Cum poate cineva sa nu doarma?
Annelies Verbeke, Dormi!, trad. Gheorghe Nicolaescu, Univers (in “Cotidianul”), 2008
E ceva minuscul pe care eu l-am citit la cafeaua de dimineata, timp in care pisica a tras somnul de dupa micul-dejun, la mine in brate, invelita bine cu o paturica (a stranutat o data si m-am speriat). Personajele din carticica au probleme diametral opuse problemelor noastre (eu si pisica). Ei nu pot sa doarma, noi nu putem sa nu dormim. Dormim de nu ne vedem. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc de aseara e cum torceam amindoi mina-n mina, ca nu pot sa zic labuta-n labuta, deoarece eu nu ma pot lauda cu pernute moi si pufoase.
Maya si Benoit (ce-i cu numele asta? dupa autorii Benoit Duteurtre si Benoite Groult, iaca si personajul Benoit De Gieter) sufera de insomnie, ceva ce eu n-am avut decit extrem de rar, numai in momente dramatice ale existentei, ca de exemplu cind imi statea capu’ la servici si m-am trezit odata la 4 a.m. si am spalat aragazul de prea mult Angst. Stiu ca v-am mai povestit cum am facut eu eroisme menajere tot pe la ora aia, dar nu era vorba de insomnie, dimpotriva, de prea mult somn (oare cum se cheama asta? hipersomnie?). Ei, saracii, nu pot sa doarma noaptea desi n-au dormit nici ziua! Nu inteleg, cum nu inteleg nici alte tulburari de genul asta (sa zicem, anhedonia din Corectii – cum se poate sa nu-ti placa nimic? pai mie mi-ajunge sa-mi umplu cada cu spuma sau sa maninc pizza in plina cura de slabire si, indiferent cit de deprimata sint, de placut tot imi place!). Maya m-ar detesta si mi-ar dori moartea in chinuri pentru asta!
Nu mi-a facut nici o impresie, de aia bat apa-n piua. El e copilul unei prostituate si sufera o trauma pe la vreo 7 ani, cind e luat de la maica-sa si internat intr-un fel de azil. Ea nu-nteleg prea bine ce-are de nu doarme – are si tulburari de comportament, Dumnezeu stie, o fi borderline. Cel mai dragut e cum viseaza el ca strabate marile calare pe casalotul Frederik si pe urma cum se imprieteneste cu fluturele de noapte Ernest, care de fapt e o fluturoaica, Ernestine (face pui, parca vreo cinci omizi). Deloc dragut e cum o sfirsesc Frederik si Ernestine 
Parerea mea e ca mai bine se termina cu happy end fericit pentru Frederik si Ernestine decit pentru Benoit si Maya, da’ asta e.
Pe situl colectiei am gasit un comentariu entuziast (semnat Krieger): “Autoarea a realizat o simbioza perfecta intre suferinta fizica, cea spirituala si povesti de dragoste care te consuma pe interior. Personaje care nu`si gasesc locul, intamplari neasteptate care se succed cu o viteza fulgeratoare. Cartea are o eficienta de 100%, este un suspans complet si complex, concentrat intr-o dimensiune perfecta, aproximativ 120 de pagini. Este exact atat cat sa nu plictiseasca, sa fie o carte consistenta, care merita citita, si exprimata la obiect.” Mda, nu zic ca n-are dreptate Krieger, dar, tot vorba lui, “Nu poate fi inteleasa de oricine, si nici nu este necesar.” Cred ca n-am inteles-o 
Chestia e ca oamenii aia sint prea tulburati sufleteste la modu’ vag neinteresant pentru mine, care stau atit de bine cu somnul. Glumesc, e OK. Dar pentru ceva adevarat cu lipsa de somn si tulburari sufletesti, va recomand Clopotul de sticla al lui Sylvia Plath. Totusi.
Si-acuma ma duc sa mai dau o tura prin Sontag, poate scriu totusi ceva, nu de alta, dar am constatat ca-mi aduc aminte mai bine chestiile pe care le-am scris pe blog despre o carte, e o piedica in calea uitarii.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
6 mai 2008 la 12:59 pm
“Cartea are o eficienta de 100%, este un suspans complet si complex, concentrat intr-o dimensiune perfecta, aproximativ 120 de pagini”
sa nu exageram, ce suspans, ca doar nu e agatha christie, jesus. Ma rog, nici nu te adoarme, stiu oameni care sufera de insomnie si au sentimentul ala de a suna pe la usi à la Maya. Nush cum, da mie toata treaba cu cashalotul esuat si cu spitalul de nebuni mi s’a parut asa trasa de par…de ernestine mi’a fost mila, insa
(
si evident ca citind’o m’am gandit la Casa Somnului, unde se petrece exact inversul
Si care e muuuuuuuult mai buna 
6 mai 2008 la 1:01 pm
@ tuvia – daaaa? e invers in Casa Somnului? Jonathan Coe sau cum il cheama pe omul ala? vai, trebuie neaparat sa citesc si eu!
6 mai 2008 la 2:17 pm
Dupa mutrisoara pisicii, va spun sigur ca Lucia e Mircea Ivanescu. Parol!
6 mai 2008 la 2:21 pm
invers meaning personajele au sare si piper, tulburarile lor ii fac interesanti nu doar…chinutzi de plictisitori ca astia doi…plus, sunt tot felul de referinte culturale and stuff, it’s pretty fun. Coe is great http://www.polirom.ro/catalog/carte/casa-somnului-827/
6 mai 2008 la 2:30 pm
in sensul ca personajele au sare si piper, pe langa tulburarile de insomniaci.Fatza de astia doi, care sunt pretty boring, I may say.Coe e misto, mi’ar placea sa vad o adaptare cinematografica dupa asta
ah si un review vechi, dar bun, in care aflam ceva si de Barnes
http://www.powells.com/review/2006_02_25.html
6 mai 2008 la 2:37 pm
@ r – aaaaa! ce ma bucur ca am ceva in comun cu mircea ivanescu!
am vazut eu la el pe blog
dupa mutrisoara pisicii as putea fi si michael haulica
@ tuvia – te-a bagat akismet la spam! din cauza linkurilor, presupun – soriiiii
mersi de linkuri, ma uit acusica. probabil ca-mi iau Coe, dupa ce spui tu!
6 mai 2008 la 2:58 pm
dupa mutrisoara, ai putea fi si Vidal.Sau ai putea fi i un personaj din Rodica Ojog Brasoveanu.Sau coperta de la Tanizaki, aia cu Pisica..
Sau chiar eu, cand o aveam pe Nuit
)
imi pare rau pt spam/repetitie….
6 mai 2008 la 4:28 pm
Hai sa verificam: ultima pisica (de fapt, pisica actuala) a lui Mircea Ivanescu se numeste motanul Melissa. Pisica ta cine e?
6 mai 2008 la 7:09 pm
Amindoi sau amindoua?
(“cum torceam amindoi…”)
6 mai 2008 la 9:57 pm
@ tuvia – da, da, si vidal! si stai linistita, mie-mi pare rau ca s-a purtat urit akismetu asta
@ r. –
))))))))))))))))))))))))) motanul Melissa? cam asa e si cu pisica mea care e tot motan, ii raspund si lui buzatti – il cheama… toate numele, de la Iubitu’ si Iubita’ la… de toate!
@ buzatti – amindoi, ca e motan. numai ca intotdeauna ii zic si ea si el, nu ma pot hotari, ca doar ca specie e o ea, clar, si ca persoana e un el. si o ea, adica. adica, nu stiu, e motan! err…
7 mai 2008 la 12:25 am
Tu ca persoana esti o ea si ca specie esti o cititoare? (Ca ma cam incurcasi cu explicatiile alea…)
7 mai 2008 la 11:04 am
Nu mai poa sa aiba omul un gand original, ca deja l-au avut altii.
Si pe mine tot la Casa somnului m-a dus, ca e singura carte cu insomnie pe care am mai citit-o (in viata reala mi-e strain conceptul). Coe mi-a placut mult mult mai mult. Am eu o pasiune pentru iubirile neimpartasite, de aia.
La fel cu Benoit, m-am intrebat de unde rasare pe toate drumurile. Si deschid pari maci si imi sare in ochi poza cu Papa, zis pe franceza Benoit XVI. Vasazica e de fapt Benedict. Dar tot nu stiu ce-i cu inflatia asta.
7 mai 2008 la 11:09 am
@ buzatti – au! eu ca persoana nu stiu ce sint si ca specie sint o lenesa
(si ce, crezi ca eu nu m-am incurcat? ba bine ca nu!)
@ jo – n-ai citit Clopotul de sticla? citeste-l, citeste-l, citeste-l
pliz!
7 mai 2008 la 1:28 pm
eu nu cred ca poti sa-i ceri unei debutante sa fie Sylvia Plath.
7 mai 2008 la 1:33 pm
Bineee. I will.
7 mai 2008 la 3:00 pm
dar casa somnului nu e despre insomnie (un personaj este chiar narcoleptic), ci despre tulburari de somn.
iar in clopotul de sticla este vorba despre depresie si modul groaznic in care era tratata atunci.
oricum, frumoase carti.
7 mai 2008 la 8:31 pm
@ white noise – dar nici nu i-am cerut! am profitat doar sa pomenesc o carte care are si ceva asemanator si care mie mi-a placut foarte mult. orisicit, parca nici sylvia plath nu mai scrisese vreun roman.
@ jo –
ma bucur!
@ dna – in clopotul de sticla este vorba despre foarte multe lucruri, de fapt
7 mai 2008 la 11:42 pm
aici se vorbea despre insomnie si incercam sa subliniez faptul ca in clopotul de sticla insomnia e numai o etapa a depresiei (declansata de respingere), pe cand dormi! vorbeste exclusiv despre ea.
in fine, mi se pare ciudat sa le compari. in clopotul, insomnia aduce degradarea (depasita ulterior), dar in dormi este starea actuala si de functionare a celor doua personaje.
7 mai 2008 la 11:45 pm
@ dna – no bine, cum zici tu
numai ca nu le-am comparat, nu din motivul de care zici, ci pentru ca una e o carte cam oarecare, iar ailalta e super-tare. am zis si io asa, si uite ca a fost bine, jo s-a lasat terorizata si vrea s-o citeasca 
12 mai 2008 la 1:12 am
eu nu stiu cum au sfarsit-o casalotul si ernestine, pentru ca m-am plictisit si m-am enervat la cartea asta si am pus-o la loc in biblioteca fara s-o mai termin. Da’ de ce sa ma chinui eu ca nu pot ei sa doarma, zau asa?
cu clopotul de sticla a fost altfel… si acolo m-am deprimat si m-am enervat… dar n-am putut sa nu-l termin.
si pe urma vreo doua zile am fost si eu sub clopot, da’ rrrrau de tot!
P.S. dragut pisoiul! am avut si eu unul negru, il chema Tano (dupa personajul din Caracatita
)
12 mai 2008 la 1:54 pm
@ smilla –