Terorism de cititoare

Efectul de Rubik

Rubik, roman colectiv, Polirom, 2008

(fragment)

Experiment coordonat de Simona Popescu. Citiva studenti au rugat-o sa-i ajute sa tina un cenaclu. Ea n-avea o parere prea buna despre cenacluri: “Cum as fi putut gasi, pentru noii mei prieteni, o alta cale? Ceva care sa-i tina cit mai departe de lumea literara, de jocurile ei si cit mai legati de literatura?” Ideea salvatoare: sa scrie impreuna un roman. “Pentru ce? Ca sa ne amuzam, sa vedem cum e, ce se intimpla pe parcurs.” Romanul s-a scris in doi ani, 2003-2005. S-au adaugat filmulete diverse – nu le-am vazut, asa ca despre partea asta n-am ce spune. Tot in prefata Simonei Popescu e o sugestie ca proiectul ar putea / ar fi putut continua pe internet.

Rubik-ul rezultat e ceva care combina muzica, imaginea (filmul si fotografia), literatura, internetul, realitatea si, iata, in final, un volum cartonat. Cartea e doar una dintre fatetele obiectului pe care l-au produs impreuna acesti prieteni (prietenia e ideea centrala – am un milion de rezerve la asta, mintea mea nu poate pricepe “prietenia” intr-un grup atit de mare, dar asta e problema mea). Deci nu faci mare lucru citind cartea, nu vezi decit una dintre cele sase laturi ale Rubik-ului. In sensul ca nu esti acel tip de receptor (nu merge sa spun “cititor”) pentru care au rucodeliat ei – rucodelie fiind “o «lucrare a miinilor», dar are ca scop folosul sufletesc, zic monahii”, nu are drept scop rezultatul exterior.

E pomenit des “efectul de Rubik”, despre care n-aveti decit sa cititi in carte. Efectul asta se manifesta in interiorul grupului. Din exterior… se vede doar vointa lor de a fi impreuna si de a se inventa drept “rubici”. Se vede cum se vad ei, se vede cum si-ar dori sa fie vazuti – sint multe multe indicatii, avertismente, sfaturi, ti se arata piste gresite si piste corecte pe care s-o apuci, nu ti se lasa prea multa libertate sa citesti dupa cum te taie capul. E un paradox, dar n-am ce face: ai mai multa libertate citind un roman realist de secol 19 decit citind acest obiect rizomatic, fractalic etc. Da, e po mo, cumplit de po mo, mai po mo decit orice altceva am citit eu pina acum. Teoretic, poti sa-l rasucesti pe toate partile, sa citesti o bucata de aici, una de dincolo, ar fi chiar ideal sa citesti o fraza, sa vezi un filmulet, sa dai un search pe google, sa lasi cartea si sa te duci sa cauti o terasa despre care vorbesc ei, sa trimiti un mail unuia dintre autori sau sa comentezi ceva pe un blog, pe un forum de-al lor, sa asculti muzica la care se refera etc.- probabil ca asta ar fi “lectura” adecvata. Ei bine, eu am refuzat cu hotarire sa ma las terorizata de indicatiile astea, nici macar n-am vorbit cu criz (una dintre autoare) pe mess cit am citit   N-am dat nici un google, n-am ascultat nimic, n-am vazut nici un filmulet.

Efectul de Rubik asupra mea… nu ma mai zapaciti, bre, de nervii capului, cu rubikul vostru, o sa citesc cum vreau eu si ce vreau eu, nu ce ziceti voi Pe mine ma intereseaza literatura, nu obiectele fractalice, nu rizoamele, nu prietenia si nu efectul de Rubik. Asta e o problema, o mare problema: ei vor sa-si construiasca cititorul, nu cartea. E prea pe fata vointa asta, e prea incapatinata, e prea… pescuitoare. Foarte adevarat: orice carte se construieste in doi, intre autor si cititor. Dar cititorul trebuie sa fie liber si neconstrins. Aici bietul cititor e imediat chemat la ordine daca nu respecta indicatiile. Ei or sa spuna ca e exact invers, ca ai toata libertatea sa nu citesti liniar, sa sari pasaje, sa amesteci, sa citesti cum vrei. Nu e asa, tocmai pentru ca esti, de fapt, obligat sa amesteci lucrurile. Ca, daca nu, te alegi doar cu una dintre fatetele cubului si pierzi toata distractia. Fie.

Citita cu calm, la rece, pagina cu pagina, cartea asta e misto. Autofictiune colectiva, da. Fire care ar vrea sa se lege dar pina la urma renunta. Teme propuse, abandonate, reluate. Liftiera care coase goblenuri, taximetristul misterios, studentii care se distreaza la Vama Veche, cenaclistii care se aduna la Comana, in jurul casei lui Gellu Naum. Basarabeni vorbind in felul lor. Straini care scriu intr-o romaneasca stricata. Pagini frumoase si pagini plicticoase. Cadavres exquis si imnul Rubik. Un accident de masina cu consecinte tragice. Droguri. Salinger si Kerouac, printre suprarealisti si antici. Poezii, conversatii pe messenger, jurnal, e-mailuri, glosare, proze cu cap si coada, impresii de calatorie, de toate. Profilul unei generatii, oracolul comun al citorva tineri din Romania anilor 2000, colectie de amprente puse intr-o capsula, pentru extraterestri.

Dar, inainte de toate, efectul Simonei Popescu asupra studentilor si prietenilor ei. Ce poate face o profa de literatura cu mintile unor tineri. Lucrari in verde duse la sfirsit, pina in pinzele albe. Asta e personajul principal: Simona Popescu. O scriitoare care nu se poate resemna doar sa scrie, ea vrea sa schimbe lumea si sa faca parte din lumea care rezulta in urma acestei schimbari. C’est fait. It’s done. Simona Popescu e acum, in mintea mea aflata sub efectul de Rubik, o Figura foarte puternica, un straniu personaj al unei autofictiuni colective, semnata de: Bogdan Boureanu, Dragos Carciga, Ana Chiritoiu, Raluca Ciochina, Dan Dancescu, Brandusa Dragomir, Gruia Dragomir, Cristina Foarfa, Madalina Georgescu, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Radu Leca, Sonia Lodi, Radu Nedelcut, Igor Mocanu, Dominika Ogrodnik, Eva Pervolovici, Ovidiu Pop, Alina Purcaru, Laura Sandu, Elena Stancu, Simona Vasilache, Ehren Schimmel, Alexis, Florin Vasile, Mihai Armanul, J.B., Peter Rösh, Simona Popescu.

Cred ca, indiferent daca am prins eu ceva sau nu din rizomul asta cubic, merita… greu de spus “merita citit”… merita testat. Ca sa vedeti daca are sau nu efect asupra voastra. Dar numai cu conditia sa stiti deja cit de cit ce e cu Deleuze, cu Salinger (vai, daca ati citit De veghe in lanul de secara si vi s-a parut ca nu e mare lucru… nu incercati Rubikul, nu exista nici o posibilitate  sa va placa) si cu… Simona Popescu.