Terorism de cititoare

Shan Sa

 Shan Sa, Jucatoarea de go, trad. Mioara Izverna, Pandora-M, 2004

N-am reusit sa termin Maestrul de go, al lui Kawabata (aparut in 1954), o s-o reiau, sper, cit de curind, ca sa scap de grija ei. Stiu ca acolo partida de go simboliza o confruntare intre traditie si modernitate in Japonia. Aici (Jucatoarea… a aparut in 2001) partida pune fata in fata o femeie si un barbat, China si Japonia, comunismul si imperialismul. Jucatorii isi fac mutarile pe rind, fireste, vocile lor alterneaza.

El e tinarul soldat japonez care in anii ’30 participa exaltat la reinvierea traditiei samurailor, ea e tinara manciuriana care nu mai stie exact ce inseamna China. (Pe urma, Japonia s-a diluat de tot cu samuraii ei, China a capatat o identitate foarte clara, in secolul trecut. E socant paralelismul – atit cit il intuiesc, ca nici pomeneala sa ma pricep. Cind spun ca Japonia s-a “diluat”, am doar niste clisee in cap. Nu ma simt in stare sa dezvolt.)

Dreapta si stinga, ca sa reduc foarte mult. Cel mai frumos este cum calatoresc cei doi, unul spre altul, si se intilnesc la mijlocul drumului. Intilnirea e tragica. Totul e tragic. Si samuraiul care descopera oroarea pentru care lupta, si simpatizanta comunista care pierde tot, si revelatiile amindurora, in mijlocul unei lumi care n-are revelatii.

Impletirea atitor contrarii in doar doua personaje, intr-o singura partida… e un roman condus cu mina forte, cu precizie si rigoare. Eficient. Ce ar putea deranja? Nu stiu, poate e prea in mars – frazele scurte si directe, prezentul, urgenta. Un pic prea rigid – depinde de gusturi, totusi, ca altfel stilul acesta functioneaza foarte bine aici.

E un roman solid, pe care-l citesti cu atentie, din care ai cu ce sa ramii. Iar povestea in sine e foarte misto. Deocamdata atit – e foarte putin, sorry, merita sa scriu mai mult.

As mai vrea si altceva de Shan Sa, in orice caz (e chinezoaica, a avut succes in China cu poezii, dupa evenimentele din ’90 din piata Tien An Men a emigrat in Franta si a trecut la proza).