Terorism de cititoare

Cu ce m-am chinuit eu doua saptamini

Horia Ursu, Asediul Vienei, Cartea Romaneasca, 2007

(fragment)

Autorul nu poate stirni altceva decit simpatie – in cronici (vreo 4, cite am apucat eu) am citit ca a scris 13 ani la cartea asta, ca pina la 59 de ani n-a mai publicat decit un singur alt volum, ca e un om care nu se autopromoveaza. Cartea, la prima vedere, tot simpatie, fie si pt ca la sfirsit, din “bibliografia selectiva” fac parte Celan, St. John Perse si Lautreamont, care mie mi-au placut la nebunie. Plus motto-urile, imposibil sa nu pomenesc de ele, ca toata lumea: Musil si inca trei, dintre care preferatul meu e “In viata orisicui, moartea este un moment de cotitura (Cantor anonim)”.

Ardealul in care se sting ultimele ecouri ale Vienei, tranzitia cu personajele ei tipice, grotescul unei lumi provinciale, abia iesita din comunism, revelionul cu vinzare la care un nou imbogatit cumpara pictori morti de la o doamna adevarata, din alte vremuri. Cam asta e, in mare, cu precizarea ca sint o mie de fragmente, cu o mie de personaje dintre care nici macar unul nu-ti ramine in cap. Anii ’90 la ardeleni – spre deosebire de Cimpoesu, Ursu e mai elaborat, mai sobru, mai teapan chiar si in pasajele satirice, mai pus pe scriitura elevata. Si, da, cu o scena-vedeta, aceea in care evreul Cain paraseste in sfirsit Apudul (localitate fictiva): “dumneavoastra lasati in urma un gol pe care primaria va pune o placa de bronz cu inscriptia “Golul iudaic” care alaturi de “Golul germanic” va straluci in veci pe firmamentul istoriei noastre, tot mai plina de goluri.”

Capitolul al doilea se cheama “Caiet cu vise si insemnari”. Exista un epilog. Pasaje in maghiara, cu traducerea la subsol. Pasaje in romaneasca aia stilcita a ungurilor. Un batrin are un carnet pe care-si noteaza toate cartile pe care le-a citit de cind a iesit la pensie, precum si toate filmele pe care le-a vazut. Exista citeva definitii din Dictionarul enciclopedic de zootehnie. Exista textul unui afis prins pe poarta casei unuia care vrea sa-si vinda organele. Un poem pe doua pagini, intitulat “Scurt poem epic dintr-un roman poetic”. Monolog exterior in vreo doua locuri Un stol de cocori care se invirt in cercuri din ce in ce mai mici, pina intra in pamint. Patru cronici plastice in toata regula (la patru tablouri). Referinte de la Janis Joplin la Heidegger. Un nene vrea sa infiinteze “PARTIDUL NATIONAL SI UNIVERSAL PE CALE DE A SE NASTE”! Totul cu litere mari!” O scrisoare de 18 pagini, adresata de un necunoscut unuia dintre personajele mai principale (caci principale-principale nu exista), din care citez: “azi nu se mai moare din dragoste, ceea ce e un mare progres, caci daca viata nu e, nici dragoste nu e” si “Sotia mea spune ca scrisoarea mea nu are nici cap, nici coada, lucru de mirare pentru mine, finantist de formatie si sef de promotie. Si mai spune ca nu se intelege cine scrie si cine vorbeste, cine doarme si cind se trezeste si cine asculta.”

Despre o agentie de mica publicitate, intr-un apartament de bloc, in care o domnisoara bate repede la “claviatura”, pe un “ordinator din ultima generatie”: “aceasta mica oaza de “postmodernism romanesc”, capsula hilara a unei rachete cazuta aiurea si nu in regiunea caloculata cu precizie de cei de la NASA”. E vorba la un moment dat de amintiri stocate in lentila unor ochelari, “ca pe un disc dur, cum se zice azi”. Nimeni nu poarta blugi, ci jinsi sau jeans. Cineva pronunta “Karli Kaplin” in loc de Charlie Chaplin. La o cafenea pe malurile Sasarului, pictori, poeti si prozatori trancanesc despre viitoarele lor capodopere si confunda autori, opere, concepte etc. Un fost gestionar la Gostat, acum imbogatit, cu buticuri in piata, arata ca un miliardar rus cu plaja privata la Nisa (sic! ce… bovarism! una e miliardarul rus, alta e buticarul roman, totusi). Multi pleaca din Romania, o “tara de rahat”. O scena de sex in comunism, in care ea injura partidul (iar! zau… o data era de ajuns). O ferma de struti, in tranzitie.

Un castel devenit CAP. O statuie a minerului devenita reclama la Coca Cola. “O secera si un ciocan atirnau de crucea bisericii gata sa se prabuseasca sub greutatea lor.”

Mostra de dialog: “- Vei dormi la hotel? intreba malitioasa Iolanda. [...] – Voi dormi la mine acasa. [...] – Eu voi sfirsi la un prieten vechi. [...] – Te va astepta”.

Un profesor de franceza, sarac, o cunoaste intr-un magazin pe o vitriniera. Vitriniera ii aduce acasa un cort pe care el l-a cumparat de rusine, desi nu si-l permitea. Ocazie cu care, fireste, fac sex, ca asa se face sex in romanele serioase, fara preludiu textual Exista in acest roman si un barbat ideal, “mereu egal cu sine in orice imprejurare”, unul care “te poate viola si sa ramii virgina [...] sa te pingareasca si apoi sa te purifice”. Exista si o femeie sublima, Eleonora. Si un artist neinteles, Gratian. Si conserva de peste folosita drept scrumiera. Si afacerea cu antene parabolice. Si, mai presus de toate simbolurile si cliseele posibile, cel mai romanesc ever: porcul taiat de Craciun. Macelarul, animalul, proprietarii, cutitul, singele, zapada – toate beneficiaza de atentie maxima, sint reluate, accentuate, tratate in fel si chip, punctul culminant si deznodamintul fiind o crima petrecuta intre blocuri.

Daca mi-a placut? Nu. Am tresarit la pagina cu golul germanic si golul iudaic, am sperat ceva sfisietor, adevarat, profund, amar… am dat de un fel de po mo ro (postmodernism romanesc, imi pare foarte rau pt cei care s-au bucurat ca nu e: ba e foarte po mo, numai ca un po mo din care s-a extirpat fun-ul, placerea, farmecul) mult prea plin de vechi defecte ro: personaje umflate cu pompa, scene neverosimile, dialoguri care suna rau, elanuri lirice tepene (sic!), suprapunerea fortata a istoriei mari peste cea mica, satira pasabila (of, lucruri care s-au facut de atitea ori!), nimic personal, numai si numai obsesii publice, ca sa le spun asa – romanesti, ardelenesti, provinciale, intelectuale. Nu e o carte proasta – e respectabila si ambitioasa. Dar terna, lipsita de farmec, fragmentara la modul plicticos, fara nici un cirlig, teapana – asta e cuvintul, teapana. O respectabila carte obosita si obositoare – pentru mine. Altfel, a luat mai multe premii.

Alte pareri:  Paul Cernat, Adriana Bittel, Monica Ghet, Daniel Cristea-Enache.