Tezaur spiritual
Hermann Hesse, Jocul cu margele de sticla, trad. Ion Roman, RAO, 2006
Pierre Bayard explica in cartea lui de ce conteaza mai mult sa stii sa situezi o carte la locul corect printre celelalte carti, decit s-o citesti de la cap la coada. Fara s-o fi citit, stiam absolut tot ce era necesar sa stiu despre Jocul cu margele de sticla, sint convinsa. Dar nu, am tinut sa ma lamuresc personal, sa experimentez pe pielea mea aceasta Capodopera. Am trait, deci, la prima mina, experienta celor 600 si ceva de pagini pline de veneratie, traditie, autoritate, valoare, demnitate, distinctie, aristocratie, transcendenta, ierarhie, un adevarat tezaur spiritual. Cu cel putin 20 de ani prea tirziu, din pacate, deoarece aproape mi-a ucis neuronul. Ehei, sa fi fost eu tinara si in puteri, dornica de Cunoastere si de Elevatie, ca in adolescenta… mai stii? poate imi placea 
Actiunea se petrece in Castalia, Provincia Pedagogica, in perioada de dupa ce omenirea a scapat de epoca foiletonistica. Crema cremelor se aduna acolo ca sa se dedice intretinerii Tezaurului Spiritual al omenirii. Persoanele alfa +, ca sa ma iau tot dupa Huxley, de-o parte, epsilonii de alta parte. Alfa se delecteaza cu muzica la harfa, yoga, feng shui, astrologie si alte mari fineturi (bine, sint rea, de fapt in primul rind cu muzica, latina, gramatica si matematica), epsilonii, in cercul lor strimt, se delecteaza si ei, probabil, cu ale lor placeri vulgare si animalice, dar despre ei nu scrie-n carte. Jocul cu margele de sticla e suprema activitate a desteptilor din Castalia – un fel de muzica fara sonor, in loc de note sint formule extrase din marile Capodopere ale diverselor stiinte si arte. Se termina prost, normal, cel putin pentru Magister Ludi, seful jucatorilor cu margele de sticla, Joseph Knecht, caruia ii vine mintea la cap intr-un final si se duce in lumea in care traiesc cei de la beta in jos.
Daca avea maxim 200 de pagini era perfect pentru mine si familia mea (imi ajungeau si 100 de pagini, de fapt). M-a exasperat, recunosc, chiar daca e evident ca e o Capodopera. Castalia e un concept de neuitat, intr-adevar, romanul e de neuitat, problematica abordata e una care n-o sa-si piarda niciodata atractivitatea si actualitatea. Dar. Poti sa mori prin hipoxie cerebrala citind, pe atitea si atitea pagini, ode aduse Spiritului. La ultimul capitol, care e scris de altcineva decit de naratorul din celelalte, speri intr-o cit de mica schimbare de stil – n-o sa vezi, nu exista nici o diferenta.
Drept incheiere (doar nu sint obligata sa si scriu despre cartea asta, dupa ce ca am citit-o!) am ales la intimplare trei numere cuprinse intre 21 si 635, am deschis la paginile respective si am ales trei citate, pentru cei care n-au citit romanul. Paginile sint: 37, 212, 452.
1. “Constiinta culturala a invatatilor s-a refugiat in cercetarile si metodele de predare a istoriei muzicii, deoarece aceasta stiinta a atins punctul culminant tocmai atunci, si chiar in mijlocul lumii foiletonistice doua seminarii devenite celebre cultivau intr-un grad inalt o metoda de lucru exemplar de pura si de scrupuloasa.”
2. “Aceasta invitatie il introduse pe Knecht, prima data vizibil pentru toata lumea, in cercul cel mai restrins al candidatilor la posturile inalte si ridica intre el si media jucatorilor de elita o bariera sensibila imediat, de care isi dadu si el foarte bine seama, acum cind intelegerea lucrurilor i se ascutise.”
3. “Dar cum ajunsese omul acesta stimat, unul dintre stilpii ierarhiei, aici? Cum putea el sa-si sprijine pe regulile scrise pasul pe care-l facea si care raminea oricum o dezertare, cita vreme existau totusi sute de alte legaturi nescrise, nu mai putin sacre si de la sine intelese, care trebuiau sa i-l interzica?”
Pai, dupa ce ai trait citeva decenii intr-o lume “exemplar de pura si de scrupuloasa”, ai inaintat in ierarhia ei pina in virf, dincolo de bariera care te separa pina si de elita (restul lumii nici nu se mai vede de la inaltimea aia), cum dracu’ sa nu te-apuce amocul si sa dezertezi? 
Magister Ludi e si el om, totusi.
E adevarat, si mie mi-ar placea sa traiesc in Castalia, cam ca Tegularius, prietenul labil, nervos si fara respect pentru autoritate al lui Knecht. Sa-mi dea cineva tot ce-mi trebuie si sa nu-mi ceara ni-mic in schimb, sa pot sa ma joc cit vreau eu cu margelele de sticla care sint cartile. Aaa… pardon! Ca sa vezi, nu ca mi-ar placea, chiar imi place
Incheiere la incheiere:
“Do what you will this life’s a fiction,
And is made up of contradiction.” – William Blake.
P.S. Cred ca postul asta n-are sanse sa fie inteles ca lumea. Asa ca, nemuritoare si rece, n-o sa raspund la comentariile nervoase. Pentru cei care vor chestii mai serioase si mai profunde despre Jocul cu margele de sticla: terminati, bre, cu globurile astea, puneti si voi mina pe carte 
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
27 octombrie 2008 la 3:58 pm
“Ehei, sa fi fost eu tinara si in puteri, dornica de Cunoastere si de Elevatie, ca in adolescenta… mai stii? poate imi placea”
Eu am incercat sa il citesc pe la 18-20 de ani (aparuse parca in colectia “Secolul XX”)
Auzisem si eu “capodopera”… dar l-am urit citind – si doar Narcis si Goldmund mi-a schimbat parerea
Subscriu
27 octombrie 2008 la 4:05 pm
si eu care credeam ca invers..daca la 20 n’am putut, acum la 24 nu pot, ma gandeam ca mai incolosha la senectute osa pot, caci nu voi avea alte tenatii care sa ma atraga.Am putut doar Narcis, Gertrud-stuff like that
27 octombrie 2008 la 4:26 pm
Asta e o carte care se citeste la 18 ani, eu imi doream sa nu se mai termine….:)
Pt cine nu are notiuni muzicale e posibil sa fie prea lunga, e adevarat.
27 octombrie 2008 la 6:03 pm
am citit-o la 16 ani, cand de altfel am citit cam tot hesse-le pe care l-am citit.
mi-a placut mult, desi nu la fel de mult ca lupul de stepa.
dar acuma, nu stiu … sa-l (re)citesc pe hesse e una dintre ultimele chestii pe care ma trage inima sa le fac (amintirea cartilor lui e perfecta, nu vreau sa o corup)
p.s. nici alea trei povestiri de la sfarsit nu ti-au placut?
27 octombrie 2008 la 6:30 pm
@ sabina –
@ ramy – la 16 ani cred ca si mie mi-ar fi placut
a, ca mi-am dat seama: tre sa corectez mai sus, ma refeream la “ultimul capitol” din partea despre viata lui knecht. dupa aia urmeaza niste poezii si trei povestiri de-ale lui knecht insusi, cum ar veni (pt toata lumea) – mi-au ppplacut povestirile, mda, da’ mergeau mult mai bine la 16 ani
ma duc sa ma uit la “Citeste si da mai departe”, am uitat sa va bat la cap in post cu emisiunea asta – e la 18.00, la tvr – celelalte 3 de pina acu au fost misto
27 octombrie 2008 la 7:04 pm
wow! ondinna la tv! si dcm. super! uitati-va, e despre zadie smith, despre frumusete
)
(iar a fost live blogging
27 octombrie 2008 la 7:09 pm
ce zice, ce zice de zadie smith??
Ahhh, io m-asteptam sa faci harcea-parcea jocul, da’ vad ca umpic tot ti-a placut
cine-i dcm?
27 octombrie 2008 la 7:51 pm
@ lilanda – dcm e Dan C. Mihailescu. le-a placut la toti Despre frumusete, desi dcm zicea ca trebuie citita in doi timpi: in primu te enerveaza political correctness-ul, in al doilea iti place stilul – n-am citit cartea, dar pare plauzibil. a fost misto
si ondinna e f draguta, mi-a placut de ea
27 octombrie 2008 la 8:05 pm
foarte faina emisiunea! pe asta am reusit si eu sa o vad de la prima pana la ultima secunda
27 octombrie 2008 la 8:17 pm
am vasut jumate, ca faceam negrese
valentina nu e chiar asa de blonda precum credeam..dcm nu mai stie unde sa termine propozitia, he’s so lost 
)
27 octombrie 2008 la 8:27 pm
@ white noise – ma bucur ca ti-a placut, ca doar nu degeaba am trancanit eu atita despre ea
@ tuvia – la tine am vazut mai devreme niste poze cu niste prajituri pe baza de lamiie? mmm… norocu meu ca mincasem salata de varza in prealabil si eram satula si asa am reusit sa nu ma duc sa-mi cumpar ceva bun si dulce – da’ si negrese? ce, faci pregatiri de nunta?
dcm nu ca era el neaparat lost, da’ e si ritmu discutiei destul de sustinut, ar trebui sa dureze mai mult!
27 octombrie 2008 la 9:15 pm
@Luciat: Da, doamnă, la ea văzuseşi – furate de la mine. Bref: se fac mai repede decât ai merge tu după ceva dulce.
Cât despre Castalia: a dat dzeu! Aşteptam postul ăsta.
PS: Dar despre Dorian Gray… nimic nimic nimic?
27 octombrie 2008 la 9:45 pm
ha ha, da la mine, posa am furat’o de undeva, habar n’am de unde, ca mi’era lene sa fac.Acu’ au iesit si negresele…nu stiu, unii oameni picteaza cand sunt stresati si deprimati, eu gatesc
cred ca au inebunit vecinii, ei cu muraturile oricum m’au ucis, asa ca pot sa’i omor si eu cu dulciuri zilnic 
da, e foarte alert ritmul si pe baza temei cartii respective e mult de discutat.
27 octombrie 2008 la 11:11 pm
da io am vazut emisiunea si nu mi-a placut:D, nu era deloc castiliana, ca sa zic asa:), am vazut doar de la mijloc, n-am vazut alte editii, asa ca nu ma pronunt, insa salut intiativa, poate data viitoare nu ma plictiseste…
27 octombrie 2008 la 11:24 pm
Trei citate sunt insuficiente ca sa generalizez(i). Sau poate nu?
27 octombrie 2008 la 11:30 pm
bai cat de tare m-am distrat la postu’ asta! mi-au trecut si nervii c-a picat weblogu’ tocmai dupa ce transpirasem vreo ora sa scriu ceva!:))
mie mi-a placut la nebunie Jocul, l-am citit fix la optispe ani si atunci si trebe:) daca l-ai fi citit atunci, cre’c-ai fi rezistat si acum, altfel nici eu nu m-as mai apuca de el…
27 octombrie 2008 la 11:39 pm
@ zaza – of, mie nu mi-a iesit niciodata nici un dulce, si-am incercat de vreo 3 ori in viata mea
de dorian gray cred ca chiar nimic, citit de mult, nu stiu cind o sa recitesc
@ sabina – slava domnului ca nu e castiliana
mai vezi data viitoare 
@ milena – pai gindeste-te ca am avut ceva siguranta in mine de am ales 3 citate aleatorii, n-am glumit cind am zis ca numerele paginilor sint la intimplare
si n-am generalizat, dom’le, a fost o jucarie
27 octombrie 2008 la 11:41 pm
@ milena – siguranta ca o sa-mi iasa o jucarie, asta voiam sa spun
28 octombrie 2008 la 12:50 am
Na’ ca am prins si eu 10 minute din emisiune, ca intre timp eram ocupata cu lecturare de bloguri. Deci scrii despre ea, da? Ca si despre restul tot de la tine am aflat. O sa imi notez undeva, pe frigider eventual, cand e emisiunea.
Revenind (nu ca as fi pornit de undeva) la Hesse: am citit Jocul acum vreo 2 ani. Avand lectura Lupului de stepa, a lui Narcis si a nuvelelor de pe la 17-18 ani. Imi pare rau ca nu am citit si Jocul atunci. Poate asa, Hesse ar fi ramas undeva mai sus in memoria mea afectiva legata de scrieri. Da’ imi placu pe ici pe colo.
Gata, ma duc sa fac negrese. De la discutia voastra cu dulciuri mi se trage.
28 octombrie 2008 la 1:54 am
din trei carti la intamplare:.Asa este si imaginea frumoasei italience pe care o port in memorie,totusi fara multele linii mici si trasaturi care la straini se vad adesea mult mai bine decat la cei apropiati(cam lung citatul)din Peter Camenzind
“Daca as fi nascocit aceasta fiinta,daca ea n-ar fi decat un joc al gandurilor mele sau o aspiratie ambitioasa de artist,nu m-as induiosa din pricina ei,as putea sa-i observ cusururile si s-o uit”(Narcis si Gura -de -Aur)
28 octombrie 2008 la 2:00 am
“Se lepadase si se despartise deja in adincul fiintei sale,fara a-i fi prea limpede,de oras si de tinut,de Rosshalde si de sotia sa”(Gertrud .Rosshalde)
Sunt alese absolut la intamplare,cum ai sparge o sticla.
28 octombrie 2008 la 2:21 am
@ capricorn – pai am rezistat si acuma, doar ca mai greu
si tine un sfat de la mine: muta-te de pe weblog.ro! imi pare rau, dar si eu am inceput acolo si stiu f bine citi nervi poate sa-ti faca. mereu se buseste cite ceva. acum citeva zile iar se stricasera feedurile, de exemplu
@ milena – da, dar ce vrei tu sa spui? eu le-am ales la intimplare pt ca eram sigura ca pe orice pagina voi gasi ceva de genul citatelor pe care le-am si dat mai sus. nu tineam sa demonstrez nimic altceva decit sa arat cum suna, cum suna peste tot adica
28 octombrie 2008 la 11:38 am
Iata ca te-ai apucat si tu de lecturi mai serioase
Fain ce-ai scris, e un roman bun, dar, asa cum zici, te exalta doar la tinerete. Io mi-aduc aminte ca atunci cand l-am citit, l-am cuplat cu Anii de drumetie ai lui Wilhelm Meister de Goethe. Doar asa l-am putut digera. Ai dreptate ca e prea lung, era super daca-l mai scurta ca pe celelalte romane. Dar se pare ca pentru a fi o capodopera, o carte trebuie sa fie groasa…
28 octombrie 2008 la 7:26 pm
Nu poti alege la intamplare,asta spuneam.
28 octombrie 2008 la 10:16 pm
@ milena – whaaaaatever
28 octombrie 2008 la 10:40 pm
Superba carte… una dintre lecturile mele preferate!
30 octombrie 2008 la 8:31 pm
Mofturi! Milena are perfecta dreptate.
30 octombrie 2008 la 10:10 pm
@ eliz – are dreptate sa ce, mai draga? sa nu citeasca ce scriu eu in postare? reveniti dupa ce absolviti un curs de reading comprehension – nu e un moft
31 octombrie 2008 la 4:29 pm
Fara s-o fi citit, stiam absolut tot ce era necesar sa stiu despre Jocul cu margele de sticla, sint convinsa.
31 octombrie 2008 la 4:38 pm
ocurenta comunicativa
31 octombrie 2008 la 4:41 pm
@ milena – salutari de la agigea
31 octombrie 2008 la 5:07 pm
Io subscriu la subscrierea lui Ignat (dom’le, vezi ca vine Craciunul, scuze, da’ nu m-am putut abtine
) In afara de Narcis si Goldmund nu am nic cea mai vaga idee unde sta Hesse asta. Asemenea aberatii livresti n-am mai citit de ieri, unde o doamna a dedicat o poezie unui hotel in care a stat. Jocul cu margelele l-am rasfoit si l-am aruncat cit colo! iar Lupul de stepa l-am citit si m-am stricat de ris, in timp ce Narcis si Goldmund mi-a placut la nemurire. Naiba stie!
31 octombrie 2008 la 5:26 pm
viata bate filmul bate cartea?
31 octombrie 2008 la 7:10 pm
biancas, chiar sa te strici de ras la lupul de stepa, mi se pare ciudatel . m-am uitat la tine pe blog, nu pari de pe alta planeta decat cea pe care am trait eu atatia ani, asa ca nu inteleg.
.
l-am citit pe hesse la 20 ani, dar nu cred ca m-am schimbat prea mult intre timp. mi-au placut si jocul, si lupul foarte, foarte mult. cunosc multi fani ai lui, nu stiu unde sunt plecati cu totii si nu pun si ei o vorba buna pentru bietul maestru terfelit acilea
2 noiembrie 2008 la 1:59 pm
O vorba bună o sa încerc eu să pun. L-am citit acum vreo 2 ani şi , deşi memoria mea nu a fost nicicând prea performantă, atmosfera rarefiată a cărţii stiu că persistă şi face şi acum corp comun în mine cu toate miturile cerebrale de la Platon incoace, până pe la Păltinişul autohton. Btw, cand hâtrul Steindhart vruse să releve gaunoşenia viziunii despre cultură marca Liiceanu, asemuise depreciativ “modelul paideic” taman cu Castalia.
Căci asta e miza acestei cărţi: de la ce punct încolo trăitul exclusiv în spirit înseamnă netrăit?
2 noiembrie 2008 la 5:24 pm
@uv: eu sunt fan, pun umarul cu drag; evident ca n-ai cum sa te strici de ras la lup, cred ca era o figura de stil:)
3 noiembrie 2008 la 3:16 pm
@ uv – pai, n-ati pus, bre, oameni buni, destule vorbe bune pina acu? tu mai ales, ca doar din cauza ta am citit hesse
3 noiembrie 2008 la 3:38 pm
[...] mare) se citesc altfel. Ceea ce nu însemnă că automat toată lumea le consideră geniale. Luciat citeşte una dintre ele: Jocul cu mărgele de sticlă de Hermann Hesse şi părerile pot fi [...]
4 noiembrie 2008 la 7:41 pm
Comentariu nervos. Asta se numeşte a “recenza” o carte despre care, “Fara s-o fi citit, stiam absolut tot ce era necesar sa stiu despre Jocul cu margele de sticla, sint convinsa”?
Cu formule liceale de genul “acţiunea se petrece”? Şi dezvăluirea rânjindă a conţinutului, a deznodământului?
Eu propun consideraţii şi mai “zglobii”, şi mai succinte, şi foarte cool, de altfel, de genul: “pârţ”, “pff”, “ah şi oh”. Şi gata recenzia.
4 noiembrie 2008 la 7:58 pm
ei, nu toata lumea poate fi la fel de calma ca tine, flacaias.
4 noiembrie 2008 la 9:01 pm
@uv Din pacate, nu am cartea la indemina sa iti dau niste citate exacte, insa pot sa iti spun asa: in vremurile glorioase ale literaturii romantice, ma infioram de goticula si dracula situatiilor si mi se parea profund si filozofic. Dupa care am mai cumparat carti si am vazut ca o buna parte dintre aceste chestii functioneaza ca o reteta de scris si am ris la “Lupul” cu pricina. Locuri comune, filozofii de doi bani, un soi de Coehlio mai de dreapta, asa, ca Hesse e mai individualist. Pina si titlul e o mizerie de loc comun stupid. Lupul de stepa, Lupul de mare, lupul singuratic, Dansind cu lupii, lupu’ lu’ peste prajit. Un bou lupu’ asta, no, asta cred eu, ce sa-i faci.
4 noiembrie 2008 la 9:03 pm
@ cristian sirb – ai dreptate, nu se numeste “a recenza”
se numeste “a spune cum mi-a placut sau nu, ce chef am sa scriu despre ea sau nu”. si te rog sa ma crezi ca stiam o gramada de lucruri despre carte inainte s-o citesc, nu e tocmai un roman politist pe care mi l-a recomandat o prietena 
))))))))))))))))
felicitari pt ca ti-ai dat seama ca formula respectiva e de liceu
10 noiembrie 2008 la 1:04 am
pacat ca ai judecat cartea asa. mie personal mi se pare o capodopera. Stilul, atmosfera sunt geniale. Ti’as recomanda sa incerci sa scrii si tu 600 de pagini despre acelasi subiect cu aceeasi arta. lectura e departe de a fi chinuitoare. Cartea, ce’i drept, ridica niste impedimente, dar nu indeajuns de mari de a fi considerata citirea ei o corvoada.
P.S. am trecut de liceu de ceva vreme