Terorism de cititoare

Glume si bunatate

Kurt Vonnegut, Un om fara de tara, trad. Gabriel Stoian, RAO, 2008; God Bless You, Dr. Kevorkian, Washington Square Press, 2001

Sint carticele care aduna articolase, eseuri. Am recitit si Kevorkian… pentru ca seamana (si pt ca e f scurta, de altfel, dureaza o ora, cel mult). Sint citeva anecdote autobiografice care se repeta. Kevorkian… a aparut in 1999, cind autorul avea 77 de ani, iar cealalta in 2005, la 83 de ani – e ultima lui carte.

Nu sfatuiesc pe nimeni sa inceapa cu jucariile astea, nu sint mare lucru, sint pentru cind ai citit deja macar vreo cinci dintre romanele lui importante si esti dispus sa stii mai multe despre Vonnegut, sau macar sa petreci putin timp cu el, indiferent ce-ar spune, fie si banalitati sau prostioare. Pentru ca da, spune banalitati si prostioare, mai ales cind face comentarii politice – sint cel mult de bun simt. Socialism, of. Asa, un socialism care inseamna, de fapt, doar revolta naiva impotriva nedreptatii, groaza ca faci parte dintr-o societate, ba chiar, mai rau, dintr-o specie pusa pe distrugeri.

Kevorkian… contine citeva transcrieri dupa o serie de emisiuni radio, piese foarte scurte. Jurnalism post-mortem Ideea e ca il ajuta un medic sa aiba NDE (near death experiences), ca sa poata lua interviuri unor morti intilniti in faimosul tunel albastru. Interviurile sint cu Newton, Asimov,  Shakespeare, Hitler (care-i spune doar ca regreta sincer ce-a facut cind era viu) si altii mai putin faimosi. Cel mai misto e cu un nene care a murit aparindu-si catelul de un pitbull: “I asked this heroic pet lover how it felt to have died for a schnautzer named Teddy. Salvador Biagini was philosophical. He said it sure as heck beat dying for absolutely nothing in the Viet Nam War.”

Un om fara de tara arata frumos, are citeva pagini bibilite, alb pe albastru, cu scris de mina. Pentru fani. Din fericire, are si povestioare fara legatura cu politica. De ce n-a luat Vonnegut premiul Nobel: pentru ca a birfit masinile suedeze, in tineretea lui, cind avea o reprezentanta Saab De ce e aiurea sa folosesti punct si virgula (nu sint de acord desi nu-mi place cum arata semnul asta de punctuatie si prefer liniuta aia, uite asta: – ; cum se cheama?). Cum a reactionat cind a vazut distrugerea Dresdei: a izbucnit in ris (inteleg perfect, a fost si reactia mea in singurele doua breakdown-uri nervoase pe care le-am avut vreodata, rideam fara voia mea si fara sa ma pot opri). Cum se ducea sa-si cumpere plicuri de la un oficiu postal si cum era indragostit in taina de femeia de la tejghea. Cum e el ludit, adica impotriva masinilor si a tehnologiei (era un om batrin!). De ce sint atit de multe divorturi – pentru ca nu mai sint familii numeroase, iar un sot sau o sotie pur si simplu “nu e destui oameni”, un partener nu poate suplini o familie mare, de care avem nevoie, de fapt, cu totii (nici cu asta nu sint de acord). De ce… cum se explica… si toate sint mici farse, glume serioase, expresia dezamagirii si a exasperarii, dupa o viata intreaga petrecuta printre oameni, animalele astea inteligente si rele.

In afara de paginile alb-albastru, mai sint citeva scheme ale unor povesti clasice, printre care Cenusareasa si Hamlet. Gasiti citeva reproduceri pe blogul lui Bogdan Pitaru, care spune: “Astea-s cele mai interesante povesti din ultima carte a lui Vonnegut. Niste desene.”

Vonnegut a crescut sapte copii (trei ai surorii lui, ramasi orfani de mici). A scris romane senzationale. A incercat sa se sinucida, a fost depresiv. A fost un tip obsedat de bunatate, bun-simt, pace si toleranta. Si un mare umorist. Un cineva dupa care ma topesc, cu toate prostioarele pe care le-a spus spre batrinete. Cu atit mai mult, de fapt. Mai aratati-mi un tip genial care nu se teme sa fie naiv si sa-si arate de-a dreptul… bunatatea.

Citat:
“E al naibii de greu sa faci glumele sa dea roade. In cartea mea Cat’s Cradle (Leaganul pisicii), de pilda, exista capitole foarte scurte. Fiecare dintre ele reprezinta o zi de munca, si fiecare este o gluma. Daca as fi scris despre o situatie tragica, nu ar fi fost nevoie sa sincronizez totul ca sa ma asigur ca are efectul dorit. Nu ai cum sa dai rateu cu o scena tragica. Ea sigur va misca pe cititor daca sint prezente toate elementele necesare. Dar o gluma este la fel ca incropirea unei curse de soareci pornind de la zero. Trebuie sa muncesti din greu pentru ca acea capcana sa faca poc la momentul potrivit.”

Mai zic o data: Leaganul pisicii e Vonnegut-ul meu preferat. Am copiat aici una dintre glumele din ea.