Chinezarii unguresti
Laszlo Darvasi, Vinatorii de ciini din Loyang. Povestiri chinezesti, trad. Georgeta Delia Hajdu, Nemira, 2005
Pare o gluma: cum adica povestiri chinezesti scrise de un ungur? Uite-asa, chinezesti. Cum viseaza occidentalul la perversitati orientale, ceremonioase si voluptuoase altfel, inventate de oameni cu nervi mai fini si mai rezistenti. Chinezesti si pentru ca decorurile sint chinezesti, personajele sint chinezi – dar asta e asa, la suprafata, de masca, sa te simti liber sa te joci. Mai importanta e chinezaria de dedesubt, sensibilitatea de tiran asiatic in cautare de senzatii noi, crude, care sa-i alunge spleenul. Sensibilitatea cuiva care si-a educat indelung nervii. Erotic, estetic, isteric si sadic.
Intr-una din povestiri, un imparat hotarit sa fie intelept tine mereu in pumn un ou de prepelita. Tien Tan, generalul sau, ii conduce la moarte, zimbind “chinezeste”, o armata si o flota; pazeste o inchisoare de femei si toate nasc copii; pazeste carti interzise si elibereaza monstrii din ele; e trimis sa pazeasca altceva, intr-un turn ruinat, la marginea intunecata a imparatiei. Se termina asa: “Dar Tien Tan doar statea, nemiscat, pe cea mai de jos treapta a turnului sau de paza, statea zimbind, nu se clintea, de parca n-ar fi asteptat decit ca, in pumnul batrinului imparat, sa piriie, in sfirsit, coaja oului de prepelita.”
Ah, zise printesa. Piriie sau nu piriie coaja oului de prepelita in cartea asta? Un baiat e cuprins de o boala ciudata, pe care medicii n-o inteleg. Langoare, zace inert in pat. Tatal lui ii aduce o slujitoare, singura care-l stimuleaza sa miste un deget. Mama o detesta, o indeparteaza mereu de patul baiatului. Dar baiatul se trezeste la viata, e salvat. Tatal, de fericire, o violeaza pe salvatoare. Si ea, cind palidul adolescent vindecat face primii pasi, ia o piatra mare de pe jos. Piriie? 
Asta se cheama “Cit poate agoniza un om?”.
Presupunind ca exista intr-adevar carti “de citit cu sufletul” si carti de citit cu mintea, asta e din a treia categorie: carti de citit cu nervii De parca te-ar mingiia cineva, pervers, cu voaluri de matase, cu petale de trandafiri, cu un bisturiu si cu un cub de gheata, ca sa revin in occidentul nostru banal.
E o carte care merita sa fie interzisa, sa fie tinuta ascunsa, sub niste coperte de manual de matematica, in spatele unor dictionare de termeni tehnici, pe un raft greu accesibil din biblioteca. Sau, eventual, acolo unde tii o tigara speciala.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
22 iulie 2008 la 7:17 pm
@Luciat – imi place la nebunie cum suna, mereu iti asociez numele cu cruciat – acuma nu vreau sa fiu mai catolica decit papa, dar… un personaj, doua personaje… chineze, nu chinezi. Zic si eu ca m-am blocat la faza asta, mai departe am citit pe sarite. Suna bizar doua personaje chinezi
22 iulie 2008 la 7:23 pm
@ bianca – stiu si eu? nu era mai bine personaje chinezoaice? ca parca asta e pluralul
22 iulie 2008 la 7:36 pm
Destul de sadica si tu lucia , pur si simplu ai ucis cartea asta pentru viitori cititori .
Si daca vreii sa stii tigara speciala o tin pe noptiera aproape de pat ca sa mi dea un motiv sa ma scol dimineata asa ca ideea nu este foarte buna 
Acolo imi tin si cartile ce merita sa fie citite. 
Totusi o sa te cred pe cuvant si o sa pun cartea asta la index .
22 iulie 2008 la 7:58 pm
Totusi: de ce “sub niste coperte de manual de matematica”? Matematicianul care sint protesteaza (firav, ce-i drept).
L.O.
22 iulie 2008 la 8:00 pm
@ vlad –
@ liviu –
22 iulie 2008 la 8:16 pm
“Personaje chinezoaice” sună atît de mişto!… Mi-ai amintit de un italian, la o expoziţie de artă naivă, care tot repeta ceva de “Ambasada Franţuzoaică”…
22 iulie 2008 la 8:32 pm
@ vera –
22 iulie 2008 la 8:34 pm
”
” Asta e de bine sau de rau ? 
23 iulie 2008 la 12:36 am
Eu citeam pe sub banca in generala un manual de germana. Mai exact, copertile erau de la manual
Uite ce-mi faci, acuma-s nostalgic 
23 iulie 2008 la 8:29 am
@ vlad – e neutru
@ laur – da, dar, stii?, in cartea asta nu e nimic despre sex
23 iulie 2008 la 12:37 pm
@luciat: mai, eu nu stiu ce ai vrut tu de la insemnarea asta, ca mie imi suna foarte misto cartea:) exact de ascuns langa ceva special, ca sa uiti sa sa te bucuri tare cand redescoperi:)
23 iulie 2008 la 2:40 pm
@lucia: Da’ cine a zis ceva de sex? Eu citeam Jules Verne!
Copchii din ziua de azi… eu am vazut primul playboy intr-o tabara de vara intr-a saptea, era editia nemteasca (deh) si propretarul nu il arata decat daca stateai un metru mai in spate si promiteai sa nu pui mana si, evident, sa nu parasti la profi. Si tot nu mi s-a parut la fel de interesant ca scena “aia” din Shogun (pe care puteam sa mi-o imaginez eu in cap cum pofteam).