Muncitori si lesbiene
Nicola Griffith, Riul linistit, trad. Roxana Brinceanu, Millennium Press, 2005
SF sint trotuarele rulante, plastenul, gena parului cenusiu si inca vreo doua lucruri. In rest e vorba despre patente si monopoluri, despre ce naspa sint bogatii & corporatiile. Si mai in rest e vorba despre o tipa singura pe lume. Si si mai in rest e un roman de aventuri. In loc de muschetari avem niste lesbiene care se lupta, fiecare in felul ei, sa supravietuiasca, intr-o lume controlata de cei puternici si rai. Impreuna reusesc, bineinteles. Doua dintre ele.
Aici un articol serios, de Michael Haulică. Din care spicuiesc: “Criticii au remarcat complexitatea romanului, multiplele niveluri de intelegere, dilemele morale cu care se confrunta personajul principal, facind din Nicola Griffith un nume cunoscut si apreciat in lumea literara americana, de la poetul Allen Ginsberg care a spus despre ea ca este “uimitor de talentata”, pina la publicatia Village Voice care a numit-o un soi de “femme Nikita” a literaturii”.
Muncitorii
E misto pina la sfirsit. Imi aduc aminte ca Stephen King spunea, in Despre scris, ca oamenii vor sa citeasca despre munca! Am ramas atunci trasnita ca nu ma gindisem la asta si eu, pe cont propriu, da’ na, de aia sint buni si bogati aia buni si bogati, ca se gindesc 
Ne place, intr-adevar, sa fim bagati intr-un mediu profesional, sa vedem ce se petrece acolo, cum muncesc alti oameni – ma rog, nu stiu daca “ne”, cert e ca “imi” place.
(Eu visez de mult sa ma infiltrez intr-un hipermarket si sa vad exact cum functioneaza, ce se petrece in culise. Vorbesc serios. Si tin minte toate excursiile cu clasa in fabrici si uzine de pe vremea comunismului – imi pare rau ca n-am fost niciodata intr-o mina. Na ca iar ramin trasnita: de fapt, ma bucur si ca am fost la practica agricola! Am “recoltat” porumb cu secera! Am cules mazare! Am sapat la castraveti! Wow, ce chestii extravagante am facut! Pacat ca, desi am iesit prelucrator prin aschiere din liceu, habar n-am sa folosesc un strung sau o freza sau o raboteza – si alte masini de-astea nu mai stiu.)
Aici e o uzina de tratare a apelor uzate. Adica intra apa poluata (de la canalizarea orasului) si iese apa curata, buna de baut. Oare cum arata la noi asa ceva? Cresc nuferi si trestii inauntru? Si pesti? Si lucratorii au costume de scafandru si masti si masoara din ora in ora concentratiile de… aaa… nitriti si metale grele (atita mai tin minte din substantele periculoase – damn! nici de la John Cheever nu mi-a intrat mare lucru in cap)? Corporatia ticaloasa (deja ma amuza povestile anti-corporatii, sint ca povestile cu bomba atomica de pe vremea razboiului rece – apropo, m-am apucat de Leaganul pisicii dupa asta) nu e proprietara uzinei, ci doar a patentului pentru hrana bacteriilor speciale folosite pentru decontaminare.
“Uzinele de tratare au nevoie de bacterii, bacteriile au nevoie de hrana. Van de Oest le acorda unor firme licenta ca sa le furnizeze pe ambele si cistiga o gramada de bani nefacind nimic. Au monopolul.” Bad, bad monopolul! “Banii vin si tu ii iei, nu-ti pasa cum sint facuti, nu-ti pasa ca inca mai stringem biruri la fiecare folosire a patentelor, ca sintem stapini pe un monopol de care nu mai avem nevoie. Deja avem atit de multi bani, ca nu stim ce sa facem cu ei.” Familia Van de Oest e varza. Niste ticalosi care se preteaza inclusiv la crime si rapiri ca sa-si mentina monopolul. Victima a unei astel de rapiri e chiar mezina familiei, Lore. Care, dupa ce fuge omorind un rapitor, se angajeaza la o uzina. Intelege, lucrind in mediul acela, cit de ticalos e mediul in care s-a nascut. Am facut ochii mari de toooot la romanul asta cu muncitori.
Cartea e aparuta in 1994. Exista chiar un personaj mutilat din cauza unor probleme cu bacteriile astea. Imi aduce aminte de niste chestii de la Discovery parca, despre oameni care s-au imbolnavit pentru ca locuiau in apropierea unor linii de inalta tensiune (ah, am o antena uriasa fix deasupra apartamentului meu, brrr). Sau de filmul ala cu Julia Roberts? In orice caz, de diverse despre bad, bad tehnologia. As vrea sa citesc mai multe chestii de-astea, cu anti, cu ecologism, de stinga, copyleft, ma rog, asa ceva. Tot de la Millennium Press mai citisem una de Cory Doctorow, poate mai sint si altele, astept sugestii (pe bune).
Lesbienele
Nu le inteleg, recunosc. Tocmai a fost Gay Parade sau cum se cheama, asa ca o fi momentul sa fac marturisirea asta groaznica: pot perfect sa empatizez cu un homosexual (ce-i asa de complicat? e atras de barbati – nimic mai firesc 
), dar nu cu o lesbiana. Ceea ce nu inseamna ca ma deranjeaza femeile astea, dimpotriva, ma bucur pentru ele ca au scapat de atitea probleme cu barbatii (ca sint si astia asaaa de complicati!). Eu, de cite ori am incercat sa fantasmez despre sex cu o alta tipa (ma scuzati, da’ uneori n-am ce face), am avut cam aceeasi senzatie ca in fata unei farfurii cu ciorba de varza in ziua a saptea a dietei (pt neinitiati: timp de o saptamina maninci ciorba de varza de doua ori pe zi minim – Obs: nu functioneaza).
Lore e lesbiana pura, 100%. Adica nicaieri nu se spune un cuvintel cum ca i-ar fi trecut vreodata prin cap ca se poate sex cu un barbat. In adolescenta, cind se emancipeaza si ea un pic (pe la 14 ani) se duce direct la un sex-club si plateste o prostituata. Wow! Suuuper! Faze de astea m-au lasat masca si la Claudia Golea (ma rog, parca la ea totusi era vorba de un maseur). Sylvia Plath (cred ca ea) spunea in jurnal ca e nasol de femeile scriitoare, sint experiente de viata pe care n-au cum sa le traiasca, de exemplu vizita la un bordel. Voila, da, asta e un motiv de lesbianism: sa vezi cum e un bordel pe dinauntru si cum muncesc fetele alea. Pacat, n-o sa stiu niciodata! (A, am angajat la un moment dat doi stripperi (da’ nu pt mine!) si i-am platit cu minuta mea! Era sa mor de emotie!)
Lore incape pe miinile unei alte lesbiene, una rea, care, chiar daca ii salveaza viata, o pune sa se drogheze si sa se prostitueze. Saraca Lore trece din mediul naspa al monopolistilor in mediul naspa al infractorilor. Spanner e o tipa dura, unsa cu toate alifiile, mare hackerita. Asta mica se lasa exploatata vreo trei ani pina sa-i vina mintea la cap si sa mearga la munca cinstita la uzina. Nu-i placea deloc sa fie folosita ca obiect sexual… ba ii si placea putin, da’ totusi nu asa de tare. Feminism de ala curat si sanatos: la munca, nu la… regulat. Numai ca dadea mult mai bine ca exploatatorul sexualitatii lui Lore sa fie un barbat. Parerea mea. Si corupator si toate alea. Nu, m-am razgindit: e mai bine asa. Mai ciudat si mai interesant: un cuplu de doua femei, una pestele, cealalta inocenta silita de imprejurari. Scenele erotice sint… dezamagitoare. Pentru mine, ca ma scoate din sarite sa citesc ca “s-au regulat ca doua animale salbatice”. Cine, ma? Doua fete? Vai de capu’ animalelor salbatice! (Pardon, dar mi-am recunoscut deja limitele.)
Uf, tre sa pun mina sa mai citesc si carti cu lesbiene, nu numai cu muncitori, ca si la capitolul asta sint varza!
Mai e ceva ciudat si interesant: Lore, cum banuiati, a fost abuzata sexual pe la 7 ani. Nu numai ea, si surorile ei. Si fratele ei. Cine i-a abuzat? Cititi cartea, ca mie mi-a stat mintea-n loc.
Concluzii
E misto pe bune. N-am glumit. M-a tinut de la inceput la sfirsit. Si Griffith scrie bine. Am fost ironica asa, de kiki. Horia, mai vreau!
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
28 mai 2008 la 2:18 pm
Deci? Te convertim la SF?
Daca da, vezi si Zodiac a lui Neal Stephenson. E cu activisti pentru mediu, nu cu lesbiene, da’ in rest e hardcore, cu baieti buni, cu corporatii rele, satanisti si evident barci gonflabile (ca de-aia se cheama Zodiac).
Eu am pus-o pe tanti Nicola in lista – multam de recomandare.
28 mai 2008 la 3:11 pm
cartea in sine nu e SF pur si CyberPunk (Norman Spinrad consider eu ca este parintele acestui gen)…ce sa spun la cat mai multe carti citite si fara a plagia spun ms de recomandare!
28 mai 2008 la 5:23 pm
@ laur – de ce sa ma convertesc? asa e SF-ul? cu muncitori si lesbiene?
cu barci gonflabile parca n-as vrea, ca m-au enervat la Ray Bradbury, daca tin bine minte
@ stefan – stiam eu ca nu e sf pur, da’ nu stiam ce e, exact
28 mai 2008 la 7:56 pm
Nu-mi aduc aminte nici o carte pe teme sapphice demna de recomandare, dar te-ai putea uita la un film, “Aimée et Jaguar” se numeste si se intimpla in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Aimée, sotia unui ofiter german, se indragosteste de o evreica (“Lesbisch und Juden… eine Katastrophe!” – exclama mama lui Aimée, meduzata, cind afla).
E interesanta distinctia ta intre “homosexuali” si lesbiene… : )
28 mai 2008 la 10:30 pm
@luciat: ti-am spus eu, ti-am spus eu!
mie tocmai faptul ca lesbianismul e luat ca atare, ca fiind ceva firesc, mi-a placut. altfel spus, she’s not making a big fuss about it!
nicola mai are niste carti faine, o serie de trei romane noir. o sa vina, la un moment dat, si in romaneste.
cit despre Riul linistit, o gasiti aici, dati doar click pe butonul de comenzi: http://www.millenniumpress.ro
na, ca mi-am facut si reclama!
thanks for the opportunity!
www.
29 mai 2008 la 12:29 am
revin: trotuarele rulante nu mai sint demult SF. erau pe vremea lui heinlein cel din “the roads must roll”. no longer. la heathrow gasesti kilometri intregi de trotuare rulante. probabil si prin alte parti.
SF-ul pur nu mai exista demult. probabil tot de pe vremea lui heinlein. la lansarea de la gaudeamusul din 2005 am spus despre cartea asta ca poate fi citita de oricine, tocmai din cauza asta. poate fi citita ca un SF, poate fi citita ca un bildungsroman, poate fi citita ca o saga de familie, poate fi un thriller sau un roman de dragoste. sau poate fi citita cum a citit-o luciata, ca o carte buna pur si simplu, lasind la o parte orice fel de prejudecati.
@luciat: urmatoarea recomandare e Jack Dann – James Dean, rebelul – o biografie alternativa. alta carte care, probabil, o sa-ti tihneasca
@stefan: spinrad, parintele cyberpunk-ului? naaaah! poate gibson! spinrad e un marunt epigon in acest domeniu. nu pentru asta-l iubim noi insa
29 mai 2008 la 1:14 am
@alex – da, asa e, e “interesanta” distinctia mea
stiu ca si lesbienele sint tot… aaa… persoane homosexuale – trebuia sa spun lesbiene versus gay, nu? da’ lasa ca se intelege si asa. filmu ala suna chiar interesant – daca dau de el o sa ma uit
@ hnu – n-am auzit in viata mea de heinlein, sa stii. orisicit, io ziceam de trotuarele alea ca sint SF finca nu exista in realitate – ce, exista? ca nu stiu!
, in general, indiferent cit de SF sau nu sint. de-astea umaniste, asa, intelegi tu…
zi daca mai ai de-astea contra copyrightului si contra exploatarii
29 mai 2008 la 1:17 am
aaa, ziceai de trotuarele de pe aeroporturi! pai da, exista, da’ nu pe strada. si nu sint cu plata, in loc de autobuze sau masini
29 mai 2008 la 2:39 am
detalii, ma chère, detalii
29 mai 2008 la 8:14 am
ok
29 mai 2008 la 10:51 pm
Pe bune Luciat ?? Ai iesit din liceu prelucratoare prin aschiere? Hehehe…
, ca si mine…si ca si tine habar nu am, si nu regret, sa lucrez pe o freza sau strung…bai mai mult as avea o spaima cumplita sa ma apropii de asemenea masinarii…nu stiu cum de am promovat liceul…Dar, serios, eu te credeam absolventa de liceu de filologie…
Astia, adica cei care invatau in liceele de filologie, erau pentru mine pe vremea cind eram eu liceana o specie superioara, de neatins pentru care aveam o admiratie nestinsa…eu de la liceul meu de mate-fizica…eram in “owe” cind ii vedeam… caci tare mi-as fi dorit si eu sa invat intr-un astfel de liceu…odata am fost la o faza nationala de olimpiada la franceza si bucurestenii filologi erau vedetele incontestabile ale grupului de concurenti…mi se pareau ca vin din alta lume
29 mai 2008 la 10:55 pm
@ anca c – da’ de ce n-ai facut liceul la filo daca asa voiai? (si eu voiam da’ n-aveam varianta asta)
30 mai 2008 la 12:22 am
Pai tocmai asta e, ca nici eu nu aveam varianta de a face liceu de filo…am facut liceul intr-un mic oras industrial la clasa de mate-fizica, care era buna la mate si la fizica dar mie nu-mi pasa decit de chestii de filo. De asta am si ajuns la olimpiada de franceza…eu citeam carti frantuzesti pe care le ascundeam sub caietul de probleme la mate si la fizica. Sau in timp ce faceam practica aia infioratoare in atelierele alea cu freze si strunguri si ce mai erau pe acolo, imbracati in uriteniile alea de salopete albastre si cu batic in cap…eu ma ascundeam dupa freze si citeam primele mele romane frantuzesti. Si maistrii aia pareau unii asa obtuzi la minte. Cam faceau scandal cind ma prindeau citind. Eram o nulitate recunoscuta la chestiile tehnice.
30 mai 2008 la 1:12 am
@anca: ce cunoscut imi suna!!! si ce demuuuuult a fost! si eu tot mate-fizica, am diploma de lacatus mecanic. si eu, tot olimpiade la franceza (baia mare, oradea, slobozia si vaslui). si eu cu hervé bazin in buzunar, la practica. pina cind s-au lamurit ca n-au cu cine si m-au trimis, intr-a unspea, sa fac practica la biblioteca
heaven!
30 mai 2008 la 1:22 pm
Da, exact, Oradea… inseamna ca am fost impreuna! Ce an a fost ? Eu eram in clasa a 11-a sau a 10-a, nu mai stiu precis. Inseamna ca era prin ‘86. Eu nu am fost decit la aceea de la Oradea
…si oricum a fost un eveniment la noi in liceu faptul ca am mers la olimpiada aia…fiindca nu se mai pomenise asa ceva in liceul nostru care avea faima in domeniile mate si fizica, dar in care stiintele umaniste nu erau promovate deloc, erau ignorate aproape… auzi olimpiada de franceza! cine a mai auzit asa idee, sa mergi la Oradea, la olimpiada de franceza! Stiu ca am stirnit oarecare vilva, de care eram foarte mindra, a l’epoque.
Eu, biata de mine am invatat singura franceza ascultind Radio France International, profii de franceza nu faceau absolut nimic toata ziua la scoala, nu ne predau nimic, mi-as fi dorit asa mult un profesor adevarat care sa ma ghideze oarecum in zbaterile si cautarile mele.
Din pacate pe mine nu m-au trimis la practica la biblioteca…la noi in liceu trebuia sa ai pile serioase ca sa mergi acolo…eu ramineam in atelierul ala imputit, cu baticu in cap si cu salopeta aia, care imi parea mie, vesnic mirosea a nu stiu ce ulei cu care se ungeau, cred, masinariile alea, miros care parca iti intra in haine si in par si te urmarea citeva zile dupa terminarea saptaminii de practica.
30 mai 2008 la 1:30 pm
Da’ a fost fain la Oradea atunci, asa-i? La ce limba ai fost tu? Eu veneam dintr-un oras mic si modest si ma uitam cu admiratie la concurentii care veneau de la licee cu renume din orase mari ale tarii, ma uitam asa tocmai fiindca imi imaginam ca ei veneau de la licee de filologie unde se invata serios limba si literatura si unde se faceau lucruri serioase in acest domeniu la scoala.
30 mai 2008 la 5:54 pm
oradea a fost in ‘86, da! si n-a fost rau deloc la oradea… desi in topul meu personal vasluiul si distractia de-acolo au fost cele mai tari. probabil fiindca pe-atunci eram deja a doispea, si totul se vedea aaaaaltfel
atunci am reusit sa ma si indragostesc pe bune 
la oradea insa… eram intr-a zecea. si eram o anomalie la rindul meu, fiindca alora de la inspectorat le era greu de tot sa creada ca am reusit sa-i intrec pe cei de la filo doi ani la rind. dupa aia s-au obisnuit cu ideea.
a, da, tot la franceza am fost. lume mica
30 mai 2008 la 7:26 pm
ce mica e lumea!
anca, si eu am amintiri de la atelier, de la strung – din pacate nu citeam in franceza pe vremea aia. oricum, sint amintiri destul de placute, ca mai mult chiuleam si era distractiv
intr-un trimestru au constatat profii ca nu mersesem nici o singura data la un obiect ciudat, ceva gen UTML sau asa ceva – si-au facut totusi pomana si mi-au acordat un 5 pe neve 
30 mai 2008 la 7:27 pm
voi mai stiti ce insemna UTML? utilaje si mai ce?
30 mai 2008 la 7:44 pm
Ioi, era ceva infiorator UTML-ul ala…eu aveam atitia 4 la el ca ai mei erau disperati…profu’ avea o ura pentru franceza si ma hartuia cu materia lui. Asa si mie mi-a dat pina la urma media 5 sau 6…dar a fost un chin.
30 mai 2008 la 7:48 pm
stiam odata ce inseamna UTML dar cum din fericire nu m-am mai gindit la el am uitat iar…ceva utilajul…vad ca si eu numai primul cuvint mi-l amintesc, luciat…chiar ca e funny ….
si parca mai era o chestie, UTPA, pe care parca am facut-o intr-a 12…asta cred ca e Utilajul si Tehnologia masinilor Prelucratoare prin Aschiere…sau asa ceva… 
…bine ca am scapat de ele
30 mai 2008 la 7:49 pm
@ anca – a, stai sa-l vezi pe un bou de prof de-al meu! ma intreba cum imi permit sa am asemenea note si eu credeam ca se refera la doiurile, treiurile si patruurile de la mate, fizica si chimie – se referea la zeciurile de la romana, franceza si engleza! auzi, cica cum imi permiteam
i se parea ca sfidez sau ceva 
30 mai 2008 la 7:50 pm
ca de invatat oricum nu invatam nici la alea, n-o faceam dinadins
am fost foarte loaza 
30 mai 2008 la 8:01 pm
hnu…si mie mi-a placut la Oradea…ne-am distrat bine…parca ne-au dus si la Pestera Ursilor, asa-i? Pai atunci creca noi doua am concurat…hehehe…m-ai batut…ca eu nu am reusit sa fac mare scofala acolo…dar e si de inteles…de abia de un an incepusem sa invat franceza, biata de mine…era minune ca intr-un an ajunsesem la Oradea (hai sa ma laud o tziruca)…hehe…!
Si eu m-am indragostit la Oradea atunci, normal….si printre filologi erau destui baieti faini…dar mi se pareau tare snobi unii dintre aia de la filo…aveau o gura asa mare ca se auzeau in tot caminul ala in care ne cazasera…si se dadeau tare rotunzi…si mai era un baiat ungur care se indragostise el de mine…si mie, normal, nu imi placea ca se tinea de mine si mie mi se parea urat…doamne… m-a napadit nostalgia dupa vremurile alea.
Oricum, ce distractiv mi se pare sa dau de cineva de atunci pe blogul lui Luciat…eu care acum sint in Canada si atitea “zapezi” au cazut de atunci… E emotionant, zau ca da!
30 mai 2008 la 8:09 pm
dupa Oradea nu am mai mers la nici o olimpiada de franceza fiindca ai mei vroiau sa ma fac inginera, ce eroare grava…si a trebuit sa ma pun cu burta pe cartea de mate si de fizica in a 11-a si a 12-a pentru examenul de facultate…dar tot eu am cistigat ….dupa trei ani de Politehnica, unde ma simteam ca nuca in perete, a venit anul 1990 cu toate evenimentele de atunci…si eu, cuprinsa de febra si entuziasmul care era usor sa te cuprinda atunci am hotarit sa fac marele pas si am parasit politehnica pentru Universitate…
30 mai 2008 la 8:20 pm
@Luciat
Da, profii aia aveau complexe…bietii de ei, erau cam inculti, cred ca nu citeau prea multe carti inginerasii aia…acum mi-e parca si mila de ei.
Si eu eram cam loaza…nu imi placea decit la orele de romana si franceza…la germana eram prea terorizata ca sa imi placa…aveam o profa parca era nazista…era atita de dura si ne trintea la 4 daca nu ne faceam tema sau daca ne uitam vocabularul acasa…eu eram inspaimantata, era sa ramin corigenta la germana…acum imi place germana dar atunci era o spaima la fel de mare ca si …chimia de exemplu
Pentru mine cred, chimia ramine totusi materia cea mai antipatica din liceu…de multe ori era sa ramin corigenta la chimie
31 mai 2008 la 2:31 am
@anca: a naibii, cite similitudini… la asemenea distanta spatiala si temporala totodata
).
la oradea eram deja printre veteranii olimpiadelor (aia galagiosii), era o gasca misto, cu shelley si greenie de la cluj, cu ozzy din craiova, cu alex nebunescu de la suceava, cu sasha de la zoia kosmodemianskaia… unii mi-au ramas prieteni apropiati pina in ziua de azi. de altii nu mai stiu nimic.
eu chiar am ramas corigent la chimie… desi am fost la o olimpiada de limbi impreuna cu fata profei, la slobozia… sau poate tocmai de-aia? dar nu m-am simtit niciodata terorizat de doamna profesoara, ii eram simpatic se pare (ma stia de mic, fusese iubita tatei chiar inainte ca el sa o fi cunoscut pe mama
terorizat am fost cu-adevarat doar de fizica, desi il veneram pe prof, mi-e si acum drag. dar avea niste teze criminale, voia sa ne obisnuiasca sa lucram in atmosfera de examen. dadeam teze lungi de cite 3-4 ore, in sala festiva a liceului, cu cite 5 rinduri intre noi… iar in ultima jumatate de ora, el se aseza la pian si incepea sa zdrangane (de regula, cite-un mars funebru). vreo zece ani dupa ce-am terminat liceul am avut cosmare cu lucrarile date la Popica
si eu am inceput tot cu politehnica (utilaj tehnologic la cluj, am reusit sa promovez in anul II inainte de-a renunta), si pe mine m-a salvat revolutia si mi-am facut propria revolutie personala… nu ca limbile mi-ar fi folosit prea mult. am ajuns sa traduc din engleza, o limba pe care n-am studiat-o niciodata la scoala sau la facultate.
despre materiile tehnice din liceu nu-mi amintesc prea multe, dar UTML insemna sigur Utilajul si Tehnologia Lucrarilor Mecanice. Proful de-atunci de UTML mi-e acum prieten bun, il aduc cu mine in tirg saptamina viitoare
Mi-aduc aminte ca mai faceam si OILE – Organizarea Intreprinderii si Legislatie Economica, UTLCM – Utilajul si Tehnologia Lucrarilor in Constructia de Masini…
Germana: o faceam cu frau edith hermann, care era blinda si buna si ridea cind ii spuneam ca inteleg din limba aia exact atit cit sa pricep ce spun femeile din filmele porno: ja, ja, spritzen sie! paradoxal, am constatat acum trei ani, ajungind pe pamint austriac pentru intiia oara, sint capabil sa ma descurc de minune in germana de zi cu zi. mi s-a spus ca o vorbesc cu un accent frantuzesc.
31 mai 2008 la 3:55 am
ioi, exact exact shelley si greenie…jesus imi amintesc ca ieri de acestia doi mai ales… ce straniu sa vorbesc pe un blog dupa 20 de ani cu cineva pe care nu il cunosc de lucruri atit de precise…eu ma uitam la voi ca la niste indivizi din alta planeta… eu eram foarte timida si asezata…dar am inca foarte clar imagini precise cu serile acelea frumoase din primavara aceea de la oradea… eu pe grupul acesta de trazniti va consideram snobi dar si simpatici in acelasi timp…revad in minte caminul acela, seara, pina noaptea tirziu lumini aprinse, cintece, strigate, vocile lui greeny si shelley probabil…nu era unul din ei cu parul rosu??…eu eram din judetul alba…si eram cam pierduta si singura, nu stiam pe nimeni pe nimeni…plus ca nu aveam nici o profesoara cu mine care sa ma tina de minutza…noroc cu ungurul care se tinea dupa mine…si imi rupea crengi din magnoliile din oras…mai stiu doar ca il chema robert dar nu stiu numele de familie…sa stii, ma emotioneaza foarte tare sa imi amintesc toate astea…deci nebunii aia de greenie si shelley erau din cluj, eu credeam ca sint bucuresteni
31 mai 2008 la 4:01 am
eu am facut trei ani de poli la timisoara, la masini hidraulice, dup-aia n-am mai rezistat, nu imi placea deloc si eram in schimb topita dupa franceza (engleza nu am stiut prea multa in romania, doar aici in canada am invatat-o) si atunci in 1990 in vara am dat examen la Universitate, tot in Timi si am intrat la franceza-romana. Cred ca a fost cea mai mare fericire a vietii mele. Acum am ajuns o biata profa de franceza la Toronto.
31 mai 2008 la 4:03 am
zic o biata profa de franceza fiindca si aici ca si in Romania copiii imi spun: dar Madame noua nu ne place franceza, de ce trebuie sa o invatam??
E o grea meserie in ziua de azi sa lucrezi in invatamint! Eu adesea tot zic ca imi caut altceva de lucru dar inca nu am curajul.
1 iunie 2008 la 9:49 am
anca, da-mi un semn pe horiaursu(at)gmail(dot)com, sa nu mai umplem blogul luciatei cu amintirile noastre din copilarie. si sa povestim linistiti. cred ca stiu cine-i ungurul tau
si tare cred ca mai avem niste cunostinte comune!
a, si greenie era cel cu parul roscat! (ca doar de-aia ii ziceam asa).
1 iunie 2008 la 4:14 pm
pe mine m-ati nostalgizat, da’ nu m-am bagat, ca daca incep cu amintiri de-ale mele de pe-atunci mi-e ca nu ma mai opresc
e drept ca nu prea am amintiri de la olimpiade
ia uitati aici:
http://uk.youtube.com/watch?v=W-NiJ9K4QKM
ca era frumos si la discoteca
1 iunie 2008 la 4:32 pm
Asa-i Luciat, e greu sa te opresti din evocarea amintirilor din tinerete.
1 iunie 2008 la 4:54 pm
daaa, normal. eu m-am bucurat ca ati depanat, sa stii
1 iunie 2008 la 5:31 pm
Multumesc de ospitalitate luciat!…dar nu ca e frumos, spune si tu, sa dai asa dupa 20 de ani si de la asa departare geografica, peste cineva cu care descoperi ca ai fost impreuna, timp de o saptamina, o saptamina efervescenta de veselie si tinerete, in acelasi loc, la acelasi eveniment scolar?
1 iunie 2008 la 7:06 pm
CC Catch! Ha, am detestat-o cu fervoare
acum imi tihneste s-o ascult. si asta-mi aminteste de posterul cu Sandra de la Gheo de pe perete 
luciat: si eu merci ca ne-ai ingaduit sa facem parada de amintirile noastre de geeks olimpici
2 iunie 2008 la 2:46 pm
4 iunie 2008 la 8:34 pm
foarte misto comentariile. ma scuzati ca-s necajita ca v-ati mutat pe mail:)
nu, io n-am fost la nicio olimpiada nationala, greu a dracului!
4 iunie 2008 la 8:40 pm
bonus:D
http://uk.youtube.com/watch?v=l60IEAUE-f8&feature=related
6 iunie 2008 la 4:36 pm
dragă luciat, am o obiecţie vizavi de capul animalelor sălbatice de mai sus. poate cele mai norocoase dintre noi ar putea spune mai multe.
6 iunie 2008 la 5:58 pm
@ vio –
@ lorena –
)))))))))))))))
10 octombrie 2008 la 11:05 am
cine munceste mananca ,cine nu munceste,mananca si bea
10 martie 2009 la 11:55 am
[...] Nicola Griffith – RÎUL LINIŞTIT, extraordinarul roman care a cucerit premiul Nebula în 1996 şi a contribuit la consolidarea reputaţiei autoarei britanice, recent emigrată în Statele Unite pentru a fi alături de iubita sa, scriitoarea Kelley Eskridge (şi ea nominalizată la Nebula anul acesta, by the way). [...]