Un tablou, sase cuvinte, spaima
De la Zaza: “ce poate citi asa de abstrus asa un personagiu?” Cred ca personagiul din pictura de mai sus (de Vilhelm Hammershøi, 1898) nu citeste o carte, ci un jurnal intim. Pe sest. Cum sta el asa un pic dupa draperii, pare sa se fi asezat strategic ca sa poata vedea pe fereastra cind se intoarce verisoara lui si sa puna repede caietul la loc in sertarul masutei de alaturi. Verisoara s-a dus sa verifice daca servitoarea a pregatit cum trebuie camera din casa de oaspeti, pentru el. Din pacate, a ajuns la pagina pe care tinara fata isi marturiseste sentimentele fata de chipesul ofiter pe care l-a cunoscut in casa unei prietene de la pension. E adevarat, pomeneste si duioasa prietenie care o leaga de verisor, dar verisorul ramine incruntat. A uitat de pinda, jurnalul il captiveaza, intre timp fata s-a intors, e la usa si-o sa intre in clipa urmatoare in camera, o sa-l prinda. O duioasa prietenie o sa ia sfirsit 
Sau poate are dreptate Zaza, poate omul citeste Dostoievski.
Sau citeste… – ce ziceti, Ionuca, dreamingjewel si Vlad?
Raluca vrea cuvinte frumoase, “ce-ti tulbura si farmeca tie lumea”. Nu circotesc, cred ca intuiesc oarecum despre ce e vorba. Mie chiar imi plac unele cuvinte, doar pentru cum suna, nu neaparat pentru ce inseamna (arbitrarul semnului lingvistic, desigur). De exemplu alea cu suficiente vocale, distribuite armonios (nu ma puneti sa explic; “cocalar” e, totusi, un cuvint atit de scirbos incit eu nu-l pot pronunta, mi se face pielea de gaina de oroare). Cred ca am o slabiciune pentru “l” si “v”. Iar altele imi plac pentru ca suna caraghios, de exemplu cuvintul “caraghios”. Sau “gogonea”. Sau “rostopasca”. In fine, trebuie sa aleg sase cuvinte simpatice. Fara scrupule (asta-i un cuvint care nu-mi place ), iata:
pronaos, jaguar, voal, amarui, zid, val-virtej
Zaza, iti inminez solemn stafeta, nu ma pot gindi la altcineva mai potrivit sa raspunda la asta.
De la berea de dupa: ce ma inspaiminta. Mi-am tot batut capu’ sa raspund serios, dar n-am ajuns la nici un rezultat. N-am fobii, nu ma sperii de paianjeni, n-am atacuri de panica. Tresar exagerat uneori cind se apropie de mine cineva pe care nu l-am auzit venind, sau cind pune un bou o frina brusca pe strada, dar e o reactie normala, nu spaima adevarata. Nu ma ingrozeste prostia altora, nici rautatea, ca de mult nu mai am iluzii in privinta lui homo sapiens sapiens. Hm, am gasit: gindul ca as putea orbi. Nu, exista o solutie si la asta: sinuciderea (nu ma sperie ideea sinuciderii, dimpotriva, e o mare usurare, imi da liniste, incredere, curaj). Acum chiar am gasit ceva inspaimintator: gindul ca as putea ramine invalida, sa nu mai pot misca decit pleoapele, sa fiu la cheremul altora si sa nu pot sa ma sinucid.
Asta n-o mai transmit nimanui, ca am raspuns prea sumbru.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
2 octombrie 2008 la 2:40 pm
“Caraghios” sună caraghios? I se trage poate de la “ghi”? Păi atunci și ghioc e caraghios…
Amărui îmi place și mie cum sună… Hmm, e interesant că te-a influențat semnul lingvistic! Am fugit toată viața de metalimbaje, încerc să mă mențin mai la suprafață. 
Și suprafață e un cuvânt frumos, pentru ceea ce înseamnă, daa! Mulțumesc că ai răspuns! 
2 octombrie 2008 la 2:43 pm
A propos de cea de-a treia leapșă: poate și Amenabar a simțit temerea ta, probabil că a fost mișcat de drama oamenilor care chiar treceau prin așa ceva; și așa a apărut Mar Adentro. Poate și temerile astea au, până la urmă, un sens.
2 octombrie 2008 la 3:47 pm
Primita de la tine nu pot refuza o astfel de leapsa
O sa o onorez in curand
2 octombrie 2008 la 7:05 pm
Citeşte poeme de dragoste, pe care vrea să le memoreze pentru a i le recita fetei pe care o iubeşte. Este pregătit să ascundă cartea în buzunar şi să pretindă că se uită pe fereastră, în caz că va fi surprins – şi, inevitabil, luat peste picior – de fraţii lui mai mari, ofiţeri de cavalerie, care cred că poeziile sunt pentru blegi şi că orice fată trebuie apucată pe după mijloc şi sărutată fără fasoane. Dar poezia descrie atât de bine ceea ce simte, ca şi cum el însuşi ar fi poetul, aşa că a uitat şi de fraţi şi de ideea de a memora versurile şi s-a pierdut printre rime, încordarea i s-a topit – deşi mai este pe undeva, prin subconştient – şi lumea din jur a încetat să mai existe şi totul e aşa ar trebui să fie dacă lumea ar fi perfectă. Şi, în felul ăsta, chiar dacă el se regăseşte în versuri din cauză că iubeşte o fată, practic îşi înşeală iubita cu cartea.
Sau
Poate e o zi de curăţenie, poate tocmai s-a mutat, poate de aia e tabloul ăla rezemat de perete. Ceilalţi aranjează mobilele iar el nu vrea să le stea în drum, mai ales că, împachetând, şi-a găsit un jurnal de-al său, mai vechi, şi acum se pierde pe vechile căi, amintindu-şi cum era… fără să vrea să împartă asta cu ceilalţi.
2 octombrie 2008 la 7:31 pm
intotdeauna mi-a placut cum suna cuvantul “calorifer”
2 octombrie 2008 la 9:13 pm
pt toata lumea:
ca nu stiu ce sa zic altceva
3 octombrie 2008 la 12:05 am
http://themanwithoutdreams.blog.com/3957950/
3 octombrie 2008 la 2:06 pm
Eu am fobie de “căci” :-S
3 octombrie 2008 la 10:07 pm
Făcută.
4 octombrie 2008 la 12:50 am
@uv – calorifer suna dubios, prietenul meu stiu ca are o mare antipatie fata de substantivul asta
leapasa cu cuvintele mi-a adus aminte de o calatorie cu autobuzul de noapte din Budapesta, candva prin August anul trecut. eram cu prietenul si inca doua prietene de-ale noastre, rupti de oboseala, tolaniti pe niste scaune din spatele busului si ca sa nu ne plictisim, “recitam” pe rand, la intamplare cuvinte ciudatele din limba romana (exp; coropisnita, tarnacop). am am aflat dupa ce am coborat, de la una din prietene, singura care stia maghiara din tot grupul, ca jumate din autobuz se chinuia sa-si dea seama ce limba nepamanteana vorbim
5 octombrie 2008 la 12:57 am
@ meropi –
si mie-mi place “calorifer”!
da’ “friPteuza” si “resEu” cum va plac?
6 octombrie 2008 la 12:44 am
Eeh, tramversare!
6 octombrie 2008 la 3:57 pm
@ zaza –
)))))))) daaaa, foarte frumos tramversare