Pisicovenii
Hippolyte Taine, Viata si opiniile filozofice ale unei pisici, trad. Raluca Dinca; O seama de pisicovenii frantuzesti, trad. Serban Foarta, prefata de Radu Paraschivescu, ed. Art, 2008
E din colectia “Dulapul indragostit”, in care apar carti-cadou. Coperta seamana cu o hirtie de ambalaj legata cu o funda. Nu rosu cu auriu ca pentru cucoane cu permanent, ci verzui cu maro, ca pentru clientii magazinelor naturiste. Ca niste saruri de baie intr-un borcan care pare de la inceputul secolului si are supracapac de hirtie legata cu sfoara. Un lucrusor de care ti-ar fi putin jena daca nu te-ar amuza. Ma refer la carte ca obiect.
Textele… ce sa spun io? Sint dragute. Pisicoveniile traduse de Foarta sint cinci poezii de Jules Lemaitre, Baudelaire, Charles Cros, F.A.P de Moncrif, du Bellay. Motanul lui Taine mediteaza la tainele universului de-a lungul unei vieti in care are parte si de bune si de rele. Printre cele mai bune: “Cel care maninca este fericit; cel care digera este mai fericit; cel care dormiteaza digerind este si mai fericit.” Concluzia indelungatelor sale stradanii filozofice: lumea e o imensa omleta. Dumnezeul pisicilor stie, poate chiar asa si e.
Prefata e irezistibila – spune exact ce spunem toti si ce ne place sa auzim. Cit de minunate sint pisicile, cit de frumoase, de arogante, de autoritare, de indiferente, de lipicioase. Cit de mult le iubim. Poeziile sint… ale cui sint 
In totului tot, carticica iti ia cam 20 de minute. Atentie, contine si niste durere, si niste moarte – caci si trandafirul se ofileste, si scriitorii stiu ca traim intr-un macel perpetuu. Noroc cu trandafirii si cu pisicile.
Un citat din Baudelaire, pe care l-am cautat intr-un caiet vechi, din liceu: “De ce nu le plac democratilor pisicile e usor de ghicit. Pisica e frumoasa, ea trezeste idei de lux, de curatenie, de voluptate etc.”. Ca sa traduc pe intelesul nostru, democratii pentru el erau ca incuiatii pentru Harry Potter. Pisicile au parte de dragoste pura si, mai mult decit atit, ele chiar merita dragoste pura. Ceea ce oamenii n-au si nu merita sa aiba, asa ca de-aia unii invidiosi turbati le detesta. Astora nu pot sa le spun decit: eat your heart out
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
30 iulie 2008 la 12:56 pm
Ah, prefata lui Radu Paraschivescu mi-a placut cel mai mult din carte. E atat de pisicoasa
30 iulie 2008 la 1:58 pm
N-am citit cartea dar cu un lucru sunt de acord: pisicile merită tot. Cel puţin frumoasele mele. Sunt misterioase, pufoase, mătăsoase, răsfăţate, cochete, curate, cu urechiuşi catifelate şi bune de muşcat, tandre, cu lăbuţe mângâietoare – nu m-au zgâriat niciodată! – jucăuşe, nebune, frumoase, şmechere.
Aţi observat ce expresive sunt mustăţile pisicilor, în mobilitatea lor? Şi în câte feluri pot spune “miau” când vor să se răsfeţe? Ca să nu mai vorbim despre felul manipulator în care ştiu să se folosească de torsul lor.
30 iulie 2008 la 2:09 pm
nu stiu cit sint de “democrata”, dar nu-mi plac pisicile deloc. prefer sa le vad doar la televizor. e adevarat ca nu stiu daca este vreun animal pe care l-as suporta in casa sau, Doamne fereste, in pat. cu execptia barbatului:)
nu stiu daca le detest si sint invidioasa pe ele, dar stiu ca-mi inspira o frica groaznica si nici in reincaranri sau cehstii de genu’ nu cred, dar daca ar fi sa fie, as fi inclinata sa cred ca intr-o viata anterioara am fost atacata de pisici, pentru ca acest sentiment il am de fiecare data cind vad vreo una sau, cu atit mai mult doua sau trei.
odata eram la cineva in ospetie, pentru itiia data, m-a lasta in odaie si s-a dus sa prepare cafeaua. pe neasteptate si-a facut aparitia o pisica. nu stiam ca o are si nu stia nici el despre fobia mea. m-a gasit lesinata.
asta cum se numeste? pisicofobie?
30 iulie 2008 la 3:42 pm
[...] se cheama “Viata si opiniile filosofice ale unei pisici” scrisa de Hipppoyte Taine. A scris si Terorista [...]
30 iulie 2008 la 5:01 pm
@ lilia Pi(sic)ism
@luciat Numele pisicilor mele de la 1980 si pana in prezent: Natalia,John. (Filemon John),Lulus, Amel, Castor,Polux, Afina, Mau, Biluta, Pusicleta, Pinot,
30 iulie 2008 la 5:32 pm
,Munic, Pol Mol si Balerina, Richard Parker. Maestre intr-ale baletului,de o poezie crepusculara, cu un suras care ramane in umbra celor ce le iubesc.
30 iulie 2008 la 8:22 pm
@ ionuca –
@ dreamingjewel si milena – sintem din acelasi club
eu am avut o singura pisica toata viata mea, sint fidela 
@ lilia – pai nici eu nu stiu cum se cheama, dar banuiesc ca unii i-ar spune simplu: tacaneala
nu te supara, ca tacaneli am si eu, cu siguranta 
30 iulie 2008 la 8:30 pm
Păi iniţial şi eu am avut doar motanul dar mi se părea că îi este cam urât singur şi i-am luat pisica drept companie. Şi bine am făcut, fiindcă sunt foarte fericiţi împreună. Îi cheamă Capucino şi Hoţoaica.
30 iulie 2008 la 8:40 pm
capucino si hotoaica?
i-as fi adus si lu’ a’ meu, da’ e prea individualist, nu se prea intelege cu alte pisici (de regula ia bataie de la ele, ca e bun si fraier 
)
30 iulie 2008 la 8:52 pm
@ dreamingjewel – sa stii ca nu apucasem sa intru pe blogul tau. abia acum vad ce le place lu capucino si hotoaica sa citeasca
“Hoţoaica m-a anunţat într-o zi solemn că “Pe patul de moarte” a lui Faulkner nu e o carte bună, pentru că a gustat-o ea personal şi are un gust scârbos.” – 
30 iulie 2008 la 9:23 pm
Păi da, că pe vremea când îi creşteau dinţişorii mi-a compostat coperta. Daca te uiţi la “Un cuplu fericit” o să vezi şi poze cu pisicile. Capucino a fost încântat să o primească, pentru că Hoţoaica era pui şi era pisicuţă nu pisoi. Chiar contează. Dar chiar şi aşa mică, nu s-a pus problema luptei pentru supremaţie, fiindcă el a cedat total în faţa ei, în toate privinţele, aşa că ea este adevărata stăpână a casei.
30 iulie 2008 la 11:22 pm
@ luciat – pai nu ma supar ca e tacaneala, da.
31 iulie 2008 la 11:29 pm
Cred ca sunt minoritara aici, dar permiteti si un comentariu in favoarea cainilor? De ce pisica este rasfatata aici si nu vorbiti si de freneticii, jucausii, credinciosii, zapacitii catei? E discriminare intre patrupede
?
1 august 2008 la 12:17 am
alta antologie in care s-ar fi incadrat perfect Curiosity a lui Alistair Reid
1 august 2008 la 12:45 pm
@ to-morrow – pai pisica e rasfatata fiindca e o carticica despre pisici
lasa ca, daca apuc sa citesc cartea aia (care nu stiu cum se cheama) despre catelul salvat de americani din Irak, o sa vezi si laude la adresa ciinilor 
@ meropi – nu stiu, n-am citit…
1 august 2008 la 8:38 pm
permiteti-mi sa va linkuiesc: http://www.math.uiuc.edu/~dzaharo2/curiosity.html
5 ianuarie 2009 la 2:10 pm
[...] de Andrei Gamart. Dragut, dar si enervant, mai ales pentru ca e un fel de varianta extinsa a jucariei de la Art. Nu inteleg ce e inventia asta: intii apare o mini-antologie la o editura, apoi una mai [...]