Fericirea
Rasfoit numarul recent din “Dilema veche” despre fericire. Citit tot interviul luat de Marius Chivu lui Bogdan O. Popescu, neurolog (cu un CV care pe mine m-a impresionat). E si poet – acum poate ca o sa citesc si o carte de-a lui. In interviu vorbeste in calitate de neurolog si mi-a placut foarte mult, chiar daca nu spune nimic extraordinar. Cu fericirea lucrurile stau cam asa:
“Intr-o stare continua de fericire n-am mai avea motive sa ne reanalizam activitatile, sa ne facem proiecte, sa fim creativi. S-ar produce exact acelasi tip de efect ca in cazul celor care cad in depresie si nu mai sint interesati de nimic. Cind fericirea si starile depresive nu se succed, iesim dintr-o stare de normalitate a fiziologiei creierului.”
“Fericirea nu este nicidecum un obiectiv in sine, fericirea este un proces individual, un stimulent, nu un scop. Starea de fericire nu este starea cerebrala perfecta. Din punct de vedere neurologic, starea perfecta inseamna receptivitate maxima plus creativitate maxima.”
“Da, cred ca fericirea se poate invata, dar nu din carti sau reviste. Apropierea, insotirea cu oameni de spirit, cu caractere puternice, asta ajuta intotdeauna.”
“Daca am incerca, totusi, sa ne imaginam un tipar de viata fericita, atunci am alege, asadar, un loc din sud, cu mult soare si in mijlocul naturii, o slujba creativa, cu salariu mare si aducatoare de placere, sa faci miscare, sa fii sanatos si indragostit…
Sa fii indragostit din cind in cind, sa ai o viata variata, sa calatoresti si sa cunosti tot timpul lucruri noi… Alternanta starilor e extrem de importanta. Avem nevoie de elemente noi si de variatie prin care sa evitam monotonia vietii. Nimic nu e bun incontinuu.”
Ce usurare sa dai peste un om care vorbeste clar, fara fitze, si stie despre ce vorbeste! Oare ce fel de poezie scrie?
(Sint in Finlanda, cu morarul lui Arto Paasilinna – firesc dupa Nigeria, nu?)
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
18 iulie 2008 la 2:48 pm
Ba spune ceva extraordinar: cum ca fericirea nu este starea cerebrala perfecta! Eu una nu m-am gandit niciodata la asta, dar acum ca aflu mi se pare … coooool!
In timp ce receptivitatea se pare ca este o stare perfecta! Asta mi se pare si mai cooool! 
Am sa cumpar si eu Dilema saptamana asta
18 iulie 2008 la 2:50 pm
@ raluk68 – da, poate ca e extraordinar. doar ca eu stiam asta, ca am fost si eu fericita uneori
18 iulie 2008 la 2:55 pm
imi pare ca te dezamagesc dar individul imi este cunoscut si imi repugna. si nu vorbeste invidia. ca medic este un neprofesionsit, ca cercetator are ambitii mari si realizari putine. sistemul sa fie singurul de vina pentru slabele nooastre progrese in domenilu geneticii? ma indoiesc. medicii uneori au talentul sa para interesanti si cand spun platitudini. intr-adevar si scrie, a aparut la un moment dat si pe tvr cultural intr-un colaj despre poetii optzecisti.
18 iulie 2008 la 3:03 pm
@ sal – nu stiu, nu ma pricep. as fi zis ca daca e seful laboratorului de medicina moleculara de la institutul national victor babes si secretar general al societatii de neurologie, e macar OK. oricum, sint in continuare impresionata de interviu, precum si de ideea de neurolog – poet
in plus, daca il cunosti si iti repugna parca nu prea suna obiectiv ce zici. despre oricine exista pareri de tot felul, e normal
18 iulie 2008 la 3:13 pm
eu cred ca esti obiectiv tocmai cand cunosti subiectul dar pastrezi distanta, ceea ce fac
si vorbesc din pozitia de insider din pacate.
18 iulie 2008 la 3:19 pm
@ sal – inteleg. dar, cum eu sint foarte outsider, trebuie sa iau in calcul toate posibilitatile ca sa-mi fac cit de cit o parere. eventuala ta subiectivitate este una dintre aceste posibilitati. n-am cum sa reactionez altfel, in lipsa de alte informatii – este parerea ta, colorata emotional (iti “repugna”). in orice caz, tu ti-ai spus parerea
altfel, despre fericire ce zici?
18 iulie 2008 la 3:41 pm
fericirea pentru mine se rezuma simplu: libertatea asumata, provocata, recuperata, libertatea ca stare de spirit, ca model de fiintare. subietele mari trebuie abordate cu rezerva, sfiiciune, modestie, nu?
18 iulie 2008 la 4:08 pm
@ sal – da, cam asa ar trebui abordate
pt mine fericirea e atunci cind esti fericit 
si iti dai seama ca neavind o definitie mai clara nici n-am cum sa caut fericirea 
da’ mai dau de ea din intimplare, e misto
18 iulie 2008 la 4:10 pm
Poate ca fericirea nu e o stare cerebrala perfecta fiindca ne tot gindim in acelasi timp ca nu o sa dureze prea mult?
18 iulie 2008 la 4:23 pm
@ anca c – nu de aia, ci fiindca nu ne mai gindim la nimic altceva, ceea ce reduce muuuult si receptivitatea si creativitatea
18 iulie 2008 la 4:29 pm
stiu, am inteles si eu ideea
…dar ziceam ca din pacate nu poti sa fii intr-o stare perfecta, beata (cu accent pe e), nici macar cind esti complet fericit si sa nu te gindesti ca starea ta de fericire probabil n -o sa dureze mult…Si binenteles ca reduce mult si creativitatea si receptivitatea (parca cele mai bune opere se creeaza cind esti nefericit 
…) si cind esti fericit esti in bula ta, izolat in fericirea ta…nu-ti mai pasa de ceilalti…
18 iulie 2008 la 6:14 pm
accent pe a, ai inteles…
…really, nu am vrut sa fac un banc… dar din pacate scriu intr-o maniera prea impulsiva si nu recitesc
18 iulie 2008 la 6:47 pm
sunt un poet care practica stimularea cerebrala profunda/ din constient si pana in adancul nucleului subtalamic/ cu versuri dau drumul miscarilor vaste din univers/ gravitatiilor ametitoare de ape, impiegatului de cutremure de pamant.// astazi cand se face poezie dintr-un singur cuvant urat/ si se citesc unele pe altele cutare mizerii/ m-am hotarat sa gandesc apasat pe cine se lasa/ si sa alerg cu picioroange de metafore multicolore prin ses. // suflu cu musonul peste caldura insuportabila a emisferelor cerebrale/ imi infig electrozii metalici in substanta alba de zapezi/ marchez cu silabe de jaratec lobul temporal// acolo unde imbatranim mai intai
deci uite asa scrie: constiincios, dupa specialitate, plictisitor, cu silabe de jaratec. data viitoare sa ne arati si un poet proctolog
18 iulie 2008 la 8:05 pm
luciat: iarta’ma, n’as vrea sa par carcotas, dar am o formatie de psiholog, si deseori in trecut am ramas contrariat de unele afirmatii medicale, deci cu legitimitate de “hard-science” – dar care, in realitate, amesteca destul de dubios borcanele obiectivitatii [ie: observatiei exterioare, detasate si verificabile] si subiectivitatii [ie: judecatilor de valoare, individuale si discutabile]. faptul ca un tip e somitate in domeniul sau, de multe ori nu’l impiedica [ba chiar il incurajeaza] sa se hazardeze in afirmatii fara acoperire – prejudecati comune la o analiza mai atenta – in alte domenii.
ce inseamna, de exemplu: “starea de fericire nu este starea cerebrala perfecta. din punct de vedere neurologic, starea perfecta inseamna receptivitate maxima plus creativitate maxima.”? ce inseamna “stare cerebrala perfecta” – din punct de vedere medical? mie mi se pare o propozitie oarecum meaningless. cine altul e in masura sa decida “perfectiunea” propriei conditii cerebrale – daca nu insusi subiectul, “pacientul” in cauza?
18 iulie 2008 la 8:25 pm
Rimbobo: Da’ chiar, si mie mi s-a parut cam nebuloasa exprimarea, cum adica “starea perfecta inseamna receptivitate + creativitate maxima?? Pentru cine? Eu sint mai fericita cind sint fericita nu cind sint creatoare sau deschisa cu mintea la toti si la toate…oder?
18 iulie 2008 la 8:37 pm
anca: nu stiu daca e “odd” sau dimpotriva
insa si eu tind sa consider “fericirea” ca pe un soi de “scop” esential de atins – care nu mai are nevoie de vreo justificare sau legitimare sau de output exterior ["creativitate"]. de fapt, cred ca privesc cu suspiciune orice “doctrina” care priveste cu suspiciune cautarea fericirii 
i mean, hell, e destul de greu de gasit si fara toate problematizarile astea care i se agata de coada.
18 iulie 2008 la 9:28 pm
@ anca c – nu-i nimic, am inteles, beat ca in beatitudine
ma rog, nu e o regula, dar e cam de asteptat 
si, din pacate, eu nu cred ca cele mai bune opere se fac atunci cind esti nefericit, ci atunci cind nu esti prost – si fericirea are asa, pe linga multele-i avantaje, si micul dezavantaj ca-ti cam rapeste din IQ – fericirea as in beatitudine, I mean
@ dan sociu – mda, ce sa mai zic?
@ rimbaudbaud – pai am zis mai sus cam cum inteleg eu, pt anca – starea cerebrala perfecta presupun ca seamana un pic cu “forma fizica maxima”
si, daca fericirea e scopul si tu ai fi fericit traind intr-o insula si facind amor cu cinspe femei toata ziua – ti se pare un scop suficient pt o viata de om? un scop rezonabil? poate ca si eu as fi fericita daca m-ar iubi la nebunie un alain delon tinar, cu care sa fac scuba diving si alte alea toata ziulica – dar multumesc lui dzeu ca nu mi-a harazit fericirea! caci NU VREAU sa fiu fericita in cazu asta
18 iulie 2008 la 9:47 pm
luciat: what can i say? starea fizica “perfecta” sa zicem ca se poate cuantifica, cumva, obiectiv [se traduce in lipsa bolilor, robustete, speranta de viata, etc - aceiasi parametri pe care i'ai putea aplica, lets say, si unui cal]. desi, chiar si in acest caz mai simplu, isi vara codita intrebarea: “perfecta – in ce scop?”. un sportiv profesionist, bodybuilder, de pilda, se va indopa cu amfetamine [punandu'si sanatatea, chiar viata, sub risc] – pentru ca, in opinia sa, merita sa riste. habar n’am ce yoghin va ajunge sa cantareasca 30 de kile – ceea ce, in sistemul sau de valori, este perfect. etc.
te referi la “posibilitatea unei insule”?
geniala carte, intr’adevar. sau era vorba de gradina paradisului, de’a dreptul? 
anyway, mie da’mi’o doar pe nico [una din nevestele lui delon] si batem palma!
18 iulie 2008 la 9:50 pm
Luciat, e clar ca asta e prima conditie pentru creatie – aia care ai zis-o tu! Si e bine ca esti optimista si pozitiva si nu crezi chestia aia cu nefericirea, nevroza, tormentarea interioara, etc. = conditie a creatiei… nici eu nu zic ca e conditie necesara, doar ca totusi uneori aceste stari ar fi un teren propice creatiei…in cazul in care esti in stare, sa …cum se zice, sa sublimezi in creatie durerea ta. Si sa ai cap si talent pentru asta.
Sau, zic prostii…? Na in fine, asta e parerea mea, asta e ceea ce simt eu…
18 iulie 2008 la 9:51 pm
@ rimbaudbaud – pai nu, dpdv medical sigur nu e ok nici dopatu nici anorexicu
nu-i a mea, ca ti-ar da-o mama 
pe nico aceea ia-o ma, dinspre partea mea, si fa-i ce vrei
18 iulie 2008 la 9:53 pm
@ anca – e o discutie complicata rau… pt ca, in fond, toata lumea are probleme cu tormente interioare, ca fericirea continua, din fericire
, nu s-a inventat. in rest, complicat 
18 iulie 2008 la 10:03 pm
luciat: omg, so i’ll get what mr leo cohen wasnt able to get, back then!
http://homepage.mac.com/olivers/pix/nico.jpg
18 iulie 2008 la 10:05 pm
Rimbaud + Luciat: Pai de fapt, punind laolalta toate notiunile astea in jurul carora ne tot invirtim azi, fericirea ca scop in sine + creatie, (dar si receptivitate, ca o conditie pentru a crea) …deci nu ar fi tocmai putintza, capacitatea de a crea cea mai mare si mai nobila fericire a vietii unui om? Sau marii creatori nici nu isi dau seama cit sint de mari? Sau nu le pasa? Sau nu isi dau seama ca asta ii face fericiti?
18 iulie 2008 la 10:07 pm
Da Luciat, right, complicat rau…hehe
18 iulie 2008 la 10:20 pm
anca: personal habar n’am. tot ce incercam sa zic e ca nimeni [nici macar un... neurolog] n’ar trebui sa defineasca prea strict asa ceva. in doktor faustus, bunaoara, un tanar compozitor german traieste retras la tara toata viata, aproape fara contacte umane, si se mai si lasa infectat cu sifilis, de buna voie – ca sa poata dobandi timpul si momentele de “iluminare” necesare creatiei sale muzicale. pe de alta parte, romancieri la fel de mari, ca stendhal, flaubert [ca sa nu'l pomenesc pe rimbaud
] sau, azi, houellebecq, considera scrisul si “creatia” ca pe substitute ale fericirii reale, cu care ne multumim doar pentru ca strugurii ei sunt prea sus. intre astea doua extreme, banuiesc ca fiecare isi are o nisa proprie. sper sa nu sune a platitudine ce’am zis 
18 iulie 2008 la 11:02 pm
Notorietatea doctorului, legata de meseria lui, nu are absolut nicio legatura cu afirmatiile legate de fericire.
Acestea sunt facute de poet si nu de neurolog.
Cred ca are dreptate cand spune ca starea de fericire permanenta nu e benefica, pentru ca euforia ca si depresia distorsioneaza realitatea.
Nu sunt de acord insa cu afirmatia ca trebuie sa se succeada fericirea cu starile depresive. Nu cred ca avem nevoie sa fim la ambele extreme. In loc de stari depresive pot fi stari normale, lucide, pentru ca altfel doctorul, de fapt poetul, se contrazice in afirmatia asta: “Intr-o stare continua de fericire n-am mai avea motive sa ne reanalizam activitatile, sa ne facem proiecte, sa fim creativi. S-ar produce exact acelasi tip de efect ca in cazul celor care cad in depresie si nu mai sint interesati de nimic.” sau asta: “Din punct de vedere neurologic, starea perfecta inseamna receptivitate maxima plus creativitate maxima.”
Cand afirma ca fericirea se poate invata, eu cred ca vrea sa spuna ca se poate individualiza. Fericirea e perceputa diferit de fiecare persoana in parte. Poate sunt momente de fericire colectiva cum se intampla la competitiile sportive sau la unele ritualuri religioase dar in general simtim diferit.
Nu cred ca fericirea poate fi o stare permanenta pentru ca e formata din bucatlele mici de bucurie iar in viata nu stiu sa existe un izvor de bucurie permaneta ca sa ne tina in acea stare de betitudine.
“Sa fii indragostit din cind in cind, sa ai o viata variata, sa calatoresti si sa cunosti tot timpul lucruri noi… Alternanta starilor e extrem de importanta. Avem nevoie de elemente noi si de variatie prin care sa evitam monotonia vietii. Nimic nu e bun incontinuu.”
Aici ii dau perfecta dreptate chiar daca pare putin ipocrit comportamentul de a fi” indragostit din cand in cand”.
Asta e natura umana
18 iulie 2008 la 11:45 pm
Si eu cred ca fara sa fi cunoscut o nefericire densa, un creativ nu poate scrie o opera valoroasa.
Asa cum cred ca e imposibil sa faca asta fara sa fi acces vreodata macar la o farama de fericire autentica daca nu la un festin.
Dar nu cred ca operele se scriu cel mai bine nici in viscolul nefericirii, nici in febra fericirii.
Ai nevoie de un liman in care sa te detasezi cat de cat de amandoua. Tocmai ca sa reusesti sa suni natural si coerent. Si sa nu te pierzi intre stari in loc sa iti spui povestea si mesajul.
in orice caz as zice ca e mult mai bine ca autor sa ai motive sa te detasezi de fericirea care te inconjoara ca sa scrii natural despre tristete, nefericire, fercire -pendularile intre ele. Decat sa fi in postura de a incerca sa te detasezi de nefericire ca sa scrii despre aceleasi lucruri.
19 iulie 2008 la 12:51 am
Rimbaud, nu suna a platitudine…
L-ati uitat pe Proust…care a trait pina la 40 de ani, atit cit a putut trai de fericit (si subliniez, atit cit a putut), in exterior, in lume, ca apoi sa se inchida in cochilia lui capitonata cu pluta pentru 10 ani ca sa isi scrie capodopera. Celeste Albaret, secretaro-servitoarea-amico-confidenta-ingrijitoarea lui Proust povesteste ca atunci cind a terminat de scris ultimul volum din A la recherche Proust a spus: “Acum pot sa mor…” suspinind usurat. Acuma nu stiu cit e asta de adevar sau romantza…dar cam asta, cred eu, chiar si era ideea lui Proust.
19 iulie 2008 la 12:03 pm
nu am cum să reproduc versurile cu pricina că nu-s’ lângă carte, dar am citit ceva de O’Popescu care mi-a adus aminte de Jack Kerouac. Chiar mi-au plăcut, dar nu sunt eu un etalon.
în ce priveşte definiţia fericirii, probabil că autorul s-o fi referit la ceea ce a spus un ins, Segman, sau Selgman (nu sunt acasă, grrrr!) care considera fericirea o sumă de activităţi şi emoţii pozitive. Mă rog, d-l acesta al cărui nume nu mi-l pot aminti corect făcea o clasificare destul de carteziană a feelingurilor, stărilor, acţiunilor etc.
Un alt domn, David Chalmers (sigur îl cheamă aşa!) nu a disociat fericirea de emoţii negative, cum ar fi melancolia, nostalgia, singurătatea ş.a.m.d.
Cam asta este ceea ce pot eu CITA despre fericirea la conservă, adică cea disecată şi definită ştiinţific. Nu mă bag în definiţii ezoterice sau/şi filozofice, pen’ că am schimba sistemul de referinţă care, şi-aşa, e mult prea generos.
Bănuiesc, însă, că oricare dintre noi ar fi pus să definească, pe fastforward, fericirea, ar da câteva dume la kilogramu’ vorbit, si vous me le permettez…
scuze! m-am cam lungit.
19 iulie 2008 la 1:23 pm
imi place blogul tau
tine-o tot asa 
19 iulie 2008 la 11:01 pm
Potrivit personajului meu preferat de film : “Life sucks ! “Niciodata nu am inteles aceasta zbatere a oamenilor de a fi fericiti
ori de a intelege fericirea . Totul pana la urma se reduce la chimie . Serotonina , bat-o vina, isi face treaba si fara sa ne gandim noi la ea. Acum sa continui citatul : ” Life sucks! We just have to find something to laugh about everyday! “Asa definesc eu fericirea . 
20 iulie 2008 la 1:35 am
@ limpede – ba fix in calitate de neurolog vorbeste. si nici nu zice de extreme, ca nu ne recomanda sa fim maniaco-depresivi.
@ impricinatul de corn – a, eu nu ma gindisem exact la definitii stricte ale fericirii, am luat-o pur si simplu ca pe o stare euforica. mai mult decit sa te simti OK, multumit alea alea
@ uneksia – mersi
@ vlad –
20 iulie 2008 la 1:22 pm
am citit si eu de curind o carte de versuri a lui o popescu si mi s-a parut mai degraba plat.
20 iulie 2008 la 3:31 pm
fericirea este atunci cind ai o criza maxima de poliartrita reumatoida (nu are legatura cu reumatismul) si apoi revii la normal. desigur, nu urez nimanui sa fie atit de fericit, insa oh does it feel good
20 iulie 2008 la 3:35 pm
@ adeodatus – o, da, da, da! zilele astea chiar i-am povestit cuiva cea mai intensa senzatie de fericire din viata mea: dupa o cumplita durere de masea care a tinut 24 de ore fara pauza, cind mi-a facut in sfirsit dentistul anestezia – atunci am zis ca gata, pot sa mor (eu si proust!
), deoarece am cunoscut Fericirea si nimic n-o s-o poata egala vreodata 
20 iulie 2008 la 4:14 pm
Traducand ultimul tau post Lucia :
DRUGS = HAPPINESS
21 iulie 2008 la 12:48 pm
Salut,
O poezie de-a lui, gasită pe net:
moarte fugară
azi mă zdrobesc de cuvinte
şi cred că tu vei veni
mă ard în reactoarele sălbatice ale
dragostei
mă tehnologizez odată cu coreea de sud
mă aprind pe olimp
şi mă sting în styx
mă despart în silabe
şi mă isterizez cu toamna
dar tu vei veni
şi dacă n-are să fie aşa
inima mea va rămâne bătând în acest
muzeu de ceară
degetele mele îşi vor lăsa amprenta
pe luna-n pătrar
că atâta deşertăciune s-a prelins pe
gâtul îngust al clepsidrei
încât în patul lui procust nu mai încap
nici pân’la brâu.
21 iulie 2008 la 2:16 pm
da, dar cum fericirea nu e starea cerebrala perfecta, concluzia e: copii, spuneti NU drogurilor!
20 august 2008 la 3:20 am
[...] pe Andreea Berghea ), scrie despre “o acritura”, despre amintirile din liceu si ne impartaseste ce spune Bogdan O. Popescu, neurolog despre fericire “Da, cred ca fericirea se poate invata, dar [...]