Samavolnicie
Am mai citit Simion liftnicul si acum sint la Jurnalul Ioanei Em Petrescu. Incerc sa nu-mi mai iau nici o carte noua, sa ma ocup intii macar de o parte dintre cele pe care le am deja.
In Jurnal, pe la inceput (din ’59 parca) e o poveste intreaga cu desfacutul cozilor. Ioana era indragostita de un coleg, probabil si el de ea; primeste o scrisoare complicata de la el, in care ii cerea sa-si desfaca parul. Ar fi fost un semn de… nu-mi dau seama exact ce fel de semn, dar nici nu e nevoie, semnele indragostitilor nu sint clare nici pentru ei. Fata analizeaza scrisoarea pina la vertij si in cele din urma se hotaraste: nici nu-si desface cozile, dar nici nu le lasa asa, le aranjeaza intr-un coc 
Absolut adorabil. Mie mi-a amintit si de un pasaj dintr-un jurnal privat de pe vremea aia, un jurnal pe care il am eu (nu al meu, fireste, ca mama si cu tata nici nu se cunosteau). O studenta se plingea de “samavolnicia” colegelor de camin, care i-au facut o farsa idioata: i-au taiat o coada!
Nu stiu de ce am scris asta, probabil doar pentru ca e… cu parfum. In anii ’50, studentele isi purtau parul impletit in doua cozi… Era ceva sa umbli despletita sau cu parul scurt. Ori o dovada de dragoste, ori un semn ca ai suferit o samavolnicie. Azi… cum e azi? Se petrece direct semnificatul, ca sa zic asa. Si, spre surpriza mea, o adolescenta a anilor 2000 nici nu stia ce inseamna cuvintul “samavolnicie”.
Ii tin pumnii Ioanei Em Petrescu, inca n-am ajuns la suta de pagini. Jurnalul nepublicat pe care l-am citit eu se termina abrupt, fata aceea n-a mai avut ocazia sa-si desfaca parul ca raspuns la o scrisoare.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
18 august 2008 la 7:36 pm
De abia astept comentariul despre Simion Liftnicul.
18 august 2008 la 10:26 pm
Adorabil!
19 august 2008 la 10:14 am
@ ligia –
cu putin noroc, azi o sa postez
@ zaza – sa stii ca m-am gindit la tine!
19 august 2008 la 10:59 am
Dacă vrei să faci o faptă bună, te rog din inimă scrie un ceva şi despre ticăloşia de la Pasajul Victoria. Găseşti amănunte şi la mine, povestea trebuie să circule, cred.
19 august 2008 la 12:13 pm
draga lucia
si eu i-am tinut pumnii ioanei em. petrescu. din pacate, stii foarte bine care e sfarsitul, chiar daca nu ai terminat cartea. mie mi-a placut foarte mult., unul dintre cele mai sincere si rascolitoare jurnale pe care le-am citit.
in legatura cu parul. m-am tuns recent foarte scurt. si in timp ce frizerita tot baga foarfeca in parul meu, mirandu-se (cumva cu repros) ca am parul prea des si ca tot taie si nu se mai termina, ma gandeam ca nu am cerut nimanui parerea daca sa ma tund sau nu. si primele zile m-am simtit tare ciudat, de parca ar fi trebuit sa dau socoteala pentru soarta ciufului meu.
19 august 2008 la 12:30 pm
@ zaza – asta si voiam sa fac, vazusem aseara la tine. gata, am postat – hai ca poate nu le iese ticalosia
@ elena – da, stiu, dar se intimpla ceva cu jurnalele “adevarate”, autentice sau, cum spui tu, “sincere si rascolitoare” – te fac sa uiti ca stii cum se termina.
e ceva aici
inteleg ce spui cu tunsul
8 septembrie 2008 la 3:46 pm
[...] mai fermecator episod ramine, pentru mine, cel cu despletitul cozilor. Acum, un mic exemplu de autenticitate, un fragment de pe aceeasi pagina (in carte, normal): [...]