Bucuresti, micul Beirut

(Inapoi)   Read that!   |   Anii '90 si moldovenii   (Inainte)


Da, hai sa ne mai mindrim un pic: n-o mai fi capitala micul Paris, da’ nu-i problema, poate fi foarte bine micul Beirut. Cum o ajutam sa atinga acest obiectiv? Simplu. Darimam. Demolam. Aruncam in aer. Spurcam. Si nu, nu sintem nebuni sa aruncam in aer hidosenii portocalii cu termopane sau teancuri de birouri de sticla. Distrugem, de exemplu, pasajul Victoria. Adica pasagiul Victoria. Si dupe aceea, sa ne frecam miinile de bucurie, mai trintim acolo o porcarie de birouri.

Scrie Zaza, furioasa si trista: “Vi se pare normal ca din voia unor analfabeti cu Maserati Bucurestiul sa devie Beirut, pe timp de pace? Vi se par normale porcarii constantene in capitala?” Scrie si cum se poate face asta – normal sau anormal, nu mai conteaza cind cunosti arta de a ingropa sufletul orasului sub tone de hirtii mai mult sau mai putin legale. Cind pofta de bani te innebuneste, nimic nu mai conteaza. V-ati vinde si mamele, nu-i asa, bai astia care salivati dupa spatiul ala pretios? Adica de ce sa existe ceva frumos degeaba, ceva care nu va aduce voua bani, bani si iar bani?

Zaza vrea sa ne opunem, sa facem ceva. Pentru ca ” vreau sa-mi beau cafeaua linistita la o narghilea in Pasaj, nu sa stau la coada la consulatul canadian”. Si pentru ca “Sa nu ne pese de sufletul orasului in care traim? Atunci nu meritam sa ne dam buna ziua.” Si pentru ca, daca astia chiar distrug pasagiul Victoria, ar fi ca si cum i-am lasa sa ne scuipe intre ochi.

Cititi la ea mai multe, aici, aici si aici. Repet si rugamintea ei: “De aceea, va rog: dati mai adeparte informatia asta bruta, agitati-va, comentati-o si poate ca undeva, cineva o sa se simta. Singuri nu ne vom descurca, nicicum.”

Hai sa nu-i lasam sa faca ce-au facut si cu moara lui Assan. Ca atunci i-am lasat. Canada n-o sa ne ia pe toti in brate sa ne consoleze. Si nici palmierii plantati aiurea prin oras n-o sa ne ajute la altceva decit sa ne simtim mindri locuitori ai micului Beirut.

Scris la 19 august 2008 | Categoria de pe bloguri | 18 Comentarii»


18 comentarii la“ Bucuresti, micul Beirut ”

  1. Zaza Spune:

    Mulţumesc din suflet.

  2. luciat Spune:

    n-ai pentru ce, zaza, noi ar trebui sa multumim ca ne trezesti :oops:

  3. r. Spune:

    Poate ar trebui organizata o intalnire de protest, pentru ca precedenta initiata de Luciat a ajuns la TV si in ziare si numai de asta le pasa barbarilor cu Maseratti.

  4. lindabelinda Spune:

    nu exista vreo fundatie/ngo care sa se ocupe de pastrarea Bucurestiului vechi? Degeaba ne agitam pe bloguri daca ei sunt organizati. La fel cei care locuiesc in cladirile respective, la parter.
    Nu vreau sa fiu carcotasa, dar efectiv mi se pare ca riscam sa ne scandalizam iar ei sa isi vada de treaba. Asa a ramas fara teren de basket si fotbal, si cu o curte mica si claustrofoba – pt ca era in centrul Bucurestiului si au trantit o scoala si un mic bloculet alaturi.
    Nu vreau sa ii las sa distruga Pasajul Victoria – ce se poate face? in afara de a ne scandaliza.

  5. bereadedupa Spune:

    pasjul cu narghilele se numeste Villacrosse. Victoria e langa Teatrul Odeon. Daca vor sa il distruga si pe asta io zic sa facem manifestatie ca deja nu se mai poate. S-a distrus mai mult decat pe vremea impuscatului.

  6. luciat Spune:

    @ r – n-a fost suficient atunci, cum bine stii – si a stirnit muuulte proteste din partea intelectualilor, spre oroarea mea, iti spun sincer

    @ lindabelinda – eu zic ca macar sa ne scandalizam, e un prim pas, nu?

  7. luciat Spune:

    de acord sa facem ceva clar, sa ne manifestam intr-un fel, dar pina atunci trebuie putina agitatie, scandal, sa afle lumea – s-o ajutam pe zaza, ca ea ne-a dat de stire

  8. lindabelinda Spune:

    luciat – pai ma scandalizez :lol: - pef acebook, ca blogul meu e in paragina. Am anuntat prietenii cu care tin legatura sa se scandalizeze si ei :) .

  9. Zaza Spune:

    Ok, oameni buni. E nemaipomenită scandalizarea, dar realmente trebuie făcut ceva.

    Am tot dat telefoane şi o să fac şi un mass-mailing, să vedem ce iese.

    Berea de după, ştiu că ăla e Villacrosse. Era o licenţă de stil. Mulţumesc.

    PS: Oricum, nu am de gând să o las aşa. Revin, sper cu veşti cât de cât bune.

  10. D’ale Bucurestilor « zum-cititor-viteaz & dudul-somnoros Spune:

    [...] Am gasit asta la Zaza (aici, aici si aici) si la luciat. Of! Cum e posibil asa ceva?! Eu nu prea stiu cum sa zic (frumos) ce-mi vine sa zic. Mai bine nu [...]

  11. scriitor-in-devenire Spune:

    Subscriu. La scandal, dar mai ales la actiune. Scandalul fara actiune e ca dragostea fara sex. Adica – literatura!
    Si pentru pasajul Victoria literatura nu e de ajuns.

    Ma bucur ca, parca pentru prima oara, dupa multi ani, aud vocile unor intelectuali coalizandu-se. Cand vom schimba si mersul asta devastator al lucrurilor ajungand pana acolo incat sa ne impunem prin actiuni coerente si finalizate vointa de a ne conserva trecutul pe care il credem valoros sau sa aparam demnitatea umana calcata in picioare de niste potentati lipsiti de orice morala, care isi imagineaza ca pot sa manipuleze masele ca pe niste cutii cu papusi, o sa fiu convinsa ca frumosul basm al copilariei in care m-am incapatanat sa cred pana la adanci batraneti e mai viu si palpabil ca niciodata si vorba unui blogger celebru “deloc literatura”. Sa avem succes!

  12. capricornk13 Spune:

    @toata lumea: am dat si eu mai departe si am propus sa scriem plangeri pe http://www.domnuleprimar.ro
    acolo primarii raspund plangerilor si intrebarilor in proportie de peste 90%, deci Oprescu va trebui sa faca la fel; nu stiu cat de eficient este, dar se incadreaza in categoria ‘actiune’ cred…

  13. luciat Spune:

    @ zaza – ai dreptate, trebuie facut ceva. sa revii, ca noi tinem aproape. eu o sa mai scriu cind o sa fie cazul si vedem

    @ capricorn – draga mea, ma exaspereaza ca mereu ajung la spam comentariile tale, mai nou – nu inteleg de ce! :shock: multumesc pt link! e o idee buna!

  14. Zaza Spune:

    Sa facem flooding la mailurile de la Primărie!

    Scriem text?

  15. luciat Spune:

    :) cum adica sa scriem text? sa facem un fel de scrisorica pe care s-o trimitem toti cind avem 5 minute libere? :mrgreen: scrie-l tu si ne apucam de flood-at!

  16. Zaza Spune:

    Perfect, dar flooding să fie! :idea:

  17. Zaza Spune:

    Am scris ceva, este doar o propunere, în plus fug acuma înspre acolo ca să verific nişte amănunte.

    Vă aştept pe voi acum.

  18. Miss M Spune:

    Intamplarea face sa fiu in Beirut si fiind vineri dupa-masa mi-am amintit de obiceiul din Bucuresti… acela de a ‘rasfoi’ blogurile preferate. Succes in campania pt salvarea a ce mai ramas de salvat din capitala