Putin Gogol, asa, de gust
Gogol, Insemnarile unui nebun. Nasul. Mantaua, trad. Alexandra Barcacila si Natalia Stroe, ART, 2007
Mi-as fi dorit volumul ala mare de la Polirom, dar era atit de mare (728 de pagini) incit n-am vrut sa patesc cum am patit cu o caramida Cehov, din care am recitit doar vreun sfert si-am lasat-o balta (acum citiva ani, dar inca sufar ca n-am terminat volumul si stiu ca doar o minune m-ar mai putea face sa-l termin). De aia m-am bucurat cind am vazut acest best of de la ART, e sub 200 de pagini, yes!
Stiu sigur ca am mai citit macar citeva din povestirile de aici (in afara de cele din titlu, mai sint si Nevski Prospekt, Portretul si Caleasca). Si Suflete moarte. Pe Gogol bunicu’ m-a pus sa-l citesc, asa ca am un soft spot pentru el si din motive personale. Tot bunicu’ mi-a mai dat Gorki (Mama – dar despre ce dzeu o fi vorba in romanul asta? am uitat tototot), Panait Istrati (loved it, la vremea aia! inca imi aduc aminte o groaza de chestii, desi nu l-am mai reluat niciodata) si… Cosbuc 
Biblia hazlie tot la el in biblioteca o gasisem. Mi-e un dor salbatic de biblioteca aia si, bineinteles, nu mai exista. Mai am Cosbucul de atunci, cam ferfenita, dar e cea mai pretioasa carte a mea – de literatura, ca altfel mai am doua carti de rugaciuni impreuna cu care, pentru ca n-am copii, as vrea sa fiu incinerata. Mde, cred ca m-a lovit spiritul Craciunului, scuzati.
Nu stiu ce poate fi mai frumos pe lumea asta decit sa ai 12-13-14 ani si sa citesti un rus de acum 200 de ani pe care ti l-a recomandat un bunic. Mai conteaza daca intelegi, daca realizezi importanta rusului respectiv? La naiba cu lecturile avizate de peste 10-20-30 de ani, sint o jale si-o nimica toata prin comparatie cu atunci.
Dar da, Gogol rulz. Oricind si oricum, chiar daca ar fi sa fie doar acea lectura nimica toata , chiar pentru cititorii rationali si maturi carora nu le aminteste de bunici. Daca nu l-ati apucat, eu zic ca merita. Sint povestiri care ar fi putut fi scrise oricind si care vor fi citite oricind si vor ramine si in capul cititorilor din anul 3000 (va exista, oare, anul 3000?) Nasul si Mantaua, cel putin, sint arhicunoscute si arhicomentate si pot fi citite in juma’ de ora – in prima e un tip care se trezeste intr-o dimineata fara nas, iar a doua e si cu stafii, deci nici pomeneala de chinuri la lectura, dimpotriva. Acum, mie cel mai mult parca mi-a placut Portretul (s-ar putea sa n-o mai fi citit niciodata), despre sufletul unui camatar diabolic, care continua sa traiasca intr-un tablou.
Din asta, un citat dragut, din suportul de idei al povestii, despre un pictor autodidact: “Singur, prin propriile eforturi, descifrase adevaratul inteles al “picturii istorice”, pricepuse fara explicatii de ce un cap de expresie sau un portret de Rafael, Leonardo da Vinci, Tizian sau Corregio putea fi o pictura istorica, in timp ce o pinza colosala, cu un subiect istoric oarecare, raminea doar tablou de gen.” Uite-asa o povestire despre nasul unui om sau mantaua altuia e o povestire istorica. Una la care, de altfel, n-ai cum sa nu rizi Si despre care se pot scrie tone de interpretari sofisticate, dar dupa aia, dupa ce-ai ris si-ai mormait de satisfactie citind.
PS Gogol a murit de inanitie, la 43 de ani – tinea post, sub influenta unui popa.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
11 decembrie 2008 la 3:50 pm
da, si eu cind ma loveste spiritul craciunului tot la incinerari ma gindesc. ca toata lumea, de altfel
o fi de la luminarile din brad?
11 decembrie 2008 la 3:52 pm
@ vic – la mine asa se manifesta, nu stiu de ce, mai degraba un scurtcircuit de la luminitele alea clipitoare?
11 decembrie 2008 la 3:54 pm
de fapt, mai rau decit am zis in insemnare. de citeva zile ma tot bintuie o presimtire ca la anu as putea sa mor, ca ar fi logic asa, dupa tot felul de calcule personale
11 decembrie 2008 la 3:55 pm
dar, daca nu mor in 2009, calculele mele spun ca o s-o mai duc inca 28 de ani
11 decembrie 2008 la 3:56 pm
ei, sa speram ca stai mult mai bine la literatura decit la aritmetica
11 decembrie 2008 la 3:58 pm
a, da, sa speram
11 decembrie 2008 la 4:20 pm
pe mine Dostoievski m-a pus sa-l citesc pe Gogol
am incercat sa-l recitesc, cand cu Erofeev, dar n-am putut
da’ de ce blogul tau e pe ora Moscovei? are legatura cu Gogol?
11 decembrie 2008 la 4:35 pm
Auzi, lasă că de câte ori am murit eu până acuma ar fi trebuit să se facă un cimitir întreg numai cu mormintele mele. Aşa că m-am decis să nu mai cred nici moartă că o să mor! Iaca. “Mantaua” mie mi-a rupt inima de-a binelea, eu tare mă impresionez când citesc despre toţi umiliţii şi obidiţii ăştia de care abundă literatura rusă.
11 decembrie 2008 la 4:39 pm
Biblia Hazlie o aveam si eu … si m-a zdruncinat puternic, dar nu m-a rupt
De aventurile lui Cepelica stii ?
11 decembrie 2008 la 4:42 pm
@ white noise – e pe ora moscovei?
))))))))))))))))))))) nu stiu, creca o fi ramas setat pe ora de vara sau ceva. o sa remediez, da’ nu chiar acu, mi-e lene
@ dreamingjewel – ihi, ca si la mine tot un cimitir plin s-ar aduna
@ ignat andrei – nnu, nu cred ca stiu de aventurile lui cepelica? ce-i asta?
11 decembrie 2008 la 5:21 pm
nu muri la anu’, te rugam! adica asa in general, nu muri. doamne fereste, de ce va pasc ganduri asa negre in prag de sarbatori?
am “mormait” si eu citind povestile lui gogol, care ne-a fost insa introdus pe gat ca sa nu zic bagat de profesoara de rusa de la scoala! dar am mormait de indignare, ca era lectura obligatorie cumva. dar le-as reciti acum. rusii sint extraordinari.
11 decembrie 2008 la 5:40 pm
il iubesc pe Gogol, tin minte ca am gasit din intamplare povestile astea si nu mai m-am ridicat din pat pana nu le-am terminat.
buna idee mi-ai dat, o sa recitesc de sarbatori.
tu sa mananci si te rog sa nu mori.
11 decembrie 2008 la 6:05 pm
De Gogol leg o amintire neplacuta. Am imprumutat cuiva, cu sete de lectura (declarata, cel putin) o editie deosebita a cartii “Suflete Moarte”, cartonata, veche, care includea desene si schite. O bijuterie de carte. Si n-am mai primit-o, pe motiv de amnezie totala. E drept ca trecuse ceva timp, iar unii au memoria uitarii. Pentru ca imprumut carti asa cum si le cumpar- intr-o frenezie- am zis ca e mai sigur sa fac niste chitante.
Ii iubesc pe rusi. Pe toti, nediscriminativ si nediferentiat. Sunt niste anatomisti desavarsiti ai sufletului uman.
11 decembrie 2008 la 6:36 pm
apropos, tote seelen – (suflete moarte) – a fost ilustrat chiar de marc chagall in persoana.
rusii astia pe langa tarism, comunism, vodca si popi ortodocsi – au avut mari oameni de cultura.
11 decembrie 2008 la 7:31 pm
Cuuuuuuuuum? Ai abandonat Cehov???
11 decembrie 2008 la 7:52 pm
Frumos..pe mine m ai induiosat cu biblioteca bunicului..si eu il iubesc pe Gogol si ma raliez lui Vic, sper ca stai prost cu “aritmetica” astrala..ne ai lasa mai saraci
..mai e si criza asta, daca pierdem acu si spiritele alese, unde o sa ajungem
12 decembrie 2008 la 6:39 am
Chiar ieri am vazut la Teatrul Act un spectacol dupa Nasul, cu Ada Milea si Bogdan Barcacianu. Mi-a placut grozav.
Nu ma pot abtine sa nu pun si niste linkuri…
http://www.youtube.com/watch?v=LDu5PhTPt0I&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Sdd570_vOFo
http://www.youtube.com/watch?v=2-ZTIwGwq6s
http://www.youtube.com/watch?v=dJ7ZA_oFJd4
12 decembrie 2008 la 2:34 pm
Gogol tinea post pentru ca se smintise de tot in ultimii ani de viata – cazuse in misticisme, se credea profet.
Dupa Nabokov, Gogol ar fi murit din cauza unei anemii acute combinata cu o gastro-enterita, provocate amindoua de inanitie (mostra din exactitatea pedanta a lui Nabokov), dar si din cauza doctorilor care i-au gresit diagnosticul si i-au luat singe cu lipitori, pe linga alte tratamente barbare pe care i le-au administrat.
Cu asta incepe eseul lui Nabokov despre Gogol, cu totul si cu totul briliant. I-a fost foarte greu sa-l scrie: “This little book has cost me more trouble than any other I have composed. The reason is clear: I had first to create Gogol (translate him) and then discuss him (translate my Russian ideas about him)… I would like to see the Englishman whou could write a book on Shakespeare in Russian. I am very weak, smiling a weak smile, as I lie in my private maternity ward, and expect roses.” (dintr-o scrisoare catre editor).
Nabokov spune ca geniul lui Gogol sta in rusa lui, o limba numai a lui, poetica, alambicata, foarte greu de tradus. Nu stiu ce sa zic, ca nu stiu rusa atit de bine. Cum e traducerea de la Art?
12 decembrie 2008 la 3:15 pm
@ coreamor – inteleg, ca e suficient sa intre o carte pe listele de lecturi obligatorii ca sa devina nesuferita. uite, de aia sint buni bunicii, ca nimic din ce-ar zice ei nu devine obligatoriu
@ dragos c – chiar de doua ori, si in liceu si mai de curind. dar nici n-aveam contract ca-i citesc operele complete
@ bogdan m (si coreamor si did) – ma simt prost ca am zis treaba aia despre decedat, ca v-am facut sa ma incurajati asa, multumesc si don’t worry, n-am de gind sa decedez
@ norida – mersi, o sa ma uit
@ alexandru – eu nu stiu rusa absolut deloc, nici macar sa descifrez alfabetu lor. traducerea mi s-a parut foarte ok, o sa copiez acusica un fragmentel, sa vezi si tu
12 decembrie 2008 la 3:32 pm
“Am auzit ca portretul acela rataceste pina in ziua de astazi si trece din mina in mina, semanind peste tot apasare sufleteasca si frica, trezeste in sufletul pictorului invidie, ura neagra fata de confrati si inclinarea urita spre rau si asuprire. Sa te fereasca Dumnezeu de asemenea patimi! Nu-i nimic mai groaznic decit ele! De o suta de ori mai bine sa induri amaraciunea oricaror prigoniri, decit sa fii tu pricina unei umbre de prigonire. Pazeste cu strasnicie curatia sufleteasca, fiule. Cine are talent trebuie sa aiba un suflet mai curat decit altii, caci tuturor celorlalti li se va ierta, dar lui nu i se va ierta, numai lui nu i se va ierta nici o greseala.” – din Portretul
“- Buna ziua, Petrovici…
- Multa sanatate, domnule, raspunse Petrovici, aruncind o privire piezisa la miinile lui Akaki Akakievici, sa vada ce prada-i aduce.
- Uite, am venit la dumneata, Petrovici, ca, uite, ce sa-i faci…
Trebuie sa stiti ca Akaki Akakievici isi presara stilul cu prepozitii, adverbe si niste particule care, ce sa-i faci, n-aveau nici un haz. Iar in cazul cind ceea ce avea de spus era prea greu de exprimat, obisnuia sa nu-si termine fraza, dupa cum deseori incepea cu cuvintele: “Nu, ei, asta e absolut…” si pe urma, nimic, nu mai continua, uita, cu convingerea ca spusese tot ce avea de spus.
- Ei si ce anume? il intreba Petrovici, inspectindu-i cu unicul ochi mundirul, de la guler pina la mineci, cute si butoniere; toate ii erau familiare, fiind lucrate de mina lui, dar, asa-i obiceiul croitorilor – e primul lucru pe care-l fac, cind isi intilnesc clientul.
- Vezi ca… uite, ce sa-i faci, Petrovici… mantaua, postavul asta… Vezi ca e inca foarte bun… Numai ca s-a cam prafuit si, asa, mantaua pare veche, dar e buna toata, numai aici, uite, in partea asta e cam… uite aici, in spate, si pe urma aici, pe umarul asta… s-a cam tocit… si pe asta, asa… Numai putin, vezi?… Asta-i tot. Nici n-ar fi prea mult de lucru la ea.” – din Mantaua, normal
15 decembrie 2008 la 10:30 am
traduceea de la Art nu e cea mai proasta. dar nici o traducere nu se compara cu originalul, care e… de nedescris. si nu doar Gogol. scriitorii rusi ar unul din motivele forte pentru care rusa merita a fi invatzata.
15 decembrie 2008 la 11:55 am
Mie imi place volumul “Serile din catunul Dikanka”.
15 decembrie 2008 la 6:29 pm
Suna bine traducerea de la ART. Multumesc pentru fragment, mi-ai facut pofta sa recitesc din Gogol : )
15 decembrie 2008 la 8:40 pm
“Insemnarile unui nebun” – nuvela care m-a fascinat intreaga adolescenta..