Raspuns pentru Irina
Irina a intrat de curind pe blogul asta si i-a placut pe ici pe colo, dar, dupa ce a vazut o discutie mai aprinsa, a zis asa: “acum imi dau seama, parcurgandu-va toate comentariile, ca experienta lecturarii unei carti trebuie sa ramana in intimitate, si oricat de mult m-a incantat la inceput ideea de discutii pe teme literare, acum imi repugna total. Odata ce faci din aceasta experienta intima, una publica, se rupe tot. Vraja, mister, placere, orice.”
Ii raspunde 
Pierre Bayard:
“Astfel, nu vorbim niciodata cu altii despre o singura carte, ci despre o intreaga serie in acelasi timp, care intersecteaza discursul prin intermediul cutarui titlu precis, fiecare trimitind la ansamblul unei conceptii asupra culturii al carei simbol temporar este. In fiecare moment al discutiilor noastre, bibliotecile interioare, pe care le-am edificat in noi de-a lungul anilor si unde sint adapostite cartile noastre secrete, intra in relatie cu ale altora, cu riscul de a provoca frictiuni sau conflicte.
Caci nu ne multumim sa adapostim aceste biblioteci, ci sintem, de asemenea, totalitatea acestor carti acumulate, care ne-au format incetul cu incetul si care nu mai pot fi despartite de noi fara sa suferim. Si, la fel cum Martins nu suporta criticile indreptate impotriva romanelor scrise de maestrii sai, tot asa cuvintele care lezeaza cartile din bibliotecile noastre interioare, atacind ceea ce a devenit o parte din identitatea noastra, ne ranesc uneori pina in adincul sufletului.”
Da, e riscant sa-i lasi pe altii sa vada biblioteca ta interioara. E riscant sa incerci sa intri in biblioteca interioara a altuia. Sigur o sa curga niste cerneala sau niste pixeli din cind in cind. Da’ nici bibliotecilor interioare nu le prieste singuratatea, cum nu le prieste oamenilor, in general. Se poate intimpla sa prinda mucegai Sau nu, fireste. Poate fi destul sa ai un singur prieten cu care sa stai de vorba despre carti.
Mi-a placut comentariul Irinei. Pentru ca ea intelege foarte bine cit de intima e experienta asta, a cititului. Inteleg si eu de ce ii repugna ideea discutiilor pe un blog, e OK. Imi plac interactiunile astea, chiar asa scurte si trecatoare.
P.S. Sint un pic bizi azi.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
16 octombrie 2008 la 4:27 pm
Scrierea unei cărţi cinstite este o dezgolire pentru autor, dacă nu o eviscerare. Atunci, de ce să nu se discute pe marginea ei, scriitorul fiind primul care şi-a asumat riscul?
16 octombrie 2008 la 5:30 pm
pana la urma orice dialog din spatiul public te face vulnerabil, ajungi sa dezvalui ceva din tine, prin ce spui sau prin ce nu spui.
uite de exemplu, eu acum vreau sa-ntreb: de ce au disparut ochelarii de soare? era mai bine cu ei, era un fel de….
16 octombrie 2008 la 5:45 pm
De ce au dispărut ochelarii de soare? Poate pentru că a venit toamna?
Zic eu…
16 octombrie 2008 la 5:55 pm
Până la urmă nu citim aceleaşi cărţi şi nu vedem aceleaşi filme nici măcar atunci când citim aceleaşi cărţi şi vedem aceleaşi filme. Uneori nu citim nici măcar aceleaşi cărţi pe care le-au scris autorii lor. În fiecare dintre noi piesa se joacă altfel (şi nici nu vorbeasc aici despre rescrierile pe care le facem în gând când ceva nu ne convine).
Şi poate tocmai de aia e interesant să ne comparăm experienţele în materie. Trebuie numai să acceptăm că nici noi, nici ceilalţi nu deţinem adevărul absolut despre cărţi, pentru că nu există decât adevăruri individuale, fiecare la fel de valabil în propriul său univers.
P.S. Eu port ochelari de soare inclusiv iarna dacă e soare. Că doar sunt ochelari de soare, nu de căldură, ce dracu!
16 octombrie 2008 la 7:14 pm
Sunt tare curios cum ar fi reactionat Irina daca si dupa ce ar fi citit o creatie proprie la un cenaclu literar. Cind incepe tavalugul.
16 octombrie 2008 la 7:22 pm
16 octombrie 2008 la 7:40 pm
Eu n-as fi de acord cu Irina. Discutia despre o carte nu poate sa-i spulbere misterul, pentru ca de fapt noi nu discutam o carte, ci ecourile pe care ea le-a starnit in fiecare dintre noi. Pentru fiecare cititor experienta unei carti este unica si profund subiectiva. Ba mie mi se pare ca o discutie despre o carte anume ii adanceste misterul, pentru ca-ti aduce in fata ochilor intepretari care tie nu ti-au trecut prin minte, si poate sadi pe ici pe colo cate un sambure de indoiala vis-a-vis de sensul si semnificatia cartii..
Si asta se aplica nu numai la literatura, ci si la arta in general. Noi oricum nu discutam valoare, ci simtire, pentru ca arta nu se poate cuantifica. Si ce e mai uman pe lumea asta decat sa impartasesti ceea ce simti?
16 octombrie 2008 la 8:06 pm
Mi-a călcat pragul un om de succes, care cîştigă cam 100 de euro pe oră de la firma de construcţii unde e patron. Îşi face casa acum şi ar vrea să fie una deosebită. În living, s-a uitat în jur şi-a zis:
- Bă, da tu puteai să-ţi faci o casă din cărţi! A intrat în biroul meu cu trei pereţi de cărţi, apoi l-am dus la etaj unde sunt două dormitoare, fiecare cu peretele lui căptuşit cu cărţi. Coborînd, a văzut că şi sub scară sunt cîteva rafturi cu cărţi.
- Le-ai citit pe toate?
Bună întrebare. Cu schepsis.
- Nu, zic. Le-am luat de la anticariat, la metru. Am măsurat cît are peretele şi-am calculat cam cîte cărţi l-ar acoperi. Daţi-mi douăşcinci de metri de cărţi, cît costă? M-a costat nimica toată.
- Uite că nu m-am gîndit! – zice musafirul. Şi e scumpe?
- Nicidecum, cam treizeci la sută din banii pe care-i dai ca să faci sistemul termic, de vreo patru ori mai ieftin decît polistirenul.
- Băi, frate, eşti dat naibii! E şi bun izolator, şi dă şi bine, zice lumea că eşti intelectual! Am să pun şi-n beci, că şi-acolo poa să mai intre careva! Da-mi trebuie multe, că-mi trag un beci de 150 de metri pătraţi, să-ncapă butoaiele.
Cărţile mele le-am adunat de pe cînd aveam vreo şase ani. Le-am purtat după mine mereu. Au ajuns cîteva mii. Cărţi noi, cărţi vechi. Uneori le-am plătit cu banii de prăjitură, mai tîrziu cu banii de ţigări. Pe unele le-am furat, sub cămaşă din librării sau biblioteci. Cîteva sute le-am cărat cu căruciorul de butelie de la bunica Amalia Silvestru Vidissonni. Pe multe le-am salvat de la casare. Apoi le-am dus în spinare pe unde m-a dus viaţa, le-am aşezat pe pereţii tuturor caselor pe unde-am locuit. Erau primele lucruri pe care le puneam în ordine cînd mă mutam într-o casă nouă. Cărţi citite la lumînare, la bec de lanternă, în frig, în tren, în tramvai, pe deal, la mare. M-au izolat de urît, de violenţă, de prostie. M-au făcut să cred că pot fi Spartacus, Paganel, Winnetou, Micul Prinţ. Hamlet sau Raskolnikov, cu ceva mai mult ghinion.
Viaţa mea, cărţile. Un bun izolator. Mai ieftin decît polistirenul.
17 octombrie 2008 la 2:08 am
Fara luciat nu as fi descoperit ca trebuie sa citesc , de ex., http://www.terorista.ro/www/2008/10/13/epsilonii/
Si asta e cel mai bun motiv pentru care te rog sa continui …
17 octombrie 2008 la 2:23 pm
kinda offtopic, http://cotidianul.ro/norman_manea_si_stefan_agopian_la_zece_pentru_romania-61337.html
17 octombrie 2008 la 3:02 pm
da… uneori cartile ne citesc pe noi…
17 octombrie 2008 la 11:46 pm
@ alexandru petria – eh, n-ai inteles
@ white noise, vara – pai da, ca a venit toamna si nu mai e nevoie de ochelari de soare. sa vedem la iarna, daca e prea multa zapada si ne deranjeaza cu albul ei stralucitor, da, ne punem ochelarii la loc
dar problema mea e: fular si fes in sezonul rece sau nimic? ei, ce ziceti? 
@ dreamingjewel – “Până la urmă nu citim aceleaşi cărţi şi nu vedem aceleaşi filme nici măcar atunci când citim aceleaşi cărţi şi vedem aceleaşi filme. Uneori nu citim nici măcar aceleaşi cărţi pe care le-au scris autorii lor. În fiecare dintre noi piesa se joacă altfel (şi nici nu vorbeasc aici despre rescrierile pe care le facem în gând când ceva nu ne convine).” – exact. s-ar putea sa-ti placa si cartea lui Bayard, o sa postez despre ea in curind
@ urmuz – irina n-a zis nimic despre vreo creatie proprie. iar tavalugurile de la cenacluri nu sint pentru toata lumea, oricum. eu n-as citi la un cenaclu nici daca mi-ar pune cineva pistolul la timpla
@ laur – n-ai cum sa nu fii de acord cu irina, pt ca ea vorbeste despre o alegere personala a ei
nu da sfaturi, nu critica, se refera la ea si la experienta ei intima si subiectiva, pe care poate linistita s-o imparta cu altii sau nu – si poate, in primul rind, s-o imparta cu cine vrea ea, doar cu cine vrea ea
@ val manescu –
cartile pot fi si conector bun, nu numai izolator
@ ignat andrei – multumesc
@ tuvia – mersi, da’ n-am inteles cind dzeu e emisiunea aia
ca nu reiese nici de pe situl tvr (sau iar am cautat aiurea)
@ lola –
17 octombrie 2008 la 11:54 pm
@luciat – fara fular si fes ca-nghet instantaneu, e de-ajuns sa aud cuvintele astea
18 octombrie 2008 la 12:00 am
@ white noise –
18 octombrie 2008 la 9:15 am
Buna dimineata!
M-am intors, ca sa mai citesc vechile articole, si l-am gasit si pe Vonnegut, care m-a tinut acum treaza pana la ora asta, si taare ma bucur ca n-a scapat terorizat!
) Si vin si eu cu doua noutati, printre cele prezentate de tine aici: “Fii binecuvantat, domnule Rosewater”, “Micul dejun al campionilor” (caut in continuare “Abatorul numarul 5″ si nu dau de el- are cineva adresa?).
Multumesc foarte mult pentru raspuns… Mi-a placut: “Da, e riscant sa-i lasi pe altii sa vada biblioteca ta interioara. E riscant sa incerci sa intri in biblioteca interioara a altuia. Sigur o sa curga niste cerneala sau niste pixeli din cind in cind. Da’ nici bibliotecilor interioare nu le prieste singuratatea, cum nu le prieste oamenilor, in general. ”
Ce am scris atunci a fost dintr-un impuls de moment, pentru ca discutia aprinsa pe care o citisem, despre Hesse, m-a atins din doua directii: pe de o parte, a venit ca o nota discordanta cu starea de “hip hip hureeei” data de gasirea acestui spatiu, si pe de alta parte pentru ca, la un moment dat in adolescenta, Hesse a fost o revelatie pentru mine, si acum cred ca s-a transformat intr-un fel de subiect tabu.
Bizar, insa lumea cartilor e atat de reala pentru mine si totusi atat de usor scapa uneori printre degete, ca e ca si cand, daca aprinzi lumina, subit mirajele si povestile se risipesc.
Cert este ca in cazul literaturii, imi pierd orice urma de logica si ratiune, si pentru ca stiu ca multe carti, multi autori mi-au fost aproape pe parcursul dezvoltarii (era sa spun “cresterii”, si nu as fi gresit cu mult), discutiile aprinse, mai ales cand nu cunosc “apele”, ma zbarlesc, si le iau personal.
Obisnuiesc sa port discutii cu apropiatii despre carti, pentru ca nevoia de a impartasi o lectura buna depaseste orice reticenta, insa de foarte multe ori, cand e vorba de o carte care m-a impresionat, nici nu stiu de unde sa incep, si atunci imi opresc gandurile inainte sa se transforme in cuvinte.
Cred ca e o situatie similara cu cea in care ti se cere “Vorbeste-ne despre tine”, si tu taci, ramai perplex, ca doar, nu in fiecare zi vorbesti “despre tine”, la modul asta, structurat. De unde si senzatia de intimitate si de, da, expunere, autodezvaluire, atunci cand vorbesti cu pasiune despre ce citesti sau ai citit.
Comunicam foarte multe despre noi atunci cand le impartasim celorlalti lecturile noastre (pornind de la cartea aleasa, subiect, si terminand cu primele lucruri pe care decidem sa le prezentam despre ea- deloc intamplatoare).
18 octombrie 2008 la 9:23 am
Ah, referitor la partea cu prezentatul in public a unor creatii- pai ma feresc de asta ca dracu’ de tamaie.
Am scris acum un an cateva poezii (prima data, ever ever, nici macar in adolescenta n-am avut astfel de “rataciri spirituale”), iar persoanei care m-a inspirat si care a avut tangente cu partea asta- cu poezia, zic, i-au placut. I-am sugerat, subtil, ca-i scot ochii daca le mai arata si altcuiva. Deci, nu, n-as rezista cu siguranta criticilor, si cred c-as face o criza de epilepsie numai la gandul c-ar trebui sa le prezint, sa le arat si altora. 
In incheiere, si inainte de culcare-pentru mine, cadou simpatic, in semn de simpatie: “Ex Libris” (Garik Seko): http://www.youtube.com/watch?v=Jme_UEdR-Lg
18 octombrie 2008 la 12:54 pm
@ irina – hei, salut. ma bucur ca-ti place vonnegut – rosewater si abatorul le-am citit mai de mult. abatorul cred ca nu se mai gaseste, poate o sa fie reeditat
stiu eu cum e cu hesse – multa lume s-a suparat
foarte misto clipul, mersi!
18 octombrie 2008 la 12:58 pm
to whom it may concern:
emisiunea despre care zicea tuvia mai sus e miine (19 oct) la 15.15 la Realitatea tv
“Florin Iaru, Ştefan Agopian, Răsvan Popescu, Tudor Octavian, Daniel Cristea Enache, Carmen Muşat, Gabriela Adameşteanu, Alex Ştefănescu şi Norman Manea vor dezbate condiţia scriitorului alături de Mihai Tatulici.”
18 octombrie 2008 la 1:29 pm
tocma vroiam sa zic (de fapt zice si in link), ca e pe realitatea
luciat, u dizzy bookaholic!
Nu ma mir ca nu se mai gaseste Abatorul, l’am cumparat ca imi trebuia pt un examen acum un a…de atunci caut si Leaganul Pisicii fara succes.In ziua cand o sa il reediteze o sa ploua cu martzipan
18 octombrie 2008 la 1:32 pm
@ tuvia – da, dizzy rau
18 octombrie 2008 la 6:14 pm
@Irina Inhibitia vine din pretentiile savante ale criticii actuale;este insuficienta admiratia, trebuie disectie. Ceeace nu vreau sa i se intample unui nefericit cum a fost Borchert.