Terorism de cititoare

Chevillard 1

(Eric Chevillard, Au plafond, Minuit, 1997)

OK, n-am citit-o decit pe asta de Chevillard, dar imi vine sa sar in sus pentru toate, dupa ce-am mai vazut pe net, articole, interviuri, reactii etc. In America n-au aparut decit doua in traducere, iar la noi nu stiu daca a aparut vreuna, absolut inexplicabil. Macar Demolir Nisard (din 2006) sa fi aparut! Eu le vreau pe toate, pina una alta.

Autorul

Chevillard e de la Minuit, editura aia frantuzeasca scary, ai carei autori cica sint asa, cam indigesti, urmasii Noului Roman. Mda, ca dupa Noul Roman si eu am zis ca la revedere, mi-a ajuns, ma doare capu’, nu mai vreau, viata e prea scurta etc. Ei bine, bullshit! A se scuti cu Houellebecq si Beigbeder si Nothomb si Bruckner si Catherine Millet (de cucoana asta n-am citit totusi nimic, dar imi imaginez ). Or fi citibili si marketabili si alte alea, dar hai sa fim seriosi, cind exista Echenoz si Chevillard, eu ma chinuiam cu jucariile astea, vai de capu’ meu ce fraiera am fost!

Nu e doar stilist si scriitor fin si urmas de suprarealisti si umorist si absurdist (asta in engleza, nu dati cu paru’!). Nu e de citit ca sa te dai mare savurator de literatura fina, in concluzie, ci finca e misto. De aici aflu si eu ca n-ai nevoie de multe blabla-uri ca sa spui cum arata un roman de-al lui: “inventeaza o idee simpla si apoi o epuizeaza de-a lungul a 150-250 de pagini”. Ideea simpla pare sa fie chiar mai simpla decit cele ale lui Saramago. Nu ca nu mai moare nimeni si ce se intimpla, sau ca orbesc toti si ce se intimpla, sau ca se desprinde Peninsula Iberica de continent si ce se intimpla – la Chevillard unul umbla cu un scaun pe cap si vedem ce se intimpla, sau moare ultimul urangutan din lume si vedem ce se intimpla, sau un critic literar reactionar influenteaza in rau toata lumea si ce se intimpla (pe cuvintul meu de onoare ca am trancanit in week-end cu cineva fix despre asta si ma ambalam sa conving ca nu, nu e o nimica toata, dimpotriva! – si nu apucasem sa citesc despre Demolir Nisard ).

Ar fi draguta o comparatie extinsa intre Saramago si Chevillard, si mi-ar placea s-o fac, probabil de partea lui Chevillard (caci nu mi-a trecut ceva-ul misterios contra lui Saramago desi mi-a placut Saramago), dar mai am de citit o gramada de carti de-ale amindurora si o gramada de alte carti si niciodata n-o sa apuc, asa ca o las sa cada. Oricum, ar fi cam nizardism… mai degraba nizarderie, ca sa semene cu niaiserie – si-acum ma intreb daca in Demolir Nisard o fi vreo jucarie de asta.

Sa dea dzeu sa apuc cartea si-o sa vad, pina atunci uite cum foloseste intr-un interviu cuvintul niais: “n-am acceptat ca aceasta infamanta mentiune, roman, sa apara pe cartile mele decit ca sa ma introduc, astfel mascat, in interioarele burgheze ale cititorilor de romane bune de altadata, si acolo, inauntru, sa smulg in fine aceasta masca natinga (niais), sa-mi arat chipul desfigurat de groaza si de ris, si ca toate oglinzile dinauntru sa faca aceleasi grimase – si de atitea grimase sa se si sparga.”

Of, bine, intii despre Nisard. Un critic francez din sec. 19, care, spune Chevillard, “incarneaza in aceasta fictiune toate crisparile morbide [...], gravitatea rizibila, conformismul ingust.”

Despre “real”: “Sigur, cititorul traieste in lume si are aerul ca-i place aici, din moment ce privilegiaza cartile si operele care repeta lumea ca tot atitea oglinzi. Se duce la carti ca sa se linisteasca, sa se convinga ca nu rateaza nimic. Cauta in ele confirmarea starii de lucruri ca si cum s-ar indoi de ce-i raporteaza propriile simturi. Verificarea asta ii intareste increderea, presupun. Altii sint mai curiosi. Avizi de experiente mai radicale, pe care mie imi place sa le numesc experiente de constiinta.”

Despre roman: “Ultimele mele carti au dus intr-adevar la ideea ca m-am apucat de demolat pe rind toate genurile literare, roman de aventura, editie savanta, autobiografie si impresii de calatorie. Asta s-a facut pe la spatele meu. Nu e nimic sistematic la mine. Eu nu atac, mai degraba contracarez tentativele de infiltrare, in proza mea candida, a genurilor literare fixate, devenite chiar institutii, atit de solide si de intepenite in secole de practica si de ilustrare, incit mi se impun la inceput pina si mie ca fiind singurele solutii posibile.”

Despre moartea literaturii (de la al doilea link de mai sus – nu mai traduc, ca toata lumea stie englezeste): “Chevillard is not a man of imperatives and he doesn’t tell us what literature is. He only states what cannot be considered as literature or serious literary criticism. This is fundamental, as he is essentially asking us to get away from dogma and literary narrow-mindedness. In Démolir Nisard he states that literature freed from Nisard’s influence would be pure poetry. Pureness is unattainable; he knows it as much as we know it. Yet, we find ourselves wishing for a triumph of the mad, the fantasist, the satirist, the shrewish, the defiant, the melancholy, and, in Chevillard’s words “tous les autres soleils noirs de la poésie”—all the other black suns of poetry—over those who are either enslaving literature to their self-serving vision or gladly proclaiming its death – just like Nisard did over a century ago, at the very same moment Verlaine and Laforgue were hard at work on their respective masterworks.”

Ei, voiam sa termin azi, dar constat ca abia am inceput. Ca sa nu fie prea lung, miine o sa postez separat despre Au plafond, un roman (asta e, n-am ce face!) despre cum ajung vreo sapte personaje ciudate sa locuiasca pe tavan, in timp ce locuitorii de pe podea ii tot bat la cap cu o singura intrebare: “Da’ cum faceti sa nu cadeti?” Cica ar fi o fabula despre toleranta si marginalitate, doamne!, despre dreptul la diferenta si datoria de a fi tu insuti, doamne, iarta-i, ca nu stiu ce fac! Tot in weekend m-am pomenit emitind un aforism. Imi spunea cineva ca ma inflamez prea tare cind, in fond, nu e vorba decit despre entertainment, ca literatura asta e. Da, dar ceea ce noi numim acum entertainment e partea de libertate a omului. Hai ca nu mai bag nici un iutiub cu libertatea, vedeti ce de treaba sint?