Terorism de cititoare

O inmormintare

Nina Berberova, Doamnele din Sankt-Petersburg, trad. Margareta Sipos, Humanitas, 2006

Zece povestiri ca asta adunate intr-un volum ar da o carte normala, deloc groasa. Numai ca sigur nu o citeam eu acuma, cind cautam ceva miiiic, miiic, pe masura neuronului meu drept, si-asa subtiat de caldura (neuronul sting se ocupa cu eroism de cartea lui Alexandru Matei, sper ca saptamina asta o da gata, tineti-i pumnii daca va sint cit de cit simpatica).

Da, iar n-am mare lucru de zis. E foarte misto. Caldura sufocanta intr-o pensiune de undeva din Rusia, la 20 de verste de cea mai apropiata gara. Departe, la Sankt-Petersburg, a inceput Revolutia. Doamnele, domnisoarele si domnii fac conversatie. Clisee, sperante absurde, inutilitate, oameni mici pe marginea unei prapastii pe care n-o vad. Pe urma, dintr-un cosciug confectionat in scirba de un taran, incep sa picure zemuri gretoase, in timpul slujbei de inmormintare. Si pe urma, cind sa acopere groapa, incepe ploaia. Si pe urma… sintem pe fundul prapastiei, in scena finala.

N-am fost la Pompei, dar cred ca e cam acelasi lucru. Prapadul venit peste oameni marunti, care-si vad de treburile lor insignifiante. Foarte bine scris, foarte echilibrat, fara implicare emotionala – doar la sfirsit, cind e o exclamatie care pica destul de brutal (mie nu mi-a convenit).

Ma bucur ca am citit-o. Inevitabil, vad “maica Rusie” in cadavrul care se lichefiaza inainte de ingropare. “Minciuna e totul… Mama nu mai e, mama nu mai e! Si cind era, era complet inutila, ba chiar ne stinjenea atunci cind eu si Leonid Leonidovici…”