Comentarii la: Sfirsitul lumii, al literaturii, al competitiei si al fotbalului

De către: luciat

luciat — Wed, 08 Oct 2008 14:08:09 +0000

@ jena – ba de toata jena sint aia care sar in sus cind aud ca cineva n-are chef de Dosto, imi pare foarte rau. Jen e o fata desteapta pe care literatura “mare” n-o atrage, poate si fiindca au stresat-o la scoala cu ea. Jen citeste de placere si e libera sa aleaga ce vrea sa citeasca. tu esti sigura ca ai chef sa asculti simfonii SI sa intelegi arhitectura gotica SI teoria haosului Si sa stii cu ce se maninca pictorii flamanzi SI sa citesti Kant SI sa te pricepi la marketing SI alte alea? poate ca nu…

De către: jena

jena — Wed, 08 Oct 2008 11:56:52 +0000

jen) de unde rasarisi bre jen? ca esti de toata jena. cum adica o sa citesti cindva cartile halea, dar nu si fratii karamazov ca are numele personajelor naspa. uaileu! inainte sa le citesti, du-te la un curs de alfabetizare pentru cei cu IQ 20, ca ai spart toate topurile ineptiei! hop, sa vorbeasca si jen, ca si el e om sau oama.
draga luciat, pe asemenea cititori si caietele dictando goale ii surmeneaza!

De către: bianca s

bianca s — Tue, 16 Sep 2008 14:56:30 +0000

@Laur Scuze ca updatez asa tirziu. Nu cred nici o secunda faza aia cu are sau n-are chef, criticul tre’ să citească. Mai degrabă îşi impune Lucia să citească, decât un critic. Criticul e dependent de citit, e addicted. Spun asa ca finca am facut si eu oleaca de cronici şi dădeam de toţi pereţii cu cărţi scrise aiurea-n tramvai şi ori o desfiinţam, ori nu publicam un rând. În timp, orice cititor curios şi inteligent poate deveni critic. Dar e lucrul dracului în casa popii chestia asta, crede-mă. De obicei, criticii sunt percepuţi ca istorici literari, poziţia asta pare mult mai onestă pentru unii care “nu produc şi nu suferă şi nu se implică” şi, ce să vezi, nici un strop de sânge pe parbrize. Totuşi, în cele din urmă, ca să rămân în zonă, nu pricep de ce pare criticul aşa de amputat pe dimensiunea creaţiei. Poate fi un job să fii critic literar, adevărat. Dar poate să nu fie. Majoritatea scriitorilor mai comit critică. Acuma: e job sau e pasiune? Că dacă e job Paul Cernat şi-a făcut meseria şi gata. Dacă e pasiune îi dăm la gioale că nu are pasiuni corecte. Nu zic nimic ca să îi iau apărarea, Doamne-feri. Dar din ce am mai citit şi eu literatură tânără – si nu ma refer doar la cea românească – e incredibil de făcută după reţetă. Nu-mi place deloc. Sigur că sînt şi excepţii, da’ e o cantitate imensă de maculatură fără valoare. Rămân credincioasă ideii de a scrie oricine, cu orice chip. Da’ unii dintre ei ar trebui să se mai abţină.

De către: Revista blogurilor, 8-14 septembrie | bookblog.ro

Revista blogurilor, 8-14 septembrie | bookblog.ro — Mon, 15 Sep 2008 11:32:04 +0000

[...] scrie despre… nebuni. Despre Case de nebuni de Regis Jauffret, mai exact. În plus, terorista discută şi un articol al lui Paul Cernat privind literatura tânără şi valoarea sau lipsa sa de [...]

De către: adrian lavras

adrian lavras — Sun, 14 Sep 2008 20:59:06 +0000

@ mihai – o specie literara “moare” atunci cand nu mai exista un public pentru aceasta, iar in momentul de faţă nu se pune problema. din contra, situatia se prezinta destul de bine si nu se intrevad motive de ingrijorare.

Cat despre critica.. hmmm.. ea este perceputa drept inutila atunci cand opiniile exprimate nu coincid cu cele ale persoanei ce o evalueaza si invers.
Totul ( ) se rezuma la gusturi.

De către: luciat

luciat — Fri, 12 Sep 2008 12:21:10 +0000

@ aron biro – apropo de campania aia:
http://www.petreanu.ro/2008/09/principiul-gigo-la-scoala-vietii/
(si da, o sa ma las de fumat intr-o buna zi, daca supravietuiesc destul )

De către: luciat

luciat — Fri, 12 Sep 2008 12:17:26 +0000

@ laur – asa e!

De către: Laur

Laur — Fri, 12 Sep 2008 12:15:47 +0000

@bianca: Ba eu zic ca e o diferenta majora intre cititor si critic. Criticul e un fel de cititor profesionist; are, n-are chef, tre sa citeasca si sa-si dea cu parerea. Daca da de o carte proasta si vrea s-o comenteze, tre s-o citeasca de colo colo intai, nu poate s-o arda cu tigara sau sa o puna la reciclat si sa treaca la o carte ce-i place.

Plus ca un critic isi va umple timpul preponderent cu literatura “noua”, care e prin definitie compusa din cateva carti foarte proaste, cateva carti foarte bune si restul mediocru, mediu, same all same all. Bineinteles ca atunci cand are si el (sau ea) loc de o pauza si pune mana pe literatura “consacrata” diferenta i se pare majora. Problema e ca literatura asta din urma a fost consacrata de munca altor critici, care i-au ingropat pe mediocrii generatiei lui Dovstoieski si au lasat afara doar valorile.

Astea fiind datele problemei, de ce ne miram ca trecutul e intotdeauna vazut ca glorios, viitorul e de aur si prezentul de doi lei?