Terorism de cititoare

Si presimteam ca e minunata!

Italo Calvino, Orasele invizibile, trad. Sanda Sora, Univers, 1979

Aveam o imagine in cap, inainte s-o citesc: orase suspendate, care plutesc undeva sus, deasupra norilor, si uneori se vede un pic din ele, daca e foarte senin. Nu ma intrebati de unde si de ce; pur si simplu era un pop-up care mi se deschidea de cite ori ma gindeam la cartea asta pe care nu pusesem mina. Aveam o presimtire ca trebuie sa fie minunata, desi n-am citit aproape nimic despre ea (stiam in mare cam cum e facuta, atita tot). Acum vorbesc asa, cu aproximari, ca imaginea a disparut, bineinteles, in locul ei vad ( ) un oras intr-un golf, cu ziduri concentrice care in mijloc devin un put foarte adinc – nu pot sa spun cum se cheama, pentru ca nici Marco Polo, care-i povesteste lui Kubilai Han pe unde a fost, nu stie cum se cheama. Orasul cu fintina in mijloc era doar imaginea care-i aparea lui cind se gindea la un oras pe care nu-l vazuse niciodata – si cind l-a vizitat a vazut ca era cu totul altfel.

Trebuie o frina inainte de toate, e prea multa viteza in general – prea multi oameni citesc prea multe carti scrise de prea multi alti oameni si mi se pare uneori ca e vacarm, o fuga nebuna la mine in cap. Pentru cartea asta trebuie sa inceteze zgomotele, usurel, sa frinez, lent, pina se face liniste si toata lumea sta putin pe loc (la mine in cap!).

Diomira, Isidora, Dorotea, Zaira, Anastasia, Tamara, Zora, Despina, Zirma, Isaura, Maurilia, Fedora, Zoe, Zenobia, Eufemia, Zobeide, Ipazia, Armilla, Cloe, Valdrada, Olivia, Sofronia, Eutropia, Zemruda, Aglaura, Octavia, Ersilia, Bauci, Leandra, Melania, Smeraldina, Fillide, Pirra, Adelma, Eudossia, Moriana, Clarice, Eusapia, Bersabea, Leonia, Irene, Argia, Tecla, Trude, Olinda, Laudomia, Perinzia, Procopia, Raissa, Andria, Cecilia, Marozia, Pentesilea, Teodora, Berenice.

Marco Polo ii povesteste hanului despre ele. La inceput nu prea poate vorbi, dar are esantioane pe care le arata (“un coif, o scoica, o nuca de cocos, un evantai”) si din care construieste o poveste, ajutindu-se de gesturi, exclamatii, onomatopee. E ca un joc de sah. Fiecare suvenir dintr-un oras sau altul poate fi o piesa – e suficient s-o deplasezi pe tabla dupa anumite reguli si povestea se poate descifra: “un cal putea reprezenta atit un cal adevarat, cit si un cortegiu de calesti, o armata in mars, un monument ecvestru; iar o regina putea fi o doamna stind la balcon, o fintina, o turla svelta de biserica, o tulpina de gutui”. Am verificat datele: Orasele… a aparut in 1972, iar Castelul destinelor incrucisate in 1969. In Castelul… povestile erau spuse prin intermediul cartilor de tarot. Aici e doar o reluare a ideii, departe de a fi skepsis-ul principal. M-am bucurat mult, mai ales ca mi-a placut Castelul… dar n-a fost o carte chiar importanta-importanta pentru mine, in timp ce Orasele… (iar am problema aia, risc sa las puncte-puncte, uf, nu, o sa zic ce-mi trece prin cap, repede!) am de gind s-o iau pe insula pustie.

Pentru placerea mea (as invata pe dinafara tot):

Isidora
“oras unde palatele au scari in spirala incrustate cu cochilii marine spiralate, unde se fabrica dupa toate regulile artei ocheane si viori, unde atunci cind strainul sovaie intre doua femei intilneste intotdeauna pe a treia, unde luptele de cocosi degenereaza in incaierari singeroase intre cei ce fac pariuri. La toate acestea se gindea el cind dorea un oras. Isidora este deci orasul viselor lui; cu o singura diferenta. Orasul visat il continea pe el tinar; iar la Isidora ajunge la o virsta inaintata. In piata se afla zidul batrinilor care privesc cum trece tineretul; el sta in rind cu ei. Dorintele au si devenit amintiri.”

Marozia
“Se intimpla totusi ca, mergind printre zidurile compacte ale Maroziei, sa ti se deschida in fata o ferastruica, atunci cind te astepti mai putin, si sa-ti apara un oras diferit care, dupa o clipa, a si disparut. Poate ca totul e sa stii ce cuvinte sa rostesti, ce gesturi sa faci, si in ce ordine si ritm, sau poate ca e de ajuns privirea, raspunsul, semnul cuiva, e de ajuns ca cineva sa faca ceva din simpla placere de a face pentru ca placerea lui sa devina placerea altcuiva: in acea clipa toate spatiile se schimba, inaltimile, distantele, orasul se transfigureaza, devine cristalin, transparent ca o libelula. Dar e nevoie ca totul sa aiba loc ca din intimplare, fara sa i se acorde prea mare importanta, fara a avea pretentia de a implini o operatie hotaritoare, tinind bine seama ca de la un moment dat la altul Marozia de dinainte va prinde din nou sa-si inchege tavanul de piatra, pinze de paianjen si mucegai deasupra capetelor.”

Intre Eudosia si Moriana
“Nu ceturile trecatoare ale memoriei, nici uscata transparenta, ci scrumul vietilor arse care formeaza o scoarta peste orase, buretele umflat de materie vitala care nu mai curge, ingramadirea trecutului, prezentului si viitorului care blocheaza existentele calcificate in iluzia miscarii: iata ce gasesti la capatul calatoriei.”

Altfel, sint un fel de fabule, povestiri filozofice, poeme. Leonia e inconjurata de munti de gunoaie proprii. Unde se termina gunoaiele ei, incep ale altui oras. De fapt, toata planeta e alcatuita din munti de gunoaie cu orase ingropate. Locuitorii din Teodora au reusit sa stirpeasca toti daunatorii (termite, serpi, paianjeni, sobolani, tot-tot-tot) – dar din subsolurile bibliotecii publice iese la suprafata o intreaga fauna, careia in sfirsit i-a venit rindul: “sfincsii, grifonii, himerele, dragonii, capricornii, harpiile, hidrele, licornii, vasiliscii”. Perinzia a fost construita dupa planurile minutioase ale astrologilor, totul trebuia sa fie perfect amplasat, ca sa fie sub cele mai bune auspicii, fara nici o abatere de la reguli – “Pe strazile si in pietele din Perinzia intilnesti astazi schilozi, pitici, cocosati, obeji, femei cu barba. Dar ce e mai rau nu se vede; urlete guturale razbat din pivnite si hambare, unde familiile isi ascund copiii cu trei capete sau sase picioare”.

Exista orase duble sau triple – unul al viilor, unul al mortilor, unul al nenascutilor. Unul are dedesubt o copie infernala, deasupra una ideala (dar sint invers ). Simetrii, oglinzi, infinit – chiar daca vi se pare ca suna Borges-like (si stiu cit de uncool e Borges pentru unii acum ), e splendid scris si foarte… adevarat. Intr-un oras al nedreptilor, exista citiva drepti care isi vor impune cindva dreptatea pe cai nedrepte si atunci alti drepti se vor ascunde in mijlocul lor si nedreptatea e in mijlocul dreptilor si dreptatea in mijlocul nedreptilor si. Andria e facut tot dupa miscarile astrelor, ca si Perinzia, dar fara sa fi trecut prin calcule astrologice – “fiecare strada se deapana urmind orbita unei planete, iar cladirile si locurile publice repeta ordinea constelatiilor si pozitia astrelor celor mai luminoase”. Va intrebati ce patesc locuitorii pentru ca au facut asta? Nimic. Atunci cind schimba ceva in oras (dar o fac cu grija si dupa ce se gindesc bine), cerul le respecta decizia: se schimba si stelele (explozii de nove, expansiunea unei nebuloase…). Un fel de against interpretation, nu? Locuitorii din Andria au doua virtuti: siguranta de sine si prudenta.

As mai tot povesti despre cite un oras sau altul, dar ma opresc. M-am apucat sa rasfoiesc Iluminarile lui Rimbaud dupa aia, ca asa mi-a venit. Nu fac nici o legatura, spun asta doar apropo de faptul ca o sa trec cartea asta la categoriile: roman, proza scurta si poezie. E de toate si inca ceva pe deasupra; poezie e, clar – eu inca mai cred ca un semn cert de poezie e atunci cind imi vine mie sa invat ceva pe dinafara Printre altele, inclusiv lista cu numele oraselor, pe care am “scos-o” cu placere, intii de mina, intr-un carnetel, pe urma pe calculator – alte liste de-ale lui Calvino sint mult mai misto, dar asta e a mea, da?