Terorism de cititoare

Dupa munca si rasplata

Alex Tocilescu, Eu et al., Polirom, 2005

(fragmente)

In general, incerc sa ma port frumos cu mine insami. Cind imi promit ceva, apai ma tin de cuvint! Mi-am promis un premiu daca termin Galeria…, am terminat-o, mi-am inhatat premiul: o carte din colectia “Biblioteca de duminica”.

Am ris si-am rinjit si m-am distrat. Totusi, tare i-as mai da nota 2 din 10 sau o steluta din cinci, sau trei asteriscuri din saptispte, cam pe-acolo. Nu dau note de obicei, dar acum simt nevoia sa ma razbun crunt. Ii scad deci 8 puncte din 10, patru stelute din cinci, respectiv paispe asteriscuri din saptispte, na! Pentru ca, la pagina 122, iaca ce zice: “In rucsac niste CD-uri, ziare, tigari, bricheta, un roman imbecil de Kurt Vonnegut, un alt roman, genial, de Mordecai Richler, si alte maruntisuri.” – sublinierea imi apartine. Asa ceva nici in gluma! Nici in gura unuia cu lant la git, cum e personajul cu rucsac! Grrr! Si pentru altceva n-am ce sa-i mai scad.

Sint o gramada de povestiri umoristice, unele cu japonezi, unele cu animale, unele cu 2 Mai si Vama Veche, unele cu altele. Impecabil scrise. De un cinism adorabil. Cu poante seci de mai mare dragul. Ingrozitor de misogine la modul super-haios. Cu grenade aruncate in cap la oameni. Cu friptura de ingerasi.

N-am ce sa comentez, mai bine bag citate.
Una incepe asa: “BUM! facuse avionul, rupindu-se in doua bucati: cea din fata si cea din spate. Eu eram in a doua. “Mama lor de teroristi”, am mai apucat sa zic, dupa care mi-am pierdut cunostinta si, aproape concomitent, si viata. Asa am ajuns din cer in rai. Lucru la care nu ma asteptam.”
Alta asa: “In timp ce-i sugea pula cuiva lipsit de importanta, Angelica se gindea la unele, altele.”
Alta e cu un WC care costa 8600 de dolari (un Kigano Ito VXA-T 1800) si care are:
“-douazeci de programe de tras apa si sters la cur”
-nouazeci de voci;
- procesor de patru gigahertz;
- program de autocuratare cu trei viteze;
- program de autodezinfectie;
- creier electronic;
- fon cu zece viteze;
- treizeci si sase de perii de sters curul;
- analiza instantanee a cacatului;
- incalzire automatica a scaunului;
- suprafata scaunului variabila, imitind/simulind catifea, lemn, metal, plastic, piatra, lina, blana, hirtie si alte nouazeci de suprafete;
- o suta de parfumuri pentru cur;
- memorie pentru zece programe individuale;
- siguranta pentru copii;
- joystick;
- internet;
- mp3-player;
- multisurround;
- diverse alte functii, pe care Shuoke nu le prea cunostea.”
Partea proasta e ca WC-ul are si pula. Oricum, se sinucide la final, asa ca nu-i bai.

Citeva sint cu fotbal. Fuoarte ciudat, am ris si la alea! “Zalauanii jucau cam ca Real Madrid in zilele bune” – de la asta va dau finalul (dar va recomand sa cititi mai bine cartea si sa sariti aici pina la paragraful urmator): “Tinu talpa perpendicular cu gazonul, asteptind. Si intr-adevar, voleul lui Ciuleasa se opri in crampoanele lui. Se opri si se rupse, desigur, fara sa mai atinga mingea, care zbura printre ei, nu mai conta unde. Vladeanu auzi osul trosnind, vazu omul cazind fulgerat la pamint, il vazu pe arbitru venind inspre el, vazu un cartonas rosu pe care il intimpina cu prefacuta mirare, vazu doi tipi cu o targa care il scoteau pe Ciuleasa de pe gazon. Se lua dupa ei, imbrincit de citiva adversari, aparat de citiva coechipieri. Cind ajunse linga banca de rezerve, antrenorul il batu pe umar.
- Bravo, bai Vladene, ii zise. Mersi mult.
- Da, hm, pai, nu? zise Vladeanu si se indrepta catre vestiare in aplauzele publicului, scarpinindu-se ginditor la coaie.”

Sa va duceti sa vedeti si fragmentul postat pe situl editurii, e cu rivalii lui Nicolaescu si Carmazan Loved it!

Dar cel mai mult si mai mult mi-a placut aia in care patru copii chinuiesc un pisoi si eroul il  scoate din miinile lor, dupa care: “Ajuns in casa l-am spalat, l-am reparat, i-am dat de mincare, i-am pus o coroana de aur pe cap, l-am asezat pe o perna de matase”. Si pe urma se duce la parintii copiilor sa le spuna sa-si educe plozii. Parintii sint draguti: unul ridica din umeri, unul urla, unul are o atitudine filozofica si ultima se simte lipsita de un barbat. Ii da femeii ce-i lipseste, ocazie cu care devine noul tatic al plodului ei, pe care, din generozitate, il si educa (ii sparge buza). “Dupa vreo cinci ore, cind ea dormea cu un zimbet cit casa pe buze si eu citeam un Dashiell Hamett, mi-am adus aminte de ceva. M-am ridicat usor din pat si am scos din buzunarul pardesiului o cutiuta dreptunghiulara cu un buton rosu la mijloc. Am apasat pe buton. S-au auzit niste explozii infundate in apropierea nu chiar imediata. Erau apartamentele celorlalti trei Popescu, in care depusesem niste cantitati nu tocmai neglijabile de C4, un exploziv plastic.” Finalul: “Pisoiul dormea torcind intr-un colt al camerei, pe o perna de matase cu fir de aur.”

Biiineee, fie, m-am razgindit, ii dau la loc toate punctele, stelutele si asteriscurile alea