Aventuri in Barcelona
Carlos Ruiz Zafon, Umbra vintului, trad. Dragos Cojocaru, Polirom, 2005
(fragment)
Merita s-o fi citit inainte sa merg la Barcelona, dar a mers si-acuma, dupa ce am vazut deja cum arata Ramblas, Raval si alte locuri de-acolo. E un roman usurel, comercial, bine facut pentru categoria lui, 480 de pagini sanatoase, cu aventuri si rasturnari de situatie, cu ticalosi perfecti si domnisoare extra-minunate, cu un copil care porneste in cautarea autorului lui preferat. Barcelona in regimul franchist, teroare politica, razboi, carti frumoase ignorate de public, un scriitor blestemat urmarit de un politai dement. E perfect cind ploua si e frig, cind esti obosit de carti pretentioase si vrei ceva la care poti sa si casti, sa inghiti paginile fara sa-ti stresezi neuronul prea tare. Si mai ales cind vrei ceva despre Barcelona, fie ca ai fost acolo de curind, fie ca urmeaza sa vezi orasul pentru prima data.
E un fel de Harry Potter mai bibilit, fara vrajitori si fara prea mult accent pe umor. Patru baieti s-au imprietenit la colegiu, s-a petrecut o drama, ei s-au despartit. Unul dintre ei a devenit, din frustrare, negativ, unul a fugit in lume, unul a ramas pe loc, ducind o viata modesta, si unul l-a ajutat cu devotament pe fugar. Peste timp un adolescent ia urma dramei de atunci, incearca sa repare ceva, retraieste cam aceleasi aventuri si aceeasi poveste de iubire. In fine, aflam cine era ucigasul, cine moare si cine nu moare, cine e frate cu cine, de-astea. Doici devotate, valetul mincacios si cam bufon, tati care gresesc pen’ca sint prea autoritari, prostituate inimoase, toate rolurile distribuite profesionist. Un palat sumbru, suspans, amor, coincidente, tot ce trebuie.
Plus o librarie simpatica, cititori pasionati, un cimitir al cartilor uitate, o editura condusa de un escroc, un scriitor care-si pindeste cititorul, panseuri despre lectura, fraze despre lumina, ploaie, nori si alte fenomene meteorologice. Dragut, ideal pentru preadolescentii care au trecut de Harry Potter si Cei trei muschetari. Pentru adulti, rezolvarea unui drum de 13 ore cu avionul.
Traducerea abunda in “am tagaduit” si “am incuviintat”, cam enervant. Preferam “am negat” sau “am aprobat din cap” sau asa ceva.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
29 noiembrie 2008 la 3:34 pm
Cind am fost la Barcelona, mi-am programat o zi doar pentru Montjuic. Din pacate, n-am intilnit deloc atmosfera aia din Umbra vintului. Parca nici Barii Gotic nu era acelasi!!
Si mie mi-a placut cartea, fara s-o gasesc insa o capodopera. Si daca, ma gindesc bine, acu’, la doi dupa ce-am citit-o, imi amintesc doar atmosfera!!
29 noiembrie 2008 la 3:36 pm
@ lilanda – mie imi pare rau acuma ca n-am vazut montjuic
29 noiembrie 2008 la 3:57 pm
Ce coincidenta, in dimineata asta am terminat si eu Umbra asta telenovelistica! Exagerat de plicticoasa totusi. Din zece in zece pagini ma opream si ma intrebam de ce oi fi cumparat-o. Nu-mi mai aduc aminte. Dar paream convinsa ca e musai s-o am… Ce ti-e si cu faima asta care precede unele carti.
Iar atmosfera aia barceloneza m-a lasat rece (e drept ca nici n-am vazut Barcelona). Parca erau exagerat de declamative unele pasaje…
29 noiembrie 2008 la 4:40 pm
mie tocmai atmosfera din carte mi-a placut
29 noiembrie 2008 la 5:42 pm
O lectură plăcută dar atât. Era mai interesant dacă povestea celor doi tineri îndrăgostiţi din prezent nu ar fi reprodus-o totuşi pe cea din trecut. Asta a fost prea de tot, nici măcar nu erau rude ca să poţi vorbi de un blestem, e complet ilogic, or şi o povestire cu nuanţe fantastice trebuie să aibă o logică. Autorul are însă un stil fluent, primele pagini cel puţin sunt captivante până când virează în telenovelă. În prima parte apar nilşe personaje inutile – oarba, dacă nu mă înşel, nu are niciun rost şi nicio logică.
29 noiembrie 2008 la 6:45 pm
E o minune de carte! Nescrisa dupa reteta, zic eu – un roman adevarat, in cel mai clasic inteles al cuvantului… Adica intamplari extraordinare, cu personaje bine conturate, cu actiune si planuri diverse… Stiu sigur ca ti-a plcut, desi ai scris asa…
29 noiembrie 2008 la 9:48 pm
mi’aduc aminte cand ai plecat la Barca, ca ai intrebat de carti legate de orash, si ti’am zis de ea
Mie mi’a placut enorm si am continuat sa cumpar carti de Zafon si sa spread the word about him 
N’am ajuns inca acolo but who knows…desi am patzit dezamagirea cu Parisul, luandu’ma dupa carti …
29 noiembrie 2008 la 11:00 pm
Mi-a placut foarte mult cartea lui Zafon, si asta poate (sau mai bine zis cu siguranta) pentru ca am citit-o intr-o perioada in care cam pierdusem contactul cu magia literaturii. A fost exact ceea ce-mi trebuia: o poveste interesanta, mult mister, un stil narativ lejer, care are destul de multa forta incat sa induca acea atmosfera apasatoare si incarcata de intrebari si enigme. O placere sa o parcurg, si cu siguranta ma voi intoarce la ea. Cred ca e genul de carte care poate deschide oricui apetitul pentru lectura. Cred ca asta si-a si propus.
Tuvia, unde ai gasit alte carti de Zafon? La noi am senzatia ca doar asta s-a publicat.
30 noiembrie 2008 la 12:15 am
acel “tagaduit”, credeam ca mi se pare doar mie…
30 noiembrie 2008 la 12:41 am
Acum mi-am adus aminte. Parca si cuvantul “spectral” aparea cam enervant de des.
30 noiembrie 2008 la 12:43 pm
ce ma bucur ca ti-a placut! ca ti-a placut un nitzel:) comparatia cu harry potter e foarte nimerita, si la asta trebuie sa mai fii un pic copil!
30 noiembrie 2008 la 1:35 pm
nu stiu ce sa spun, vad ca unii sint incintati si altii doar multumiti de cartea asta – absolut normal
@ dragos – n-am zis ca nu mi-a placut – dar cum adica nu e scrisa dupa reteta?
e un roman cu suspans si aventuri, cu personaje tipice, cu rezolvari tipice, cu happy end etc.
30 noiembrie 2008 la 3:54 pm
Eu am citit-o in spaniola si n-am observat sau cel putin nu m-a deranjat vreun cuvant prea des repetat…semn ca ar putea fi din traducere… Cine stie? …As recomanda-o tinerilor intre 14 si 18 ani cu cea mai mare caldura…chiar merita! Desi eu am 22..:)
30 noiembrie 2008 la 5:02 pm
o carte de care imi amintesc cu placere. am zis asa acum ceva vreme:
o poveste perfect telenovelistica- frate si sora care nu stiu unul de celalalt, iubiri mistuitoare, morti care invie, personaje malefice, purtand masca (honi soit…). ambalajul insa e frumos. mult mister, ploi, case parasite, barcelona fara ronaldinho, mise en abîme etc. cetiti-o noaptea!
ce-am vrut a spune atunci cu honni soit… nu mai tin minte
30 noiembrie 2008 la 10:11 pm
Eu m-am “delectat” cu cartea asta atunci cand a aparut, acum 3-4 ani. La Barcelona am apucat sa merg de abia vara asta si nu mai tineam minte descrierile din carte. Totusi, cred ca am ramas si eu, dupa cum zicea lilanda, cu atmosfera. E intr-adevar un page-turner sanatos!
1 decembrie 2008 la 4:31 pm
nici jocul ingerului nu este de aruncat pe fereastra
cat despre barcelona sa crezi ca sunt inca unii (resentimentari) care-l comemoreaza chiar pe franco
despre gaudis – sagrada familia – ideea venise de fapt de la josep maria bocabella un librar religios care initiase acest proiect in 1881 prin arhitectul francisco del villar
p.s. elke heidenreich spune despre umbra vantului …ca din momentul in care ai inceput-o iti sacrifici cu usurinta o noapte in favoarea acestei carti
1 decembrie 2008 la 4:32 pm
primul comm poti sa-l arunci la spam lucia
4 decembrie 2008 la 12:01 am
nu am citit cartea, in schimb am tresarit la titlul postului. cred ca barcelona e un oras perfect. cel mai frumos oras din lume, chiar daca nu le-am vazut pe toate, normal. dar parca orasului astuia nu-i lipseste nimic. si pana ma intorc acolo (in vizita, sau daca am noroc, sa locuiesc) parca as citi o carte despre bcn, sa-mi amintesc.
10 decembrie 2008 la 12:30 pm
Mi-a placut foarte mult Montjuic(ul) vazut intr-o zi ploioasa de octombrie.
Privelistea ce se deschide ochilor dupa ce urci pe zidurile Castelului: vasele ce luneca pe mare albastra, vantul aspru ce-ti loveste fata, vulturii ce-si urla tristetea in inalturi.
Grupul de japonezi ce asculta orbeste cuvintele ghidului…tenul de portelan al unei adolescente nipone.