Terorism de cititoare

Epsilonii

Doris Lessing, Al cincilea copil, trad. Anca-Gabriela Sirbu, Polirom, 2008

(fragment)

Mi-a imprumutat-o o prietena care mi-a zis ca s-a topit dupa cartea asta. Raulnecesar zice ca o adora pe Doris Lessing si ca ii pare rau ca n-a descoperit-o inainte de Nobel. Alexandra Olivotto: “Cartea e mult mai putin complicata decat si-a obisnuit scriitoarea publicul fidel, digresiunile lipsind aproape cu desavarsire”. Eu am inceput-o la 3 noaptea si am terminat-o la 7 dimineata. Sint hotarita sa-mi iau si celelalte carti ale ei proaspat aparute.

Seamana cu un thriller sau cu un roman de groaza, cu multe dialoguri si putine digresiuni, OK, dar potentialul de digresiuni dupa aceea, in capul cititorului, e urias. E vorba despre un cuplu, demodat pentru anii 60-70, doi tineri care nu-si doresc free sex si eliberare de tabu-uri, ci dimpotriva, vor o familie cu multi copii, o casa in care sa se adune clanul, un stil de viata in comun, opus stilului de comunitate flower power care era cool atunci. Inapoi la fericirea simpla, la natura si la valorile traditionale. Se apuca sa toarne copii, isi invita rudele in vacante nesfirsite, devin centrul unei mici lumi. Pina cind.

Obstacolul este al cincilea copil. (O mica stupoare: cita forta de atractie pot avea gaselnitele astea! Al saselea simt, a opta minune a lumii, a patra donatie – la Ishiguro, al cincilea copil aici etc.) Ben nu e o fiinta umana, nu e din neamul lui Harriet si al lui David, sefii de clan. Si va distruge clanul. (Eh, acum iar imi suna in cap “cinta cucu-n Bucovina”, o chestie pe care am auzit-o de citeva ori in weekend, dar rezist eroic si nu fac comparatia aia, asa, de-a dracu’ .) Care e problema cu Ben? E salbatic si ineducabil – de aici comparatia cu Frankenstein. Nici fizic nu arata a homo sapiens, ci mai degraba a om din Neanderthal.

Mama lui incearca sa-l inteleaga si nu reuseste. Asa cum nu reusim “noi” sa-i intelegem pe cei care traiesc in afara normelor noastre, pe huligani, pe redusi mintal, pe manelistii care sparg seminte in fata blocului. Sint cei ramasi in alta etapa, neanderthalienii de azi, a caror disparitie am accepta-o cu drag, pe care nu i-am regreta, de care fugim mincind pamintul imediat ce avem suficienti bani sa ne instalam intr-un cartier civilizat. Epsilonii lui Huxley – inca si mai rau, de fapt, pentru ca violenta nu poate fi extirpata din ei. In general, credem ca “ei” rasar din familii din patura cea mai de jos, ca nu pot aparea din familii OK. Ei bine, ba da – oricare dintre noi poate zamisli un mic monstru Ca sa traduc foarte pe romaneste – orice intelectual poate avea un copil manelist. Ar fi o anomalie, desigur, dar exista anomalii. Sau, daca va inchipuiti ca nu exista asa ceva, ca din parinti normali, alfa sau beta, nu poate iesi un copil la fel de normal dar epsilon: “lucrurile care nu exista nu ne pot deranja / lucrurile care nu exista / nu ne pot cauza / lucrurile care nu exista ne pot intr-un singur fel cauza / lucrurile care nu exista ni se pot intimpla” (Sorin Ghergut).

Probabil ca e un cosmar feminin, in primul rind. Banuiesc ca orice femeie insarcinata e bintuita de spaima ca va da nastere unui copil de care sa-i fie rusine. Ben e acest cosmar care prinde viata. Ba e chiar cosmarul civilizatiei: oricit de mult am evolua si ne-am (auto)educa, animalul hidos continua sa traiasca in noi. In mijlocul nostru si in noi.

Next step: democratia

Perla civilizatiei, singura noastra varianta politica acceptabila, pina in prezent. Democratia nu poate separa epsilonii de alfa. Epsilonul e ocrotit, i se da voie sa traiasca si sa se manifeste, sintem obligati sa-l respectam. Isn’t it ironic? E foarte greu, in orice caz, sa gasesti o solutie la asta, in forul tau interior macar, sa te impaci cu situatia. Ii poti iubi pe epsiloni daca esti alfa sau beta (eu ma consider beta, de exemplu, uneori mi se pare ca as fi beta plus, alteori beta minus )? Sa raspunda fiecare pentru sine. Harriet nu-l poate iubi pe Ben. Dar nici nu-l poate lasa sa moara. Il salveaza, stiind ca el e forta oarba care-i va distruge viata. Isi imagineaza ca Ben si prietenii lui sint cei vinovati de toate violurile, furturile si crimele de care aude – si ii accepta in casa ei. Nu doar pentru ca e mama lui. E ceea ce face democratia, nu? Stim ca unii dintre noi sint ineducabili, sint hoti, violatori si criminali si totusi ii ocrotim. Mama lui Ben vrea sa auda adevarul despre fiul ei de la medici, profesori, politisti – nu se va intimpla, toti se uita jenati in alta parte si spun ca e un copil normal, nu foarte reusit dar normal.

Am adaptat destul de mult, Lessing face din Ben un neanderthalian sadea, nu doar un epsilon. Dar, din cite stiu eu, homo sapiens nu s-a incrucisat niciodata cu omul din Neanderthal, au fost specii diferite. Nu am mostenit genele lor, nu ei sint vinovati de bruta din noi. Dimpotriva, stiu ca exista varianta conform careia specia aceea paralela de oameni a disparut din cauza noastra, noi i-am ajutat sa dispara. Am citit cite ceva despre asta, pentru ca mi s-a parut fascinant: cum am ramas singura specie de oameni, cum s-a intimplat? (Nu garantez ca e suta la suta corect ce-am inteles eu, totusi, in fond nu ma pricep – dar e varianta in care cred, si in care vreau sa cred, deocamdata, pina nu capat cine stie ce argument contrar.) Ca sa fie mai clar, noi sintem un fel de tigri – pe vremuri existau si lei si pisici si pantere, ce s-a intimplat cu ceilalti?

Solutia mea personala de impacare cu epsilonii, in conditiile in care nu am o religie: ADN-ul. O parte din genele mele sint si in bruta stupida de pe strada. O parte din genele unui medic bun din anul 2088 se afla acum in vaca aia cretina de la colt. Genele lui Doris Lessing vor ajunge, in 2502, intr-un criminal in serie. Mie mi-e destul atit. Sintem mai mult decit ADN-ul nostru, bineinteles, dar parti din noi sint in toti ceilalti, chiar si in Ben al lui Harriet. Si nu exista nici o specie blestemata pe care s-o blamam pentru atavisme dezagreabile. Daca nu sint capabila sa respect o bruta pentru ea insasi (si nu sint!) atunci o respect pentru copiii, nepotii, stranepotii minunati pe care i-ar putea avea. Sau pentru parintii, bunicii, strabunicii OK pe care i-a avut. E o adaptare a credintei in reincarnare, in fond, stiu, poate si o chestie romantica, dar e the best I can do.

Cica exista o continuare, Ben, in the World – vreau neaparat s-o citesc.

P.S. Diseara, la 18.00, Citeste si da mai departe, pe TVR. O sa fie numai cu barbati, despre barbati (haha, ia sa vedem, ca editia cu femei mi-a placut).