Intre atelier si cofetarie
Svetlana Carstean, Floarea de menghina, Cartea Romaneasca, 2008
Hai ca m-a terminat, incerc sa emit a treia varianta de insemnare, ca alelalte doua erau naspa: prima continea prea multe amintiri de-ale mele despre orele de atelier din liceu si despre cofetariile comuniste, iar a doua continea prea multe citate din carte. Pe asta n-o mai rescriu, o s-o postez exact asa cum iese, ceea ce n-am nici cea mai mica idee cum o sa iasa. Cam asa:
O parte a aparut acum vreo 13 ani in Tablou de familie, un debut in grup girat de Cartarescu. 6 autori, dintre care citisem pina acum 4: Razvan Radulescu, Mihai Ignat, Cezar Paul-Badescu si T.O. Bobe. Aaadica… ce sa mai zic? (numai Mihai Ignat m-a lasat mai rece). Cu Svetlana Carstean am bifat al cincilea nume. Mai am de citit Sorin Ghergut, deocamdata the missing link pentru mine 
Avind in vedere cit mi-a placut Svetlana Carstean, de-acuma Ghergut poa’ sa fie si super-naspa (nu prea are cum, daca ma iau dupa criz, care mi-a zis odata ca ei i-a placut mult), ca tot n-o sa-mi strice tabloul (al meu, de impresiile mele e vorba).
E poezie. Bun, pe alocuri poem in proza, ca sa nu ma complic (am vazut ca lilanda se intreba cum e poezie Bucla, de T.O. Bobe). Poezie cu menghine si prajituri. Cu atelierul in care adolescentii erau siliti sa “invete” si cofetaria cu amandine si Brifcor din anii ‘80. Atelierul ar trebui sa fie partea intunecata si cofetaria cea luminoasa – dar se contamineaza. Un tort supraetajat devine de cosmar iar in atelier… “o floare care locuind in menghina se straduieste sa fie si mai frumoasa, numai si numai ca menghina sa nu mai para atit de urita”. Sau cred ca merge sa spui ca menghina e trupul (coapsele femeii, de la sfirsit) si prajitura e sufletul. Sau ca menghina e comunismul si prajitura… altceva. Ca menghina e munca alienanta si prajitura e iubirea (oferita in vis de printul Akihito – “Orice fetita isi viseaza printul. Eu: pe un oarecare Akihito.”). Pina la urma, doar un poem foarte puternic te poate face s-o iei asa pe coclauri cu analogiile.
Cert e ca o fata (o lume intreaga, daca vreti) e prinsa aici intre falcile menghinei (valabil si atunci si acum, indiferent daca e vorba de comunism sau de capitalism, de viata publica sau de intimitate, de femei sau de barbati) si evadeaza doar in vise stranii, in care placerea unui tort foarte dulce, pe care-l primeste in dar, devine tot o constringere, o povara, un chin caruia nu-i vede capatul, oricite lingurite ar lua din el. Marele Cofetar e un batrin care nu mai stie de mult ce gust au prajiturile lui. In final fetita, ajunsa la maturitate, se pregateste sa preia cofetaria drept mostenire. Sa mai “povestesc”? Mai bine bag totusi citate:
“Noaptea, salamul e scos din galantar
si pus la loc tainic.
Lumea si salamurile ei se muta noaptea
altundeva.
La fel prajiturile, care sint sufletul meu.
Ar trebui sa fiu si eu in alta parte
- trupul – carcasa goala
un galantar golit de cu seara
un recipient pe care nimeni
chiar nimeni
nu vrea sa il fure.”
“Bancul de lucru, ce loc placut si plin de tot felul de surprize!
Pe lemnul invechit, cu vopseaua verde sarita din loc in loc, infloreau menghinele, acestea tot verzi.
Menghina, floare de banc!
Inflexibile, delicate in comparatie cu masina de gaurit, de exemplu. La cea din urma lucreaza doar baietii curajosi. Si pina la urma toti erau curajosi.”
Hm… nu merge foarte bine nici cu citate. E genul de poem care se vede cel mai bine de sus, dinspre ansamblu spre detalii. Ca sa reiasa cit de cit feminin-masculin-ul, munca-iubirea, realitatea-visul, chinul-rasplata, singuratatea-familia, si alte citeva perechi de astea care ne tin pe toti in menghinele noastre… trebuie citita cartea. E foarte misto. Eu am avut senzatia ca inteleg tot si ca am trait tot si ca mi se potriveste cam tot din ea.
E si Oblomov pe acolo, e o Roxana cu sprincene matasoase, o Birzoies crunta si enervanta, un Chiributa sfrijit, indragostit fara speranta, mama (care nu suporta sa se auda cind face pipi), tata (care-si insoteste fiica in prima ei vizita la ginecolog), Alice si Beatrice (mina stinga si mina dreapta). Si, in cele din urma:
“Somnul tau spune totul despre tine. Acolo vizitezi strazile pe care nu poti sa mergi ziua. Acolo mingii si te lasi mingiiata de barbati pe care nu i-ai vazut niciodata sau pe care i-ai vazut, dar nu ai indraznit sa-i mingii. Acolo tipi sau pur si simplu spui ce nu ai spus la lumina soarelui, acolo te misti incet caci ai tot timpul din lume. Acolo spui acum buna dimineata, si nu aici.”
P.S. Din DEX.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
12 iunie 2008 la 10:08 pm
Am notat cartea, mai cu seama ca tot am lucrat cu menghina (silita si nesilita), ca am trait orele alea de atelier (si io tot lacatus mecanic
) si ca l-am indragit dintotdeauna pe Oblomov. Si-mi mai amintesc ca, in Bucurestiul copilariei mele, gaseam numai savarine la cofetariile de cartier!!!
12 iunie 2008 la 10:14 pm
da, cred ca o gasesc si eu acasa cand ajung (in romania). abia astept!
12 iunie 2008 la 10:19 pm
@ lilanda –
uite bonus, apropo de savarine:
“Cind m-a primit pentru prima data la el in vizita, am crezut ca vom vorbi despre prajituri, poate chiar despre torturi. Cum spuneam, eram intr-o perioada a vietii mele in care aveam mare nevoie sa vorbesc despre asta. Stiam ca sint o necunoscatoare, dar ma gindeam ca as putea totusi sa-l incint cu senzatiile mele care oricum imi apartineau in exclusivitate, nu? Voiam sa-i vorbesc despre placerea de a infige prima data lingurita intr-o prajitura neinceputa, despre ce moliciuni poate ascunde sub ea o glazura sticloasa si intunecata, despre frivolitatea bezelelor si demnitatea amandinelor. Trebuie sa recunosc in plus ca aveam in plan sa-l conving sa scrie ceva despre arta cofetarilor, despre cofetarii adevarati si despre impostori, despre eclerul si savarina de altadata, despre principiul feminin si masculin in arta prajiturii. Aveam o mica teorie in cap si citeva liste in care separam Buturuga de Dobos si Buzduganul de Ora 12. Consideram ca, orice s-ar putea crede, Boema tine de principiul masculin si incercam sa-mi explic de ce o foarte buna prietena de-a mea, feminista convinsa, prefera intotdeauna o prajitura barbara si lipsita de orice rafinament precum Aluneta, care indubitabil apartine principiului feminin, dar ipostazei sale vulgare si primitive.”
12 iunie 2008 la 11:57 pm
Culmea e ca tin minte ca am comandat si mancat multe ore 12 dar nu imi aduc aminte exact cum erau… Era ceva patratos cu blat de cacao insiropat si garnisit cu frisca si niste fire de ciocolata pe post de limbi de ceas?! Nu am mai vazut, dar nici nu prea mai rup cofetariile azi.
Mai tin minte ca atelierul avea cum intrai un fel de podium unde era masa de supraveghere a maistrului – un tip slab, chelios si inalt – in fata careia se imparteau doua siruri: unul la dreapta cu cate trei bancuri de lucru pentru viitorii lacatusi si lacatuse mecanice
si altul la stanga cu cate doua bancuri de lucru – cu tot cu menghine – naiba stie ce saibe pileam eu pe acolo ca eram anti talent rau…
Eu lucram pe sirul cu cate doua bancuri si aveam colega o tipa bondoaca care era mult mai priceputa decat mine… mai tin minte ca ieri lumina care intra pe niste geamuri mari, plasate parca mult deasupra nivelului capului… cadea fix pe crestetele a vreo trei- sase colege care lucrau pe randurile de bancuri din stanga mea, toate in halate albastre… absorbite ba de munca, ba de micile barfe & bancuri muncitoresti-scolaresti cu care ne mai amuzam si noi sa treaca timpul in care, oricum, cu prea multe piese nu spoream noi productia socialista la 15-16 ani… privirile serioase cu care ne fixam lung din cand in cand… si care sfarseau inevitabil cu un zambet pe care nu il mai struneam … in primele randuri din fata atelierului erau plasate strategic fetele, in spate baietii…
13 iunie 2008 la 10:02 am
Principiul masculin si feminin in arta prajiturii…misto
Lucia, merci frumos de bonus 
15 iunie 2008 la 10:57 pm
ce chestie si citatul cu floarea de banc
daca apareau versurile astea in anii 50
nici acum nu mi se par prea grozave, poate n-ai ales chiar ce trebuie
am sa ma uit peste carte totusi
17 iunie 2008 la 8:27 pm
ma gindeam ca daca tot a plecat gazda, am putea face ce vrem noi pe blog. kata, ce zici
19 iunie 2008 la 6:18 pm
ce plictiseala pe blogul asta …v-ati prins in menghina..chiar nu mai citeste nimeni nimic sau sunteti la cofetarie sa infulecati prajituri.Spune-ne,tu,Dan Sociu ce mai citesti sau …ce mai scrii?gazda vad ca e dusa departe de lumea dezlantuita…
20 iunie 2008 la 9:31 pm
of, dane, ce rau imi pare
dar pentru moment sint incomunicabil
o sa-mi revin
24 iunie 2008 la 9:47 pm
@ kata – daca apareau in anii 50 era alta mincare de peste – decit ca au aparut prin anii 90
e foarte misto, sint convinsa ca o sa-ti placa – evident ca n-am zis eu ce-ar fi trebuit sa spun 
@ dan si kata – eh, nu v-a iesit squatu asta
14 iulie 2008 la 7:50 pm
[...] spuneam aici ca poa’ sa fie si super-naspa. Are el un text care se cheama “Cum e (cu mine)”. [...]
16 decembrie 2008 la 4:46 pm
[...] sa mearga mai bine la Rac, dar n-as urma modelul calendarului de la Humanitas, totusi, cred ca Floarea de menghina e buna pentru toate zodiile [...]