Terorism de cititoare

Un minimalist francez

Jean-Philippe Toussaint, Sa fugi!, trad. Emil Paraschivoiu, Leda, 2007

Middlebrow (tot am facut fixarea cuvintului alaltaieri, cu ajutorul vostru ) e misto uneori, da’ parca nu prea des, ca dupa aia, mai stii, o sa-ncep sa strimb si eu din nas la cartile fara dialoguri, doamne fereste. Alexandru Matei zice in prefata (si despre prefete am vorbit pe-aici si, uite, chiar sint bune la cartea omului!): “Toussaint nu este un autor comercial. Literatura lui nu are nimic din mustul povestilor realiste, cu personaje abundente si cu risipa de dialog.” (Jur ca e ultima paranteza pe ziua de azi: stiu ca am facut legatura cam ca la ProTV )

Daca, asa cum zice Matei, Toussaint e reprezentativ pentru minimalismul francez si Carver pentru cel american, atunci eu merg pe mina francezilor. Carver imi place, am mai zis, dar Toussaint mi-e mai aproape.

Pentru ca e mai sobru si elaborat, pentru fraze ca asta:
“Stiusem intotdeauna mai mult sau mai putin inconstient ca aceasta frica de telefon avea legatura cu moartea – poate cu sexul si cu moartea – dar, niciodata inainte de aceasta noapte, nu aveam sa am o atit de implacabila confirmare ca exista un fel de alchimie secreta ce leaga telefonul de moarte.”
si ca asta:
“acea voce slaba a lui Marie care ma transpunea literalmente, asa cum o pot face gindurile, visul sau lectura, cind, disociind trupul de minte, trupul ramine imobil si mintea calatoreste, se dilata si se intinde, si cind, incet, in spatele ochilor nostri inchisi, se nasc imagini si se ivesc amintiri, sentimente si stari nervoase, se reaprind dureri, emotii uitate, frici, placeri, senzatii, de frig, de cald, de a fi iubit, de a nu sti, intr-un aflux regulat de singe in timple, o accelerare regulata a batailor inimii, si o zguduire, ca o fisura, in marea de lacrimi secate ce a inghetat in noi.”
si ca multe altele.

Pentru ceea ce nu afli. E plin de lucruri pe care nu le afli, adica sint multe goluri, ceea ce-mi aduce aminte ca nu m-am mai gindit de un secol la Robbe-Grillet si la centrul lui vid. Incepe asa: “Oare o voi sfirsi vreodata cu Marie? In vara de dinaintea despartirii noastre [...]” si e unica referinta la despartirea aceea. La un moment dat el dispare de la o inmormintare si povesteste cum l-a cautat Marie pe strazi: “Isi ridica incet ochelarii de soare si facu o rotire pentru a ma cauta din priviri. Dar unde oare eram?” Very French, nu? Cine povesteste si de unde stie ce-a facut Marie cind el era… unde? Din pacate, aflam pina la urma unde era: ratacea pe aceleasi strazi. Mi-ar fi placut mai mult sa ramina fara raspuns intrebarea asta, era si mai frantuzesc. Poate cam ieftin ca efect, da’ na, asa mi-ar fi placut mie.

Pentru atmosfera – atacuri de spaima, vesti despre moarte, amenintari in chinezeste, de neinteles, din cauza carora, pe multe pagini, trei oameni fug cu motocicleta prin Beijing. Titlul nu vine numai de la fuga asta, ci de la toate insumate – amantii se desprind brusc din imbratisari, o data din cauza telefonului, alta data fara nici un motiv aparent, el dispare de la inmormintare, ea pleaca inot in larg. Si stim, chiar daca la final imbratisarea dureaza, ca toate s-au petrecut “in vara de dinaintea despartirii noastre”. Cum totul se petrece, de fapt, intr-un anotimp de dinaintea unei despartiri sau a unei pierderi sau a unei morti.

P.S.1  Cica Toussaint a publicat in 2006 o carte cu titlul Melancolia lui Zidane, care a aparut la noi impreuna cu “Gazeta sporturilor”! Noroc ca n-am stiut dinainte, ca nici nu ma uitam la el Acum mor de curiozitate sa citesc despre Zidane, daca va puteti imagina una ca asta!

P.S. 2  Scuze, postasem mai devreme un text pe care il primisem pe mail. Nu-mi trecuse prin cap ca ar avea legatura cu vreo campanie electorala. Mersi pentru comentariile in care mi-ati atras atentia. Am sters postarea, fiindca s-ar putea sa aveti dreptate (poate nu, dar nu vreau sa risc, nu ma pricep la de-astea).