Testamentul de ciocolata

Marian Coman, Testamentul de ciocolata, Tritonic, 2007

Citisem inainte o povestire de Coman, in antologia asta, si-mi placuse (dar ce m-o fi apucat atunci s-o compar cu Cruciada copiilor chiar nu inteleg!). Am incercat sa citesc Nopti albe, zile negre si n-am reusit – din primele 10-20 de pagini mi s-a parut ca e prea dezlinata si cam patetica (oi fi gresind). Acum am reusit fara probleme sa termin cartea asta. Are vreo suta de pagini, dar si cealalta era scurta, asa ca nu asta e motivul.

Cel mai bun lucru e tot povestirea care mai aparuse in antologie. Imi face impresia ca autorul doar a mai construit altele in jurul ei. Le leaga personajul doamna Cala (o femeie posedata de diavol sau ceva de genul asta) si misterioasa carte de ciocolata, care apare si dispare. La sfirsitul unor capitole (evident ca nu exista cuprins! grrr!) sint inserate niste fragmente dintr-un „interviu” cu doamna Cala, care ar trebui sa… nu stiu sa ce, sa faca legaturi, sa dea o imagine de ansamblu, probabil. Pe mine m-au enervat.

Mama Calei (dar ce nume imposibil!) e o prostituata nebuna, care naste aproape fara sa-si dea seama ce face si dispare: „A nascut in spatele pescariei din port, in miezul zilei, si nimeni nu a vazut-o. A nascut singura, desfacuta pe niste saci de iuta murdari, ca o pisica salbatica decisa sa-si inghita puiul in caz ca il naste mort. A nascut, si imprejurul ei biziiau milioane de muste. Mirosea a peste, iar galagia din port ii acoperea tipetele, in timp ce soarele o orbea si-i aprindea lacrimile de durere din ochi.” Promitator, nu?

Dupa aceea urmeaza o poveste de groaza cu o satra de tigani, dintre care unuia ii iese un ciine de fum din piept. O poveste cu un soldat care se indragosteste de frumoasa Cala si o ia razna. De altfel, toti barbatii isi pierd mintile cind o vad si femeile o urasc din cauza asta. Se razbuna cind ea e insarcinata, o spinteca si-i omoara copilul. Si tot asa. Partea proasta e ca autorul exagereaza cu efecte artistice (nepotrivite si uneori stingace), intr-o poveste senzationalista care ar avea mult de cistigat din concizie, continuitate, chestii de astea. Sau viceversa, exagereaza cu elementele senzationaliste, fara sa le dea suficient timp sa actioneze asupra cititorului. Sau si una si alta. Putea sa faca economie, adica. Dar sa zicem ca merge.

In povestirea separata se potrivea foarte bine o carte de ciocolata cu personajele copii, doamna Cala avea suficient contur, dezlegarea era OK, copilul care a furat un bax de bilete de autobuz era foarte emotionant (pe bune, mie mi-au dat si lacrimi la un moment dat – la a doua citire, atentie!). In celelalte sint prea multe lucruri fortate ca sa fie OK.

Nu stiu ce sa mai spun. Putea sa fie mult mai buna. Dar, dat fiind ca sint mai multi naratori, fiecare cu povestea lui, cred ca rezolvarea e onorabila. Si mai cred ca autorul trebuie sa se hotarasca: ori scrie proza scurta, ori pune mina si face un roman mai simplu, cu o singura perspectiva de exemplu. Si cu pasaje de legatura scrise cu calm si rabdare. Imposibil sa nu-i iasa! Hai, ca ne trebuie romane bune de genul asta! Apropo, nu stiu exact ce gen e – horror? New weird? (Recunosc, sint atit de mindra de mine ca am retinut formula „new weird” ca s-ar putea s-o folosesc complet aiurea.) 

19 comentarii la “Testamentul de ciocolata”

  1. Faza cu nasterea in spatele pescariei, mirosul de peste, mustele, mi-a adus instantaneu aminte de nasterea din „Parfumul”. Si la fel comparatia cu un animal.

  2. da, asta voiam si eu sa zic, e cam „fishy” faza cu nasterea din port, prea aduce a Parfumul 😛

    otherwise, sunt la jumate cu The Corrections si ma incanta foarte tare!

  3. hai, mai, cum adica e fishy? poate omul nici n-a citit Parfumul… stilul e clar al lui personal.
    se mai intimpla sa semene pur si simplu unele scene de scriitori diferiti, nu e nici o problema. in ge\neral cartea nu seamana deloc cu Parfumul, asa ca sint convinsa ca nu e fishy, pe bune…

  4. De ce-i zice Testamentul de ciocolata?

    Nu mai zic nimic de faza cu nasterea, mai ales ca aproape in fiecare spatamana trec pe langa un loc din apropierea portului care ma duce cu gandul la descrierea ta.

  5. @ ligia – e o carte cu pagini din ciocolata, care e oarecum malefica, dar in orice caz cind citesti/maninci din ea te duce in alta lume, una in care-ti place foarte mult 🙂 misto ideea.

    e descrierea lui marian coman, nu a mea 🙂 unde e locul acela? chiar la braila? marian coman de acolo e

  6. @luciat: hmmm, neaparat trebuie sa caut cartea la vara… n-am mai auzit de nicio carte cu pagini de ciocolata;

    locul ca care faceam referire e in Boston, in Braila n-am fost niciodata; eu il vad din fata, din strada, dar mereu mi-am imaginat partea cealalta, cea nevazuta ochilor mei, exact asa cum apare in descrierea lui Marian Coman 🙂 !

  7. N-avem cum sa stim daca Marian Coman a citit Parfumul sau nu, dar in caz ca l-a citit nu prea vad cum sa nu fi fost influentat de scena nasterii lui Grenouille. Chiar nu vad 😛

  8. @ ligia – mi-ar placea s-o citesti si sint curioasa cum ti-ar placea tie

    @ meropi – nu, in nici un caz. sint convinsa ca nu. a scris la el pe blog ca da, a citit cartea acu vreo 9 ani. si eu tot cam atunci si am uitat cu desavirsire scena respectiva. in plus, mai sint convinsa si ca nu e marca lui suskind, o nastere de genul asta. really

  9. Atunci se accepta coincidenta, dar recunosc ca asta a fost prima chestie la care mi-a zburat gandul 🙂
    Poate oi citi-o si eu la un moment dat, am in plan sa citesc mai mult romani contemporani, ca n-am mai facut asta aproape deloc de vreo 2 ani incoace.

  10. @ hnu: poate ca o iau mai repede din Romania… imi place sa citesc cartile, pe cat posibil, in original. Mersi de link!

    @lucia: dupa ce tot am citit despre cartea asta de ciocolata, aseara, dupa saptamani de „abstinenta” am cazut prada tentatiei ciocolatei… nici nu vreau sa ma gandesc cum e sa citesti cartea! 😳

Comentariile sunt închise.