Creativi depresivi
Frederic Beigbeder, 29,9 RON, trad. Marie-Jeanne Vasiloiu, Pandora-M, 2008
Ma enerveaza ca au pus RON in titlu (nu stiu daca se scrie cu majuscule). Parca moneda era tot leul, nu? Macar sa fi pus lei noi! In franceza titlul a fost 99 francs, 14,99 euro, 6,20 euro (vazut pe wikipedia). N-am observat daca si cartile urmeaza la noi sistemul asta cu 9 sau 99 in coada, parca nu e o regula. Mie ideea asta de titlu mi s-a parut cam… de doi lei, dar asa si trebuia sa para, cred. In ambele sensuri: romanul vrea sa fie o demascare a publicitatii, o data, si o… o… luare peste picior a literaturii. Zice Alexandru Matei (in Ultimele zile ale literaturii): “cititorul atent va sti sa citeasca indiferenta (cinismul, vulgaritatea, aroganta) afisata a protagonistului ca indiferenta a autorului fata de valoarea estetica a propriei literaturi si ca dispret, provocator, fata de cititor”.
Am facut foarte bine ca citisem intii la Matei. Abia asa am inceput sa intuiesc de ce conteaza Beigbeder, totusi, ca singura nu m-a dus capu’, cind am citit altele (Egoistul romantic si Dragostea dureaza trei ani). Matei il baga la “noii libertini” si la “literatura impasibila”, daca am inteles bine; considera ca, odata cu el, “proza literara a primit doua lovituri”, respectiv “a devenit o anexa a retoricii publicitare” si “se afiseaza ca literatura, intr-un gest iconoclast, ceea ce ar trebui sa fie antagonic literaturii”. Oh, well. N-am fost eu cititorul atent care sa stie sa citeasca lovituri de-astea, recunosc.
Am citit un roman despre publicitari vazuti aproape ca niste poeti damnati ai actualitatii. Ceea ce… Chiar ii pasa cuiva de noile slogane la brinza sau la masini? Oamenii ar fi manipulati de reclame, in consecinta si-au pierdut libertatea de a alege. Poftim? Foloseste cuiva libertatea de a alege un iaurt sau altul? In ce ma priveste, I couldn’t care less. Cica de fapt esti manipulat sa contribui la bogatia unor pensionari din Florida si la nefericirea unor copii siliti sa munceasca, de prin lumea a treia. Personajul Octave spune la un moment dat ca uneori nu poate sa adoarma de grija celor care n-au ce minca (el fiind extrem de bogat) – ihi, da, cred, cum sa nu. Nu reusesc sa inteleg care e problema cu iaurtul Souplette, care ii innebuneste pe protagonisti. De la reclama pt grupul Madone (daca e vorba de Danette de la Danone, Beigbeder m-a pierdut din prima! Danette cu ciocolata e infinit mai bun decit cine stie ce iaurt produs direct la o ferma de o familie saraca dar virtuoasa) se trage o serie de catastrofe de m-a umflat risul cind nu m-a apucat cascatul.
Aia de la Madone sint obtuzi si nu inteleg subtilitatile artistice ale spotului creativ propus de Octave. Asa, si? Care-i pierderea pentru umanitate daca apar la TV spoturi ne-artistice despre un iaurt? Cica publicul se timpeste. Aiurea! Publicul o sa manince o marca oarecare de iaurt, asta-i toata tragedia. Creativii din publicitate pierd sansa sa “creeze” o reclama inteligenta, se timpesc si ei. Ma rog… alta tragedie. De la care unul ia droguri pina trebe internat, unul se sinucide, unul comite o crima (fireste, o omoara pe o baba din Florida, sursa tuturor relelor capitalismului). Tragedia continua si pe plan domestic: o tipa ramine insarcinata cu Octave; Octave o paraseste desi o iubeste, ca sa-si pastreze libertatea; tipa se sinucide; Octave o ia razna. Complet ridicol. Totul. Si “iubirea” respectiva, si “libertatea”, si sinuciderea. Nu exista motivatii pentru nimic din toate astea.
Bun, sa zicem ca e “literatura impasibila”, cu personaje banale si viata lipsita de sens, facuta dupa reclame proaste si schematice. Sa zicem ca denunta tot felul de chestii imorale si stupide din advertising. Sa zicem ca vrea sa depaseasca snobismele literaturii inalte. Dar de ce trebuie sa fie atit de… fara haz? De ce suna ridicol? N-ar putea sa fie macar mai… antrenanta? Mai putin comunista la modul simplist? Mai lipsea ca Octave sa-si taie venele ca n-a iesit bine actiunea cu lumina stinsa timp pe o ora pentru salvarea planetei. E si Cioran pomenit pe undeva 
Sint scene libertine cu creativi depresivi care maninca stridii dintre picioarele unor femei care stau in miini. E o insula pe care traiesc Elvis Presley, Kurt Cobain, Marilyn Monroe si altii – partuzele se tin lant (bai nene, m-ati innebunit cu partuzele! asta reclama agresiva, nu alea la iaurt! e drept, pentru un target care mai degraba citeste decit se uita la tv). Si aceeasi idee fixa din Dragostea dureaza trei ani, ca scriitorul face reclamatii cind scrie – aici: “Orice scriitor e un ciripitor. Orice literatura e o delatiune. Nu vad care e interesul de a scrie carti, daca nu ala de a cirii.” Probabil ca pe altii ii amuza. Se citeste usor, totusi, sa nu fiu nedreapta.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
4 iulie 2008 la 1:26 pm
imi pare rau pt marimea (micimea!) literelor – sper sa repar si asta, ca vad ca nu pot sa scap de tot felul de incurcaturi – cine si-o mai face update
4 iulie 2008 la 2:41 pm
daca ai probleme tehnice si omul tau de it nu e in zona, poti sa imi dau un mail, ca-s la calculator cam toata ziua.
4 iulie 2008 la 2:47 pm
Stai linistita cu literele, ca pe toate browserele se poate acum face zoom (cu CTRL+mousewheel), iar la Firefox 3 mai si tine minte setarile pentru fiecare site.
4 iulie 2008 la 2:48 pm
ok, mersi, m-am mai linistit
4 iulie 2008 la 3:08 pm
Mie “Dragostea dureaza 3 ani” mi-a placut…
, vine si demonteaza folclorul ca tre sa te impaci cu mediocritatea unei relatii, fiindca toate sunt la fel sau menite sa sfarseasca la fel.
Asa de lectura usoara… dar mi s-a parut amuzant scrisa si cu un mesaj optimist in esenta si nu lipsita de o anume substanta…
Exista un folclor al inevitabilei captivitati in obisnuinta, inclusiv in obisnuinta unei casnicii lipsite de substanta, motivata de teama ca e prea dureros sa te rupi, nu e moral, bla, bla… dar mai ales de frica de un nou inceput, de frica de o alta ratare. Acel “parca vad c-o sa mearga la fel de prost” care iti inhiba orice elan sa te implici intr-un nou demers: un nou proiect profesional, o noua relatie, o noua casnicie…. Ei bine, “Bergenbier” asta, cum ii zic eu
Si demitizeaza cu mesaj final optimist desi el/ personajul narator este un pesimist convins de-alungul intregii idile in care se implica asa – cu inima indoita… El stie tot timpul ca se va termina, dar anii trec inclusiv sorocul limita la care Dragostea e sigur menita sa expieze, dar Ea, nesimtita, nu vrea sa crape si basta! Ba mai rau, e mai prospera si infloritoare ca niciodata!
Hai ca – Dragostea asta de trei ani desi lectura usoara, fara mari provocari meditative – e o poveste frumoasa, are si substanta, are si mesaj mobilizator: te convinge ca merita sa incerci.
4 iulie 2008 la 3:10 pm
iiih, nu pot sa sufar cartile cu mesaj mobilizator
4 iulie 2008 la 4:30 pm
nici eu p-alea gen telenovelistica miscatoare sau gargara hairupista dar asta e cool and trendy.
4 iulie 2008 la 4:35 pm
pentru carti cu mesaj demobilizator iti recomand “Luminita, mon amour” – scenariu horror – dragostea dureaza 13 ani, dar tot se termina dreacu pana la urma!
4 iulie 2008 la 4:58 pm
Nu stiu cum de ai avut rabdare cu tipul asta…Eu nu mai am televizor deci nu mai stiu de publicitari.
4 iulie 2008 la 5:18 pm
Cred ca Luminita a fost pe-aici acum ceva vreme
[searching...]
Si anume aici:
http://www.terorista.ro/www/2006/09/22/scary-book-2/
4 iulie 2008 la 8:48 pm
@luciat – nu stiu cum s-a facut ca cele doua carti despre care ai postat sunt la mine la categoria cart de citit pe buda. dar daca la Woody lectura e placuta, beigbeder m-a enervat enorm… reprezinta cu onoare proza framtuzeasca proasta!
4 iulie 2008 la 8:49 pm
Am citit’o si eu acum cativa ani, cand era mai “pe val” si cand auzisem numai lucruri care sunau bine despre ea – nonconformism, demascare, cinism, adevarul despre publicitate etc. Ultimately, mi s’a parut un mare fas si, ironic sau nu, un produs al publicitatii. Intra-adevar, cui ii pasa de o reclama la iaurt, si de atata fake-drama?
4 iulie 2008 la 9:00 pm
mie imi place vocea naratorului (cel mai mult din “memoriile unui tinar ticnit”), e logoreic si superficial si orice, dar e simpatic. nu stiu unde ai vazut tu lamentatie, ca mie mi s-a parut ca se joaca de-a (orice). ba in cazul asta si-a si riscat un picutz pielea, pt ca a pierdut un job de sute de mii de dolari ca sa scrie o carte. asta inseamna ca era chiar satul de ceea ce facea. plus ca simt sub rindurile alea isterice ale lui si multa depresie (poate e si pt ca il cunosc si omul imi da impresia asta)
4 iulie 2008 la 9:21 pm
@ dragos – ma doare sa aud despre proza frantuzeasca proasta, dar ce sa fac… cam asa e, cel putin la beigbeder. chiar si fiind ea contra ideeii de literatura inalta etc, tot proza proasta ramine, cred
@ ameer – mare fis, da
@ dansociu – apropo de vocea naratorului, aici sint sase parti, fiecare cu titlu un pronume – de la “eu” la “ei”. nu functioneaza, e asa, ca sa fie. lamentatie este la greu, la greu! si-a riscat pielea? in carte zice ca voia sa fie dat afara ca sa ia nu stiu ce suma mare prevazuta in contract – acuma nu stiu daca e chiar asa. normal ca era satul de ce facea, ca totusi, reclame la iaurt?
4 iulie 2008 la 10:26 pm
“chiar si fiind ea contra ideeii de literatura inalta etc, tot proza proasta ramine” – deci sa-nteleg, luciat, k a fi contra literaturii inalte ar fi, automat, cva de calitate??
sau daca n-ar fi fost ‘contra’ ar fi fost mai buna?…
hahaha
4 iulie 2008 la 10:43 pm
jesus, calmeaza-te! nu era automat ceva de calitate, doar ca jocul e altul, citesti un pic altfel, difera criteriile de apreciere etc.
4 iulie 2008 la 10:50 pm
dc imi zici sa ma ‘calmez’? este tendentios ce faci – eram perfect calm…
TOATE interventiile mele sint chinezesc de calme
am vrut doar sa-ti atrag atentia ca se poate intelege cu totul altceva altceva din ce ai scris.
4 iulie 2008 la 11:42 pm
Cum de citeste toata lumea Woody Allen si Beigbeder?Parca ar fi bibliografia obligatorie a unui curs universitar.De citit nu mi-a placut,demult de tot o carte a lui Patapievici,”Zbor in bataia…”,desi cu titlu’i inspirat.Nu prea am incredere in mode, citesc o carte mai veche a lui Mircea Mihaies despre Leonard Cohen.(trebuia sa vina pe 14 iulie la Bucuresti, n-a fost sa fie).
5 iulie 2008 la 1:12 am
@ als – pai na, ma bazez si eu ca ma-ntelege lumea fara multe explicatii
@ milena – citeste toata lumea Allen si Beigbeder? nu stiam. e vara, ce vrei si tu
5 iulie 2008 la 6:55 pm
@ Milena
pai da Milena, are dreptate mare Dragos C Butuzea ca Beigbeder ar fi literatura de citit pe buda. Dupa ce am terminat si eu una din carti – parca mi-a citit Dragos gandurile – am facut-o cadou cu aceeasi recomandare. “numa buna de citit pe buda”
si am adaugat: E buna, buna ca iaurtul ****
te face sa razi si stimuleaza peristaltismul.
Activ la interior, se vede la exterior.”
6 iulie 2008 la 12:03 am
Ce se poate citi vara? Boris Vian sau Zazie in metrou.
Ce voi?(cam cu teama)
Mai nimicuri.
6 iulie 2008 la 3:29 pm
Pe mine m-a iritat la culme cartea asta. “Demascarea” mi s-a parut ilara. Pana si in “Frasier”, faceau misto de personajul principal atunci cand voia sa fie plin de integritate si sa castige bani din reclame
.
6 iulie 2008 la 4:24 pm
@ linda – nu m-a iritat, de fapt – e asa, cool
adica… oarecum interesanta, oarecum plicti, oarecum citibila… nici chiar de aruncat da’ nici de pastrat – pina la urma, de citit ca sa vezi pe ce lume traiesti, ce carti fac valuri
7 iulie 2008 la 5:00 pm
@luciat: mie mi-a fost laudata cartea asta de ziceai ca numa’ numa’! mi-a fost chiar facuta cadou de bucurie; nu mi-a placut nici sa ma bati; iar beigbeder mi se pare fix genu’ de scriitor care face filozofie facila pentru fraieri ca sa vanda multe carti
8 iulie 2008 la 2:57 am
poate enervat nu e cuvantul potrivit, dar parerea mea e apropiata de a lui capricornk13. M-am enervat ca am ales sa citesc cartea asta in locul altora. Pana la urma, mi se pare ok daca astea sunt motivele mele de enervare (asa facile
).
12 iulie 2008 la 8:09 am
azi mi-am pierdut 5 minute citind un blog. blogul era despre carti. mai exact, scris de o femeie care se crede experta in carti. postul citit era despre “29.9RON”. am fost dezamagit. femeia nu a inteles nimic din cartea aia. dar femeia trebuie sa critice. asa arata ea ca e inteligenta. nu e singura. este intr-o retea de oameni similari. nu pricep ei mare lucru din ce citesc. dar isi dau cu parerea. sunt foarte importante parerile lor. ei sunt foarte fericiti cand discuta despre cartile citite. si cand vorbesc la un mod foarte familiar despre autori. sunt fericiti cand gasesc un unghi nou, pe care nimeni din lista de comentarii nu l-a mai abordat. asta ii face sa se simta originali. si foarte utili. le mai trece si timpul. ei sunt foarte diferiti de babele care stau la portita si barfesc tot, pentru ca nu sunt incluse in actiune. nu, nu, nu au nimic in comun cu ele.
vreau sa vad in cat timp este sters acest comentariu.
12 iulie 2008 la 12:08 pm
@ dezamagit – de ce sa sterg comentariul? finca baiatul a citit o insemnare si n-a inteles-o da’ tre sa critice ca sa arate ca e istet?
nu e nici o problema, draguta. pacat ca nu ne-ai scos din bezna ignorantei, sa ne explici cum trebuia sa intelegem cartea
14 iulie 2008 la 1:04 am
eu am vazut dragostea dureaza trei ani. suna asa de interesant incat pana la urma, la vreo 6 luni dupa ce m-am mutat in bucuresti, m-am instalat nerabdatoare pe un scaun din laptarie. era iarna. a fost cea mai slaba piesa de teatru pe care am vazut-o. daca se poate numi asa. cineva mi-a spus: cartea e foarte misto fata de piesa. am cumparat cartea. titlul e asa de misto incat chiar daca povestea vazuta pe scena ti se pare proasta, astepti totusi rezolvarea. de ce dureaza doar 3 ani? (dupa doua relatii de 3 ani si inca vreo 10 prietene si prieteni cu multe relatii de 3 ani). Bineinteles ca nici un ajutor in carte. Cartea e o dezamagire absoluta (umila mea parere de necritic), dar am dus-o pana la capat. O carte pe care o citesti in foarte putine ore o duci cu usurinta la un final, oricat de nasoala ar fi. Au mai trecut 6 luni de atunci. Nu-mi aduc aminte multe despre ea. Doar ca e haotica, fara haz desi se incearca a fi amuzanta, cu un personaj plictisitor si absurd (nu in sensul ionescian, evident), fara raspunsuri, cu filosofari de duzina si drame neconvingatoare, dar exaltate. Mi-am jurat sa nu mai citesc nimic scris de nenea asta. cum am jurat sa nu-l mai citesc pe coelho dupa 11 minute, pe bruckner dupa dragostea fata de aproape sau pe marc levy dupa.. nici nu mai stiu care ca nici nu vreau sa-mi amintesc oroarea de carte.
14 iulie 2008 la 12:41 pm
@ andreea – si eu am renuntat la bruckner, iar cu marc levy nici n-am incercat. la categoria coelho, dupa parerea mea, intra si Eric Emmanuel Schmitt, din care am citit una si-am zis ca never again
18 martie 2009 la 4:16 am
cartea mi-a placut. interesant stilul acestor scriitori francezi. partuzele – le urasc. where is the love …?
19 martie 2009 la 11:14 am
Andreea, e cumva vorba de “Sapte zile pentru o eternitate”, a lui Levy? – ma refer la titlul care iti scapa.
Cea mai proasta carte citita, cartea care mi-a furat timpul, singura (cred) pe care regret ca am deschis-o. Si am mai si dat bani pe ea. La ce prezentare pompoasa ii face editura Trei lui Levy, ma mir cum cartea aia a lui poate fi atat de slaba. Citeam si ma bufnise rasul- de faptul ca citesc. N-am mai avut o asemenea reactie in fata altei carti, pentru ca incerc sa scot ceva bun din orice lectura, dar din asta… sa ma ierte dumnezio dar n-aveai ce sa storci.
Gata, m-am descarcat.
Luciat, nici sa nu incerci!
Coelho am citit in generala- Alchimistul, si mi-a placut.
Cred ca ala-i nivelul. Poate Veronika e pentru clasa a 9-a, maxim a 10-a.
La Bruckner m-am oprit in Lunile fe Fiere, laudata, controversata, bla bla.