Terorism de cititoare

CR +

Pierre Bayard, Cum vorbim despre cartile pe care nu le-am citit, trad. Valentina Chirita, Polirom, 2008

(fragment)

“Lista abrevierilor

CN: carte necunoscuta
CR: carte rasfoita
CE: carte evocata
CU: carte uitata
++: parere foarte buna
+: parere buna
-: parere proasta
–: parere foarte proasta”

Exemple
Ulise de Joyce:  CE ++
Hamlet de Shakespeare: CR si CE ++
Schimb de dame de Lodge: CR +
Lupul de stepa de Hesse: CR si CU -
Iluzii pierdute de Balzac: CR, CE si CU +
Doamna Bovary de Flaubert: CR si CE ++

Cred ca aceasta lista de abrevieri e cel mai important si mai tricky lucru din carte. In primul rind, nu exista abrevierea CC, carte citita. Inainte sa citesc cartea, puteam sa jur ca va contine si celebrul episod din Schimb de dame, despre jocul de societate al unor universitari, in care cistiga cel care recunostea ca n-a citit o carte cit mai importanta. Normal, nu ma inselam. (Dar puteam sa jur ca va exista si o referire la Ferdydurke – aici m-am inselat. Imi pare rau ca, din lene, n-am apucat sa scriu o insemnare inainte sa fi citit cartea, era un exercitiu simpatic.) Episodul din Schimb de dame capata o analiza destul de serioasa. E un joc, asta e ideea. Pierde, in aparenta, cel care n-are lipsuri extravagante pe lista de lecturi, dar de fapt pierde cel care ia jocul in serios. Nu poti lua in serios lista de abrevieri a lui Bayard – e exclus sa nu fi citit Ulise, Hamlet, Doamna Bovary, toata lumea (as in “toti cei interesati de literatura”) a citit cartile astea, cu atit mai mult un profesor de literatura. Dar ce inseamna sa le fi citit? Daca ai 50 de ani si ai parcurs Iluzii pierdute la 16 ani, daca n-ai terminat niciodata Omul fara insusiri, daca nu-ti poti aminti cind ai stat sa parcurgi Hamlet de la cap la coada, daca din Metamorfoza iti amintesti doar ce a spus Nabokov despre ea… se cheama ca le-ai citit sau nu? Mai clar: se cheama ca esti in posesiunea acestor lecturi?

Bayard foloseste abrevierile alea dementiale pentru o anumita perioada, cea in care a scris Cum vorbim despre cartile pe care nu le-am citit. Asa trebuie interpretate, zic eu. Cu alte cuvinte, scrie despre Ulise nu dintr-o lectura integrala recenta ci din ce are in cap despre cartea asta – are in cap mai ales etichete critice aplicate romanului, ca noi toti. Cind noteaza Schimb de dame drept “carte rasfoita”, vrea sa spuna ca a rasfoit-o de curind ca sa poata gasi exact episodul respectiv. Pe Doamna Bovary a rasfoit-o si, in plus, si-a reactivat memoria nenumaratelor analize ale cartii pe care le cunoaste (posibil sa fi rasfoit si propriile-i fise). Evident, printre toate operele celebre pe care le mentioneaza, sigur exista una sau doua pe care nu le-a “citit” niciodata la propriu – dar asa e jocul: nu poti sa stii pe care dintre ele . Daca nu respecti regulile jocului, te faci ridicol. Vreti un exemplu de la mine? Cu placere: “Hey Harold Bloom, you’re a liar“. 500-1000 de pagini pe ora? )))))))))))))))))))))

Nici nu stiu ce ar mai trebui sa adaug, mi se pare ca am spus tot ce e cu adevarat important ca sa poata fi inteleasa cartea. In rest: ironie, finete, sarcasm, tandrete si cinism. O carte despre cum vorbesc profesorii de literatura si criticii, despre cum dau ei verdicte, despre jocurile de putere din cultura. Dar si despre cititori, despre ce se petrece atunci cind ei, cititorii, se retrag in intimitatea casei lor si petrec ceva timp in compania unei carti. Majoritatea cartilor despre literatura se opresc in pragul acestei intimitati, trec pudic peste ea, ca in romanele de altadata, cind, dupa nunta, perechea ne era aratata sarutindu-se in timp ce se inchidea usa camerei nuptiale. Bayard ne arata ce fac cei doi in pat: cititorul si cartea. Pe urma anii trec… desigur, cu multe intimplari

Via Wilde: o “lectura” de 6 minute ar fi suficienta pentru un critic cu experienta ca sa puna un verdict unei carti. Se poate, dar pentru noi, ceilalti, parca “verdictul” conteaza? Exista totusi ceva care se cheama “a citi o carte” – sa stai cu ea, sa te lasi pe mina ei, sa ai parte de scena aceea din spatele usilor inchise, despre care e mai greu sa vorbesti, si nu neaparat din pudoare. Cartile nu sint, pentru o anumita parte a cititorilor, caramizile din care se construieste “autoritatea”, ci… altceva (piine, apa, fum plin de nicotina, jogging si alpinism, ris si plins, prajituri cu multe calorii si salate sanatoase, voluptati perverse si mingiieri caste, consum compulsiv si experiente spirituale – altceva, nu putere, nu inaintare in ierarhie, nu examene trecute cu brio, nu dezbateri la conferinte).

Au trecut vreo doua saptamini de cind am terminat cartea asta, asa ca o pot nota drept CR +.