"Anticarul strigă ceva cu faţa în flăcări"
M-am apucat de Galeria cu vita salbatica a lui Constantin Toiu. Daca o termin merit un premiu. Sint 450 de pagini, cu foarte multa psihologie. De pe coperta 4, pt cei care, ca mine, nu s-au deranjat pina acum: “cazul unui intelectual, al redactorului de editura Chiril Merisor, fiul unui medic, exclus din partid in 1950, in timpul verificarilor, deoarece luase apararea colegei Estera Muson, convertita la catolicism”.
Pina acum (am ajuns la pag. 59), personajele se cheama cam asa: Chiril Merisor, Hary Brummer, Take Bunghez, Grigore Spuderca, Praxiteea, Cavadia, Spiridonachis, Siripeanu (alintat Siripica), Luisa Grontan… Inca nu mi-e clar ce-i cu Praxiteea, sper sa ma lamuresc repejor, ca sint foarte curioasa. Acum 5 ani, daca mi-ai fi spus numele astea, nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa deschid cartea. Nu stiu ce s-a intimplat intre timp, oare m-am inteleptit?
Dupa primul capitol l-am visat pe Hary Brummer. Era un mosneag foarte slab, traia intr-un azil si eu eram foarte fericita ca pot sa stau de vorba cu el. Intr-o sala ca de cofetarie comunista, cu mese de tabla si cu beton ud pe jos. Pe el il pazea o infirmiera grasa, cu parul permanent, care mi-a zis de mai multe ori sa am grija, ca putem vorbi maxim o ora (cam atit voiam eu sa dorm, maxim o ora). Nu sperati, nu mi-a zis nimic important 
E proprietarul unei “anticării” cu sase intrari. Ba nu, a fost proprietar inainte, acum, sub comunisti, e un fel de gestionar. Intr-o seara ii sint aduse doua camioane de carti frumoase si scumpe, confiscate de la un profesor universitar. Cartile sint descarcate direct pe trotuarul plin de noroi si de acolo ajung, pentru triaj, in pivnita, alunecind pe un jgheab de tabla. Hary Brummer si Chiril le sorteaza la lumina unei lampi folosita si pentru stirpirea moliilor.
Anticaria are sase intrari, cu una mai putin decit sapte, numarul magic.
Sa vedem. O sa dureze, mai ales daca il mai vizitez pe Hary Apropo, e incinerat:
“Hary, veselul Hary, inteleptul lui Hary, prietenul sau iubit, se ridicase fulgerator pe sezut in mijlocul flacarilor brusc atitate, stind astfel buimac trei-patru daca nu chiar cinci secunde bune, ca unul abia trezit din somn si care nu stie deocamdata pe ce lume se afla, dar zicind, in buimaceala aceea, ori gindind doar, repetind parca vorba aceea a lui, plina de haz: “Merge treaba? Merge!” cind ceva continua sa functioneze totusi, in ciuda celei mai mari dezordini si confuzii, in Valahia lui veche si mult iubita… Apoi… De fapt, acest Apoi nu mai avea nici o ordine logica in situatia lui Brummer; vesnicia fiind intreg acest adverb temporal cu majuscula… mai bine zis in aceeasi fractiune de secunda, deschizindu-si larg bratele in vilvataia uriasa, ca intimpinarea cuiva, anticarul striga ceva cu fata in flacari, ceva ce nu-i este dat nici unui muritor sa auda, vrind sa-i mai spuna lui Chiril un ultim cuvint, sa-i atraga atentia…”
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
12 mai 2008 la 3:16 pm
Umm…(potentially) stupid question
: e roman inspirat din caz real? e istorie? sau n’are nimic de’a face cu realitatea? 
12 mai 2008 la 4:11 pm
@ ameer – nu stiu, dar la sfirsit sint niste Referinte istorico-literare, o sa-ti zic cind ajung la ele
oricum, nu cred ca e dupa un caz “real”
12 mai 2008 la 4:20 pm
intr-un articol recent, Manolescu spune ca jumatate din materia romanului nu e fictiune.
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=9994
12 mai 2008 la 4:30 pm
12 mai 2008 la 4:36 pm
@ white noise – multumesc de link
@ bereadedupa – nu stiu, asa, un acces de extravaganta
12 mai 2008 la 5:16 pm
@ bereadedupa – poate se intelege mai bine daca-ti zic ca tocmai mi-am facut varza calita si mamaliga – dupa ce ieri m-am hranit cu prajituri si fistic
12 mai 2008 la 6:03 pm
am acasa o cutie plina cu carti de astea, poti sa-ti imprumut cateva dk vrei
cred ca printre ele sunt unele si mai “bune”
p.s. 1: si varza calita si mamaliga si fisticul si prajiturile sunt bune, dar unele carti sunt doar pierdere de timp (in fine, nu l-am citit pe domnul, dar nici nu vreau)
p.s. 2: pofta buna! io deocamdata sunt nevoit sa ma rezum la sticks-uri
12 mai 2008 la 9:57 pm
Wow, sa tot fie vreo 20 de ani de cind am citit cartea asta si stiu ca mi-a placut atunci, la vremea ei…nu stiu cum as mai percep-o astazi! Il mai tin minte pe Chiril, ca vorbea – vai- rusinos
. Imi mai aduc aminte de un manuscris (si de Securitate) si…parca era si tabloul cu orbi al lui Bruegel pe-acolo? Daca nu, inseamna ca incurc borcanele…
Anyway, pe vremea aia Galeria era, cum sa zic, o carte manifest: ca si Merele lui Baiesu…te intrebai cum de s-a putut publica asa ceva !!!
12 mai 2008 la 10:31 pm
@ berea – vai, multumesc, dar sa stii ca am si eu un teanc cu de-astea si ma tot indemn sa mai citesc si eu, sa nu mor inculta
@ lilanda – mda, unii oameni e seriosi si citesc cind trebe, altii, ca mine, sint loaze si citesc dupa 20 de ani. ce sa zic? pe vremea aia am efectuat ceva care se chema Pumnul si palma si m-a durut (chiar nimic nu mai tin minte). si incercasem un ivasiuc care m-a omorit rapid.
n-am ajuns la tabloul lui bruegel
13 mai 2008 la 12:26 am
galeria… mi-a fost data ca premiu in clasa a IX-a de diriginta… credeam ca glumeste. am citit-o, insa, in vacanta de vara. cred ca e primul roman romanesc “greu” citit de mine. imi place ca pune o intrebare la pagina treij’si’ceva si raspunde la o suta si ceva. dar cel mai mult mi-a placut ca o scrisese asa de fain ca mi-am adus aminte de intrebare cand am vazut raspunsul.
a! si, la nume, inca n-ai ajuns la …zot, asa-i?
13 mai 2008 la 1:47 am
@luciat: eu toiu inca n-am indraznit, dar ma doare rau cand spui de pumnul si palma!:) eu am citit-o prima data la vreo 3-4 ani dupa ’89 (adica ma calmasem pe tema comunistilor si am vrut si eu sa vad ce e cu Dumnezeu asta); am reusit sa trec absolut complet si indiferent peste invatamintele ideologice (la mine e simplu, pur si simplu trec prin ele ca gasca prin apa) si mi-a placut foarte mult cartea; pe bune; asa de mult, c-am citit ulterior pe nerasuflate si Vitralii incolore si Muzeul de ceara (nu stiu dac-a mai scris alte romane, le-as fi inghitit si pe-alea). Vitralii incolore mi s-a parut excelenta, un fel de Drumul spre inalta societate, insa scrisa de 13 ori mai bine decat a reusit Braine. Astept huiduielile umil…
13 mai 2008 la 6:25 am
lilanda: cu aceeasi impresie am ramas si eu, dupa aproape la fel de mult timp.
tin minte coperta, dar si impresia de carte inchegata. te prindea si te tinea. ieseai din ea oleaca ingreunat, oleaca ametit, dar multumit, in fond, ca te-ai ales cu burta plina de prajituri si fistic.
dumnezeu stie care-ar mai fi impresia acum, cind gama dulciurilor s-a diversificat. dar parca nici nu m-ar tenta sa incerc.
asa ca voi profita, luciat, inca o data, de stomacul tau rezistent
13 mai 2008 la 10:49 am
@ melisandru – nu, inca n-am ajuns la zot. da, e scrisa fain. si nu, eu n-as fi putut s-o citesc nici in clasa a noua, nici in a doispea, pe cuvint
@ capricorn – pai n-am huiduieli, ti-am zis ca nu mai tin minte absolut nimic, in afara de faptul ca m-a durut
am dat un search pe google, ca uitasem si numele autorului. e dumitru popescu – altceva de el nici c-am mai citit vreodata, asta-i tot ce stiu. poate eram eu fraiera, habar n-am
@ val – considera ca te-ai razbunat crunt pt faza cu lodge cind ai zis ca galeria asta e prajituri si fistic! pt mine e varza calita si mamaliga! nu ca n-ar fi bune si astea, vorba lui bereadedupa
13 mai 2008 la 12:37 pm
din cartea asta, am ramas doar cu ideea ca nu merge citita in ratb, asa ca nu am terminat-o. dar am facut analiza pe fraze gigantice la seminar si am tradus din ea la alt seminar.
o sa ma hotarasc daca o reiau sau nu dupa ce o termini tu.
13 mai 2008 la 2:31 pm
@Luciat: Tu ai ales cartea. Eu am fost chinuita de “Galeria cu vita salbatica” independent de vointa mea, undeva prin anul III de facultate cand a TREBUIT sa scriu despre ea. Desi are referinte critice bune (n-as folosi un alt cuvant pentru nimic in lume), ma mir si in ziua de azi cum am reusit sa trec prin cartea asta.
E un act masochist sau pur si simplu curiozitatea descopererii literaturii romane din timpul comunismului? Daca ultima varianta e adevarata iti recomand “Ostinato” de Paul Goma, sau “Din Calidor”, de acelasi autor.
13 mai 2008 la 3:24 pm
@luciat: dumitru popescu era supranumit Dumnezeu pentru ca era seful cenzurii, de el treceau sau nu scrierile celorlalti; iti dai seama ca nu era deloc simpatizat de scriitori si public, de aceea asteptam huiduielile:)
acum vreo doi ani mi-am cumparat unul dintre volumele lui de memorii, ma asteptam la mari dezvaluiri si la ceva scris foarte bine, insa dezamagirea a fost zdravana;
13 mai 2008 la 4:30 pm
@capricornk, recunosc, si mie mi-a placut de Mitica Dumnezeu
Dupa Vitralii incolore a mai citit de el, prin ’88-’89, Cenusa din ornic: dupa care fu cenzurat 
@ligia, de ce act masochist? Intreb de curiozitate ca, oricum, am vagi amintiri despre Galerie; da’ – cum spuneam, tin minte ca mi-a placut ( e drept ca la vremea aia, nu ma pusese nimeni s-o critic). Las’ ca ne spune luciat impresii noi si mature!!!:-) Si da, fara discutie, Ostinato e un roman care trebuie citit…cu voce tare
13 mai 2008 la 9:27 pm
@ 2410 – pina la urma nici o carte nu merita chinuita gramatical la seminarii
@ ligia – nu curiozitate despre literatura din comunism, doar voiam sa citesc si eu cartea asta, care e f cunoscuta si laudata. de paul goma nu prea am chef, nu stiu de ce, nu-mi vine, pur si simplu
@ capricorn – mda, cred ca am rasfoit si eu memoriile alea, la un moment dat erau la mine in baie
da’ n-am avut nervi
@ lilanda – daaaa, foarte mature impresii or sa fie
)))))
14 mai 2008 la 5:11 am
@capricornk: Ma bucur ca ti-a placut “Ostinato”. “Din Calidor” e incredibil scrisa, mai ales prima parte. De fapt asa l-am descoperit eu pe Goma, citind intr-o dupa-amiaza calda de vara, “Din Calidor”. “Ostinato” e pentru mine undeva extrem de aproape de “Crima si pedeapsa”. Pacat ca tie nu-ti place “Crima si pedeapsa”; s-au imi amintesc eu gresit?
14 mai 2008 la 5:16 am
@luciat: Foarte cunoscuta si laudata… mi- a pus rabdarea la incercare vreme de aproape un semestru. Ca daca ceva nu-mi place, greu pot sa scot ceva interesant.
In “Dictionarul analitic de opere literare romanesti” (daca nu ma insel, ca au cam trecut ceva ani!) e un articol interesant despre Toiu. Daca ai vreme si chef, arunca o privire.
16 mai 2008 la 10:06 pm
Mai facea ceva “Dumnezeu”:
Scria speechurile lui nea Nicu.
Iar “Pumnul si palma” sunt despre obsedantul deceniu ca era voie de la stapanire. Si Marin Preda cu “Cel mai iubit…” tot despre asta a scris.
18 mai 2008 la 3:43 pm
[...] scriu miine. Deocamdata vreau sa inchei cu Hary Brummer, pe care l-am visat dupa ce, la pagina 27, striga ceva cu fata in flacari, in timp ce era incinerat.De la p. 400: “Imi pare rau ca nu pot sa-ti dau un comunicat dupa, [...]
18 mai 2008 la 3:48 pm
@ bujold – mda. si pe aia a lui marin preda am citit-o tot pe atunci