Idealuri de altadata
Lev Tolstoi, Sonata Kreutzer, trad. Vlad Ionescu, ed. Hermes Press, 1990
Nu-mi dau seama daca am mai citit-o sau nu. Daca da, a fost acum o mie de ani. A aparut in 1889 si a fost un pic interzisa (zice wikipedia). E o nuvela sau, mai degraba, un studiu de caz: cum casatoria bazata pe sex (si, inevitabil, gelozie) duce la tot felul de rele, pentru Pozdnisev la crima. Starea ideala a femeii e virginitatea – daca nu si nu, atunci maternitatea. Starea ideala a barbatului cam tot pe acolo, castitate. Chestii crestinesti, oroare fata de placerile carnale “egoiste”. Oroare fata de contraceptie (sint foarte curioasa care erau metodele contraceptive de atita succes la vremea aia), oroare fata de stiinta medicilor care insista sa trateze copiii, in loc sa fie lasati parintii sa-si piarda natural progeniturile, cu resemnare in fata vointei divine.
Un moment extrem de interesant: probabil ca atunci a inceput tehnica sa intervina serios in viata de familie, daca e adevarat ca deja controlul nasterilor putea fi practicat pe o scara mai larga (cit de cit semnificativ, macar in mediul oamenilor cu suficienta educatie si suficienti bani sa-si permita colaborarea medicilor). Ma rog, in Rusia eventual, altfel cred ca au existat intotdeauna familii care sa limiteze intr-un fel sau altul numarul copiilor. As citi o istorie a natalitatii, daca as gasi asa ceva.
Pina la urma, asta s-a intimplat: natura a fost depasita pe scurtatura. Nu mai e nevoie sa faci zece copii ca sa supravietuiasca doi sau trei. Faci fix citi copii ai chef si poti avea speranta rezonabila sa traiasca toti. Asta in orice mediu in care exista acces la educatie si medicina, intr-o tara democratica, fara religie obligatorie. Cei doi copii bine hraniti si ingrijiti pe care ii poti avea fara probleme schimba dramatic datele vietii de cuplu. Nevasta lui Pozdnisev are sase copii (pina la 30 de ani), inainte de a invata sa opreasca fluxul nasterilor. Dupa ce redevine libera de povara sarcinilor legate, “infloreste”, incepe sa se preocupe de ea insasi. Sigur ca e o problema pentru sotul gelos. Cu atit mai mult cu cit sexul in sine e vazut ca o placere egoista, murdara, o sursa de degradare.
Nu numai sexul, ci si muzica (presupusul amant asa o seduce, cu vioara). Adica arta, la urma urmei, un excitant pentru oameni degrevati de “sarcini” (si la propriu, si la figurat). O viata mai usoara si mai placuta de-spiritualizeaza, lasa la vedere o taina care ramine bine ascunsa altfel, cind omul e foarte ocupat, coplesit de griji, de mortile copiilor. E adevarat, sa fim bine intelesi, Tolstoi nu era chiar nebun de legat. Nu ne lamentam si ne batem acum cu pumnii in piept ca traim vieti superficiale si ca sintem doar masini de consumat? Ia sa avem, fiecare dintre noi, certitudinea ca vom avea vreo zece copii si ca Domnul o sa ne ia din cind in cind pe cite unul… Sa vezi spiritualitate! Sa vezi ginduri marete si idealuri curate! Sa vezi ce valoare imensa pot avea virginitatea si castitatea! Sa vezi coeziune si rezistenta a familiei in fata mortii, daca moartea ar fi amenintarea zilnica. Nu ma crede nimeni, nu? Normal. Am citit cu totii literatura realista cu familii numeroase de dinainte de succesele contraceptiei. Eu nu cred ca era mai multa spiritualitate atunci, doar mai multa suferinta. In fine, suferinta in crestinism… e ca succesul in consumerism 
Bineinteles ca iar sint superficiala. As vrea sa fiu serioasa, dar n-as termina nici peste un an insemnarea asta. Sa zicem doar ca mi se face rau cind ma gindesc ca nu vom inceta niciodata sa visam ca oamenii pot deveni altceva decit fiinte slabe, cu instincte rele (daca nu e posesiunea sexuala, atunci e posesiunea materiala – egoismul, individualitatea). Si daca n-ar fi cei care viseaza la o lume mai buna… chiar am fi cu totii niste mizerabili. Si daca n-ar fi visurile astea, totusi… cite crime mai putin ar fi pe lumea asta nasoala! N-o sa ma pot hotari niciodata. Din fericire, povestea din Sonata Kreutzer nu-mi pune prea multe probleme, si asta dintr-un singur motiv: sint si eu femeie si n-as accepta pentru nimic in lume, nici pentru mintuirea omenirii, sa am zece copii dintre care sa-mi moara in brate jumatate. In fond, pe Pozdnisev il scoate din minti atasamentul exagerat al nevesti-sii pentru chestii plicticoase si obositoare, pentru sanatatea copiilor, pentru medici, apoi pentru placerile ei personale, la care el n-are acces. Chiar nu era nebun Tolstoi, desi pare. Admirabila, pina la urma, contradictia asta a barbatilor din literatura de pe vremuri: innebuniti de groaza ca femeile lor se ataseaza de altcineva in afara de ei, innebuniti de groaza ca ei insisi se ataseaza prea tare de propria lor persoana, cind de fapt s-ar dori devotati unei cauze nobile…
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
2 mai 2008 la 9:23 pm
Si Doris Lessing sustine (in “Time Bites”) ca Tolstoi nu era nebun, ci ne-bun la pat
Ca n-a fost capabil sa-si satisfaca sotia (Sonya) careia i-a turnat 13 copii, dintre care primii 8, in primii ani de casnicie. Si ca, mai scrie Lessing, ortodoxismul parc-ar fi fost special creat pentru Tolstoi…toate astea in eseul “Despre Tolstoi”, inspirat de “Sonata Kreutzer” 
2 mai 2008 la 10:28 pm
acuma, standardele de bunatate de asta… as vrea sa citesc jurnalu lu nevasta-sa, saraca. stiu ca i-a turnat copii si ca s-au certat ca chiorii mai incolo. ma rog, la de-astea ma gindeam si eu, ca am tot citit despre ce nebun a fost omu cu ortodoxia lui cu tot, si chiar parca n-am chef sa mai spurc si eu – era ceva si dincolo de toate chestiile astea biografice… sau poate m-am dereglat eu
3 mai 2008 la 8:10 am
am incercat sa regasesc, la biblioteca, de unde il luasem cu aproape 25 ani in urma, jurnalul lui tolstoi.
l-au dat-o la topit, mi-au spus. mi-amintesc o carte groasa, in doua volume, in coperti de carton de un gri infect, pe care scria, cu pixul, numele autorului si titlul. asa aratau, daca mai tii minte, luciat, cele mai multe dintre cartile bibliotecilor pe vremea lu ceasca.
am primit doar o varianta, de la humanitas parca, o aiureala edulcorata, cu fragmente din ceea ce apreciasera ei a fi, in jurnal, gindirea lui profunda …o frectie, na, ca altfel nu pot sa-i zic.
tin minte ca era asa de cutremuratoare lupta aia a lui cu demonii, atit de palpitanta si de induiosatoare in aceasi timp….
s-o mai fi editat jurnalul integral al lui tolstoi dupa revolutie? mi-as dori sa-l pot reciti, sa vad ce-a mai ramas din privirea aceea de proaspat iesit din adolescenta.
3 mai 2008 la 12:45 pm
pai vezi, de asta zic eu – mai bine extraterestrii de treaba decat oameni de kkt
3 mai 2008 la 2:27 pm
Cand citesti chestii d-astea iti dai seama ce prapastii se casca intre generatii…
Cum o sa rada urmasii nostri de lucrurile in care credem noi…
da asa e, atunci era mai multa ne-stiinta si mai multa suferinta… si spirtualitatea era confundata cu frica dobitoceasca…
Din punctul asta nu prea iti mai vine sa citesti asemenea aberatii…. care – culmea- la vremea respectiva erau probabil considerate idei valoroase.
Dar cine stie cat de timpitzele vor parea ideile noastre peste 120 de ani…
4 mai 2008 la 12:05 pm
@ val – n-am citit jurnalul lui tolstoi, in nici o varianta. cred ca l-am rasfoit pe cel de la humanitas, parca – si m-a luat cu durere de cap, am zis ca e prea greu pt creieru meu la vremea aia. pe urma nu l-am mai vazut.
da, imi aduc aminte ce jalnic aratau multe carti la biblioteca pe atunci – si ce daca? erau atit de misto pe dinauntru!
@ simona – nu e frica dobitoceasca… sau nu numai… in fine, nu stiu ce sa zic
4 mai 2008 la 2:19 pm
pai, oamenii se temeau sa isi asume anumite libertati de decizie (ca avortul, adulterul, divortul) din teama fata de urgia divina ce se putea abate asupra lor… nu era loc de prea multa judeacare personala a lucrurilor. Oamenii cat de cat cumsecade se raportau cu multa convingere la dogma promovata din amvon si sprijinita de societatea care se voia sau cel putin poza in morala. In mare parte era vorba de un mimetism al actului de credinta decat de trairea adanca, substantiala a acestuia… oamenii se inchinau de mama focului, se duceau la slujbe, se spovedeau si impartaseau dar, din pacate, mult prea putin din dragoste de Dumnezeu, din dorinta de a spori spiritual, din dorinta de cunoastere, cat in speranta ca astfel Dumnezeu le va oferi o protectie pe care nu aveau de unde altundeva s-o procure. Motivatia cuviosiei lor era teama….fata de ororile vremii: boli, mortalitate infantila, saracie, razboi…. Si astazi se poate vedea ca imbisericiti sau practicanti vizibili sunt mai mult oamenii nevoiasi sau cei care au sau au avut o incercare personala cu sanatatea, cu viata… numara si tu fetele oamenilor destinsi, senini veniti in biserica doar sa dea slava lui Dumnezeu, fara nici o alta grija si o sa vezi ca prea mult poate nici nu s-a schimbat… doar setul de mentalitati… astazi femeile nu mai ezita daca sa faca un avort sau sa divorteze, in schimb nimeni nu se gandeste azi sa decida de capul lui eutanasia unei rude sau a sa in cazuri cumplite…. cine stie cum se va privi lucru asta peste 150 de ani… Din punctul asta de vedere nici eu nu stiu ce sa mai zic… omului ii fuge zilnic pamantul de sub picioare…. reperul stabil de azi devine mentalitate invechita maine… ma cam ingrozesc uneori.
4 mai 2008 la 5:27 pm
da, sa citesti ce-a aparut la humanitas e, cum sa-i zic, ca si cum ai spune c-ai citit fratii karamazov citind un extras al ideilor ce fac, in roman, referire la ortodoxie.
eu as zice ca, in integralitatea lui, ar merita citit. poate-mi joaca feste memoria, dar eu asa mi-l amintesc, palpitant ca un film bun.
vor fi fiind si biblioteci mai chibzuite decit cea din orasul meu, care n-au topit asa, fara discernamint.
4 mai 2008 la 5:52 pm
@ simona – ei, lasa ca nu numai de teama urgiei divine se temeau de avort, cred ca si de teama septicemiei. de adulter, hm, unii se temeau, altii nu – iar de divort si de teama celorlalti oameni, nu neaparat a Domnului. in rest cam asa e
@ val – vaaaaai, nu stiam ca aia e jurnalul de la humanitas! bine ca mi-ai zis, sa nu care cumva sa-l cumpar daca-mi sare vreodata in ochi, nici daca e ffffffff ieftin.
5 mai 2008 la 1:18 pm
Interesant c-ai văzut atât de multe lucruri în povestire. Mie mi s-a părut tezist şi moralist, susţinănd în mod direct nişte valori traditional-creştine:)
5 mai 2008 la 5:51 pm
@val – cele doua jurnale ale lui tolstoi sunt selectionate de ion ianosi si traduse de janina ianosi. ele au fost retiparite destul de recent, la editura elit comentator.
@lucia – Hm, cred ca e mai interesanta recenzia ta decat nuvela. Eu n-am citit-o, dar “m-am râs” cu un pamflet suculent al lui Hasdeu vizavi de nuvelă – Hasdeu era impatimit de Tolstoi si probabil s-a simtit dezamagit de ea. Dar chiar daca parerile lui Tolstoi nu sunt grozave aici, se revanseaza el cu prisosinta in alte opere.
Totusi, crestinismul lui Tolstoi e provocator…
5 mai 2008 la 6:21 pm
tolstoi crestin? hmmm! s-avem pardon.
simona vlad: sint pline bisericile de oameni normali. si nu cred ca azi femeile “nu mai ezita daca sa faca un avort sau sa divorteze”. din cite stiu eu, au ramas, alaturi de moartea cuiva apropiat, cele mai traumatizante experiente.
asa ca hai sa nu fim moderni
5 mai 2008 la 7:01 pm
@luciat: bine ca m-ai convins sa n-o citesc, m-as fi urcat pe pereti, mie mi-a placut la nebunie ce am citit de tolstoi pana acum
; eu cred ca nici o femeie care NU-si doreste copilul respectiv nu este traumatizata (psihic) de avort; altfel nu ar lua decizia sa avorteze, ce sens ar avea?
@kata: nu cred ca avortul poate fi pus alaturi de divort si moartea cuiva apropiat, nu in Romania; jumatate dintre femeile pe care le cunosc eu au facut avorturi cu ghiotura cand aveau sub 30 de ani si n-au fost deloc traumatizate, believe me; in special inainte de ’89 si in anii ’90 fiindca acum a venit moda postmodernista sa explici cat suferi
6 mai 2008 la 12:50 pm
nu prea stiu ce sa zic, dar inclin mai degraba spre parerea lui kata, adica hai sa nu fim chiar prea moderni
7 iulie 2008 la 12:06 am
Mi-a placut foarte mult insemnarea asta…
Chiar vreau sa citesc ceva de Tolstoi si nu stiu de care carte sa ma apuc, ca toate sunt mari si ma sperie repede, mai ales ca n-am la niciuna facuta vreo recomandare mai serioasa. Cartea asta cate pagini are?
Mi-ai recomanda-o? Sau ce ar trebui sa citesc prima oara de Tolstoi?
7 iulie 2008 la 12:10 am
@ sheeva – nu, daca mergi pe mina mea ti-as zice ca nu asta – Anna Karenina! ia-o cu incredere, nu te lasa intimidata ca e groasa si clasica
stii cum se citeste? zboara paginile, pur si simplu. sint sigura ca o sa-ti placa, mai ales daca zici ca ti-a placut Rosu si negru
7 iulie 2008 la 12:12 am
ah, ce frumos! sa ai 16 ani si sa citesti prima data Anna Karenina! minunat, te invidiez, adica, ce sa mai, ma emotioneaza numai gindul – si ma umple de nostalgie si incintare ca exista lucruri/momente atit de frumoase pe lume
7 iulie 2008 la 12:27 am
Ok, ma las pe mana ta…
Peste 2 saptamani ma duc la tara la mamaie si stiu eu ca are mai multe carti, ochisem acum vreo 4 ani Razboi si Pace si mi-am zis ca o s-o citesc cand oi fi mare… Daca nu ma insel, parca avea si Anna Karenina… asa ca, spor la citit sa am ca altceva nu-mi mai trebuie.
Mersi mult de recomandare.