Sfirsitul lumii, al literaturii, al competitiei si al fotbalului
Doua articole de Paul Cernat, in “Observator cultural”: “Puncte din oficiu pentru literatura romana tinara”, I si II. Problema lui Cernat: nu i se dau destule capodopere. Astia tineri, de pina in 40 de ani, l-au dezamagit pentru ca n-au facut pina la virsta asta ce facusera Sadoveanu, Rebreanu, Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale, Tolstoi, Dostoievski & co. Ii trage de urechi si-i ameninta ca, daca le-a dat pina acum puncte in plus, gata, n-o sa-i mai ajute, ca nu merita. Si eu as putea spune ca sint foarte dezamagita de barbatii de stat de pina in 40 de ani. Sa le fie rusine, ca la virsta lor Alexandru Macedon era deja mort!
Costi Rogozanu raspunde pe blogul lui: “Atentie, iar ne-a murit literatura“. Bestial! “Scriitorii tineri nu sint buni pentru ca nu au “acel ceva” al marilor capodopere. Uau. [...] Da, aia batrini si foarte buni nu vor semana niciodata cu aia tineri si inca greu de perceput sau de acceptat. Ai nevoie de receptare profesionista ca sa devina buni. Cind deschizi o capodopera de exemplu, daca te plictisesti, dai vina pe tine. Cind deschizi literatura noua, daca te plictisesti, si-o fura autorul. Simplu, nu?” Elementar, intr-adevar.
Pe mine ma framinta si altceva: care e rostul criticii, de fapt si de drept? Sa prescrie, sa indrume scriitorii, sa le arate calea? La limita de jos, sa le spuna “Scrieti, baieti, numai scrieti!”? La limita de sus, sa-i ocarasca: “Nu mai scrieti prostii de-ale voastre, scrieti ce trebuie”? Nu cumva, cind niste baieti chiar au scris ce i-a dus capu’, criticii ar trebui sa-si stearga naibii ochelarii si sa citeasca, sa se gindeasca la ce-au citit, sa scrie pe urma ce si cum au inteles ei din ce-au citit?
Nu? Rogozanu: “Ai nevoie de receptare profesionista ca sa devina buni.” Hello! Poate ca Paul Cernat crede ca si-a facut treaba suficient de bine si ca scriitorii tineri nu si-au respectat angajamentul. Ca doar criticul nu mai e insotitor si slujitor al literaturii, o, nu, asta e o blasfemie! Criticul e tata scriitorului, ala care da recompense si pedepse, puncte in plus si puncte in minus, dupa cit de cuminte e scriitorul! Helloooooooooooo! Ce naiba facea Annie Wilkes in Misery? Il obliga pe nefericit sa scrie ce voia ea si ori ii taia un picior ori ii dadea niste inghetata, depinde daca ii placea sau nu ce-i iesea omului.
Sper din tot sufletul ca scriitorii sa nu se ia dupa Paul Cernat! Abia aia e moartea literaturii, cind, de frica sa nu-ti taie un deget Annie Wilkes de la revista, te apuci sa scrii cum vrea ea, cum e ea obisnuita, ca sa n-o contrariezi, Doamne fereste! Annie Wilkes de la revista are o lista de capodopere: Razboi si pace, Ion, La Medeleni etc. Asta vrea si de acum inainte, neaparat.
Cica scriitorii fac fitze cind spun ca au joburi si tre sa mai si traiasca. Cica tre sa se sacrifice si sa scrie in orice conditii. Fratilor, ati innebunit? E ca in “Cosmopolitan”, am citit eu acolo ca femeile tre sa fie sexi si dupa servici si piata si spalat rufe. Da’ poate sint si scriitorii ca femeile alea cocosate de oboseala, poate chiar nu mai pot sa va satisfaca atunci cind va apuca pe voi. Cica n-au motive sa vrea burse si Schloss Solitude. Pai mi-e mila de nevestele criticilor, pe cuvint, presupun ca nu le duc in concedii nici de-a dracu’.
Inutil sa-i explice T.O. Bobe lui Paul Cernat (in comentarii) de ce nu se mai poate scrie acuma Anna Karenina. N-o sa capete, drept raspuns, decit ca are criterii “artizanale”, ca reduce ce e bun la ce-i place lui, si ca vorbeste ca un “poet” – ei, poftim! Polemicile astea sint de toata jena. Inutil sa vorbesti la obiect, inutil sa dai explicatii concrete, inutil sa ceri analize pe text in loc de reactii emotionale, o sa fii facut, culmea!, poet. A, si romanul lui Bobe e, dupa parerea lui Cernat, o “extensie” de poet. Come on! Parca ati citit romanul, domnule Cernat! Sau, in orice caz, dupa cronica din “22″, in care povestiti o gramada de chestii, asa pare, chit ca nu-mi dau seama daca ati inteles ca Luca ii omoara pe unii pe-acolo, chit ca repetati ce-a zis Alexandru Matei (de acord ca a lui e cea mai buna cronica), cu tot cu o mica eroare.
In fine, m-am saturat si sa tot aud ca Razvan Radulescu e foarte tare si e o certitudine samd. Pai da, asa e, da’ atunci de ce, fir-ar sa fie, au tot refuzat editorii sa-i publice cartea? Ca n-avea mizele “mari” suficient de la vedere, nu? De ce n-a luat premiile pe care le merita? Cred ca se aplica tot vorba lui Rogozanu: ca ai nevoie de receptare profesionista, de-aia! Si vorba lui Bobe: capodoperele unor Tolstoi si Dostoievski mai inseamna si lecturile critice care li s-au aplicat.
A, de ce oare n-o fi pomenit Cernat despre Luminita, mon amour? E o jalnica autofictiune, nu? N-are mize, nu? Sa va stea mizele in git, dinspre partea mea, ca nu sinteti in stare sa le vedeti. Bine ca le vedeti in Razboi si pace si in Ion, era si greu. Vorba lui mayuma: “fara pasiune si fara vocatie, fara critici competenti si onesti, fara premii literare valoroase, sigur nu o sa avem nici o literatura, nici tinara, nici batrina, nici alba, nici neagra, nici cinstita, nici corupta”.
Si ultima ultima mea reactie: hai ca si francezii se pling de de-astea. O fi ceva in aer? Paul Cernat spunea, in alt articol, ca Alexandru Matei ii aduce un omagiu lui Houellebecq cind il face ultimul Mare Scriitor. Dap, Matei spune ca Houellebecq “se comporta in literatura asemeni lui Jean-Marie Le Pen in politica”. Asta e solutia, nu?
Da’ de ce sa-mi bat eu capu’, in fond? Cui ii pasa ca se mai anunta o data moartea literaturii? Sau sfirsitul lumii? Sau disparitia competitiei? Ma rog, de asta din urma poate ca ne pasa: “Tara arde si baba se piaptana! Ne moare fotbalul! Meciul cu Feroe bate la usa, Banel e accidentat, iar noi o ardem cu T.O. Bobe. Halal popor!”
Las’ ca poate vine sfirsitul lumii azi si scapam de grija lui Banel si-a capodoperelor. Ca oricum, pe alea pe care le avem nu le vedem. Na, ale dracu’ capodopere, nu seamana cu Razboi si pace! Din niste motive obscure, desigur, ca n-au astia tineri “ceva”.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
10 septembrie 2008 la 4:37 pm
Cred ca comparand “Razboi si pace” cu “La Medeleni” nu ai facut decat sa demonstrezi ce vroia sa zica domnul Cernat. Nu citisem nici un fel de “lectura critica” care sa i se fi aplicat lui Dostoievski cand am inceput sa-l citesc in liceu, dar dupa primele 50 de pagini din orice roman de-al lui simti ca lumea pe care o stiai nu mai e aceeasi. Nu stiu ce scriitor roman modern te face sa simti asta.
Nu inteleg de ce multora dintre astia tineri le e frica de “canon”, si vor mereu sa redescopere aceleasi adevaruri spuse de Shakespeare, Cervantes sau Tolstoi.
In ceea ce priveste romanul, si-a avut vremea lui, vremea cand societatea burgheza tocmai inventase notiunea de “timp liber” care trebuia umplut cumva. Cam toti marii prozatori atunci s-au exprimat. N-a zis nimeni ca trebuie sa scriem proza pana la venirea Apocalipsei, asa cum nimeni nu mai scrie acum la modul serios poezie in hexametri antici. Lasati romanul sa moara frumos si treceti la altceva mai in concordanta cu timpurile moderne.
10 septembrie 2008 la 4:43 pm
Eu cred ca se mai poate scrie ca Razboi si pace. Problema e ca cititorii sunt altii si nu mai pot citi asa ceva, mizele sunt altele. Eu incerc sa conving oamenii sa citeasca razboi si pace, dar ei tot palahniuk si houellebecq citesc.
.
Nu stiu ce inseamna moartea literaturii, atat timp cat peste o ora merg la o lansare. Si in nici un caz nu e un priveghi.
Simt ca m-am exprimat naspa
10 septembrie 2008 la 4:48 pm
@ mihai – pai n-am comparat Razboi si pace cu La medeleni, doamne fereste
Paul Cernat spunea ca nimeni nu mai scrie asa bune romane ca La medeleni, nu eu
@ dragos – ei, cum? toata lumea a citit Razboi si pace. e de baza. ma rog, toti cititorii seriosi de literatura
10 septembrie 2008 la 4:50 pm
@dragos c
E greu sa citesti “Razboi si pace” in primul rand pentru ca nu prea e de gasit. Acum vreun an doi circula o traducere facuta la o editura din Basarabia (fara note critice, fara nimica), care prin urmare nu stiu cat de buna era. Intre timp a disparut si aceea (la Carturesti, cel putin), pe cand Houellebecq si Palahniuk le gasesti pe toate rafturile.
10 septembrie 2008 la 4:56 pm
….ummmm. ok
(am citit o pagina de dostoievski si atat. nici nu ma trage inima sa citesc mai mult. da, tinerii din ziua de azi ‘e’ foarte inculti.)
‘la medeleni’ mi-a placut candva, demult, cand am citit-o, dar ‘ion’ m-a enervat la culme. va rog eu frumos, domnii autori, nu scrieti asa ceva.
10 septembrie 2008 la 5:01 pm
Cernat e naspa oricum, se stie de mult asta. In rest, multi dau din gura aiurea, toti se plang, bla bla bla bla.
10 septembrie 2008 la 5:15 pm
@ jen –
@ eugens – ei!
mie nu-mi plac chestiile astea, de genu cutare e naspa. fara de-astea, pliz
10 septembrie 2008 la 5:16 pm
@jen
Ar trebui sa citesti “Crima si pedeapsa”. E vorba despre un student fomist care o omoara cu toporul (cu toporul, iti dai seama!) pe o baba proprietareasa si zgarcita si tipul isi face mari probleme de constiinta pentru asta. A, si tipul are timp sa se indragosteasca de o prostituata care are un tata betiv.
Sunt tare interesante pasajele in care tipul nu stie cum sa faca sa-si ascunda mai bine toporul sub haina inainte de a o casapi pe baba, nu stiu student fomist care sa nu fi vrut vreodata sa-i omoare pe toti cei din jurul sau care sunt zgarciti si rai si care in general fac umbra pamantului degeaba.
Toate astea trec cand cresti mai mare, faci cariera, faci banii tai, iti gasesti o sotie frumoasa care iti face un copil si care intr-o zi in statia de tren isi da seama ca ai urechile mari si ca nu te-a iubit niciodata si care te va parasi pentru altul mai tanar si mai frumos.
10 septembrie 2008 la 5:37 pm
si asta trebuia sa ma faca sa vreau sa citesc cartea? n-am fost niciodata student fomist, nu ma identific, si nu ma simt lesbiana deci slabe sanse sa ma paraseasca nevasta.
stiu de existenta carti(lor) si o sa o (le) citesc intr-o zi.
…in afara de fratii karamazov. am vazut ce nume au aia pe acolo si e jale.
10 septembrie 2008 la 5:39 pm
ah, mi-am adus aminte (nu e foarte offtopic): nu era vorba ca o sa apara o carte pierduta a hortensiei? parca asa tin minte. stie cineva ce se intampla, cand si la ce editura si daca mai apare si alte intrebari de-astea?
10 septembrie 2008 la 5:47 pm
am varsat o lacrima cand s-a’mpuscat Olguta in La Medeleni si viata mi s-a parut nedreapta. Aveam vreo 12 ani. Intre timp am crescut si ma umfla rasul cand ma gandesc ce ineficienta a fost Olguta pentru estetica romanului. Da, primise un diagnostic ingrozitor, dar putea incerca alternative naturiste sau macar isi putea folosi starea si umplea usor niste pagini cu dezmat urmat de agonie.
la fel si cu literatura, a trebuit sa se dezbrace de obiceiurile vechi, ca sa supravietuiasca cat mai mult (nu neaparat si cat mai bine). ca nu le convine criticilor este pentru ca ei se simt mai batrani ca ea(literatura). si batranetea aduce nu numai intelepciune, ci si senilitate si multa, multa obtuzitate.
10 septembrie 2008 la 6:08 pm
nu inteleg de ce tzine mortish domnul cernat ca tinerii autori (si sa’i multumeasca zeitzei literaturii ca avem asa ceva) sa rescrie trecutul.Bine domne, am avut niste autori mari, d’aia din cartzile scolare.Dar daca era probabil dupa el, exista doar un curent literar, un gen si catziva autori nemuritori…ah si un sir de epigoni care sa ii copieze, evident.
” Ne aflăm la aproape 20 de ani de la căderea regimului comunist, iar literatura română scrisă în acest răstimp nu se compară, valoric, nici cu cea interbelică, nici cu cea dintre 1965-1989. ”
de ce mereu trebuie sa comparam, exact ca in fotbal, cand peste tot auzi de “generatia de aur?”.
“Un lucru e cert: am avut mari prozatori. Cîţiva mai trăiesc şi mai scriu. Cine însă dintre autorii „noi“ se va putea ridica la un nivel valoric comparabil..”
Mai bine vine sfarsitu ala al lumii o data.Murim cu totii, si gata.Dupa post-modernism, dispare lumea, cum ar fi.
10 septembrie 2008 la 6:13 pm
Diferenta intre literatura trecuta si cea prezenta e gradul de filtrare. In perioada interbelica in Romania s-a scris, de exemplu o gramada. Majoritatea acelor carti au ajuns insa la topit; doar cativa autori cu adevarat mari s-au mumificat, pastrandu-se astfel pana in zilele noastre.
Literatura contemporana in schimb traieste bine-mersi. Sunt cel putin la fel de multi scriitori ca atunci – daca nu cumva mai multi – iar criticul trebuie sa-i citeasca pe toti. Cati or sa confirme? Cativa, ne invata istoria. Dar asta nu inseamna ca generatia actuala de scriitori e fara valoare, sau ca acei cativa sunt prin extensie mai slabi decat cei din trecut.
10 septembrie 2008 la 6:18 pm
oamenii care considera ca trebuie sa traiesti in mizerie si sa scrii de dragul de a scrie, fara burse si alte aiureli sunt total picati in cap. Seamana cu un moment amuzant (relativ) din “Human Bondage”, in care editorul incearca sa-l impiedice pe Philip sa-si interneze prietenul, pt ca e poet si trebuie sa moara in mizerie si uitat de toti.
Intr-adevar, de obicei scriitorii nu se imbogatesc si nu traiesc doar din scris (asta imi aduce un articol delicios a lui Julian Barnes despre Penelope Fitzgerald si mersul cu metroul: http://www.guardian.co.uk/books/2008/jul/26/fiction)
Lasand la o parte atitudinea pretentioasa, eu imi doresc sa gasesc romane citibile, amuzante si nu neaparat capodopere. Pentru asta nu trebuie bifat cat a realizat un scriitor pana la varsta la 40 de ani. Important e sa scrie, sa existe edituri care sa il publice si cititori amatori sa ii cumpere cartile. Ar prinde bine si reviste care sa publice cate o povestire, pt ca sa ajunga si la neavenitii ca mine.
Ma enerveaza idea de “Literatura” si “mari teme” (si bunica din mine isi aduce aminte de o emisiune tv in care un editor explica cum Harry Potter abordeaza teme majore -viata si moarte, bine si rau…ce mai! Tolstoi curat).
In fine, nu stiu de ce, dar discutiile despre starea literaturii mi se par puerile si fara rost. Nu vad ce pot aduce bun sau inteligent astfel de discutii. Daca le zicem ca ar fi trebuit sa scrie mult mai mult si mai grav si mai tragic pe tema “X”, se vor executa scriitorii si in urmatorul an 15 scriitori sub 30 de ani vor publica capodopere dupa calapodul dorit?
Cometariile lui T.O. Bobe mi s-au parut foarte pline de bun simt – mai ales “In ce priveste intepatura lui Paul adresata celor care nu mai pot scrie decit la Solitude, ii pot spune ca scriitorii isi doresc sa ajunga acolo pentru ca sint tratati ca niste oameni, nu ca niste vrajitori pe care tribul abia asteapta sa-i sfirtece.” si continuarea.
10 septembrie 2008 la 6:24 pm
ma, io nu mai vreau inca un razboi si pace, sufar cu nervii. dar daca paul cernat ala o vorbi de marime, grosime si altele asemenea, pai uite, avem caramida lui Ion Manolescu. cica e si misto.
ma insel?
10 septembrie 2008 la 6:42 pm
Cine lipeste etichete pe carti?Criticii. Cu grile din ce in ce mai subiective.Cititorii. Din ce in ce mai des limitati de formulele actuale ale limbajului.Editurile.Cu politici agresive de promovare pe piata. Autorii.Care sunt mari inainte de a scrie.Exista o criza dintotdeauna a literaturii.I pak au ajuns la noi literaturi care isi traiesc perioadele lor de glorie.Probabil in literatura romaneasca va fi un reviriment asemeni celui din film.Sau nu va fi.
10 septembrie 2008 la 7:07 pm
@linda: De acord cu tine. Eu citesc, poate ca multi altii, ca sa ma relaxez, nu ca sa gasesc Raspunsul la Marile Intrebari ale Vietii (TM – Coelho). Daca vine si ala, nu ma supar, dar intai si intai vreau sa citesc carti fun, damnit! De-aia mi-a placut Teodosie cel Mic, si de-aia am de gand sa-mi iau cartile lui Bobe la prima ocazie; nu pentru cine stie ce adevaruri majore ce se ascund prin ele, ci pentru ca par a fi fun.
Vreau fantasy romanesc cu daci si razesi si intrigi si magie si Sfinx, vreau romane pseudo-istorice despre Ion Voda cel Cumplit sau Radu de la Afumati sau despre viata intre anii 200 si 800 dC, despre care practic istoria nu zice nimic. Vreau romane apolitice si fara morala despre adolescenta in comunism (gen Goodbye Lenin). Vreau sa citesc oameni care au o poveste de spus. Nu cred ca Rebreanu, cand a scris Rascoala, si-a propus cand s-a pus la masa “acu o sa scriu un roman pentru Nobel”, ci pur si simplu a vrut sa impartaseasca viziunea lui asupra acelor evenimente cu contemporanii dumisale.
Vreau prea mult?
10 septembrie 2008 la 8:18 pm
in partea a II-a e pomenita ‘Razboiul sfarsitului lumii, de departe cea mai slaba lucrare a lui Llosa. curios.
da’ mie nu mi-e clar ce e literatura asta. o arta? atunci cum poti sa faci arta pa bursa? nu pricep. adica cineva iti da papa si nani ca sa scrii? parca e-o scena din Malone (Molloy?).
ca tot l-am pomenit pa Llosa: “scrii ca scrii…”
11 septembrie 2008 la 12:11 am
de ce pe contract si nu si pe bursa? am o amica scriitoare de horror, are contract cu editura sa scrie o carte pe an. toate ii apar in septembrie
nu ca arta nu mai e ce a fost, nu vine de pe luna. si michelangelo avea contract.
11 septembrie 2008 la 12:17 am
puck, eu zic ca te inseli, dar lui caprikorn cica i-a placut mult.
11 septembrie 2008 la 7:48 am
@uv: asa e, avea contract, de unde si adunaturile de cotlete si goblenuri. cate dintre cartile importante au fost scrise pe bursa/contract?
‘toate ii apar in septembrie’. asta are ceva agricultural, ma duce cu gandul la tractoare
11 septembrie 2008 la 9:47 am
@laur: eu sper sa nu vrei prea mult
. “Cum mi-am petrecut vacanta de vara” se citeste cu placere, e foarte bine scrisa (zic eu).
@mulliganoglu:
a propos de Michelangelo – Pieta a fost facuta pe contract (ambasadorul Frantei la Vatican), David a fost facut pe contract (ghilda lanarilor), Capela Sixtina a fost facuta pe contract (Papa Iulius al II-lea). Banuiesc ca pt tine, David e cotlet si Capela Sixtina goblen.
11 septembrie 2008 la 10:39 am
@lindabelinda: da. ma rog, am exagerat putin. ca lucrari ingineresti, ambele sunt remarcabile. David poate fi material didactic pentru studentii de la medicina.
11 septembrie 2008 la 11:10 am
@mulliganoglu: ca si muzica lui bach, de altfel.
11 septembrie 2008 la 11:34 am
Poate ca Paul Cernat exagereaza, insa si lectura voastra a articolului sau din Observatorul cultural mi se pare la fel de subiectiva. Mult prea “inflacarata”. Nu cred ca are pretentia sa se scrie la fel ca acum 60 de ani, nu cred ca pentru dumnealui dimensiunile romanelor reprezinta o problema, nici nu cred ca le pretinde scriitorilor sa-si scrie romanele sub un pod, eventual la lumina lumanarii.
Sincera sa fiu, m-am saturat de romane usurele. Romane la care faci ha-ha si gata, eventual zambesti ingaduitor, nici pomeneala macar sa razi in hohote. Romane pe care le si uiti peste doua saptamani. Sigur, cu cateva exceptii. Dar atat de putine… Majoritatea imi dau senzatia de incercari, nu poti fi exaltat, poti doar spune ca “promit”, ca sunt o “incercare temerara” si alte bla-bla-uri de genul asta.
11 septembrie 2008 la 11:36 am
Ah, si “Razboiul sfarsitului lumii” mi se pare departe de a fi o carte slaba. Daca e sa fac o comparatie, proasta mi s-a parut a fi “Ratacirile fetei nesabuite”.
11 septembrie 2008 la 11:57 am
@Nora: dar cordovanii cum ti s-a parut? ca, in 22, cernat propune o relectura atenta a lui lancranjan. si a lui paul anghel.
11 septembrie 2008 la 12:18 pm
@Nora: la distantele astea mari fata de ‘Conversatie la Catedrala’ nu mai conteaza
la subiect: mi-a ramas doar ‘Celebrul Animal’, obosita spre final. ’69′ a fost o mare dezamagire- il citisem pe Ionut Chiva in ‘ca si cum’; promitea, dar…
11 septembrie 2008 la 12:38 pm
Nu am citit “Cordovanii”. Nici respectivul articol din 22. Am incercat sa-l gasesc in arhiva, dar n-am reusit. Nu stiu daca din vina mea sau a unui site prost facut. Daca aveti linkul…
11 septembrie 2008 la 12:44 pm
articolul e in prima parte din bucurestiul cultural (suplimentul revistei 22) de saptamina asta.
11 septembrie 2008 la 4:17 pm
pt toata lumea: of, ma scuzati, n-apuc sa raspund la toate
@ nora – pai n-am zis nici eu ca “avem” tone de capodopere pe cap de scriitor tinar
in orice caz, ai citit “Cum mi-am petrecut vacanta de vara”, “Teodosie cel Mic”, “Luminita, mon amour”, “Degete mici”, “Cruciada copiilor”, “Fairia”, “Cartea tuturor intentiilor”, “Fata din casa vagon”, “O limba comuna”?
11 septembrie 2008 la 4:28 pm
de fapt, nu-mi place deloc ca atitia oameni chiar ajung sa creada ca romanele scriitorilor nostri sub 40 de ani sint toate usurele, vag amuzante si eventual pasabile. ca nu e asa.
si oricum, pina in 2004 nici nu se putea vorbi de literatura romana tinara. sintem in 2008 acum, abia au trecut 4 ani. acuma, serios, sint 4 ani, atit
11 septembrie 2008 la 4:40 pm
ah, si am vazut prin nu stiu ce interviuri ca Razvan Radulescu era demoralizat si deprimat dupa cite probleme a avut cu cartea lui (minunata!) si nu prea avea tragere de inima sa mai scrie. iar TO Bobe spune, in comentariile la articolul lui Cernat, ca, dupa ce citeste parerile unora, mai capata motive sa-si exercite dreptul de a nu scrie! si atitia scriitori cu bloguri sint la fel de descurajati samd. dar chiar pe aia mai buni sa-i descurajezi si sa-i repezi?
11 septembrie 2008 la 4:47 pm
mulliganoglu, iti dau dreptate cu tractoarele si contractele.
11 septembrie 2008 la 4:53 pm
@luciat- a existat literatura romana si inainte de 2004, au fost 90′istii. dar critica nu i-a bagat in seama, editurile n-au bagat bani in publicitate, pe urma DSB-ul a trecut la cele ce-aduc bani, a disparut artpanorama si tot asa.
critica ar trebui sa separe apele, sa nu-i mai laude pe toti la gramada, sa nu le mai dea puncte-n plus [atat de vizibile], sa nu-i compare cu cei din 65-89, ci cu Sorokin, Foer, Palahniuk etc , ca ei cu astia-s in competitie directa.
11 septembrie 2008 la 4:56 pm
si cu breaston ellis
11 septembrie 2008 la 6:28 pm
@ white noise – da!
pt toata lumea:
http://andreirosca.bookblog.ro/2008/09/11/un-gust-amar/
12 septembrie 2008 la 8:20 am
Minunata si fireasca polemica !Varsta, lecturile, formatia ne-au modelat gustul receptarii.De multe ori cei din sistem (din campul cultural,adica)au o perspectiva ceva mai rigida,pentru ca au categorii ce se cer completate dupa lectura ,cum ar fi cea de valoare estetica (ca si cum asta ar fi ceva intrinsec).Nu s-au acomodat criticii,nici cititorii mai…traditionalisti cu ideea ca valoarea e un concept plural si deconstruibil.Intr-un fel arata in interior, altfel in exterior (pentru cititorul comun,nu pentru cel specializat).E greu de acceptat pentru cei care si-au imprimat in adolescenta in suflet lecturi de genul Dostoievski ,si-au tabacit apoi spiritul in scoala cu Rebreanu sa vada altceva decat experimente in literatura tanara.Pentru fiecare stare si masca a mea exista o categorie de carti (vezi si caprariile contestabile de altfel pe care sunt asezate in librarii),asa ca alegerea individuala face ceea ce institutia criticii nu poate (si-ar nega autoritatea si autonomia)si anume,isi acorda libertatea…
12 septembrie 2008 la 10:44 am
felicitari pt articol.
p.s. are mihaela radulescu o campanie antifumat mishto
12 septembrie 2008 la 12:19 pm
@Luciart
)
Ma bag si eu ca musca in dosul calului, dar tu nu vrei literatura buna? Mie mi-a placut si “Ion” si “Rascoala” si “Padurea spinzuratilor” si “Creanga de aur” si “Razboi si pace” si “Anna Karenina” si “La Medeleni” si “Ulita copilariei” si, ma rog, mai multe. Sa zicem ca mi-a placut la nebunie si “Logica” lui Kant – sincer mi-a placut – asa ca, probabil, umorile mele sint de-a dreptul literaturizate si nu mai am umori defel cind citesc. De fapt, cred ca te enerveaza aroganta unui nene – Paul Cernat- de a pretinde ceva? Sau ce, ca nu pricep. Ai avut si tu o gramada de comentarii acide despre cei care nu ti-au placut si m-am amuzat teribil, chiar daca, sa spunem, mie imi placeau cartile respective. Imi aduc aminte de Hesse, de pilda, si de Narcis si Goldmund aia al lui. Te supara ca generalizeaza? Nu voi zice in veci sa nu mai scrie cineva – io chiar merg pe “Scrieti, baieti si fete, numai scrieti!”, ca mai bine ceva decit nimic altceva, iar criticii sunt cei ca tine, care citesc si citesc si iarasi citesc. Asta face un critic, citeste asa de mult ca il ia dracu’ si stie sa vada oleaca peste gard. Asta-i tot. Da’ sa zici ca-s inutili? Iti place sau nu, in calitatea ta de cititor esti cel mai acerb critic. Criticul e o sansa imensa pentru scriitor, pentru ca, oricit de umoral sau de idiot ar fi, exista cineva care isi bate capul sa te inteleaga si mai zice si altora de tine. De bine, sau de rau, asta e mai putin important, dar fara pur si simplu scriitorul ar fi pe jumatate anulat fara criticul lui drag. Oricum, nici un scriitor serios nu isi ia critica prea personal. In fond, tot literatura e.
12 septembrie 2008 la 3:14 pm
@ bianca s – ba da, vreau si eu literatura buna. reciteste macar al doilea paragraf din insemnarea mea. vreau si critica buna. niciodata n-am zis sau sugerat sau insinuat ca e inutila critica, doamne fereste. dimpotriva.
12 septembrie 2008 la 3:15 pm
@bianca: Ba eu zic ca e o diferenta majora intre cititor si critic. Criticul e un fel de cititor profesionist; are, n-are chef, tre sa citeasca si sa-si dea cu parerea. Daca da de o carte proasta si vrea s-o comenteze, tre s-o citeasca de colo colo intai, nu poate s-o arda cu tigara sau sa o puna la reciclat si sa treaca la o carte ce-i place.
Plus ca un critic isi va umple timpul preponderent cu literatura “noua”, care e prin definitie compusa din cateva carti foarte proaste, cateva carti foarte bune si restul mediocru, mediu, same all same all. Bineinteles ca atunci cand are si el (sau ea) loc de o pauza si pune mana pe literatura “consacrata” diferenta i se pare majora. Problema e ca literatura asta din urma a fost consacrata de munca altor critici, care i-au ingropat pe mediocrii generatiei lui Dovstoieski si au lasat afara doar valorile.
Astea fiind datele problemei, de ce ne miram ca trecutul e intotdeauna vazut ca glorios, viitorul e de aur si prezentul de doi lei?
12 septembrie 2008 la 3:17 pm
@ laur – asa e!
12 septembrie 2008 la 3:21 pm
@ aron biro – apropo de campania aia:
)
http://www.petreanu.ro/2008/09/principiul-gigo-la-scoala-vietii/
(si da, o sa ma las de fumat intr-o buna zi, daca supravietuiesc destul
14 septembrie 2008 la 11:59 pm
@ mihai – o specie literara “moare” atunci cand nu mai exista un public pentru aceasta, iar in momentul de faţă nu se pune problema. din contra, situatia se prezinta destul de bine si nu se intrevad motive de ingrijorare.
Cat despre critica.. hmmm.. ea este perceputa drept inutila atunci cand opiniile exprimate nu coincid cu cele ale persoanei ce o evalueaza si invers.
) se rezuma la gusturi.
Totul (
15 septembrie 2008 la 2:32 pm
[...] scrie despre… nebuni. Despre Case de nebuni de Regis Jauffret, mai exact. În plus, terorista discută şi un articol al lui Paul Cernat privind literatura tânără şi valoarea sau lipsa sa de [...]
16 septembrie 2008 la 5:56 pm
@Laur Scuze ca updatez asa tirziu. Nu cred nici o secunda faza aia cu are sau n-are chef, criticul tre’ să citească. Mai degrabă îşi impune Lucia să citească, decât un critic. Criticul e dependent de citit, e addicted. Spun asa ca finca am facut si eu oleaca de cronici şi dădeam de toţi pereţii cu cărţi scrise aiurea-n tramvai şi ori o desfiinţam, ori nu publicam un rând. În timp, orice cititor curios şi inteligent poate deveni critic. Dar e lucrul dracului în casa popii chestia asta, crede-mă. De obicei, criticii sunt percepuţi ca istorici literari, poziţia asta pare mult mai onestă pentru unii care “nu produc şi nu suferă şi nu se implică” şi, ce să vezi, nici un strop de sânge pe parbrize. Totuşi, în cele din urmă, ca să rămân în zonă, nu pricep de ce pare criticul aşa de amputat pe dimensiunea creaţiei. Poate fi un job să fii critic literar, adevărat. Dar poate să nu fie. Majoritatea scriitorilor mai comit critică. Acuma: e job sau e pasiune? Că dacă e job Paul Cernat şi-a făcut meseria şi gata. Dacă e pasiune îi dăm la gioale că nu are pasiuni corecte. Nu zic nimic ca să îi iau apărarea, Doamne-feri. Dar din ce am mai citit şi eu literatură tânără – si nu ma refer doar la cea românească – e incredibil de făcută după reţetă. Nu-mi place deloc. Sigur că sînt şi excepţii, da’ e o cantitate imensă de maculatură fără valoare. Rămân credincioasă ideii de a scrie oricine, cu orice chip. Da’ unii dintre ei ar trebui să se mai abţină.
8 octombrie 2008 la 2:56 pm
jen) de unde rasarisi bre jen? ca esti de toata jena. cum adica o sa citesti cindva cartile halea, dar nu si fratii karamazov ca are numele personajelor naspa. uaileu! inainte sa le citesti, du-te la un curs de alfabetizare pentru cei cu IQ 20, ca ai spart toate topurile ineptiei! hop, sa vorbeasca si jen, ca si el e om sau oama.
draga luciat, pe asemenea cititori si caietele dictando goale ii surmeneaza!
8 octombrie 2008 la 5:08 pm
@ jena – ba de toata jena sint aia care sar in sus cind aud ca cineva n-are chef de Dosto, imi pare foarte rau. Jen e o fata desteapta pe care literatura “mare” n-o atrage, poate si fiindca au stresat-o la scoala cu ea. Jen citeste de placere si e libera sa aleaga ce vrea sa citeasca. tu esti sigura ca ai chef sa asculti simfonii SI sa intelegi arhitectura gotica SI teoria haosului Si sa stii cu ce se maninca pictorii flamanzi SI sa citesti Kant SI sa te pricepi la marketing SI alte alea?
poate ca nu…