Femeile in comunism
Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism (volum coordonat de Radu Pavel Gheo si Dan Lungu), Polirom, 2008
Cred ca ar merge si un volum cu experienta masculina in comunism, totusi. Nici ei n-aveau after-shave de care voiau. Sint convinsa ca si ei voiau altceva decit izmenele din comertul socialist (unde era o povestire despre un tip complexat de chilotii lui uriti? la Kundera?). Otilia Vieru Baraboi: “Nu stiam pe atunci ca drepturile omului includeau printre altele si liberul acces al femeii la industria cosmetica.” Corect (in afara de faptul ca e haios 
). Cu o completare: sa nu presupunem ca barbatii sint indiferenti la cosmetice. N-or fi fost metrosexuali pe vremea aia, dar barbatii voiau sapun, deodorante, after-shave, aparate de ras decente, voiau sa faca dusuri cu apa calda etc. Bine, nu toti – exact asa cum nu toate femeile visau parfumuri si ciorapi fini.
Din prefata: “In mod normal, o femeie poata sa decida singura daca doreste sau nu sa foloseasca rujuri, ciorapi de matase sau pantofi cu toc inalt, adica sa-si etaleze sau nu feminitatea. Dar in Romania simplul drept de a alege le era refuzat. Egalitatea era inlocuita cu uniformitatea.” Asta m-a iritat un pic. Pina la “etalarea feminitatii”, e vorba de civilizatie si decenta. Pina la rujuri si tocuri, e vorba de apa calda si sapun. Care lipseau si pentru barbati si pentru femei. In rest, cele care voiau sa-si etaleze feminitatea o faceau, sa fim seriosi. Cu mai putin succes ca acum, e adevarat, dar stati linistiti, se vedea suficient diferenta fata de cele care nu alegeau “etalarea”.
Chiar autoarele au mixed feelings in privinta feminismului impus, de atunci. Ioana Ocneanu-Thiery se revolta ca si fetele erau obligate sa faca ore de atelier mecanic, cu o usoara sugestie ca era preferabil sa faca ore de gospodarie (iih, aceeasi autoare are impresia ca baietii se spalau mai rar – hm… depinde de baieti, la fel cum depinde de fete; eu n-am avut niciodata, niciodata!, vreun prieten care sa umble nespalat). Mihaela Ursa se revolta ca numai baietii invatau pe bune sa bata cuie, in timp ce fetele erau puse sa curete bancurile de lucru. Simona Popescu povesteste cu mila despre colegele ei de clasa, care au ales fuste roz in ultima luna de liceu (cind aveai voie sa porti altceva decit sarafanul bleumarin), in timp ce ea si o prietena alesesera negrul – atentie, pantalonii nu erau o optiune. In fine, ideea e ca motivele de nemultumire ale femeilor sint mai variate decit ca nu puteau sa-si arate nurii. Marea drama cu remaiatul ciorapilor (da! era o mare bataie de cap!) se explica si prin faptul ca se purtau fuste mult mai mult decit azi. La scoala sarafanul era obligatoriu, deci si ciorapii erau obligatorii. Eu, daca as fi putut alege sa-mi etalez sau nu picioarele, garantat as fi ales blugi 
(si picioarele mele aratau f bine).
Despre avorturi si lipsa contraceptivelor povestesc aproape toate autoarele. Doina Rusti are o marturie care pe mine m-a inghetat: un chiuretaj obligatoriu, fara ca ea sa fi fost insarcinata! Cred ca textul ei e cel mai tare, ca impact emotional. Pentru ca, in general, celelalte autoare vorbesc despre chiuretaje doar din auzite. Nu mai stiu care dintre ele spune ca tuturor le era frica sa-si inceapa viata sexuala. Frica sa nu ramina insarcinate. Si se intreba cum rezolvau baietii, destul de insistenti in general Situatie: cele mai fricoase rezistau, altele cedau dorintelor si faceau sex – dintre ele, unele ramineau insarcinate si pe urma avortau sau se casatoreau aiurea. Curve, comenteaza si in ziua de azi trogloditii care vad un film despre asa ceva. As vrea sa stiu cite dintre adolescentele din anii 2000 isi pastreaza eroic virginitatea. Ma refer la adolescentele care sint invitate sa faca sex, normal, nu la toate uritele .
Cel mai mult mi-a placut textul Alinei Radu. Avem cam aceeasi virsta, deci ma regasesc in situatia de la care porneste ea – un bairam. Exact asa era! Plus ca e atit de vioi si haios scris incit sint sigura ca povestirea aceea ar prinde si pe alti cititori, care n-au apucat bairamul comunist.
Va mai recomand povestea unei mini-revolte studentesti, din cauza a 7 (sapte!) portocale – conflict rezolvat prin interventia decanului (Sanda Cordos).
Ah, Adriana Babeti, Sarsanela! O femeie cade intr-o groapa de doi metri, pe intuneric. Reuseste sa sparga un singur ou din cofrajul pretios de care facuse rost prin cunostinte. Cum se cara o jumatate de porc, cu copita iesind din sacosa. Cum se incalzeste casa cu surcele furate din parc. Cum se povestesc romane unei vinzatoare, pentru alimente. Cum se etaleaza feminitatea, inhamata la propriu la o caruta, in trafic.
Volumul cuprinde texte semnate de: Adriana Babeti – Sarsanela; Anamaria Beligan – Halatul Veronicai; Carmen Bendovski – Lungul drum al comunismului catre sfirsit; Rodica Binder – Chiar asa?; Adriana Bittel – Servus, Reghina; Mariana Codrut – “Atunci am invatat sa renunt”; Sanda Cordos – Din umbra viitorului luminos; Nora Iuga -Scrisoare catre un prieten; Cerasela Nistor – Cerul negru-rozaliu; Ioana Ocneanu-Thierry – Eu, una, n-am suferit!; Simona Popescu – HoRor! Cool!; Iulia Popovici – X si Y; Alina Radu – O zi din viata Alinei Viktorovna; Doina Rusti – Ginecologii mei; Simona Sora – Bibliotecile spitalelor mele; Mihaela Ursa – O poveste de fata; Otilia Vieru-Baraboi – Aha. (copy/paste de pe situl editurii)
A scris si Ionuca.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
7 iulie 2008 la 5:17 pm
“In mod normal, o femeie poata sa decida singura daca doreste sau nu sa foloseasca rujuri, ciorapi de matase sau pantofi cu toc inalt, adica sa-si etaleze sau nu feminitatea. Dar in Romania simplul drept de a alege le era refuzat. Egalitatea era inlocuita cu uniformitatea.”
sa-si etaleze feminitatea… aici e cheia fragmentului. femeile etalindu-si feminitatea…
feminitatea aia care e intotdeauna in ele, ca un fel de simbure care trebuie descoperit, pus in evidenta. cu niste ciorapi de dama, de exemplu.
in comunism, ciorapii de dama lipseau iar acest lucru a ingradit feminitatea.
acuma femeile sunt libere pentru ca au la dispozitie o gama variata de rujuri. liberul arbitru la femei.
cine naiba semneaza prefata asta?! care barbat-auctor?
salut lucia t!
7 iulie 2008 la 5:20 pm
ma bucur foarte tare c-a aparut cartea asta! m-ar interesa si mai tare sa vad ce spun pustoaicele de astazi dac-o citesc…
realizezi ce sf trebuie sa li se para? m-ar amuza foarte tare sa vad daca percep ca atunci societatea te forta sa ajungi in situatii umilitoare, dezgustatoare, dureroase, penibile, iar acum sunt foarte multe femei care ajung in astfel de situatii exercitandu-si liberul arbitru…
7 iulie 2008 la 5:21 pm
@ sequada – e OK in general prefata. ca are si scapari, na, e totusi scrisa, vorba ta, de doi barbati
sau insemnarea asta e scrisa de o femeie 
salut!
7 iulie 2008 la 5:21 pm
@ capricorn – daaaaaaaaaaaaa
7 iulie 2008 la 5:32 pm
lucia t., eu iti spun, citind numai fragmentul pe care l-ai citat tu aici, am fost convins ca nu o sa pun mina pe introducerea asta in veci.
7 iulie 2008 la 5:34 pm
@ sequada – pai… ok, e in regula in ce ma priveste. adica inteleg reactia
7 iulie 2008 la 6:52 pm
luciat: Multumesc tare frumos! E cel mai misto lucru care mi s-a intimplat de luni incoace… ca ti-a placut bucata mea!
7 iulie 2008 la 7:20 pm
@ alina –
ma rog, n-am mai spus, dar incheierea cu saracu tata care zimbea la coada la 5 dimineata… asa vinovata m-am simtit! saracii parintii nostri
7 iulie 2008 la 7:28 pm
Si eu m-am simtit – dar nu atunci, bineinteles. Acu’ i-am dat lui taica-meu sa citeasca si l-am pindit, mai ales spre final. Nici n-a clipit, nu i s-a parut nimic dramatic. Parca i se parea si acuma cel mai normal lucru din lume.
7 iulie 2008 la 7:30 pm
@ alina –
pai sa-i spui ca altora li se pare dramatic
7 iulie 2008 la 7:59 pm
Nu joci cinstit: parca era vorba sa am EU ult cuvint (la ‘Bogatia’!)
PS ca sa nu zici ca nu e on-topic, na: n-am stat NICIODATA la coada, in comunism… ce-i drept, nu eram nici femeie
7 iulie 2008 la 8:25 pm
@ als – bine, daca asa am promis, acum am sters comentariul meu de dupa al tau, poftim. vezi ca ti-am trimis un mail
7 iulie 2008 la 9:52 pm
un mail?! hmm…
8 iulie 2008 la 2:45 am
luciat, mersi pt. recenzie.
In general, nu mi se pare motiv de mandrie ca nu ai stat la coada in comunism (pt ca motivele pt. care nu stateai la coada erau cah – parerea mea).
altfel, intr-adevar, femeile care voiau sa isi etaleze feminitatea, o puteau face. Cel putin, mama a facut-o – cu alergat dupa rujuri de bisnita, cu invatat sa tricoteze (erau unele variatiuni care se regaseau pe mama, pe mine si pe papusa mea
– acum e comic, atunci eram mandra ca avea papusa rochita diferita), cu mers la vecina sau matusa care stia sa croiasca. Trauma cea mai mare nu cred ca era lipsa cosmeticelor sau a blugilor.
Mai traumatizant e sa incalzesti apa de spalat pe aragaz si cand e gata, sa se inchida lumina, sau sa dramuiesti mancarea si sa aduni carne in congelator pt zile onomastice cu luni inainte. La fel, unele dialoguri si comportamente feroce de la cozi.
Pana una alta, avem amintiri amuzante si triste in acelasi timp, dar in mod cert colorate.
8 iulie 2008 la 9:01 am
N-aveam de gind sa mai intru (i-am spus si luciat-ei), dar just for the record: nu vad ce putea fi ‘cih’ in solutia de a plati in plus unor furnizori pt a obtine marfa fara stat la coada… era o economie de timp & nervi!
(q.e.d.)
ps si, pt ca nu-mi place sa ramin dator – gentlegiant, this is for u: sa stii ca aroganta de a te da mare ca asculti Gentle Giant este tot aroganta (in ce ma priveste, prefer Messiaen, Stockhausen & Cage…), iar mitocania – chiar provocata! – se cheama tot mitocanie
8 iulie 2008 la 9:59 am
Era cîh daca ‘furnizorii’ (ce eufemism de kakao) erau şmenarii din cauza carora stateai cinci ore la coada doar pentru a afla ca “tocma s-a termenat oole or, whatever”.
In alta ordine de idei, poate ca a venit vremea sa le ridice careva statuie si aprozaristilor, cu toate beneficiile care decurg d’aci – trafic, alea alea.
8 iulie 2008 la 10:07 am
mda, vad ca mitocaniile sint ‘au grand jour’, p-aici…
8 iulie 2008 la 11:11 am
ce e mitocanie in a ti se spune ca, procurand alimentele ” pe sub mana”, de la bisnitari (care de fapt vindeau marfa furata) contribuiai la situatia de cacao in care unii erau disperati sa cumpere oua pe cartele, iar altora li se rupea – ce li se rupea, ramane la imaginatia dvs. Nu e mare filozofie (astept lectia de filozofie).
doar daca nu aveati un prieten cu o ferma (hahaha – care existau bineinteles din abundenta).
8 iulie 2008 la 11:15 am
Nu mai conteaza, draga Domnule. Odata ce v-ati pus la dispozitie abilitatile de barometru al politetii si bunului simt, e limpede ca dezaxatii pusi pe şotii extravagante si savantlicuri derizorii isi vor lua rapid talpasita
8 iulie 2008 la 12:07 pm
Mitocania de a spune ‘aprozarist’, de pilda, cu o suficienta care se mai vrea si ‘sugubeata’?…
)
In al 2-lea rind (de fapt, primul), dind vina pe furnizori (deloc un ‘eufemism’, e cuvintul just), si nu pe tarele sistemului, nu demonstrezi decit ca sistemul insusi a lucrat bine la temelia ta (aia care va fi fiind…), facindu-te sa vezi/vinezi ‘smenarii’, zisi si ‘ilicitii’ – simpli intreprinzatori particulari in interiorul unui sistem de stat – sau pe cei care, de bine de rau, se descurcau cumparind la suprapret.
Problema era sistemul, nicidecum cei care reuseau sa se descurce la modul ‘liberal’… (asta ar fi ‘lectia de filozofie’
8 iulie 2008 la 12:16 pm
macar vedem ca dispretul pt ceilalti nu e recent.
Scuteste-ma cu discursul despre liberalism si tarele sistemului. E de 2 parale. Pun pariu ca te lauzi prietenilor ca ti-ai cumparat mobil ultima ora ieftin (si bineinteles furat) – ca om destept si intreprinzator.
pa!
8 iulie 2008 la 12:17 pm
@als: pai, aveam impresia ca ti-ai razbunat destul, stimabile. Eu n-am mai raspuns, lucia si-a sters mesajul de incheiere si ti-a lasat ultimele vorbe pe topic… tot dator ai ramas?
“Aroganta” ca ascult GG e prezumtia si deductia matale abuziva, asta-i nick-ul meu si gata, te-ai legat aiurea de ei cind nu i-ai ascultat (vorba vine) decit o data si ti-am zis ce cred despre cit te arati de meserias cind e vb de muzici… Da’ am vazut ca asta-i fasonu’ matale – rationalizezi aiuristic, iti ridici singuri mingea la fileu si-o bubui glorios dupa aia in terenul advers. Misto!
Cit despre compozitorii citati mai sus, mie-mi suna ca opera de name dropper… Oh, those happy few…
Cred ca Patrocle (catelul) a fost rolul vietii matale, nu incerca si Oscar Wilde cu laptop!
Lucia, scuze inca o data, promit ca nu mai postez neam in legatura cu ‘mnealui. Zau ca nu stiu ce i-a trebuit tot circul asta. Asa o fi intelegind omu’ ca face bine (=trafic). Parerea mea e ca te ajuta mult mai bine scriind de bun simt… O fi stiind prietenul Andrei Plesu ce face als-ul cind e singur acasa?
8 iulie 2008 la 12:21 pm
parca-n gimnaziu erau orele de atelier pe sexe, la liceu eram egali
8 iulie 2008 la 12:33 pm
lindabelinda, pariul e deja pierdut, dar vulgaritatea de a crede asa ceva e cistigata usor.
ps pe vremea aceea nu aveam timp sa ‘dispretuim’, eram mult prea ocupati sa supravietuim! ca sa-ti intorc vulgaritatea (de tip ‘salam cu soia’), as zice ca ai uitat, de cind ai plecat (in SUA parca?)
GG: imi pare rau ca iti ‘suna a name-dropper’, e problema celor care nu acorda prezumtia de gust si altora (in paranteza fie spus, din Cage am si tradus, so…)
8 iulie 2008 la 12:48 pm
@ als: asta e absolut ultimul mesaj pe tema asta.
Se pare ca tu ai uitat, considerand cu ce te lauzi. Nici macar rusine nu ai, considerand cati povestesc de cozi, etc.
Faza cu plecatul in SUA e la fel de ieftina ca si lauda cu prietenii aprozaristi si bisnitari (pardon, liber- profesionisti si intreprinzatori, pt ca “aprozarist” e cuvant vulgar si jignire).
Oh, da! inca ceva – daca citesc NY-er, nu inseamna neaparat ca sunt in SUA, cu atat mai mult cu cat the Economist e revista britanica. Bineinteles, plecatul asta nu e o crima sau un fapt rusinos, dar mai bine dam cu noroi in altii sa deturnam atentia de la faptul ca ne laudam ca eram smecheri si cumparam marfa furata atunci cand restul stateau la cozi.
La revedere, stimabile!
Umflare in pene placuta.
8 iulie 2008 la 1:14 pm
OMG, cita inflamare – se pare ca nu ti-a trecut iritarea statului la coada…
8 iulie 2008 la 2:01 pm
Ma simt dator sa intervin (in)voluntar in apararea D-lui Diriginte de (n)Eticheta. Multi isi procurau. Aia care nu isi procurau faceau rost pur si simplu
Sistemul de infometare nationala si-ar fi dat duhul cu mult inainte de ’89, daca o (insemnata) parte dintre noi n-am fi fost ghiftuiti (sanchi) pe cai laturalnice. Adica un fel de colaborationism impins pina la cea mai filosofica expresie a legaturii de patrunjel. Si, la drept vorbind, eu unul, de la o vreme, cu greu puteam imagina o satisfactie mai mare decit saptaminalele lupte intestine pentru o naveta de pepsi luata de la APROZARUL 
de pe Magistrala. Asta pina m-am prins ca aprozaristele iubeau lectura. Si uite-asa ajungea omu’ sa le vire pe sub şorţ din ce in ce mai minime moralii, doar pentru a obtine pretul corect la butelcuta de Vizovice.
Asa ca nu asta-i problema – daca aveai sansa sa te descurci, ti-era greu sa nu intri in hora asta a poftelor potolite (si intretinute) haotic.
Da’ sa fim seriosi – aprozaristele erau doar niste proaste care dadeau moraliile mai departe la dondoctor, “furnizorii” erau doar niste putori oportuniste (in cazul in care nu erau gainari sadea), iar restul de mutzuflenderi care participau voios la circoteca nu stateau nici ei foarte pe roze. De ce? Pen’ ca tocmai isi vindusera (si-asa) minimele moralii pe o sticla de vodca. Oameni nevinovati. Ca mine, ca Dl. Diriginte.
8 iulie 2008 la 2:25 pm
Mie cel mai mult îmi lipseau cărţile şi pâinea albă.
Nu ştiu cum era în Bucureşti, dar în provincie se găsea mai mult pâine neagră şi din aia amestecată, pâinea albă era o raritate. Îmi aduc aminte cu ce deliciu mă uitam la câte o felie de pâine albă, cum mâncam din ochi culoarea aia înainte să mănânc felia propriu zisă. Mi se părea aşa o minunăţie… După revoluţie nu mă mai săturam de pâinea turcească, ascuţită la capete, cu miezul ăla alb şi pufos.
Odată, pe vremea comunismului, am primit o napolitană învelită în ciocolată – o raritate pe vremea aia – şi am reuşit să mănânc din ea trei zile, ca să prelungesc plăcerea.
Cât despre cărţi, la un moment dat nu mai găseai în librării nimic nou de citit, numai literatură patriotardă. Simţeam că îmi moare mintea, pur şi simplu! Reciteam ca disperata cărţile din biblioteca părinţilor mei sau mai împrumutam cărţi cumpărate “pe sub mână” de la colegii de clasă. Culmea e că şi ei mi le împrumutau tot “pe sub mână”, adică fără ştirea părinţilor, care nu i-ar fi lăsat să înstrăineze din casă bunătate de capodopere luate pe bază de şpagă direct de sub tejghelele librăriilor!
8 iulie 2008 la 2:34 pm
@ linda – nu e recenzie, te rog
daca era recenzie trebuia sa spun mult mai multe lucruri.
da, si eu cred ca nu e nici un motiv de mindrie ca n-ai stat la cozi
nu e un motiv de mindrie ca ai depins de pile si cunostinte. n-am observat ca Adriana Babeti, de exemplu, care facuse rost de lemne prin pile, sa fi fost mindra ca s-a descurcat, fata de altii
@ gentlegiant – nici vorba sa-mi fi facut mie vreun bine!
@ white noise – da, ai dreptate, asa era! in gimnaziu trebuia sa croiesc un sort, la un moment dat, a fost si mai nasol decit sa pilesc dupa aia niste bucati de tabla
ca nu-mi iesea nici una, nici alta
8 iulie 2008 la 2:38 pm
o s-o sun pe Adriana sa-i bat obrazul la telefon ca nu e mindra ca s-a descurcat
8 iulie 2008 la 2:47 pm
@als: da, sunati-o pe “adriana” neaparat; imi aduceti aminte de prietenii mei actori care la varste cam de 25-28 de ani (acum vreo 8-9) vorbeau despre valeria seciu spunandu-i “vali”…penibil; doamna Seciu cred ca nici nu le zicea buna ziua, ca habar n-avea cine sunt
vedeti cum e cu ‘name-dropping’?
8 iulie 2008 la 3:00 pm
Adriana mi-e buna prietena, ma si citeaza in cartea ei despre Dandysm (‘name-dropping’, nu?
), asa ca e clar ca ai o problema de (auto)perceptie…
8 iulie 2008 la 3:05 pm
@ als – esti ceva de groaza! de groaza! nu conteaza cit de prieten esti cu unu sau cu altu. degeaba esti prieten cu “Adriana” daca simti nevoia sa ne epatezi si cu asta. citeste textul ei inainte s-o suni, eu atita iti spun
8 iulie 2008 la 3:10 pm
draga, e clar ca VOI TOTI aveti o problema de perceptie! eu NU o vad asa – o vad ca o chestie absolut normala sa-mi sun prietenii si sa vorbesc cu ei (mai ales ca ‘aside’-ul ala cu telefonu & obrazu era AUTOironic, DUH!
)
chestia cu ‘epatarea’ va priveste, este o perceptie, repet, gresita – si mi se pare aiurea. sincer, aveti un complex!
8 iulie 2008 la 3:15 pm
@ als – biiiiiiiiiiiineeeeeeeee, de acord, avem un complex, avem mai multe complexe, avem toate complexele, avem perceptii gresite, sintem varza. sun-o te rog pe adriana si zi-i ce vrei tu
8 iulie 2008 la 3:23 pm
Cind TOTI ceilalti au o problema de perceptie, singura intrebare care se mai poate pune este – do you smoke pot ALONE?
8 iulie 2008 la 3:30 pm
a fost amuzant la inceput, dar devine obositor. era vorba despre carti in povestea asta, da? nu despre cine cunoaste fiecare.
8 iulie 2008 la 3:30 pm
pt toata lumea – oameni buni, AlS cred ca e un tip OK, de fapt si de drept. doar ca vrea si reuseste sa fie antipatic. cred ca pur si simplu e o problema de comunicare pe undeva. si noi il zadarim, si el e incapatinat si tot asa, ies niste discutii din care nu se poate iesi
si care n-au rost, n-au farmec, n-au sens … n-au!
nu cistiga nimeni nimic din asta, sint fundaturi
8 iulie 2008 la 5:42 pm
Eu il cunosc pe Marius….
(Marius Brenciu) care v-a cinta in decembrie la Metropolitan Opera din New York!! Na, sic sic…voi cunoasteti pe cineva care v-a cinta la met??
8 iulie 2008 la 5:43 pm
vai…scuze…va cinta
8 iulie 2008 la 5:50 pm
iar eu stiu niste filme de razboi cu tipe care se culcau cu nemtii pt ciorapi de matase. tot atata ii iubeam si pe aia care dadeau spaga pe vremurile comuniste pt indiferent ce.
8 iulie 2008 la 5:57 pm
@ gopo – sa nu exageram. e absurd sa invinuiesti pe cineva ca nu s-a dus sa stea la cozi timp de 45 de ani pentru ca avea o sora la magazinul de brinza, de exemplu
sau sa invinuiesti niste parinti ca dadeau spaga pt lapte – si tot asa
exista un sistem paralel care functiona. oamenii nu sint eroi si nu pot fi obligati la eroisme
8 iulie 2008 la 5:59 pm
@luciat: stii cumva ce carti au mai aparut in seria asta? genul bunicii si asta? si cartea cu bunici a fost frumoasa foc; poate data viitoare cand vin in romania mai fac un raid:)
si als e sigur un tip ok, normal ca facem si noi pe smekerii sa ne luam de vedete…
8 iulie 2008 la 5:59 pm
@ gopo – tu nu ti-ai cumparat blugi de la bisnitari?
8 iulie 2008 la 6:00 pm
bine, sa il lasam pe ala cu sora si pe aia cu copii. raman o gramada de altii, eroii negativi, curvistinele:).
8 iulie 2008 la 6:00 pm
@ capricorn – sint multe! nu stiu daca e o serie, dar au tot aparut, sa mai zica cine mai stie ca eu ma duc sa fac un dus
8 iulie 2008 la 6:01 pm
@ gopo – curvistinele? te referi la prostituate, presupun. surpriza: prostitutie exista si acum, ba inca si mai si
8 iulie 2008 la 6:04 pm
nu, nu mi-am luat. am primit unii cadou pe la 18 ani de la un iubit marinar, care nu ma mai putea suporta in aceeasi pereche de raiati si vreo 2 tricouri, singurele haine in afara de uniforma.
8 iulie 2008 la 6:06 pm
prostitutia e foarte ok , dar cand te lauzi ca era pt ciorapi de matase…
8 iulie 2008 la 6:07 pm
@ gopo – aoleu, aveai un prieten marinar? misto, de invidiat pe vremea aia. da’ nu puteam toate sa avem prieteni marinari, iarta-ne si pe noi, astelalte, care eram nevoite sa cumparam de la bisnitari fara principii
8 iulie 2008 la 6:36 pm
chiar n-am vrut sa ma leg de blugii la bisnita. (chiar daca voiam blugi, nu as fi avut bani pt ei. )
pare exagerat, poate si e, dar cand citeste cineva tanar pe aici pe blog as vrea sa stie ca nu e o chestie cu care sa te lauzi, suna rau de tot. in ochiii celor care au stat la coada, care nu au murit toti inca si pt care amoralitatea nu e asa de cool, s-a facut de cacao.
ci de unii care se lauda ca nu au stat la coada. niciodata. imi suna aproape la fel ca si colaborarea cu nemtii, asta voiam sa zic, daca tot comenteaza filme poate intelege si el mai bine cam ce fel de declaratie a facut. m-am ambalat si am pierdut sirul , dar cam pe aici voiam sa ajung
8 iulie 2008 la 6:42 pm
@ gopo – na ca-i iau apararea lui als
o fi vrut si sa mai taie din patetismu cu care ne dadeam toti eroi ca ce-am mai stat noi la cozi si-am suferit
a facut si el misto de noi, asa, un picutz mergea, pe bune
inteleg ce vrei tu sa zici, altfel
si suna rau, dar e valabil pt multa lume: chiar daca am stat la cozi, sa fim seriosi, ca toti colaboram din greu la sistemu paralel – printre altele, de asta e scirbos comunismu asta afurisit, ca te obliga sa faci de-astea, nu puteai sa rezisti, chiar nu puteai!
textul adrianei babeti e foarte misto. spune exact cit se umileau oamenii pt orice, si cit de tare conta sa ai carne si ce-ti mai trebuia, nu mai stateai sa te dai erou
8 iulie 2008 la 6:43 pm
@gopo: mersi
. asta m-a scos din tatani si pe mine.
8 iulie 2008 la 6:50 pm
iar blogu lui luciat ramane marturie:)…
8 iulie 2008 la 6:52 pm
deci pe bune, nu fiti nesuferiti, cititi si comentariul meu, da?
8 iulie 2008 la 6:57 pm
si in veci de veci or sa vada toti ce a zis, ce bine imi pare
dzeu nu bate cu paru;)
8 iulie 2008 la 7:05 pm
ma ignorati pe propriul meu blog – biiiiiiiiineeeee
8 iulie 2008 la 8:43 pm
“Totalitarismul ne este prezentat de cele mai multe ori după o logică a asediului ca un regim impus prin represiune unei societăţi aflate într-o permanentă, deşi discretă, stare de refuz. Datele disponibile astăzi indică însă că represiunea pare să nu fi jucat rolul politic central care-i este îndeobşte atribuit. Astfel, chiar îndelung discutatul deceniu 1950-1960 nu a fost marcat decît în chip marginal de represiune(…)vom putea clasa în categoria celor afectaţi de represiune în diferite grade nu mai mult de 1.500.000 de persoane, sau maximum de 8% din populaţia totală”
“Au fost românii «reeducaţi», au fost ambiţiile şi dorinţele lor tipizate, uniformizate, nivelate?”(…)
“N-avem nevoie să organizăm ample anchete sociologice pentru a constata ceea ce se vede cu ochiul liber: o societate dominată de un comportament individualist, în care Dreptul este obiect al deriziunii, în care normele există doar pentru a fi nesocotite, în care singura regulă unanim respectată este «a te descurca», de obicei cu orice preţ, în care nimic nu trece drept ireparabil, în care nici un gest nu este socotit într-atît de grav încît să atragă după sine pierderea demnităţii celui care l-a comis, pentru că nu există o listă de valori şi bunuri simbolice care să se bucure, în practica socială, de un asentiment general”
Daniel Barbu
8 iulie 2008 la 8:59 pm
@ dan sociu
“Se pare ca natiunea noastra, oricite greseli va fi facut in trecut, are acum o noua sansa de a face lucrurile mai bine. Nu putem decit sa le dorim acestor tineri sa izbindeasca”.
Kazuo Ishiguro
o singura intrebare: comparativ cu altii, “romanii” s-au comportat mai jenant sau mai onorabil? (apropo de citatul din Daniel Barbu)
8 iulie 2008 la 9:56 pm
in februarie ’88, intr-o seara cand s-a stins, ca de obicei, lumina in camine, studentii din iasi au facut o manifestatie pe cinste, sute de studenti, cerand nu “jos ceausescu” ci “apa sa ne spalam /si lumina sa-nvatam”. nimeni nu a disparut, doar vreo cativa repetenti au fost dati afara (si nu dintre cei care participasera). unii profi ne-au pupat, altii ne-au mustrat, atata tot. apoi am avut caldura si apa calda pe borate pana la revolutie, pe cand tot orasul suferea. un mosulic ne-a zis: strigati si pt gaz!” ma intreb si acum ce s-ar fi intamplat daca ar fi venit atunci din balcoane in strada. atunci sau mai devreme.
8 iulie 2008 la 10:08 pm
pardon, februarie 87
8 iulie 2008 la 10:36 pm
Exemplarul meu e pe drum, sper sa ajunga la timp, adica inainte ca eu sa parasesc Romania.
N-am gasit insa cartea lui Marian Coman.
9 iulie 2008 la 12:34 am
cartea mi se pare interesanta, voi incerca s-o cumpar cand mai ajung in ro
iar insemnarile tale sunt obiective si de bun simt. mi-a placut, zau
9 iulie 2008 la 8:25 am
gopo, te bucuri aiurea ca o sa se ‘vada in veci de veci ce a(m) scris’ aici (vezi postarea 8 iul 6.57 pm) – am de gind sa spun EXACT ACELEASI LUCRURI (si inca multe altele, inca si mai antipatice!) in cartea pe care o scriu – dar n-o vei citi, pt ca e pt cei 15 la a caror parere tin…
dar nu ma-ndoiesc ca vei auzi, pt ca exista si presa orala
si inca ceva > apropo de comparatia intre cei care cumparau la negru si colaborationistii nazisti: cuvintul ‘enormitate’ iti spune ceva? (nu te grabi sa-mi raspunzi, e o intrebare retorica…)
9 iulie 2008 la 9:41 am
@ caprikorn, legat de antologii de genul asta. Eu stiu patru pana acum:
- Cartea cu bunici – Humanitas
- Racani, pifani si veterani – Humanitas (despre viata in armata)
- Ce inseamna comunismul pentru mine – Curtea Veche (eseuri scrie de copii)
- si asta.
Pare un trend care a prins si mi se pare util. Pune in valoare povesti personale bine scrise intr-un proces de restituire istorica si morala. Vorba aia, citim ca sa stim ca nu suntem singuri. Mai citim si ca sa stim ca nu am fost.
9 iulie 2008 la 12:03 pm
@caprikorn
Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir:
* În căutarea comunismului pierdut (Editura Paralela 45, 2001)
* O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H-R. Patapievici (Polirom, 2004)
* Explorări în comunismul românesc vol.1 (Polirom, 2004) şi vol.2 (Polirom, 2005).
Cred că și romanul lui Cezar Paul-Bădescu, Tinerețile lui Daniel Abagiu, are niște istorii personale interesante în sensul în care întrebi tu.
9 iulie 2008 la 12:22 pm
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=1054&nr=2004-08-03
Cartea roz a comunismului – foarte foarte misto, linkul e prima chestie care apare pe google la un search.
F misto, insa promovare ioc.
9 iulie 2008 la 12:28 pm
Cartea roz n-am citit-o
“Anii 80 si bucurestenii”, facuta de Irina Nicolau (cred ca si altele)
“Cum era? Cam asa… Amintiri din anii comunismului [romanesc]“, la Curtea veche (o am dar n-am citit-o)
9 iulie 2008 la 2:30 pm
als, cartea aia (de care pe noi ne doare in pix), fiind pt 15 oameni, nu ramane marturie ca te faci de cacao, iar blogul da, pupa-l-as. ma bucur cand colaborationistii se fac de cacao si nici macar nu isi dau seama. te numesc asa ca poate ti se dezvolta si tie intuitia si pricepi comparatia, desi e slaba nadejde, stim cu totii.
9 iulie 2008 la 2:34 pm
@ gopo – mai, nu, nu poti sa compari pe cei care cumparau la negru cu colaborationistii nazisti. in nici un caz.
si mai are dreptate als la o chestie (nu verific ca mi-e lene, dar cred ca asa a spus): nu oamenii care cumparau prin pile sint de invinovatit, ci sistemul comunist care te obliga la asa ceva – pe bune
9 iulie 2008 la 2:51 pm
e o discutie grea de tot, cine era vinovat, oamenii sau sistemul. e foarte simplu sa zici, oamenii erau vinovati sau sistemul era vinovat. mai complicat ar fi fost sa vezi ce se intampla cu sistemul cand oamenii nu colaboreaza aproape toti. ceea ce n-o sa se intample daca susitnem ca oamenii sunt slabi si nu pot face nimic. daca coboram standardul pt fiecare dintre noi jos de tot, bolovanii or sa tot vina peste noi.
9 iulie 2008 la 2:56 pm
@ gopo – da, e complicata rau – vezi si comentariul lui uv de mai sus
totusi, sa nu uitam ca a durat 45 de ani! nu 2, nu 4, nu 10
stii chestia aia cu broasca pusa incet la fiert, ca nu mai reactioneaza…
9 iulie 2008 la 3:02 pm
Aceasta carte intra pe locul 1 pe lista mea de ‘must read’ din vara asta. Multumesc, Luciat. Am citit doar Servus Reghina in Orizont ceva timp in urma – mi s-a parut extraordinar. Cum sa nu fie asa cand e vorba de comunism si, pe deasupra, de femei (ca ele sunt de doua ori mai afectate de sistem, numai daca ne gandim la avort…, fie atunci, fie acum).
“o singura intrebare: comparativ cu altii, “romanii” s-au comportat mai jenant sau mai onorabil? (apropo de citatul din Daniel Barbu)” Luciat, m-am nascut in fosta URSS, prea tazriu ca sa inteleg, 1983, dar din cate stiu, aceleasi lucruri se practicau si in Ucraina (de unde sunt eu). Eu cred ca Adriana Babeti o spune cel mai bine in aceasta carte (dupa cum vad din cometarii) cum era. Si pe Adriana Babeti nu poti sa nu o crezi.
Imi place blogul tau
Imi fac drum spre el zilnic.
9 iulie 2008 la 3:07 pm
@ aliona – da, Adriana Babeti spune o poveste… care trebuie citita – si Alina Radu o alta poveste, despre alta generatie – s-o crezi si pe ea, ca declar si eu, pe propria-mi raspundere, ca e de crezut
(vezi ca ti-am corectat ceva in comentariu, ca ai gresit
– corect era “blogul tau”)
9 iulie 2008 la 3:39 pm
Aha! Bine
.
9 iulie 2008 la 4:27 pm
@ zamolxis – multumesc!
10 iulie 2008 la 2:07 am
Nu mi se pare nimic complicat. Cetateanul comunist – nascut, crescut in comunism, e slab. De ce, pai finca ii sint predate si dup’aia cultivate asiduu slabiciunile. Pina invata sa si le cultive singur
Eh, si daca nu eram pe un blog cu staif, ziceam direct ca cetateanul comunist e de cacat, asa cumsecade cum e el. Iar abaterile – accidentele pe care le afli de acolo, din istorie – nu fac decit sa intretina mizerabila iluzie ca n-a fost dracu’ atit de negru. Cetateanul comunist nu devine colaborationist. Cind i se inmineaza buletinul el este deja colaborationist, chiar daca mai miriie din cind in cind. Ori, in conditiile astea e impropriu sa-l numesti colaborationist, pentru ca el este, nu-i asa, Colaborationistul.
10 iulie 2008 la 2:45 am
am ras cu pofta, ykoo, gandindu-ma la urmarea cu cetateanu capitalist, cel cu coloana dreapta
si-acuma iar rad, ca mi-am adus aminte de o ecranizare a “scrisorii pierdute” cu personaje din capitalismu recent
10 iulie 2008 la 2:48 am
Hm, asta ar fi o monocromie de tip alb-negru. Eu insa ii vad pe ambii in tonuri de gri. Sau de maro, cind ma ia gura pe dinainte.
10 iulie 2008 la 2:51 am
pardon, punere in scena, nu ecranizare.
10 iulie 2008 la 2:22 pm
@jo, m: multumesc frumos, stiu ce sa caut;
@uv: imi pare bine sa te vad (citesc) din nou!
10 iulie 2008 la 3:34 pm
@ capricorn – da’ mie ce bine-mi pare ca o vad/citesc din nou!
n-am zis ca sa n-o ia la fuga 
11 iulie 2008 la 2:35 pm
Desi nu prea am timp pentru citit (sa fie doar o impresie? posibil), cartea de care ai vorbit acum ma atrage foarte mult. Am sa o caut cat de curand.
Nu am prea multe amintiri din perioada comunista, dar sunt foarte curioasa. Am auzit multe povesti, dar se pare ca inca nu m-am saturat de ele.
11 iulie 2008 la 3:57 pm
@ junior – ma bucur ca te atrage. ca merita, dupa parerea mea
11 iulie 2008 la 4:49 pm
luciat, vroiam sa te intreb daca textul norei iuga ti-a placut. ea era cam intristata zicea ca nici un critic nu s-a referit la textul ei care ar fi cam “altfel” chiar si ca tematica decat celelalte. sunt curioasa.
11 iulie 2008 la 8:01 pm
@ miruna – sint un pic grabita acum, raspund mai tirziu, nu te supara
12 iulie 2008 la 12:24 pm
@ miruna – pai, textul Norei Iuga e OK, dar nu prea mi se pare la tema. e despre chestii culturale, despre intelectuali, despre atitudini etc. prea putin despre femei si ce-au trait ele. si e general, nu e cu vreo experienta personala. eu cautam in carte altceva, mai putin eseistic – ai vazut ce mi-a atras atentia
14 iulie 2008 la 2:12 pm
[...] tot posturi despre femei si feminitate in trecut (adica inainte de Revolutie) si in prezent, in amintiri si impresii…foarte diferite dar e singurul fir rosu ce mi-a ramas dupa un tur pe nu stiu cite [...]
17 iulie 2008 la 3:07 am
la piata aia neagra poate cel mai pacatos aspect a fost ca acoperea oarecum nevoile unora, chiar a multora, si, acoperiti fiind, “pacatosii” nu reuseau sa mai reactioneze si sa se mai revolte.
17 iulie 2008 la 3:59 pm
@ uv – piata exista intotdeauna. daca n-o lasi sa fie alba, o sa fie neagra. asta e
2 septembrie 2008 la 11:31 pm
Si mie cel mai mult mi-a placut textul Doinei Rusti. Cutremurator! Nu mi-ar fi trecut pin minte ca un medic poate sa faca asa ceva.
Si iar la textul Adrianei Babeti nu stiam sa rad, sau sa plang.