Jurnal intim
Of. Acum, la pagina 218, Ioana Em. Petrescu e maritata de vreun an. “24 de ani. Din care am trait cit? Din care nu mai traiesc de cind?” De ce te-ai maritat, Ioana? Pe cuvint, avea dreptate mama ta, puteai sa mai astepti.
Ce faceam eu la 24 de ani? Cautat prin caiete. Faceam numai si numai timpenii. Chiuleam de la scoala saptamini intregi, jucam carti nopti in sir, viata mea amoroasa era incredibil de complicata – in anul acela am reusit sa am intilnire, simultan, cu trei tipi, la mine in camera. Fireste, uitasem pur si simplu de doi dintre ei. Pina la urma am ramas cu al treilea, evident 
Si asa s-a si terminat jurnalul meu, de fapt, pentru ca fetele cam asta fac, se cheama journal d’attente – cred ca Philippe Lejeune zice asta.
Infinit mai sanatos un blog despre carti, zise scorpia niste ani mai tirziu. Apropo, ce-ati zice sa ma apuc acu’ de Musil, de exemplu? Si sa nu citesc nimic altceva si sa nu postez despre nimic altceva pina nu-l termin? 
I-am pus pe toti trei unul linga altul pe un raft si din cind in cind ma uit la ei cu ura: Proust, Joyce si Musil. In fond, nu stiu de ce ma ingrozeste asa de tare raftul asta, ca, daca ma gindesc bine, pentru Orbitor nu mi-a trebuit decit vreo luna. Si-am mai si citit citeva mai mici in luna aia. Plus ultimul Harry Potter. Sa ma intorc la 24 de ani: la un moment dat citeam simultan din Nietzsche, Updike si din jurnalul lui Etty Hillesum. Si altadata ma chinuiam cu Robbe-Grillet intr-o camera de doua paturi in care mai erau cinci oameni in afara de mine. Nu mai stiu daca am terminat Le miroir qui revient atunci, da’ tare ma indoiesc.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
21 august 2008 la 2:42 pm
La 24 nici o grija, acum nici o grija, pfff, te invidiez
21 august 2008 la 3:08 pm
Am văzut de curând pe tvr cultural un film pe care ţi-l recomand.
Tot aşa, o cititoare pasionată, nu de 24, ci de 26…încearcă să se redescopere pe sine.
I se schimbă destinul total.
21 august 2008 la 3:23 pm
asa, acum partea a 2-a a comentariului meu,imi cer scuze.
So, filmul e şi cu Michael Cane- (eu aş cădea la picioarele lui şi acum, chiar dacă are over 70)şi alcătuieşte rolul unui profesor universitar,oarecum atipic,de la Cambridge.
The title is “Educating Rita”.
Şi acum mă gândesc la viitor. Cum voi fi la 24 de ani, ce perspectivă voi avea.
Poate că e mult mai uşor să privim înapoi, mie viitorul îmi pare un bloc de gheaţă.
Am stat prea mult timp în soare astăzi.
Back to reading The Great Gatsby.
Spor la citit toturor (celor care fac asta), în special ţie, Lucia! (ah, soarele ăsta!)
21 august 2008 la 6:43 pm
eu as zice ca ar fi foarte simpatic sa te apuci acum de musil. si sa-l si termini. sau de proust, sau de joyce. asta pe de-o parte, ca pe de alta m-as inverzi de gelozie aici fiindca io nici nu ma gandesc sa incep o carte mai lunga de 300 de pagini momentan. de-abia ma descurc cu subtirelele si usurelele
21 august 2008 la 8:12 pm
Ce fac eu acum, la 24 de ani? Ca 24 am.
La vida es bonita! Da, m-am apucat de invatat spaniola. 
Si asa voi sti atatea limbi cate degete la o mana (sau la un picor 
).
21 august 2008 la 8:14 pm
Picior, picior era! Mda, si trebuie sa merg si la oftalmolog, se pare…
21 august 2008 la 9:43 pm
@ ionuca – da, dar, daca alegeam 23 de ani si anul trecut, nu mai ieseam asa de bine
@ laetitia –
o sa faci minunat la 24 de ani, sint sigura! spor la Gatsby!
@ zum – ar fi simpatic, mai ales pt mine. dar deocamdata nu, tot cu ura ma uit la raftu ala, poate mai la iarna, pe racoare
@ aliona – muchos exitos… aaa… con el espanol, ca stiam si io vreo doo vorbe si am uitat aproape tot
21 august 2008 la 9:44 pm
si eu, ma duc pe 30 la oftalmolog.cititori cu ochelari!
22 august 2008 la 9:21 am
eu la 24 de ani credeam ca lumea e a mea! si spre sfarsitul celor 24 m-am indragostit in 5 minute de iubirea vietii mele!
si stiti ce e cel mai funny? ca acum sunt indragostita de adevarata iubire a vietii mele!!! 
stiti ce cred acum, dupa inca zece ani? ca lumea e a mea!…cred ca sufar grav de o forma de autoiluzionare
life is beautiful! la vita e bella!
de-aia am avut eu mici probleme cu Jurnalul Ioanei, luciat…
22 august 2008 la 10:30 am
sunt in depresie
am avut un pic de timp de rasfoit bloguri si am vrut sa las comentarii prietenoase pe cateva…si nu-mi apar nicaieri…nici la tine…oi fi disparut de pe fata pamantului si nu stiu eu?
23 august 2008 la 10:25 am
Eu n-am inteles…pana la urma se casatoreste cu baiatul care ii cere sa-si lase pletele in vant, sau cu un coleg al baiatului.