Barbatii din viata ei
Camille Laurens, Carnet de bal, trad. Irina Mavrodin, Pandora-M, 2003
Sint in continuare in cartea lui Alexandru Matei despre literatura franceza recenta – o data am rasfoit-o si citit bucatele din ea (voiam sa stiu ce sa-mi cumpar in vacanta, recunosc c-o luasem si drept ghid), acum o strabat la pas. De aia am citit si Beigbeder, de aia am citit si Laurens (si tot de aia am pus si sondajul din dreapta – apropo, ati votat? 
). Mai vreau, inainte s-o termin, cite un roman de Shan Sa, Christine Angot, Echenoz (eventual doua de Echenoz), Eric Chevillard, ca pe astea le am. Ca sa-mi fac cit de cit o imagine, daca tot m-am apucat.
Carnet de bal intra la autofictiuni apolinice, dupa Matei. (La alea dionisiace, de exemplu, e Virginie Despentes… grr! Regret amarnic ca n-am citit Anne Garreta, cica are un roman din care nu poti sa te prinzi care e genul personajelor; stiam ca exista o tipa care a scris asa ceva in engleza, mi se pare floare la ureche in engleza fata de franceza.) Da, e apolinica rau. Adica Laurens e o intelectuala suava si feminina 
ceea ce e… plicti, n-am ce face. Barbatul e Altul, e Celalalt etc. de unde rezulta pagini de eseistica pretentioasa, scrisa cu buzele tuguiate. In cadrul unui fel de roman despre barbatii din viata unei femei. Cu mici poeme in proza pe alocuri (unul contine o lista cu personaje masculine celebre, de la Martin Eden la Solal, la fiecare cite un motiv pentru care e interesant dpdv al unei femei sau asa ceva).
Romanul
Se anunta drept fictiune – avertisment sa nu fie cititorul doar voyeurist. Nu stiu ce sa spun, pentru mine fictiune nu inseamna neaparat chestii fictive, inventate, ci altceva, organizare, constructie, stil. Bon, merge si organizarea de tip dictionar sau fise, dar… nu e suficient. Degeaba ma apuc eu acum sa scriu un roman-dictionar despre mincarurile din viata mea daca asta-i tot ce fac, descriu ce mi-a placut si ce nu mi-a placut din tot ce-am mincat vreodata.
Contradictie: autoarea spune ca nu se poate uita la barbati fara interes sexual, pe de o parte, iar pe de alta parte introduce personaje irelevante dpdv sexual (tatal, fiul, editorul, cititorul, Isus etc.). Fortez, e adevarat, sar peste Electra/Oedip si alte ambiguitati, dar… asa nu se mai intelege nimic! Imi imaginez ca, daca ar fi fost bisexuala, Camille Laurens n-ar fi gasit pe toata planeta nici macar o singura fiinta umana care sa n-o intereseze din acest pdv, chestie care distruge pedeveul cu totul
Relatiile amoroase din viata ei sint cumplit de lipsite de haz si de atractivitate pentru cititor. Benoite Groult macar are ceva de povestit, cu pescarul ei! Tipa din carte are o “prima iubire” cu un baiat oarecare, se marita cu un tip oarecare, are un amant oarecare si niste aventuri la fel de oarecari (exista pluralul asta?). Unul e roscat, altul e elegant, altul e zgircit si cam astea ar fi diferentele. Ma face doar sa nu-mi pese cu cine si-a tras-o, nu mai mult decit mi-ar pasa de barbatii din viata vecinei mele. Nu exista nici o poveste, pe nicaieri – nu ca as fi vrut ceva exotic, doar ceva bine povestit, “facut”, dar asta ar fi impus renuntarea la ideea fixa a Barbatului drept Altul, Celalalt etc., si concentrarea pe… text, pe literatura, duoamne, ca nu stiu cum sa formulez lucruri evidente in capu’ meu, uf!
Femeia
E suava, na. Si patetica in feminitatea ei. Barbatii ies din mare si nu se stie incotro se duc… ceva de genul asta, intr-un pasaj care te face sa dai cu cartea de podea! “Exista barbati interzisi, barbati in fata carora ramii interzisa.” – oh, come on! Ea vrea iubire, e geloasa, e distrusa, plinge, se reface, se resemneaza samd – si, in general, e depasita de situatii. Pai da, ca tot vorbeam zilele astea cu o prietena, ne minunam de ce naiba sintem toate proaste oricit de destepte am fi Conditia feminina e ceva foarte foarte plicticos, in carti ca si in conversatii intime.
Barbatul
Aici era dragut daca se deranja un pic. Daca nu baga de-alea ca barbatii e toti niste copii mari. Si niste violenti. Si niste simpatici, vorba lui Matei. Tot respectul pentru Jelinek, prin comparatie!
Ceva enervant: un coup de foudre si gata, tipa il urmareste pe strada pe simpaticul necunoscut. Care se dovedeste a fi psihanalist. Caruia ajunge sa-i povesteasca despre barbatii din viata ei. Asta e conventia, pretextul, rama, nimic de obiectat, merge ca oricare alt pretext. Dar cine dracu a auzit de femei care sa urmareasca barbati pe strada?! Sau, chiar daca se intimpla in realitate uneori, e o extravaganta care provine probabil dintr-un efort de autoconvingere al femeii respective ca poate si ea, ca are voie, ca de ce ei da si ele nu Un gest demonstrativ. Te face sa te astepti la tot felul de indrazneli si schimbari de roluri, de excentricitati si bravuri… si cind colo, dai de o bleaga pentru care toti barbatii sint niste copii mari! Pfff!
Si chestia care m-a enervat cel mai tare: Barbatul redus la obiectul iubirii Femeii. Da, trebuie facuta miscarea asta, pentru ca e unfair totusi, daca esti femeie, sa nu poti apuca un personaj masculin din perspectiva ta. Dar nu asa de razbunator. Daca ei ne-au facut pe noi doar obiecte sexuale, nu e cazul sa le platim cu aceeasi moneda. Ca n-avem cum, degeaba. Si chiar daca am avea cum, mie nu mi-ar conveni. Deloc. Matei spune ca barbatul devine aici l’etre-pour-la-femme, pierde pozitia privilegiata de etre-pour-soi – asa e si e naspa! Cineva trebuie sa fie etre-pour-soi, dupa capul meu – ar putea fi si Femeia, nu doar Barbatul, asta-i tot…
Oricum, e o incercare. Merita premiul Femina. Nu stiu daca se intelege de ce-am circotit, pina la urma. Adevarul e ca e foarte greu de facut ce vreau eu. Sau poate fi doar o chestiune de obisnuinta – mai multe carti ca asta si-o sa se petreaca o relaxare, o sa se poata discuta “estetic”, ca deocamdata… nu prea merge.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
24 iulie 2008 la 2:54 pm
“niste aventuri la fel de oarecari (exista pluralul asta?)”
Eu stiu ca tot oarecare se spune si la plural, dar n-as sti sa iti spun de ce, poate trece vreun filolog pe-aici si explica
24 iulie 2008 la 2:59 pm
nu conteaza, de fapt – mi s-a parut haios
24 iulie 2008 la 5:18 pm
“Tipa care a scris asa ceva in engleza”, adica o carte in care personajele au un gen ambiguu, este Jeanette Winterson. Iar cartea cu pricina e “Written on the body”.
24 iulie 2008 la 6:31 pm
Din cate stiu si eu – oarecare e invariabil si ca pronume, si ca adjectiv.
nu am dictionarul ala mare al lb rom in casa ca sa zic sigur, sorry.
dar si eu imi amintesc ca exista o forma populara “oarecari”:
niste femei oarecari treceau pe ulita… ceva de genul…
Asa zic si eu ca Laurens. (Desi nu am citit-o) Barbatii sunt niste copii mari. Si rai – de regula. Daca esti fata desteapta ii folosesti asa cum sunt. Ca oarecare barbati trebuie sa foloseasca si femeia pe lumea asta. Daca esti extraordinar de desteapta ii selectezi direct pe cei de 60 de ani – gata maturizati. Complet
24 iulie 2008 la 6:49 pm
@ liviu – da, asa e, mersi – eu n-am citit-o, doar mi-a ramas asa, ideea
@ scriitor-in-devenire – nu stiu cum reusesti, dar ma faci sa-mi vina sa-mi smulg parul din cap
24 iulie 2008 la 7:37 pm
Pai pina la urma ti-a placut sau nu cartea asta?…Ca pare plata rau dupa cum o descrii tu…doar ca in ultimul paragraf incepi sa ii mai dai sanse…Dar ce sod stii tu sa scrii Luciat!…cartea pare plata dar e fain sa citesti comentariile tale, oricind! (Se intelege cuvintul “sod” oare?…exista in Ardeal, nu stiu daca il aveti si la Buc…sod=funny).
Trebe sa m-apuc si eu de citit carti frantuzesti de-stea moderne…dupa ce termin Proust poate…
Imi place cind comentezi chestii din astea muieresti…da’auzi, de ce nu citesti tu si un Colette…tare as vrea sa stiu ce gindesti de Colette…sa stii ca merita…cel putin din pdv al stilului, aia chiar e literatura adevarata, nu psihologie de doi bani…doar ca e demodata, si uitata poate parea invechita si are subiecte prea muieresti…dar e so faaaaain. In fine, asa gasesc eu…
Si ce e cu Alexandru Matei asta, ce carte e asta ca pare interesanta? Eu de aici, exilata peste ocean, nu pot da de ea si imi faceti asa pofta cu ea, si tu si Mayuma! Si a propos de literatura moderna si de carti muieresti…de Nina Bouraoui se vorbeste pe la voi? Cu “Poupee Bella” si altele… Ca nu stiu ce sa cred, unii o lauda altii o critica rau de tot…eu inca nu am apucat sa o citesc dar as vrea…sau de Justine Levy?…cu ale ei “Le rendez-vous” si “Rien de grave”…care imi fac de mult pofta sa le citesc dar nu le-am gasit la libraria franceza de aici, trebe sa le comand…stii ceva de ele?
24 iulie 2008 la 10:14 pm
@ anca – da, e plata, asta-i cuvintul. poate nu chiar asa de rau cum am descris-o, dar plata. nu mi-a placut ca literatura, da’ mi s-a parut interesanta.
n-am auzit in viata mea de Nina Bouraoui si Justine Levy, sorry… poate ca sint traduse si in rom si n-am auzit eu… de Colette nu stiu zau cind si daca o sa mai citesc ceva, cred ca mi-a placut pe vremuri aia cu Gigi, frumusica, dar altceva nu-mi amintesc. si, drept sa-ti spun, mai am atitea gagici de citit incit…
(sarumina de complimente)
24 iulie 2008 la 10:20 pm
SPOILER!!
Vroiam si eu sa citesc cartea asta dar dupa ce ti-am citit postul…
24 iulie 2008 la 10:22 pm
@ aaa – hai, ma, ca n-am zis ce se intimpla! citeste-o, ca poate tie iti place si-oi fi fost eu prea rautacioasa
24 iulie 2008 la 10:32 pm
Unul din subiectele favorite ale lui Colette erau pisicile…a scris foarte frumoase pagini despre ele… dar nu stiu, zau, ce tot am de fac atita reclama lui Colette…mie imi place mult, dar fiecare citeste ce vrea…scuze daca te-am sacait.
24 iulie 2008 la 10:35 pm
cum sa ma sicii?
nici pomeneala!
25 iulie 2008 la 12:06 am
Nu face asta, please. Ridiculizam niste cliesee. Cred ca inteleg ce vrei tu… legat de felul in care te-ai astepta sa fie reprezentat barbatul prin ochii femeii-scriitor… Si eu dezaprob reactiile astea de recul vizionar – daca imi e permis sa numesc asa, trecerea dintr-o extrema in alta. Dar chiar cred ca exista o tensiune motivata in cazul scriitoarelor de o tin una si buna cu teze d-astea… nu e chiar asa de simplu sa uiti ce perle de clisee au inculcat scriitorii-barbatii despre femei.
Adica, tu zici, ok, ei ne-au facut-o noua, da scriitoarele sa fie bune si intelegatorare si sa ii ierte… sa nu ii mai puna in postura de copii mari si rai, rasfatati or violenti… Ok, de acord cu tine, dar tu crezi ca ciuda asta se poate sterge din constiinta feminina peste noapte?
Pai, e o reactie normala ca femeile scriitor tind sa plaseze barbatii in roluri d-astea de infantili sau sa ii pasivizeze sub o forma sau alta-……pe mine nu ma mira…as putea la fel de bine sa rad de impulsul asta si sa ii cad si eu prada fara sa clipesc… desi pot sa jur ca detest extremele, partinirea…
Ma gandesc ca dupa ce se vor racori si femeile infantilizand barbatii sau plasandu-i in alte posturi in care ele au fost plasate intr-o gramada de romane, or sa incepa sa scrie cum vrei tu, cum vreau si eu, crede-ma, cu echidistata, fara etichetari din pod sau din folclorul popular…
Desi e greu sa nu tii partea genului tau, cat ai vrea tu de apolinic(a) sa fie scriitoarea sau scriitorul.
25 iulie 2008 la 10:06 am
Oarecare ăsta, atunci cînd e adjectiv pronominal, e pur şi simplu invariabil.
Dacă are ghinion şi nu e decît un amărît de pronume învechit şi cu vagi urme de regionalism, atunci situaţia devine după cum urmează:
- masculin şi feminin, singular şi plural: oarecare
- masculin singular la dativ şi genitiv: oarecăruia, iar femininul aflat în aceeaşi situaţie dramatică este oarecăreia
- în fine, pluralul la genitiv şi dativ, atît pentru feminin cît şi pentru masculin,
are o singură formă: oarecărora.
Nu îmi arog calitatea de filolog.
Bine, am mai comis eu nişte romane – două au şi fost publicate, dar nu le-aţi citit, slavă Domnului!, că le făceaţi praf – plus niscaiva proză scurtă, numai că din literatură nu se poate trăi în scumpa noastră patrie. Aşa că actualmente practic o meserie curăţică, delicată şi bănoasă: recuperator…
25 iulie 2008 la 11:10 am
luciat, ai lasat la o parte un amanunt important
.
.
Autoarea cartii e cea care a inventat conceptul de “plagiat psihic”
25 iulie 2008 la 1:06 pm
Hi-hi! Ai văzut că te-au dat ăia de la rocultura în urmărire generală? Au pus un poll cu întrebarea “cine crezi că este luciat”?
25 iulie 2008 la 1:21 pm
Cartea Annei Garreta se cheamă “Sfinx”. A fost publicată în România de editura PandoraM, în 2006, dacă nu mă înşel. Să scrii aşa ceva într-o limbă “cu genuri” ca franceza este o provocare, să citeşti cartea însă nu mi s-a părut aşa o experienţă. Practic nu m-a lăsat cu nimic. Dacă o să te apuci vreodată s-o citeşti, o s-o reiau şi eu, aşa, ca să facem schimb de impresii.
@anca c:
Şi mie mi-a plăcut Colette, în special în “Hoinara”.
25 iulie 2008 la 3:19 pm
@ scriitor-in-devenire – ok, nu e chiar asa ce voiam eu sa spun, dar, in fine, e pe-acolo
@ refugiatul – ar trebui sa intreb acum ce romane si ce proza scurta?
@ linda – ah, da! la un moment dat ea zice ca editorul e ca un tata care-si iubeste la fel toti copiii – scriitori. si vazusem pe net ca, dupa scandalul cu plagiatul psihic, editorul a ales-o pe Darrieussecq si Laurens a trebuit sa plece de la POL
@ dreamingjewel – am vazut pe rocultura. placerea lor, na, ce sa comentez? imi pare rau de elena vladareanu si de lucia terzea-ofrim ca sint bagate fara vina lor in chestia asta
mersi ca mi-ai zis de Sfinx, uite ca n-am vazut ca e tradusa, as vrea neaparat s-o citesc – si si Scris pe trup, de Winterson
25 iulie 2008 la 3:47 pm
Cred ca Sfinx se mai gaseste la Libraria Eminescu, da nu bag mâna in foc. Oricum eu ajung azi prin librarii, în cautare de ceva interesant de citit in egleză – noua mea dambla – si daca o vad te tin la curent.
25 iulie 2008 la 4:09 pm
Nu.
25 iulie 2008 la 7:15 pm
dreamingjewel: ma bucur ca ti-a placut…si mie mi-a placut cind am descoperit-o pe la 14, 15 ani…dar a fost si singura Colette pe care am descoperit-o in romana…ma intreb daca s-o mai fii tradus altceva?…eu dupa Hoinara (era intr-un volum cu alt roman al ei “Duo”, nu?) am citit tot Colette-ul ce mi-a picat in mina si tot mi-a placut.
25 iulie 2008 la 8:47 pm
@luciat
Well, “Sfinx” nu am mai văzut-o azi prin librăriile pe unde am ajuns, dar Jeanette W. este (Editura Humanitas, colecţia raftul Denisei).
@anca c
Da, era cu “Duo”. Am mai găsit “Cheri” (Colecţia “Biblioteca pentru toţi să trăiască”!), de fapt cu ăla am început.
26 iulie 2008 la 2:14 pm
@ dreamingjewel – mersi, o sa vad cind le iau
17 octombrie 2008 la 8:56 pm
mie mi s`a parut foarte misto carnet de bal. am gasit`o din intamplare, intr`o librarie care vindea si carti la 20 de mii. am luat`o fara sa stiu nimic despre autoare sau carte in sine. s`a dovedit ca a fost un lucru bun.
17 octombrie 2008 la 11:37 pm
@ ruxi – e absolut ok dinspre partea mea