Terorism de cititoare

Asteptind un volum

Razvan Radulescu, Inchipuita existenta a lui Raoul Rizoiu (in Tablou de familie, ed. Leka-Brancus, 1995); Masinistul (in Iubiri subversive, ed. All, 1998)

Prima nuvela are vreo 40 de pagini, a doua 36. Am efectuat niste numaratori. Inmultind numarul de caractere de pe un rind (cu spatii) cu numarul de rinduri de pe o pagina si cu numarul de pagini, mi-a iesit un total de 183.600 caractere. Repetat operatia pe Urbancolia: 167.200. Sint aproximative totalurile, normal, dar cred ca cifrele reale nu sint departe de astea. Sa zicem ca e cam pe-acolo. Care va sa zica, am putea citi inca o carte de Razvan Radulescu fara prea mult stres din partea autorului sau a editurii. In plus, sint convinsa ca o mai fi scris niste nuvele sau povestiri sau ce-or fi – macar una si cartea ar arata mai indesata decit Urbancolia, nu s-ar enerva nimeni ca are caractere prea mari. N-am protesta nici daca ar fi cartonata, chiar daca am considera ca numai carti de autori consacrati merita cartonate. Habar n-am daca muschii autorului vrea sau nu vrea sa scoata volumul asta, stiu doar ca muschii mei vrea, ceea ce simt nevoia sa va informez

Muschilor mei le-ar conveni si alt volumas (stati asa sa mai numar ceva… 62X37X25… fac 57.350, mda). Care va sa zica, Arhitectul lui Cartarescu, vreo 60.000 de caractere si Masinistul lui Radulescu, vreo 80.000… 140.000 in total, cu 30.000 (vreo 35 de pagini) mai putin decit Urbancolia. E, ar fi mai subtirica, 150 de pagini, nu 200. O prefata si niste ilustratii (intimplator, s-ar potrivi de minune niste ilustratii, la ambele) si ar iesi chiar 150 de pagini (cu caractere nu exagerat de mari). Si ar fi dragut sa fie paginate invers, cu doua coperte intii, cum ar veni, ca in romanul-clepsidra al lui Pavic. Pacat ca nu sint eu editura – sau noroc, depinde, ca nu-mi dau seama daca ideile astea ale mele sint geniale sau caraghioase

Sa va spun si cum mi s-au parut nuvelele? Bine, va spun. Foarte misto. Raoul Rizoiu e obsedat de cai, Papil Enescu de muzica. La Papil Enescu nu prea conteaza, ca e inversul din oglinda al lui Emil Popescu care e al lui Cartarescu. Sa revenim la Raoul. El si-ar da si viata pentru cai, ceea ce era sa se si intimple odata, cind a facut un preinfarct pe scara unui tren aglomerat (ca veneau sarbatorile) cu care intentiona sa ajunga la hipodromul de la Ploiesti. Ca numai ala mai ramasese – de fapt, ca sa incep cu inceputul, pacat ca n-am apucat noi hipodromul de la Baneasa… asa ar incepe Raoul Rizoiu daca s-ar aseza linga noi pe o banca in Cismigiu… ca e pensionar si se plimba des in Cismigiu, ca locuieste in apropiere (ar fi putut fi vecin cu Papil Enescu). Si Teodosie avea ceva cu Cismigiul, nu? De Ilie Cazane nu stiu, nu-mi aduc aminte. In fine. Unde eram? Stiu ca in Cismigiu, dar nu la asta ma refer. A, la Raoul Rizoiu, care si-ar fi dat si viata pentru cai. Mai ales pentru Fratello, care, pina la urma, se dovedeste a fi mai mult decit fermecat, mai mult decit un cal nazdravan, mai mult decit un cal verde pe un perete al mintii lui Rizoiu… daca sintem, noi, cititorii, dispusi sa trecem cu vederea ca bietul Rizoiu e doar un pensionar care o ia razna, ceea ce sa speram ca sintem, ca altfel mai bine ne luam de citit niste Morometii si nu ne mai batem capu’.

Iar Papil… daca Emil a vrut intii o masina si dupa aia a facut orga din ea, Papil a vrut intii orga si dupa aia a facut masina din ea. Daca Emil e un arhitect cu “mina priceputa si mintea deprinsa cu rezolvarea dificultatilor tehnice”, Papil e un arhitect cu “mina complet nepriceputa si mintea cu totul desprinsa de rezolvarea oricaror dificultati tehnice”. Pacat ca nu ma pricep la muzica, mi-ar fi placut sa bag aici o comparatie, o metafora ceva cu niste melodii la orga electronica sau la cine stie ce instrument. Ma resemnez sa imprumut de la zum: DJ Radulescu

Hai, mai, scoateti odata si compilatia, volumul ala de nuvele si povestiri si ce-or fi, ca sigur mai e vreuna pe care n-am citit-o! Poa’ sa fie si cartonat, poftim, daca asa se poarta, o sa-l cumpar, ce-o sa fac.