europeana”. Noi l-am urmat deja, ce sa mai citesc? Nu e nici o problema, interviul era, presupun, pentru “Contrafort”. In Republica aia ex-sovietica mai au, saracii, pina sa se vada in UE.

A, il invidiaza la un moment dat pe un scriitor occidental, pentru ca numele sotiei lui Lenin nu-i spune nimic. Ei bine, e o prapastie totusi intre “ei” si “noi”: nici eu nu stiu cum o chema pe femeia aia!

Scris la 11 aprilie 2008 | Categoria jurnal, lit. rom. | 22 Comentarii»


22 comentarii la“ Cum o chema pe nevasta lui Lenin? ”

  1. capricornk13 Spune:

    @luciat: foarte misto asta cu trenul plin de scriitori, chiar merita! lasa, ca merg eu la minsk, din pacate doua saptamani incheiate (una in iunie una in iulie cred); mi-e groaza inca de pe acum, cred ca ma voi plictisi sinistru; si nici de kiev nu scap intre timp; am sa postez niste poze cand merg, asa pentru tine:)

  2. luciat Spune:

    @ capricorn – ia-ma si pe mineeeee la miiiiiiinsk!

  3. m Spune:

    krupskaia? brrr. (mie mi-a ramas o fraza a lui, uluitoare, de prin 1920, cand ii trimite o scrisoare generalului kamenev: ‘ati putea dispune ca pe mormantul inessei armand sa fie plantate flori?’…)

    da, uite, noi ‘suntem in nato’, in europa etc., parca nici nu ne mai dam seama ce inseamna asta :neutral:

  4. luciat Spune:

    @ m – krupskaia parca, da, zice in carte si uitasem. si da, pare ca a fost in alta viata cind nu eram in nato, europa… si a fost atit de recent! fantastic ce usor se obisnuieste omul cu binele :)

  5. tuvia Spune:

    suna misto, dar nu stiu care a fost gradu de suportare..cum ii stiu eu pe scriitori fiecare cu buba lui, ma mir ca au ajuns toti intregi la desintatzie…

    aseara era pe mess o tipa care avea la status “in 2 ore plec in moskova”. Mi s’a parut asa ireal, desi e doar moskova.Taica’miu in skimb, a ajuns intrun voiaj, la Minsk…i must ask.

    am fost in luvru, dar doar intr’o aripa, actuallly. cred ca iti trebuie 3 zile sa vezi cam tot..Si a fost epuizant, rau…m’am plictisit pana la urma, aveam 16 ani si vroiam la mormantului lui Morrison :) )

  6. Jen Spune:

    eu sper ca ajung la kiev prin mai (in drum spre un orasel din estul ucrainei). luvrul mi s-a parut plictisitor si mie, pe la 19-20. dupa ce am vazut si prado, si muzeele de la vatican, si nu mai stiu ce, am pus piciorul in prag si i-am zis mamei ca sunt bani aruncati pe geam, ca mie nu-mi place, asa ca am lasat-o pe ea sa viziteze ufizzi (si sa stea la coada o ora juma) si m-am plimbat pe strazi fericita. am incercat; arta nu e de mine, asta-i viata (cel putin nu arta asta din muzee), deci mai bine ma odihnesc si cheltuiesc banii aia pe alte chestii.

    (nici nu m-am intrebat vreodata cum o chema pe nevasta lui lenin…)

  7. white noise Spune:

    io nu stiu cum o chema pe nevasta [vorba vine] lui Lenin, dar mi-e ciuda ca nu mai stiu cum il chema pe el in scrisorele :???:

  8. gavagai Spune:

    permiteti? Ulianov n-a fost casatorit niciodata, din ratiuni ideologice. Krupskaia i-a fost doar concubina. (asa se poate masura mai bine prapastia dintre nepalul maoist si occident).

  9. Ameer Spune:

    Uite ca nu m’am intrebat niciodata cum o chema, dar m’am interesat acum :roll: Nadezhda Konstantinovna Krupskaya, bolsevica, revolutionara cot la cot cu sotul si putin cam antistalinista – nu suficient totusi din moment ce a murit de batranete si nu in 1937-38 :mrgreen: Apparently, e si un asteroid denumit in cinstea ei de a doamna astronom sovietica (as fi vrut sa zic astronoama, dar mi’e ca nu e un cuvant adevarat :???: ) – asta asa, ca “trivia” :grin:
    Cartea imi suna foarte a “must-have”, deci o sa ma duc in cercetare cat de curand, ca si asa nu prea am fost prin locurile de care zici tu. Macar muzee din povestiri, ca live….mai cu picatura, asa ca Jen :razz:

  10. m Spune:

    lucia, ma gandeam azi-dimineata la ceva cam flagrant, o chestie care lipseste de peste tot, da’ mi-e clar ca numai o cititoare ca tine ar putea sa faca un asemenea proiect

    hai sa trasam pe teritoriul literaturii o harta, pentru toti cei care se ratacesc in jungla asta si vor sa cumpere o carte. mai concret. asa cum, pe site-uri ca amazon sau fnac, dupa ce alegi o carte ti se spune: ‘cei care au ales titlul acesta le-au ales de asemenea pe urmatoarele…’, si ti se da o lista de vreo cinci optiuni suplimentare, sau cum pe site-ul imdb iti sunt recomandate alte 5 filme din aceeasi categorie cu cel pe care-l cauti, tot asa sa trasam o harta sau un soi de ghid de autori (trebuie gasit un nume pentru el), grupandu-i pe acestia pe genuri, pe stiluri sau pe tipuri de literatura.

    ce spui? asta numai cineva ca tine ar putea sa faca, de ce: presupune nu numai o intindere a lecturilor – ma rog, indispensabila -, ci si pasiune, interactivitate si generozitate. exemplu. daca spun ‘dan lungu’, ce alti 5 scriitori iti vin rapid in minte, pe care i-ai grupa in aceeasi categorie, din motive care tin de stil, de scriitura, oarecum si de generatie, de cadrul istoric? si spui repede: ‘lazarescu, florian, gheo etc.’, altii vin cu alte propuneri, se delibereaza (asta insemnand doar ca se exclud cele flagrant nepotrivite), si gata, lista ‘asemanatorilor’ se mareste. criteriul e doar gruparea pe similitudini si corespondente. asta-i tot..

    iti dai seama ce utila ar fi harta asta pentru cititori? uite, dom’le, am terminat ieri de citit un autor bun, hai sa vad ce-as mai putea gasi asemanator. stii? editurile n-o fac. librariile n-o fac. site-urile n-o fac. parca toti ar avea interesul sa ramai in jungla. daca e s-o faca macar blogurile – si de ce nu -, primul care-ti vine in minte e asta. ce spui? :roll:

    (la care s-ar putea adauga, tot undeva in dreapta blogului tau, sau la vreo sectiune separata:
    - un top 100 al ‘celor mai bune carti ale lumii’ dupa parerea cititorilor blogului – asa ceva, o lista cat o zi de post si cu nume ingrosate, as fi vrut sa vad si eu afisata intr-o librarie romaneasca, pentru cititorul incepator si derutat care intra prima oara acolo: ‘topul primelor 100 de carti ale lumii, conform anchetei desfasurate de X institutie sau revista in anul Y…’;
    - o clasificare a genurilor: cauti ceva ‘romance’? scriitori din rom, din afara? soft, hard? vezi la autorii urmatori…; cauti eseu, policier, fictiune speculativa blabla? vezi urmatorii. s.a.m.d.)

    toate, atasate undeva in dreapta, la harti, compasuri si unelte :) ce zici? just an ideea…

  11. m Spune:

    de, fapt, cred ca e o idee proasta

  12. Ameer Spune:

    E ceva weird pe aici, sper sa nu’mi apara commentul de doua ori… :neutral:

    @m: liste de genul celor despre care spui tu se cam gasesc peste tot (nu cred ca sunt si relevante, dar sunt macar informative, zic io :roll: ) – de exemplu: http://www.time.com/time/2005/100books/the_complete_list.html sau http://www.guardian.co.uk/world/2002/may/08/books.booksnews

  13. Ameer Spune:

    @m: Hmmm, ce spui tu mi se pare si destul de greu de realizat si foarte subiectiv (deci nu stiu cat de relevant) :razz: . In orice caz, pentru topuri de genul “cele mai bune carti” incearca si aici: http://www.guardian.co.uk/world/2002/may/08/books.booksnews sau http://www.randomhouse.com/modernlibrary/100bestnovels.html . Bonus, “Top 10 books set in Japan” http://books.guardian.co.uk/top10s/top10/0,,2049974,00.html :mrgreen:

  14. luciat Spune:

    @ jen – e complicat cu muzeele astea. n-ar trebui sa fie o treaba asa de turistica – na, nu stiu ce sa spun. prima data cind am vazut eu niste gauguin (cind am iesit prima data din tara) pe cuvint de onoare ca mi-au dat lacrimile, poftim :oops: da’ era prima data, si cred ca exista un sindrom care se cheama dupa Stendhal – aaah, nu mai stiu unde am citit despre asta. omu oboseste si mai bine sa nu intri decit s-o faci ca sa bifezi c-ai vazut. acuma m-am calmat si ma duc si eu doar la ce am realmente chef si doar cind nu ma dor picioarele :)

    @ gavagai – aveti dreptate. ma rog, era nevasta din pedeveu’ meu, ca nu ma iau dupa hirtii

    @ m – m-am mirat ca ai vrut tu asa ceva, ca parca nu-ti placeau topurile, nu? e o idee draguta, dar ma depaseste, pe cuvint. in orice caz, mersi, ca mi-ai adus aminte ca pusesem eu la un moment dat niste coperte de carti misto in dreapta si uitasem ca vreau s-o fac din nou – nu ca top, asa, pur si simplu, sa fie un fel de lista cu ce mi-a placut mie mai mult si mai mult

    @ ameer – mersi de linkuri – apropo, comentariile care au linkuri sint tinute pt moderare, de aia nu ti-au aparut mai repede, sorry. e o masura automata antispam, de la Akismet. e folositoare, pt ca opreste comentariile cu linkuri la v*ia*gra (mi-e groaza de cuvintu asta, sint sute si mii de comentarii spam cu el!)

  15. vitalie Spune:

    pe nevasta lui Lenin o chema URSS, pacat ca occidentalul ala nu stia de asta, desi, aproape sigur era de stanga…

  16. diana Spune:

    Luciat, ironia ta cu privire la “micile tirade anti-rusesti” m-a enervat.:D păi da, înseamnă că nu se putea fără, dar tu n-ai cum să înţelegi asta.:) şi dacă tiradele erau pro-ruseşti? ai fi zis ce cool:))?
    iar Чингиз Акифович Абдуллаев, autorul ala de romane poliţiste bine îmbrăcat, fost angajat al Ministerului apărării la ruşi, a fost expulzat din România în 1989. Se spune că ar fi “contribuit” “cumva” la împuşcarea cuplului Ceauşescu. Ştia prea multe detalii:)) Cică:D
    acum m/ai intrigat tu. oare o fi scris romanul promis, cu acţiunea în trenul scriitorilor:D? o să caut pe internet.:)
    omul a fost spion rus, dar cum nu prea există foşti spioni şi foşti securişti, avea probabil vreo misiune specială în trenul ăla:))) deci, se documenta, într-adevăr!

  17. diana Spune:

    hai că l-am găsit:))). (internetul rusesc e de nota 10, na că îi vorbesc de bine pe ruşi) la cât de prolific e Абдуллаев, nici nu mă mir că s-a ţinut de cuvânt. deci, romanul se numeşte “Un rendez-vous cu Valtazar” şi a fost publicat în 2001.
    Acţiunea are loc în rapidul “Lisabona-Moscova”. Pasagerii rapidului sunt oameni de atrtă: jurnalişti, prozatori, poeţi. Iar de la astefel de oameni te poţi altepta la orice:))(aşa scrie cel care prezintă cartea:)

  18. diana Spune:

    aşa. am mai găsit că scriitorul dedică această carte ” ВСЕМ ЕВРОПЕЙСКИМ ПИСАТЕЛЯМ, СОВЕРШИВШИМ
    НЕВЕРОЯТНОЕ ПУТЕШЕСТВИЕ В “ЛИТЕРАТУРНОМ ЭКСПРЕССЕ”… adică tuturor scriitorilor europeni care au călătorit cu literatur experss-ul:)
    iar călătoria a fost una nemaipomenită, “neveroiatnaia”.
    şi asta se vede din jurnalul scris de vasgar şi vitalie ciobanu pe care eu l-am citit cu plăcere.

  19. luciat Spune:

    @ diana – imi dau seama ca te-a enervat, da’ n-am ce face :razz: daca e suficient sa auzi vorbindu-se ruseste la coada la turnu Eiffel ca sa te hotarasti sa urci pe jos… nu, sorry, nu pot sa inteleg. eu n-as urca pe trepte in turnu ala nici daca la coada la lift ar fi mincatori de bebelusi si alti asasini care mai de care mai cumpliti :)

    si de unde vrei tu sa stiu eu ce trecut dark are autorul ala de romane politiste, bre? in carte e simpatic si nu reiese de nicaieri ca ar fi vrun ticalos kaghebist (sau mi-o fi iesit mie din cap? hm… parca nu)

    si eu am citit cu placere jurnalul, ce-ai? daca ma plictisesc tiradele, te asigur ca e normal. asa functioneaza oamenii normali :)
    (ah, mersi pt literele alea ciudate, da’ sa stii ca habar n-am sa le citesc)

  20. diana Spune:

    hai măi, n-am ajus încă la stadiul ăla de enervare ca să mă urc pe scări în turnul Eiffel. (dar nu mi-ar strica o plimbare pe scări:D)

    păi aşa scriu ruşii numele lui Chingiz Abdullayev- Чингиз Акифович Абдуллаев. Akifovici, adică al lui Akif. De fapt, omul e azer. E oglî Abdullayev. :D S-a născut la Bacu. Acum e secretarul Uniunii Scriitorilor din Azerbaijan. Gata nu te mai stresez cu personajul ăsta. :D

    da nu sunt tirade! sunt emoţii!!!:D doar e jurnal. măcar în jurnal să-şi permită oamenii emoţii şi patimi. !!!! că în revistă trebuie să fii echidistant şi corect din punct de vedere politic.:)

  21. luciat Spune:

    @ diana – nu de tine ziceam sa urci pe scari – zic ei in jurnal ca asa au facut, ca i-a enervat sa auda ruseste la coada :shock: (mie mi-ar strica plimbarea pe scari, ca sigur mi-ar crapa inima mea de fumatoare :oops: )

    si ai dreptate ca sint emotii, nu tirade, mea culpa. de fapt exagerarile lor sint misto, dau culoare si autenticitate, asa e

  22. diana Spune:

    cred că mai mult i-a deranjat cuplul care înjura ruseşte de mama focului :lol:

    şi mai e ceva. una e să mergi la paris de la bucureşti şi alta-de la chişinău. când vii de la buc, înjurătura în rusă îţi sună exotic :grin: