Terorism de cititoare

Cele mai scurte fraze din literatura franceza

Christine Angot, Incest, trad. Marieva Ionescu, Leda, 2008

Bataie de cap mai mare ca asta nici ca se putea! Autofictiune, o tipa care, zice Alexandru Matei, are cele mai scurte fraze din literatura franceza, homosexualitate, incest, voce, urgenta, “metatext denotativ intermitent” (in maxim zece zile termin cursul de lit fr cont de care constat ca m-am apucat – deja mor sa citesc romane americane, de-alea cu action si, daca se poate, cu barbati cu pistoale cu “Let’s get out of here”) – aaaaaaaaaaaaaaah!

Problema mea nu e nici autofictiunea, nici chestiile “dure” despre diverse subiecte, nici stilul. Problema mea e mult mai simpla: totul mi se pare o cacealma. La ce va asteptati de la o frantuzoaica autofictionara? La isterie, sex cu complicatii, psihanaliza, punctuatie recherchee si metametameta? Ati nimerit. Nimic nu poate surprinde, aici, nu exista nici o abatere de la reteta. Mi se rupe daca, din intimplare, o fi autentic ce spune Angot, e doar o intimplare. Dincolo de toate sofisticariile despre identitatea sau non-identitatea eului, despre discurs, despre scriitura, ce vad eu e munca de rutina pentru incadrarea intr-un standard. Anais Nin se straduia, cu vreo 70 de ani in urma, sa devina interesanta pentru psihanalisti, inclusiv fortind incestul cu tatal ei – asa face si Angot. E inauntru si acolo vrea sa ramina, face orice pentru asta.

Uf, a bifat pina si faza cu stiloul/penis. Poate da dzeu si scapam cu totii de asta, cu ajutorul tastaturii, al calculatorului – tehnologia rulz. Cartea a aparut in ’99, de altfel, ce dracu!

Fireste ca exista o sectiune cu definitii psihopupu: incest, nebunie, paranoia, narcisism, homosexualitate, subiect, suicid, perversiune, sadomasochism, nazism, dorinta, schizofrenie – dupa asta urmeaza sectiunea Aplicatii. QED.

E opusul lui Camille Laurens. Si, trebuie sa recunosc, e mai interesanta, din acest motiv. Intre ele doua, eu o prefer de departe pe Annie Ernaux. In orice caz, nici nu mai stiu de cind n-am mai dat de o scriitoare care sa-mi placa de la cap la coada. Au femeile ceva pe creier care le impiedica sa scrie misto, e clar. Cu enervant de putine exceptii. Intr-o buna zi trebuie sa recitesc Clopotul de sticla, daca descopar cumva ca nici asta nu ma mai da pe spate o sa fac o criza de nervi serioasa, o sa devin isterica si-o sa ma apuc de Hemingway.

(Titlul e asa, ca sa sune cit de cit. Poftim un exemplu: “Frederic sufera pentru ca e asa cum e. Unii sint fericiti, altii nefericiti. Stiu un scriitor, nefericit, care masturbeaza ciinii. Tu habar n-ai ce-nseamna asta, sint sigura. Eu sint heterosexuala. Draga mea. Desigur. Hetero.” – la pag. 58; pe cuvintul meu ca am deschis cartea la intimplare, ca sa aleg un citat.)

Poftim si un articol de sens opus: “O scriitoare care trebuie citita, recomandata si iubita. Sa nu facem din ea o scriitoare blestemata, pentru ca ea poate fi orice, in afara de asta.” Pai de ce s-o blestemam? Ca se conformeaza? Nu e chiar asa o mare chestie, totusi. Sa fie sanatoasa, eu altceva nu mai citesc de ea. De recomandat pot s-o recomand, chiar e instructiva. Ca n-are rost sa vituperezi contra autofictionarelor daca nu pui mina sa le citesti. De iubit, ma rog, daca “trebuie”…