La moartea mamei
Peter Esterhazy, Verbele auxiliare ale inimii – introducere in beletristica, trad. Anamaria Pop, Curtea Veche, 2007
Experiment. Paginile nu sint numerotate (sint 61, le-am numarat eu), au chenar de ferpar, pe fiecare sint doua texte: sus unul cu caractere normale (enervant de mici), jos unul cu majuscule (citate din alti scriitori, probabil prelucrate si, fireste, fara sa ni se spuna care de unde e). O pagina e neagra si in mijlocul ei, cu litere albe, un singur rind: “Sint arama rasunatoare si un chimval zanganitor. Putrezeasca toata lumea. Va urasc.”
Sa fie sanatos Esterhazy, ca eu altceva nu cred ca mai citesc din el. Verbele… porneste de la moartea mamei. Din cite am inteles, ar avea un fel de pereche, un roman de 800 de pagini despre tata. Si ar mai fi unul, scris dupa ce autorul a aflat ca tatal lui colaborase cu Securitatea. Nu ca nu mi-a placut, dar 800 de pagini… in stilul asta… n-o sa am in veci de veci atitia nervi si atita rabdare.
La inceput fiul vorbeste despre inmormintarea mamei, realist si demitizind si concentrat pe reactii personale, in care se vede pe sine facind fata evenimentului “moartea mamei”. O gramada de lucruri adevarate, pe care probabil le traieste orice om obisnuit sa se vada si dinafara in “situatii” – discrepanta intre comportament, tipic sau nu, si emotii, suficient de puternice sau nu. Se stie: la moartea mamei plingi, suferi – dar iti si alegi o cravata care sa te puna la adapost de birfe la inmormintare etc. Cam cum face Cezar Paul-Badescu in privinta iubirii, asa face Esterhazy in privinta mortii – daca nu tinem cont de stil, ceea ce e aiurea, da’ ne poate ajuta sa fim scurti si sa nu postam kilometri pe blog 
Pe urma, rocada: mama e cea care vorbeste despre moartea fiului. Salt in absurd, in ce-o fi. Nu prea absurd, de fapt, ca e cu devorare si canibalism – travaliu de doliu, plus reconstituirea scenei originare, s-ar zice, aceea a conceperii lui – blabla, vezi psihanaliza. Asta faci cind iti moare cineva, pina te linistesti la loc: canibalism (e foarte adevarat, am aflat-o pe pielea mea, mult timp am avut visuri despre care scriam prostii in jurnal, pentru ca mi se parea ca sint visurile altcuiva, nu ale mele; chiar simteam ca a venit in mine altcineva ca sa-si viseze visurile – psihanaliza asta nu e deloc, dar deloc, inutila, sint carti care merita citite, cu virf si indesat). Sigur ca e mai complicat de atit, la Esterhazy, dar aici mi se pare ca este punctul de pornire.
A durat pina m-am prins cum e cu schimbarea asta din roman, pagini intregi la care m-a durut capu’ si am continuat doar pentru ca stiam ca nu mai am mult si termin cartea. Spre final e o revenire brutala in realitate, cu scene grotesti de pe patul de moarte (fiul isi ajuta mama sa mearga la toaleta; trec amindoi pe un hol de spital pe care zac bolnavi, invalizi, inclusiv un proaspat cadavru – brr!).
Normal ca e tare si ca merita. Mai e si halucinanta pe alocuri, cu pasaje obscure, cu sacadari de verset etc. Da’ daca avea 800 de pagini… dracu’ o mai citea. Nu, pardon, nu dracu’ ci oamenii seriosi, cititorii neinfricati, carora le urez, pe aceasta cale: mult succes!
A citit-o si white noise. Aici e un interviu cu autorul, realizat de Elena Vladareanu.
P.S. 1 Cred ca, de la unguri, n-am mai citit decit Tihna, de Bartis, si Luminarile ard pina la capat, de Marai. Din trei romane n-ai ce concluzie sa tragi, deci considerati asta doar o impresie trecatoare si intuitiva: se vede ca la ei psihanaliza a insemnat ceva!
P.S. 2 Da, de la Berberova mi s-a tras. E acolo o mama care moare si e ingropata? Este.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
12 iulie 2008 la 3:20 pm
mie mi-a placut cartea si nici traumatizata n-am ramas
, adica as mai citi Esterhazy, inclusiv Harmonia caelestis, cartea despre tatal lui. am si vrut s-o cumpar, ca-i sub 50 de lei.
12 iulie 2008 la 3:24 pm
pai si mie mi-a placut. si de cumparat poate-o cumpar si eu, daca zici ca-i ieftina. ca doar mai am o gramada de carti necitite prin casa
12 iulie 2008 la 5:00 pm
Mie cartea asta, citita in 1997, nu mi-a placut. Prea inzorzonata, dupa gustul meu. In plus, sabloanele avangardiste de gen “sa epatam burghezul” aplicate pe un asemenea subiect… Tot sunt curios, insa, cum e Harmonia caelestis.
Recunosc, ma cam irita si buna receptare europeana a unui tip care mie mi se pare un smecher inteligent. Insa e doar o prejudecata de-a mea.
12 iulie 2008 la 5:06 pm
@ r – hm, ba creca s-ar prea putea sa nu fie o prejudecata de-a ta, ca si eu m-am cam iritat cam la fel… macar pe alocuri. da’ e tare daca stai s-o descosi asa, sa vezi cum e facuta. si, de fapt, mie nu-mi displac smecheriile inteligente, desi nu ma dau chiar in vint
12 iulie 2008 la 10:43 pm
@luciat – Corecta mi se pare si mie impresia despre Verbele auxiliare… Dupa ce cartea asta m-a dezgustat bine de maghiari contemporani, mi-a cazut in maini Mica pornografie maghiara. Ei da, altceva. Lectura nu mai era suferinta, autorul avea un humor remarcabil, ba chiar mi s-a parut ca detectez un ton personal al lui, intre Kundera si Hrabal. Acelasi experimentalism, mai bland insa acum, si ceva in plus. Poate ca Mica pornografie… e o introducere mai buna la Esterhazy, de care acuma m-am apropiat. Am inceput Harmonia Coelestis, am citit deja vreo suta de pagini. Culmea, luciat: merge! E drept ca, dintr-un accident, iar nu din snobism, eu parcurg o traducere in egleza… Nu stiu cum traduce Anamaria Pop, insa versiunea romaneasca la Mica pornografie… (tr. George Volceanov) era, pe portiuni, cam indigesta, si ma tem ca nu intru totul din vina autorului.
@ r – Poate ca Esterhazy nu-i decat un smecher inteligent – dar cine a mai avut geniu in romanul european de la Musil incoace? (Radu, eu chiar astept un raspuns!)
13 iulie 2008 la 12:03 am
De-i pe-asa de ce s-o cumperi? Si chiar,de ce ai cumparat-o,de obicei la o rasfoire atenta iti dai seama de stil,subiect,personaje.Nu sunt de acord nici cu ideea ca trebuie dusa pana la capat. Am o serie de romane seduse si abandonate.Pur si simplu nu erau scrise pentru mine.
13 iulie 2008 la 12:39 am
sa cititi O femeie de esterhazy,e mult mai misto decat verbele…
si inca un nume : gyorgy dragoman-regele alb.faina.
dar mie tot tihna mi se pare cea mai misto carte a unui maghiar
13 iulie 2008 la 8:15 am
ei, nu pot sa cred ca din unguri ti-a scapat “baietii din strada pal”
13 iulie 2008 la 11:23 am
@ygrec: Ma asteptam sa ma intrebi cine a avut geniu de la Blecher incoace
Nu stiu, vorba aia, la geniu nu ma pricep. Dar ce ne opreste sa vorbim si lucruri la care nu ne pricepem si pe care nu le pricepem? Deci: daca pe Broch il pui la “ante Musil” sau la contemporani cu el, atunci il lasam deoparte, desi el era suspect tare de geniu. Despre Kundera si Hrabal pomenesti chiat tu – insa Kundera se apropie de geniu doar in “Gluma”, “Nemurirea” si in “Eduard si Dumnezeu”, iar Hrabal in “L-am servit pe regele Angliei” si in “Milioanele arlechinului”. (Insa cine e genial tot timpul? Goethe ar fi fost genial fara “Faust”? Dar Hesse fara “Jocul cu…”? Poate ca, daca esti o data genial, esti tot timpul.) As raspunde, fara pic de gluma, Cartarescu, insa n-are suficient umor ca sa fie chiar genial. Radu Petrescu are umor, dar e prea reflexiv, geniul, nu-i asa, scrie wie die Vogel singt (ce placut e sa zici prostii cu atata aplomb, incep sa-l inteleg pe un recent autor de experimente de pe blogul Luciei).
Deci, ca s-o iau a la Pristanda, cu siguranta, nici un francez autor de noi romane sau de noi noi romane nu e genial, iar despre Hbq sau Bgbd, ce sa mai vorbim. (Yourcenar e doar talentuoasa.) Dintre nemti, Grass e. La italieni si spanioli nu ma pricep. Dintre cehi, am zis deja. Polonezii sunt poeti. Ungurii – poate Bartis, poate Dragoman, mai e de vazut. La albanezi, Kadare nu. La noi, poate Carta, poate Radu Petrescu (MHS are geniu de lexicograf, nu stiu daca si de romancier). A, sigur are Pavic, dintre vecini. Dintre britanici, s-ar putea sa aiba un tanar netradus la noi, pe care Irvine Welsh il revendica drept discipol, desi tanarul e clar mult peste el – e vorba de Nial Griffits.
Deci mai nasc totusi genii in tarisoara noastra europeana, nu, dragul meu Ygrec?
13 iulie 2008 la 11:33 am
I-am uitat pe rusi, dragii nostri europeni din Est. Ei au prea mult geniu. Venedikt Erofeev are sigur. Restul pletorei optzeciste, de la celalalt Erofeev la Sorokin, e alcatuita din salangeri cat se poate de seriosi. Deci se cade sa-i trecem in catastif.
13 iulie 2008 la 12:49 pm
Ei, hai, la italieni sa-i numaram pe Italo Calvino si Pasolini (in nici un caz Eco, ce sa mai zic de Tabucchi). Si gata, oprim recensamantul, ca dupa aia incep sa ma mir cu cate genii sunt contemporan.
13 iulie 2008 la 1:32 pm
@ ygrec – o sa citesc si Mica pornografie, probabil, daca apuc, da. Anamaria Pop mi se pare f OK, cred ca tot ea a tradus si Tihna si i-a iesit f bine
@ milena – si eu am, slava domnului, o multime de romane abandonate
unele or fi fost cu adevarat nasoale, la altele oi fi gresit eu ca n-am avut rabdare. trebe si rabdare ca sa te prinzi. nu e vorba numai de cum reactionezi la citeva pagini. iar cititorii merg pe bijbiite destul de mult, so it goes 
asta nu e o carte proasta, in orice caz, merita. si nici n-am rasfoit-o deloc in librarie, pt ca oricum voiam sa-mi fac o idee despre Esterhazy, chiar daca ar fi fost sa fie o carte proasta
@ george – da, si mie mi-a placut mult Tihna. si mi-a placut si aia de Marai
@ anot –
nu stiu daca am citit-o sau nu, s-ar putea sa nu
@ r – nu ma bag in discutia despre genii. decit poate sa spun ca deloc nu-s de acord ca daca ai avut o data ai tot timpul. asta si pt ca am scris azi o insemnare cam pe tema asta. pe Eco nici eu nu l-as baga la categoria asta, in nici un caz. da’ ce-i aia geniu?