Terorism de cititoare

O viata de succes

David Lodge, Terapia, trad. Radu Paraschivescu, Polirom, 2002

Surpriza, surpriza: am terminat-o si mi-am adus aminte exact de ce am zis altadata ca nu mai vreau Lodge, desi mi-a placut. Pentru ca e o nimica toata, in fond, o comedie bine facuta si atit. N-am nimic cu comediile bine facute, de fapt – asa ca probabil o sa ma mai servesc, cind o sa am chef de entertainment destept. A, am gasit: e un fel de… lad-lit (asta o fi echivalentul lui chick lit pt barbati?).

Cu Kierkegaard isi selecteaza publicul. Nu cred ca e o carte care sa mearga la cititori care n-au auzit de el (io am auzit, pe cuvint – am si incercat sa citesc, pe vremuri, si de renuntat am renuntat abia dupa citeva somnuri de dupa-masa de alea, care se lasa cu vise feerice, fara pic de Angst in ele). Imi aduc aminte ceva dintr-o cronica la Terapia (nu mai stiu cine a scris-o): ca e foarte amuzant un personaj care il descopera pe Kierkegaard la jumatatea vietii si face o pasiune adolescentina pentru el. In primul rind ca Tubby Passmore are 58 de ani, ceea ce, sa fim seriosi, e cam in partea a doua a celei de-a doua jumatati a vietii, daca socotim ca jumatatea pica la 35 de ani (ca doar 70 e virsta harazita omului pe pamint, nu?). Si chiar daca optimismul ne-ar face sa marcam jumatatea abia la 40, Passmore tot e binisor trecut de ea. Apropo, am vazut eu in “Science &Vie” ca omul are, ca specie, limita maxima de 120 de ani – de asta nu se poate trece. Doar asa sa fie la jumatatea vietii, daca e unul dintre acei rari indivizi care ating limita maxima posibila.

Dar 120 e ingrozitor de mult si pare sa fie teribil. Deja, la 58, Tubby si-a trait traiul si si-a mincat malaiul. La final, vindecarea (cu ajutorul sfintului Iacob ) durerii din genunchi pentru care a incercat tot felul de terapii poate fi deprimanta pentru cititori: e vorba de o tipa de 57 de ani, cu un sin extirpat, a carei talie e istorie. Ca ea si cu Tubby (burta, chelie, ipohondrie) se inteleg de minune si relatia lor e f misto… mda, e inaltator, dar tre sa fii ceva mai avansat in a doua jumatate a vietii decit mine ca sa sune a… imbarbatare Ba nu, ma tem ca mint Nu stiu.

Durerea din genunchi e “pe fond nervos”, ca altfel mai rar vindecare la virsta asta. E povestea unei casnicii ratate, a unei cariere nesemnificative, a unei vieti care sfirseste in comoditate. Adica, dupa mine, la fel de optimista ca de obicei, povestea unei vieti de succes Cel mai mare succes fiind risul. Daca poti sa rizi, totul e salvat, viata e frumoasa si merita, chiar la 58 de ani, chiar cu burta sau fara un sin, chiar daca faci pasiuni ridicole pentru Kierkegaard sau pornesti in pelerinaj la Santiago de Compostela. Ceea ce imi doresc si mie: nu burta, nu operatia respectiva, cu atit mai putin pe Kirkegaard sau pelerinajul, ci sa rid de toate astea, cu bunavointa si… un fel de drag. Tre sa-mi fac un nod la batista si sa recitesc Terapia peste vreo 20 de ani (brrr, doar vreo 20 de ani).