Fata de la care cumparai bere in camin
Ioana Nicolaie, O pasare pe sirma, Polirom, 2008
(fragment)
Are ceva foarte tare: subiect, nene. Action. Aventura. Un personaj normal la cap, o fata mainstream, nu hippioata, nu punkerita, nu poeta zarghita, nu nimfomana, nu lesbiana. O fata saraca, virgina, venita din provincie in Bucuresti, la facultate. Prima scena ne-o arata in Gara de Nord, cu geanta la picioare, cu bani pentru o luna si nici un loc unde sa doarma. Familia a ramas departe, n-o poate ajuta cu nimic. In capitala nu cunoaste pe nimeni. Orice se poate intimpla. Yes! Genul de inceput care te face sa-ti freci miinile si sa fii curios ce se va intimpla.
Mor dupa cartile in care avem un personaj fresh, in punctul de start. Bildung… ma rog, eu vreau aventura in primul rind. Nu stiu, sa se bata cu banditii, sa pateasca lucruri, sa se indragosteasca, sa cistige bani sau sa faca datorii, de toate, numai sa nu ma innebuneasca iar cu sex performant si droguri, caci nu le mai suport, m-am saturat, si de sex performant si de droguri 
Sabina nu practica sporturile astea, din fericire (aveam emotii, recunosc). Normal ca nu ramine virgina, dar nici nu ma toaca la cap cu marile ei succesuri in pat. La capitolul droguri ramine chiar exagerat de cuminte. Ce, nu putea macar sa se apuce de fumat? 
– nu de altceva, dar pentru o mai usoara identificare a cititoarei cu personajul 
De baut parca bea la un moment dat doua beri una dupa alta, dar atit. Nici la discoteca nu merge, din pacate, doar la chefuri studentesti, ceea ce m-a enervat, deoarece abia asteptam scene din R2 (aia mare din Regie – presupun ca nu mai exista -, dragi metalisti care habar n-aveti despre ce vorbesc). La cursuri se duce, nu chiuleste prea tare.
Asa. Acuma, ce ramine, daca aia nu, aia nu, aia nu? O gramada de lucruri, o gramada de intimplari. Banii, in primul rind, asta e problema. Trebuie sa munceasca, trebuie sa se descurce de una singura. Si, in fascinantii ani ’90, se descurca in fel si chip: manechin de vitrina, vinzatoare la un fast food (prilej minunat de introdus patronii arabi in ecuatie – am avut si eu unul, un sirian gras care nu le scapa din ochi pe fete si ne lua toate bacsisurile, grrr), vorbitoare la un radio crestin, agent de vinzari pentru niste oale superscumpe, pe urma “patroana” de magazin clandestin in camin. Nu lucreaza la nici o linie erotica, nu se ocupa de snuff movies si, desi i se ofera varianta, nu se face dealerita la cazinou. Nu e nimic senzational nici aici, totul ramine in limitele normalului si totul e credibil. Stiu, pentru ca si eu incercam diverse joburi in fascinantii ani ’90.
M-a facut sa ma gindesc la romanul lui Andrei Bodiu, nu cine stie ce mare realizare artistica, dar perfect citibil. In Bulevardul eroilor e o studenta care se angajeaza ca secretara, asta e visul ei, sa lucreze si sa cistige bani, i se rupe de scoala si de problemele grave ale omenirii, cum ar fi poezia si cultura Studenta lui Bodiu (ma rog, mai cunoscuta din poezie) e o caricatura, a Ioanei Nicolaie e un personaj adevarat, complex si cu tot ce-i trebuie. Ca sa fiu foarte clara: nu e nici cool, nici pitipoanca. Mare lucru, pentru mine. Partea sentimentala din ea este aceea a oricarei tinere femei normale, usor inclinata spre suavitate. E un personaj vazut si dinauntru, probabil (asa reiese din cronici), poate de aceea e credibil si normal; pe de alta parte, usoara suavitate de care ziceam s-ar putea sa se datoreze mai curind experientei poetice a autoarei, nu neaparat experientei de viata. Intr-un fel construiesti un personaj feminin daca ti-ai facut mina cu poezie serioasa, si altfel daca te-ai exersat cu proza – nu sint sigura, poate spun o prostie, ma intreb doar.
E exact ceea ce mi-a placut cel mai mult. Acest echilibru (psihologic, moral, realist, cum vreti) din personajul principal. Marea surpriza este barbatul de care se indragosteste Sabina, Eman (deloc nu mi-a placut cum il cheama, uf). E grotesc, e penibil, e… un caraghioz nociv. Sa confrunti asa o fata cuminte si draguta cu unul ca asta! Aici Ioana Nicolaie e sadica, de fapt, cu suavitatea personajului ei feminin. Inversul unei comedii romantice. Printul salvator devine broscoi riios sub ochii nostri, mai intii oracaie, apoi isi arata un ochi bulbucat, apoi ne atinge in treacat cu pielea lui rece si scirboasa. La inceput am zis ca nu-i adevarat, ce face Ioana Nicolaie?, imi venea sa spun, ca-n I can has cheezburger: hey, you’re doing it wrong, you’re doing it wrong! Eram convinsa ca Eman tre’ sa fie perechea romantica blabla, Fat-Frumos, blabla si de-aia mi se parea ca unele chestii se potrivesc ca nuca-n perete. Nu, se potrivesc foarte bine, tocmai pentru ca e un broscoi, nu un Fat-Frumos.
De ce oare ma lungesc atita? Acuma nu mai apuc sa spun despre fundal, care intr-adevar ia fata povestii pe alocuri. Nu mi-a placut deloc partea moralizatoare despre comunism, sint citeva pasaje cu banalitati de care cartea asta se putea lipsi foarte bine (nu sint multe, da’ totusi). Nu mi-a placut povestea babei la care sta Sabina in gazda – e inutila si facuta din clisee (a fost taranca, a trait bombardamentele din razboi, s-a mutat la oras etc.). Mi-a placut in schimb partea cu fauna din caminele studentesti. Nu lipsesc basarabeanul dubios, yoghina tacanita, iubita unui actor, jucatorii de carti, viitoarea vedeta TV. Bonusul e Claudia, o studenta din Bolivia. In lumea aia de tineri care o duc de azi pe miine, la mama dracului, in Fundeni, o straina imparte talismane de peste ocean. Cit timp bratarile de la ea ramin intacte, se petrec mici miracole: vin pachete mai bogate de acasa, note mari la examene, iubirile se implinesc pe neasteptate, intrebari dintotdeauna isi capata in sfirsit raspunsul si raspunsul e unul care schimba totul in bine. Apoi bratarile se rup, una cite una… Foarte misto, imi pare rau ca partea asta nu e mai dezvoltata, ca nu ocupa mai mult spatiu.
De altfel, e prea multa graba in roman, in general, trecerile sint rapide, legaturile sint cam expediate – e bine pentru senzatia de aventura si action (senzatie pretioasa pentru mine, ca sa ne intelegem!), dar e si rau, amputeaza ceva din potentialul poetic. Poate ca sint prea multe mize aici, si “picarescul” de care vorbea autoarea in interviuri, si niste morala anticomunista, si eforturi de a salva feminitatea, si grotesc (in povestea de dragoste), si o adiere de fantezie poetica, nu chiar evadare intr-o lume paralela, doar tentative de evadare. Un mix dificil, pe muchie de cutit, uneori ratat. Cred ca, paradoxal, rateurile si reusitele din cartea asta au aceeasi sursa: dorinta de ceva pe care, in lipsa unui cuvint mai bun, l-as numi “normalitate”; sau preocupare pentru echilibru – pe aici, pe undeva, e forta si slabiciunea cartii. Un roman pe care l-am citit cu poftă, ba chiar cu lăcomie.
Un fragment simpatic:
“Intr-un camin vezi de toate. Iti poti face o idee despre oameni. La Filozofie sint introvertitii gen “opriti lumea, vreau sa cobor”. La mate apar extremistii, misticii, cioranienii; doar citiva sint normali. La Teologie, daca-i excluzi pe cei de vocatie, care cinta la cor si invata greaca si latina, e o adunatura de betivi care-si traiesc clipa, ca oricum ii paste o parohie la tara. La Psihologie sint fete decente si foarte dragute. La Litere sint fumuri si mult snobism, dar si bucurie de viata. La Limbi straine e aroganta si planuri gindite-n detaliu. La Chimie-s cei siguri, fara probleme de adaptare. La Drept sint aparatele de memorat. Biologia, Geografia, Istoria sint intre si intre, caldute, mereu in schimbare, fara pasiune… Mai erau si unii, ca Eman, potriviti parca la toate…”
P.S. Warning: fara comentarii offtopic despre matusi, fini, sot si/sau colegi de gradinita ai autoarei, ca nu ma-ntereseaza.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
18 noiembrie 2008 la 3:01 pm
aia cu mate si cioran – de unde a stiut-o ?
18 noiembrie 2008 la 4:19 pm
l-am vazut pe ioantemorar (asa-l cheama, parca, nenea de la pro cu cartea?) vorbind despre cartea asta (citase acelasi pasaj). ma gandem sa mi-o iau, ca suna promitator. acum sunt sigura ca mi-o trec pe lista “de citit”, o sa-mi amintesca de perioada de camin si, in plus, ma mai pun si eu la curent cu litrom tanara.
18 noiembrie 2008 la 4:59 pm
lol, mi-am amintit acum de tot cretinismul pe care l-am trait in studentie. am vandut si eu tigai scumpe, am colindat bucurestiul sa vand apartamente, am pozat pentru reviste cu povesti adevarate, am trecut de la gazde care cantau cantece bisericesti si ma udau cu mir la mosi cu amante multiple, am vizionat gazde care aveau ca musafiri actori porno din Ungaria…si tinand cont ca fugeam de valea aia a jiului, ar fi un story vandabil
18 noiembrie 2008 la 5:19 pm
avem o mica baza de date cu viata din camin:”432″, “luminita mon amour”, “o pasare pe sarma”, care mai sunt?
pana acum numai un film dar nu si o carte despre caministii din comunism. cei de peste 40 ani putin probabil sa mai aiba chef sa o mai scrie.
18 noiembrie 2008 la 5:41 pm
auzi aroganta si planuri pff! ne confunda cu aia de la arhittectura
) niciodata nu m-a fascinat lumea asta a caminelor si eterna supravietzuiere a studentului venit in bucuresti, bla.Parca sunt povesti de taximetristi, they all sound the same…totusi, o sa-i dau o sansa..
18 noiembrie 2008 la 6:03 pm
R2 exista inca
18 noiembrie 2008 la 7:19 pm
Draga mea terorista,
). O sa mi-o cumpar, te avertizez. 
Sper ca romanul Ioanei Nicolaie merita, intr-adevar, asa o prezentare plina de entuziasm (pana si partile rele sunt zise cu inima sus
M-am speriat putin pentru ca am vazut pe site la Polirom ca romanul asta e “lectura obligatorie ELLE” (revista) Da, stiu, e o gaselnita de marketing, da’ am si eu prejudecatile mele.
Toate cele bune iti doresc.
18 noiembrie 2008 la 9:30 pm
@ ignat andrei –
))))))) adevaru e ca eu n-as fi stiut, n-am cunoscut niciodata un student de la mate
@ mara – da? nu stiam! ete ce ne-am potrivit
dar e vorba de Dan C. Mihailescu, cred
@ raul – s-ar putea sa fie un story, numai ca trebuie sa-l scrii
si sa-ti si iasa, normal
@ uv – despre caministii din comunism? hm, nu stiu! ar fi dragut, auzisem eu povesti cu baieti care treceau prin mari incercari ca sa ajunga in camerele fetelor si viceversa. si da, povesti cu bisnitari, avorturi, repartitii obligatorii, materialism stiintific… ih, parca-mi piere chefu – nu, glumesc
@ tuvia – ete, na ca parca povestile de amor nu seamana toate intre ele
sau alea de razboi, sau de… aaa… droguri 
@ pisica-albastra – pai daca l-am citit cu pofta, normal ca probabil am si scris cu pofta. de chestia cu Elle eu nu m-as fi speriat, ca ma speriasem deja altadata de carti de la Curtea Veche cu sigla de Oriflame pe ele (parca asa) si de fapt nu conta, erau carti chiar f misto
@ marina – eh, nu stiam, ca a trecut ceva timp
pt toata lumea:
sper ca nu s-a inteles ca romanul e numai despre viata de caminist, ca Sabina nu ajunge la camin decit in a doua jumatate, oricum
18 noiembrie 2008 la 9:41 pm
Am terminat de citit cartea acum cateva ore si pot spune doar atat: DA e o super carte!
stii tu Been There, Don That…e placut sa te regasesti in text si sa’ti regasesti amintirile legate de fac in minte 
(chiar daca am terminat fac anul asta 
)
18 noiembrie 2008 la 9:54 pm
Eman, oh, dear ….
he-man, if you catch my drift …
19 noiembrie 2008 la 11:50 am
Cand am cumparat cartea motivul a fost urmatorul: o rasfoiam intr-o oarescare librarie si am dat peste cateva pasaje de camin. Si am fost curioasa. Cum vede Ioana Nicolae caminul. Si mi-a placut: e realist, e exact asa cum e si acum (pana acum 3 luni am fost caminista), e plin de viata. Ca de altfel tot romanul, care mi-a placut la nebunie. Si mi-am adus aminte de anul I cand pensam si vopseam in camera de camin, pentru ceva bani de cafea/tigari/vin/bere. Sau vindeam “ganduri bune” cand nu mai aveam bani de tigari. Inca o carte a carei recomandare din partea ta nu poate decat sa ma bucure
…ufff…am scris o groaza. scuze
19 noiembrie 2008 la 2:40 pm
Faptul ca autoarea nu se angajeaza la linii erotice iti place in romanul Ioanei Nicolae. Dar mie asta imi spune ca nu ti-a placut romanul Ioanei Bradea si as vrea sa te intreb de ce. Mie nu mi-a placut asa de tare romanul Ioanei Nicolae pentru ca se vede in el ca incearca sa scrie altceva decit ce scria ea de obicei (chestii foarte lirice, cele mai multe impanate cu un fel de feminism desuet). Si nu-i iese. In continuare derapeaza in vise, fantastic, liric.
19 noiembrie 2008 la 5:55 pm
@ amilcar si oana – ma bucur mult ca v-a placut. normal ca si eu mi-am adus aminte o gramada de lucruri
@ hamlet – asa de prost scriu de se intelege ca de aia mi-a placut cartea?
din romanul Ioanei Bradea am citit doar primul capitol (aparuse intr-o revista o bucata mare, nu mai stiu daca era chiar primul capitol, de fapt) – de placut mi-a placut, dar n-am mai citit pe urma si cartea, asa ca nu pot sa spun cum e. comparatia era descriptiva, nu valorizanta (ah, plagiez pe cineva care a comentat aici odata, nu mai stiu pe cine si nici despre ce era vorba 
)
in vise, fantastic, liric “derapeaza”, cum spui tu, foarte multi scriitori si le iese f bine, asa ca…
oricum, dimpotriva, eu am zis ca mi-a placut in primu rind pt ca are action si aventura, ia mai citeste o data
19 noiembrie 2008 la 8:03 pm
Uau! Tare mult mi-a placut cum ai scris despre cartea Ioanei Nicolaie. Cu vana si entuziasm! Asa mi-ar placea sa se scrie mereu despre carti, cu sufletul la gura! Si da, m-ai facut extrem de curioasa, mai ales pentru ca… si-aici mi-e rusine s-o recunosc- stau foarte prost la capitolul scriitori romani (
) si cand spun foarte prost…
Asa, dar nu conteaza asta! Iata o ocazie perfecta sa deschid cutia Pandorei! Vreau sa citesc cartea asta! Da! (Eu n-am trecut prin experienta traiului la camin, asa ca, iata o ocazie de a-mi imbogati putinel viata)
Pe de alta parte, aceeasi reticenta o am si eu cand vad pe spatele cartii recomandarile de la Elle, Oriflame, mai nou Playboy… E ceva in neregula acolo, dar am sa depasesc prejudecata asta (sper sa fie doar o prejudecata).
19 noiembrie 2008 la 11:31 pm
M-ai facut curioasa sa citesc si eu romanul…
Salivez la gandul lecturii.
In rest, pofta buna la citit!
20 noiembrie 2008 la 11:38 am
e bine ca nu fumeaza, Sabinele nu fumeaza:))
m-ai facut curioasa, s-ar putea s-o cumpar.
20 noiembrie 2008 la 1:20 pm
voiam dinainte sa iau cartea asta, dar acuma dupa ce am citit cronica parca mi s-a desteptat si mai tare interesul.
20 noiembrie 2008 la 1:26 pm
@ feeria – cred ca merge f bine cartea ca sa incepi sa citesti scriitori romani. sper sa-ti placa
@ laetitia, sabina, meropi – nu stiu ce sa mai spun, ma bucur ca v-a atras
20 noiembrie 2008 la 1:43 pm
Mi se pare de laudat apetitul pentru nostalgie. Am citit recent “Rosu” [roshu] un roman micut, extrem de alert, care reuseste sa se rezume numai la fapte si sa prezinte fara patetism ceva din Romania inainte si dupa ’89, totul prin prisma vietii unei femei puternice. Poate fi descris eventual ca si un roman de dragoste, insa meritul lui e ca ii convinge pe cei tineri ca adolescenta a fost mereu aceeasi. Mai multe detalii pe siteul de autor: http://www.tonymott.ro
24 noiembrie 2008 la 4:36 pm
Hihi, am fost duminica, pe frig dar soare, si am luat carteaaa! Abia astept sa o citesc!
24 noiembrie 2008 la 4:37 pm
[...] pasare pe sarma, Ioana Nicolaie – ii multumesc teroristei de carti pentru prezentarea energica, plina de entuziasm a cartii, si pentru imboldul: “cred ca merge [...]
25 noiembrie 2008 la 10:05 am
uf, si-mi propusesem sa mi-o iau din tirg… si-am uitat!!! pina la urma, mi-am cumparat o singura carte (pe linga cele ale stefanei), am primit vreo douazeci…
by the way, duminica Mike H mi-a daruit, de ziua mea, setul de mitologii updatate de la Leda/Corint: karen armstrong, atwood si ali smith. sint taaaare frumoase!
25 noiembrie 2008 la 1:46 pm
@ hnu – la multi ani!