Mutilarea artistului la… maturitate?
Stephen King, Misery, Hodder and Stoughton
Un scriitor si o cititoare. Cartea si publicul. Literatura si piata. Arta si marfa. Publicul si critica. Splendoarea si mizeria literaturii… Maaama, cite de-astea se pot spune! E cartea cartilor, cumva, pentru vremurile noastre. Trebuie citita, na ca sint si eu categorica – de toata lumea, absolut toata lumea care are un cit de mic interes pentru literatura. As fi fost ultima fraiera daca n-o citeam, slava Domnului ca am apucat.
Stephen King e specializat in horror, Misery e un roman horror. Il citesti usor, vrei sa stii ce se mai intimpla, tii cu Paul Sheldon si o urasti pe Annie Wilkes, iti ies ochii din cap la diverse scene, iar la unele nu-ti vine sa crezi ca autorul chiar i-a facut una ca asta lu’ personaju’ lui, ca a avut sadismul sa-i rupa picioarele, de exemplu, deoarece sperai din tot sufletul intr-un happy-end perfect. Cumva, esti fortat sa intri in rolul lui Annie Wilkes, ceea ce… sper sa nu visez ca ard pe vreun autor cu tigara si-i smulg unghiile si-l tin legat la mine in debara, doamne fereste 
(Marian Coman sa stea linistit 
).
Ca pe o coperta 4, acum: Paul Sheldon e autor de melodrame populare, Annie Wilkes e fana lui numarul 1. El vrea sa scrie literatura serioasa, ea vrea continuarea la aventurile lui Misery. Nebuna il sechestreaza, il drogheaza si il tortureaza – el n-are de ales, toarna continuarea. De unde era fericit ca tocmai terminase un roman serios, cu care spera sa ia un premiu prestigios, iata-l tirit inapoi in tarcul scriitorilor de succes, neluat in seama de criticii seriosi.
Annie Wilkes, respectiv publicul larg, ii distruge manuscrisul romanului serios. De ce? Pentru ca nu e “frumos” si are cuvinte indecente. Degeaba incearca autorul sa-i explice ca in literatura incap si cuvintele alea, ca si in realitate, ea e un fel de Mihai Gadea, nu pricepe. Sau un fel de Valentin Stan, nu vrea scene “de cartier”. Ea vrea dulciuri, e o sugar junky (atita inghetata infuleca femeia aia ca aproape m-a lecuit pe mine!). Cum el nu-i poate spune, ca Neagoe alora, “Muie, ba!”, ii confectioneaza la repezeala un prim capitol cu Misery. Ei bine, nu! Nu merge chiar asa! Nici cartile comerciale nu sint floare la ureche, publicul lor isi are propriile exigente, trebuie muncit ca sa i le satisfaci.
(Fragmentele din Misery’s Return (ce scrie Sheldon) care apar in Misery (ce scrie King) apar cu un font asemanator cu cel de la masinile de scris (nu existau calculatoare). Masina de scris are litera n lipsa, drept pentru care n-ul apare completat de mina. Dupa aia sar si literele t si e. Ultimele fragmente sint scrise de mina si asa sint reproduse. Foarte haios, desi m-am chinuit un pic sa descifrez scrisul, noroc ca e putin.)
Seherezada in versiune moderna. Prizonier al publicului, scriitorul de succes e departe de libertatea interioara a Seherezadei. Iar publicul e prizonier al propriei inculturi. Pactul e unul cu diavolul succesului. Intermediarii apar si ei, criticii care opereaza cu etichete, editorii care intervin cind scriitorul risca sa iasa din pattern. Scriitorul nu mai stie ce-i cu el, isi doreste si succesul comercial, si respectul criticii. Cind scrie “serios” o face cu disperare, ca si cum s-ar bate cu pumnii in piept: “Look at me! Look how good this is! Hey, guys! This stuff has got a sliding perspective! This stuff has got stream-of-consciousness interludes! This is my REAL WORK, you assholes!” Si ce poti sa le faci criticilor daca ei nu vad lucrurile astea? Cititorul poate sa-si tortureze scriitorul, dar scriitorul nu-si poate tortura nici cititorul, nici criticul. Prins la mijloc, intre publicul larg si elita snoaba, scriitorul isi mai pierde cite un deget, cite o litera… si se straduieste sa supravietuiasca, sa-si spuna totusi povestea.
Seherezada e intr-un mare trouble la ora asta. Literatura, in general, e intr-un mare trouble. Si noi pe linga ea, hibrizi de Annie Wilkes ce sintem. Sau nu 
(Of course, sint chestii care pe mine m-au cam… Vesnicul dialog interior al lui Paul Sheldon, “starile sufletesti” redate prin peisaje, de-astea. Da’ nu vreau sa fiu acuma si mai nesuferita decit Annie Wilkes.)
P.S. Mai sus e coperta unei editii de la Nemira, ca si-asa nu gasisem coperta editiei pe care am avut-o eu.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
14 august 2008 la 2:19 pm
Excelent postul! Mi-a placut foarte mult. La fel si cartea, pe care am citit-o demult, pe cand eram mai mic, si am fost putin socat, dar a fost intr-adevar, thriller. Am revazut si filmul recent, tipa joaca excelent, si mi-am adus aminte… Parca as mai reciti-o… (e singura pe care am citit-o de SK)
…
Nu stiu cum, imi tot redestepti interesul pentru anumite carti la care nu ma mai gandesc
14 august 2008 la 2:54 pm
@ dragos c – ma bucur ca ti-a placut si postul meu, ca m-am tot invirtit si rasucit cu cartea asta. mai citisem de sk vreo doua, pe vremuri, si mi-au placut
14 august 2008 la 2:55 pm
So, you really liked it, hmm? Sa nu aruncati cu rosii&oua in mine, eu am vazut numai filmul – care m’a cam speriat, e adevarat
Book better? 
14 august 2008 la 2:57 pm
@ ameer – eu n-am vazut filmul, dar cartea e super-tare!
14 august 2008 la 3:24 pm
Vazut filmul, citit cartea, cred ca prefer totusi cartea. Singurul film facut dupa Stephen King care se ridica la inaltimea cartii este imho “Shining”. Nu il iubesc nemaipomenit de tare pe King, e prea visceral pentru gustul meu, dar asta nu-i scade catusi de putin din valoare. Stiu ca mi-au placut foarte mult povestirile lui scurte, in care reuseste din cateva paragrafe sa invie o intreaga comunitate.
14 august 2008 la 3:35 pm
Hi, hi. Super tare tema, asta cu scriitorul prins intre cititori (semi)inculti, iubitori de melodrame in serie – unii sadici pe deasupra- si criticii aia pretentiosi.
Au fost totusi cativa baieti de treaba, scriitori adica, care au reusit sa impace ambele categorii.
Eu cred ca e o falsa problema.
Poti sa scrii si pe gustul si intelegerea publicului larg, si performing pentru criticii elitisti. Si asta in aceeasi carte.
Fie construiesti nivele pentru fiecare. Fie mergi pe accesibilitate si continut bogat in idei. Nu neaparat facil, dar accesibil.
Poate spun o tampenie acum, dar nu ma pot abtine
La urma urmei, nu e prea mare diferenta intre criticii elitisti si cititorii elitisti. Dar orientarea scriitorului nu spre critici ar trebui sa se indrepte, ci spre cititori. Iar cititorul, atat cel elitist cat si cel neelitist, in cele din urma, e sedus de poveste, de idee, de viziunea oferita si nu de procedeele de compozitie sau de incarcatura stilisitca.
Acestea desigur contribuie la valoarea operei dar o pot si afecta negativ daca preocuparea se muta pe ele si ajung sa cripteze povestea, mesajul, ideea incat sa devina accesbila numai initiatilor.
Recunosc ca e dreptul fiecarui autor sa isi selecteze publicul. Dar, de fiecare data cand se intampla asta, simt ca e regretabil ca oamenii cu idei mari nu se “coboara” la nivelul celor mai “de mjloc” sa popularizeze aceste idei. Poate ar fi o pierdere pentru literatura, dar ar deveni un castig pentru humankind.
Parerea mea! Ca a lu’ Terente.
14 august 2008 la 3:45 pm
Apropo de topicul tau. Chiar vorbeam in ultimul post si eu ca e cam putin probabil sa vezi scriitori care migreaza de la un public de masa la unul specializat. Ma gandeam doar ca o asemenea miscare ar fi total contraindicata din punct de vedere financiar, ducand la reducerea drastica a numarului de exemplare cumparate, dar uite ca daca ai niste fani smintiti poate fi periculoasa si pentru integritatea fizica a autorului, Doamne fereste!
14 august 2008 la 4:37 pm
Ai descris super fain cartea. Si mie mi-a placut (mai ales pentru ca a fost prima carte citita in original) dar trebuie sa recunosc ca totusi The shining este capodopera maestrului.
15 august 2008 la 2:53 am
m-am apucat si eu de misery, daca e vorba de asa, dar daca nu e faina cred ca te bat!
m-a pus o prietena de-a mea americanca sa citesc King, am citit-o de curand dar nu mai stiu pe care, dar cred ca una “Case”. nu m-a convins usor sa ma apuc de ea. ii dadusem nostalgia lui cartarescu, in engleza. ma bucurasem asa de tare ca am reusit sa ii fac rost de ea. i-a placut foarte mult si am intrebat-o cu ce i s-a parut ei ca seamana, din ce a mai citit ea . ei, si cica seamana cu king. a naibii chestie, cum sa semene cartarescu cu king? si am citit. nu domle, nu seamana si nici nu imi place! dar pana la urma nici eu nu as fi putut sa spun cu cine seamana cartarescu si poate as fi emis vreo perla incercand sa aproximez:)
15 august 2008 la 12:39 pm
Hmmm… Sint din ce in ce mai nelinistit.
15 august 2008 la 2:54 pm
@ laur – ei, nici eu nu mor de dragu lui king, in general, dar mi-a placut ce-am mai citit (shining, carrie si inca una), iar asta e dementiala
@ scriitor-in-devenire – ce zici tu suna ca un proces de fabricatie a unui surub, mai degraba.
@ ceasuri – multumesc! mie misery mi se pare capodopera lui, dar si shining a fost misto
@ uv – bine, imi asum linistita riscu sa ma bati, ca la alea treij de kile ale tale cit de tare poti sa dai?
si normal ca nu seamana!
@ marian – don’t worry
15 august 2008 la 3:36 pm
am avut o perioada acu’ vreo 10 ani in care devoram sk-uri. dupa vreo patru (misery, shining, carrie si christine), mi se facuse pofta de it, dar n-am gasit-o in romana. in fine, ideea e ca misery mi s-a parut cea mai buna dintre cele care mi-au cazut in mana, un soi de horror plauzibil.
15 august 2008 la 3:47 pm
Se poate, dar – nu stiu cum s-a predat Eminescu in cazul tau – eu mi-aduc aminte ca aveam un prof meserias care ne aratase vreo patru planuri pe care se desfasura povestea Luceafarului….
Si ne spunea ca fiecare om in functie de nivelul lui de inteligenta, cultura distinge unul, doua, trei sau patru….
Ma gandeam ca asta e genul de scriere din care toata lumea castiga spiritual, emotional atat cat poate si, asa fiind scris, cumva ii deschide apetitul sa priceapa mai mult si aluia mediocru (sau chiar prostut) il adanceste spiritual printr-o “contaminare emotionala” de care poate el, cititorul naiv, nici nu e constient.
15 august 2008 la 11:49 pm
Am citit Misery acum multi ani, tradusa in romana, am vazut si filmul (Kathy Bates este perfecta in acest rol). Insa Shining m-a impresionat mai mult (a se citi “m-a speriat”
), in raport cu filmul care s-a facut dupa carte. Sau o fi fost si maiestria traducatorului la mijloc? Ambele carti le-am citit in romana, la vremea respectiva.
16 august 2008 la 12:15 am
personajul asta, scriitorul, e naiv. crede ca diferenta o face doar folosirea unor tehnici inventate de modernitate (stream of consciousness etc). povestea din cartea asta e falsa, pentru ca nu/mi vorbeste mie, cititorului matur, ci unor teenageri – nu e vb de virsta, evident- care vad lumea ca pe o banda desenata. nici un fel de emotie, doar specularea unor personaje total nerealiste, stereotipuri fortate gen scriitorul-de-carti-de-duzina-care-se-hotaraste-sa-devina-profund. pina si dorinta asta a lui e ridicola, pentru ca nu te hotarasti, pur si simplu, sa scrii carti adevarate. este un film al lui almodovar asemanator, cu o scriitoare care vrea asta, dar acolo ironia e evidenta, ea e, fara sa stie, un personaj din propriile carti unidimensionale. daca esti un cititor bulimic, cum esti tu, luciat, stephen king e ok, mai bun decit multe plictiseli gen pamuk (nu stiu prea mult, totusi, am rasfoit doar citeva pagini din turc, dar asa mi s-a parut, miniaturisti, istorie, bleah), macar king, cu tot aerul lui de cartoon si vesnica rescriere a lui tom sawyer, se apropie uneori de angoasa pura. dar daca nu citesti asa de mult de obicei, e chiar pierdere de vreme
16 august 2008 la 2:08 am
the stand. si dark tower. (ca tot ii da lumea cu cele mai misto carti.)
pe mine misery m-a lasat cam rece. creepy, dar nici pe departe preferata mea din cartile lui king. asa cum nici shining nu m-a dat pe spate…
16 august 2008 la 4:51 am
am fost f constiincioasa si am citit cat am putut. mi-am dat seama intre timp ca am vazut filmul, dar nu despre asta e vorba. mie cartea mi s-a parut fix dupa calapodul thrillerelor din ultima vreme (ultimii 20 ani). poate ca de fapt thrillerele seamana cu king si nu invers, ca el o fi desenat sablonul initial pentru ele; care e mare gaselnita, nu zic nu, ating ele ceva in om si se scot si bani buluc. insa ceea ce accept la zeci de filme americane nu accept nici macar la o singura carte, nu c anu vreau, dar nu pot sa inghit.
jen, deci stand si dark tower? ca sa te bat si pe tine:)
16 august 2008 la 5:04 am
mie acum o luna mi-ar fi fost rusine sa ma vada cineva cu un king in sacosa
si mai apoi mi l-au recomandat 3 oameni(cu jen 4). cred ca lilith e la zenit si urmeaza ceva:)
16 august 2008 la 11:51 am
nu vreau sa ma bati
) alea nu-s recomandari, sunt cartile care imi plac mie. nu-mi place sa recomand chestii altora, pentru ca nici mie nu mi-au placut cartile preferate ale unor prieteni. deci… citeste despre, si daca ti se pare interesant… dark tower oricum e mare, 7 volume care tot cresc in numar de pagini, deci nu cred ca vrei 
17 august 2008 la 1:20 am
din king mi-au placut cel mai mult volumele de nuvele: four past midnight (tradusa la Trei cu titlul “dupa miezul noptii”, in doua volume), everything’s eventual, skeleton crew, night shift, hearts in atlantis si, mai mult ca oricare, DIFFERENT SEASONS. pe asta din urma as recomanda-o oricui nu il citeste pe king fiindca scrie “horror”. read this si-apoi mai discutam.
17 august 2008 la 10:54 pm
@ scriitor-in-devenire – nu se indoieste nimeni de aceste adevaruri
@ dan sociu – alo, domnu! credeti ca eu sint teenager de ziceti ca unor teenageri le vorbeste sk? multumesc de compliment, in acest caz
dvs ne povestiti cum e cu scriitorul si cum e sk ca-n bd, dar uitati niste amanunte: e vorba de un roman horror, de un personaj autor-de-best-sellere. ceva ca un fel de basm, domnule. ceva ca seherezada in versiune moderna. acu, nici seherezada n-o fi fost o scriitoare pe gustul dvs, tot ce se poate
data viitoare cind oi scrie despre un fantasy, am rugamintea sa nu veniti sa ma trageti de urechi ca de fapt personajele sint schematice si lipsite de complexitate psihologica, ca o sa ma faceti sa rinjesc.
pt toata lumea – Misery e altceva
19 august 2008 la 2:30 pm
N-am citit decat Shining (intr-un hotel, in delegatie; mi-a fost frica si sa ma duc la baie dupa aia) si On Writing, autobiografia/cartea despre scris. On Writing am ascultat-o, de fapt, citita de el, si m-au impresionat foarte tare volumul de munca, disciplina si tehnica lui. Nici eu nu cred in scriitorul care asteapta muza si ii iese perfect din prima, dar la el sunt uluitoare constanta si hotararea cu care scrie de mai mult de 40 de ani. Si am apreciat onestitatea lui: nu se crede un geniu si isi asuma genul comercial. Ca multi altii, nu aveam mare respect pentru ceea ce scria – desi se fac niste filme excelente dupa cartile lui – insa dupa On Writing mi-am schimbat complet parerea.
Din ce am inteles, Misery este una dintre cartile lui preferate, are nenumarate referinte la cum a construit-o.
19 august 2008 la 3:07 pm
in sfarsit recenzezi si tu o carte serioasa. vezi ca nu-i asa greu si ca nu toate-s cu cosmonautzi?
20 august 2008 la 3:12 pm
Hihi! Ce tare! Nu am citit cartea insa citesc acum Misterul regelui. Despre scris, de acelasi S. King. M-am indragostit de el, de felul cum scrie si cum isi prezinta opera. Urmeaza sa iau la rand si alte titluri scrise de el… Nu sunt adepta genului horror insa mi-a deschis apetitlul asupra romanelor lui!
Nice review!
6 septembrie 2008 la 10:26 pm
ce bine! citind tot ce ati scris voi pe-aici, nici nu mai e nevoie sa mai citesc cartea si.. poate nici sa nu mai vad filmul
intr-adevar, buna de tot cronica!
26 octombrie 2008 la 11:59 pm
acu nu de foarte mult timp am citit-o si eu. asa ca am scapt de la a fi “some kind of out-of-fashion book freak”
nu ca as fi vrut sa fiu eu prea la moda oricum… la varianta a carei coperta ai pus-o nu e nimic prea special. doar ca la un moment-dat lipsesc “n”-urile, iar apoi sunt puse italic iar apoi lipsesc “t”-urile si “e”-urile. dar cred ca cine a corectat-o sau dactilografiat-o a uitat sa puna pur si simplu niste litere la intamplare. in rest nimic “manual” 